AGROINFO / Aprobarea ajutorului de stat pentru reducerea accizei la motorină în acvacultură

agroinfo

În ședința de Guvern din 20 septembrie 2018 a fost aprobată o hotărâre prin care se instituie o schemă de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorină utilizată în acvacultură.

Suma prevăzută pentru reducerea accizei la motorina utilizată în acvacultură pentru perioada 2018-2020 este în valoare de 5.532 mii lei/an.

Schema de ajutor de stat reprezintă reducerea accizei, care se acordă sub formă de rambursare, respectiv diferența dintre nivelul accizei standard și nivelul accizei reduse. Beneficiarii schemei sunt întreprinderile mici și mijlocii care își desfășoară activitatea în producția, prelucrarea și comercializarea produselor proprii obținute din acvacultură.  

Prin intermediul acestui act normativ se asigură condițiile pentru diminuarea efectivă a costurilor de producție, ceea ce stimulează desfășurarea activității de acvacultură în condițiile concurențiale de pe piața produselor de pește din Uniunea Europeană.

În conformitate cu prevederile Regulamentului Comisiei Europene nr. 1388/2014 și cu cele ale Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene, beneficiarii scutirilor sau ai reducerilor fiscale se selectează pe baza unor criterii transparente și obiective.   

Sursa www.madr.ro

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.