Ziua și recordul pentru dolar și dobânzi

Ziua și recordul pentru dolar și dobânzi

Aprecierea monedei americane are ca efect creșterea prețurilor la importurile de materii prime, inclusiv a țițeiului, implicit a benzinei și motorinei. Această evoluție provoacă majorarea inflației, motiv pentru bănci de a crește nivelul indicilor ROBOR, care au atins noi maxime ale ultimilor nouă ani.

Comisia Naţională de Prognoză a estimat în prognoza sa de primăvară, care include și efectele războiului din Ucraina, o inflaţie medie anuală de 10,1% în 2022, față de 9,9% în prognoza de iarnă.

La rândul ei, banca centrală este așteptată să majoreze săptămâna viitoare dobânda de referință de la 3 la 3,5%, față de 1,75% la sfârșitul anului trecut.

Marți, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a crescut de la 5,01 la 5,07%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a urcat de la 5,13 la 5,21%, iar cel la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase nivel interbancar, a crescut de la 5,19 la 5,27%.

Cursul euro a scăzut de la 4,9476 la 4,9469 lei, în timp ce transferurile se realizau în culoarul 4,944 – 4,949 lei.

Moneda unică fluctua marți între 1,0494 și 1,0528 dolari, aproape de 1,0472 dolari, minimul ultimilor cinci ani, astfel că media monedei americane a urcat de la 4,7010 la 4,7077 lei, nou maxim istoric.

Marți și miercuri se desfășoară ședința de politică monetară a Rezervei Federale. Piețele cred că dobânda de referință va fi majorată cu 0,5% sau chiar cu 0,75%, după ce inflația a urcat în martie la 6,6%, record al ultimilor 40 de ani.

Media monedei elvețiene, care a revenit la 1,03 franci/euro, a scăzut de la 4,8314 la 4,8161 lei.

Lira sterlină a revenit sub pragul de 1,19 euro iar cursul ei a coborât de la 5,9101 la 5,8976 lei.

În așteptarea deciziilor de politică monetară ale Fed, cererea de metal galben s-a contractat iar uncia s-a depreciat la 1.852 – 1.864 dolari, cotații minime ale ultimelor trei luni. Scăderea unciei a avut ca efect alunecarea prețului gramului de aur de la 284,2468 la 281,2713 lei.

Media monedei maghiare s-a depreciat de la 378,14 la 382,38 forinți/euro. Piața poloneză a fost închisă cu prilejul Zilei Constituției.

Investitorii din piața criptomonedelor erau foarte prudenți iar volatilitatea bitcoin se limita la 38.320 – 38.640 dolari iar cea a ether la 2.826 – 2.861 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

Text pus la dispoziție de dl Radu Georgescu

Ratele la credite devin tot mai mari

Ratele la credite devin tot mai mari

Aprecierea dolarului, care a atins în prima ședință a lunii mai un nou record istoric, va provoca creșterea prețului carburanților implicit o majorare a inflației, s-a reflectat imediat în evoluția indicilor ROBOR, care au atins pragul psihologic de 5%

Marțea trecută, indicele ROBOR la 12 luni trecea în premieră, după nouă ani, peste pragul psihologic de 5%. A urmat creșterea indicelui la șase luni peste valoarea amintită, iar în prima ședință din mai cel mai utilizat indice, cel la trei luni, a trecut și el.

Comparativ cu sfârșitul lui 2021, indicii au urcat cu 60 – 70%. Direcția se va menține în condițiile în care piața anticipează creșterea dobânzii de referință la ședința de politică monetară a BNR din 10 mai de la 3 la 3,5% iar inflația este formată din două cifre.

Analiștii care au răspuns la sondajul din martie al CFA România anticipează o majorare a ratei de referință la cel puţin 4,25%, în următoarele 12 luni.

Lunea aceasta, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a crescut de la 4,95 la 5,01%, față de 3,01% la sfârșitul anului trecut. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a urcat de la 5,04 la 5,13%, comparativ cu 3,13% în ultima ședință din 2021, iar cel la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase nivel interbancar, a crescut de la 5,11 la 5,19%, după ce anul trecut s-a închis la 3,23%.

Această evoluție îi va obliga pe cei care au contract credite înainte de mai 2019, când a fost introdus indicele de referință pentru creditele consumatorilor (IRCC), să plătească rate tot mai mari.

Pentru aceștia există posibilitatea de a solicita trecerea de la calcularea ratelor conform indicilor ROBOR la cea conform IRCC, care este de 1,86% până la sfârșitul lunii iunie. Pentru trimestrul al treilea va fi calculat un nou indice conform dobânzilor interbancare din primele trei luni ale acestui an.

Cursul dolarului a atins în aprilie patru recorduri, pentru ca lunea aceasta să atingă un nou maxim de 4,7010 lei. Aprecierea s-a datorat faptului că euro a atins joia trecută minimul ultimilor cinci ani de 1,0483 dolari, iar luni cotațiile fluctuau în culoarul 1,051 – 1,0567 dolari.

Media monedei unice a fluctuat în perioada analizată între 4,9457 și 4,9480 lei, cea de luni fiind stabilită la 4,9476 lei.

Cursul francului elvețian s-a apreciat în aprilie cu circa un ban iar cel al lirei sterline a câștigat peste 11,1 bani. Lunea aceasta, media francului s-a apreciat de la 4,8290 la 4,8314 lei iar cea a lirei sterline de la 5,8793 la 5,9101 lei.

La început de mai, metalului galben a scăzut la 1.878 – 1.887 dolari/uncia, astfel că prețul gramului de aur a coborât de la 287,9962 la 284,2468 lei.

Cererea de criptomonede s-a redus în aprilie, în condițiile în care interesul s-a mutat către moneda americană și obligațiunile emise de Trezoreria SUA, investitorii mizând pe creșterea rapidă a dobânzii de referință a Rezervei Federale.

După scăderea de duminică până la 37.500 dolari, bitcoin se tranzacționa luni în culoarul 38.405 – 39.110 dolari. Ether, care a alunecat până la 2.725 dolari, urca la 2.795 – 2.870 dolari..

Analiza cuprinde perioada 25 aprilie – 2 mai

Text pus la dispoziție de dl Radu Georgescu

Sprijin pentru sectorul agroalimentar: 300 milioane euro pentru microgranturi și granturi pentru capital de lucru

Sprijin pentru sectorul agroalimentar: 300 milioane euro pentru microgranturi și granturi pentru capital de lucru

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene va finanța, prin Programul Operațional Competitivitate, microgranturi și granturi pentru capital de lucru în valoare de 300 milioane euro, destinate IMM-urilor din domeniul agriculturii. Granturile vor fi acordate de către Ministerul Antreprenoriatului și Turismului.

MIPE a publicat, astăzi, în consultare publică proiectul de Ordonanță de urgență a Guvernului privind unele măsuri pentru acordarea de microgranturi și granturi pentru capital de lucru entităților din domeniul agroalimentar cu finanțare din fonduri externe nerambursabile, inițiat împreună cu Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Ministerul Antreprenoriatului și Turismului (MAT). Administratorul schemei de ajutor de stat va fi MAT în parteneriat cu agențiile pentru întreprinderi mici și mijlocii, atragere de investiții și promovare a exportului.

Acordarea acestor ajutoare este propusă în contextul în care pandemia COVID-19 a afectat semnificativ sectorul agroalimentar. Acordarea finanțărilor face parte din pachetul de măsuri „Sprijin pentru România”, adoptat de Guvernul României și vizează reducerea impactului semnificativ generat de creșterea prețurilor la produsele de bază și derivatele acestora , precum și acordarea de sprijin pentru redresarea întreprinderilor din domeniul agriculturii, pisciculturii, acvaculturii și industriei alimentare, unele dintre cele mai afectate de efectele pandemiei COVID-19.

Pentru acordarea de microgranturi este alocată suma de 50 milioane euro, iar pentru granturi pentru capital de lucru este alocat un buget de 250 milioane euro.

Conform proiectului de Ordonanță, vor putea beneficia de aceste ajutoare de stat: IMM -uri, microîntreprinderi, persoane fizice autorizate (PFA), întreprinderi individuale (ÎI), societăți cooperative agricole, cooperative agricole, grupuri și organizații de producători, întreprinderi familiale (ÎF), înființate conform legislației în vigoare.

Microgranturile vor fi în valoare de 5.000 euro. Vor putea beneficia de microgranturi: IMM -uri, microîntreprinderi, persoane fizice autorizate (PFA), întreprinderi individuale (ÎI) și întreprinderi familiale (ÎF), înființate conform legislației în vigoare.

Valoarea granturilor pentru capital de lucru va fi stabilită în funcție de cifra de afaceri înregistrată în anul 2019, astfel:

- 5.000 euro pentru IMM-urile cu cifra de afaceri aferentă anului 2019 cuprinsă între 5.000 și 13.500 euro;

- 15% din cifra de afaceri, fără a depăși valoarea de 120.000 euro, pentru IMM-urile cu cifra de afaceri aferentă anului 2019 mai mare de 13.501 euro;

- max. 120.000 euro pentru IMM-urile cu cifra de afaceri cu echivalentul în euro de peste 1 milion de euro.

Vor putea contracta granturi: IMM-urile, microîntreprinderile, societățile agricole, cooperativele agricole, grupurile de producători și organizațiile de producători a căror activitate a fost afectată de efectele pandemiei de COVID -19.

Informații detaliate despre condițiile de eligibilitate, în proiectul de act normativ publicat pe site-ul MIPE la următorul link: https://mfe.gov.ro/oug-dom-agroalimentar/.

Sursa text și foto www.mfe.gov.ro

Declarația unică se depune până la 25 mai 2022, inclusiv

Declarația unică se depune până la 25 mai 2022, inclusiv

Agenția Națională de Administrare Fiscală reamintește contribuabililor că termenul pentru depunerea Declaraţiei Unice (DU) privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice (Formular 112) este data de 25 mai 2022, inclusiv.

Declarația unică se completează şi se depune de către persoanele fizice care în anul de impunere au realizat, individual sau într-o formă de asociere, venituri/pierderi din România sau/şi din străinătate şi care datorează impozit pe venit şi contribuții sociale obligatorii, potrivit prevederilor Codului fiscal.

Recomandăm ca Declaraţia unică să fie depusă prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, respectiv:

- prin intermediul serviciului "Spaţiul privat virtual" (SPV);

- pe site-ul https://www.e-guvernare.ro, cu semnătură electronică calificată.    

De asemenea, formularul poate fi depus și în format hârtie, direct la registratura organului fiscal sau prin poştă, cu confirmare de primire (data depunerii declaraţiei în format hârtie este data înregistrării acesteia la organul fiscal sau data depunerii la poştă, după caz).

Pentru completarea şi depunerea declarației unice contribuabilii pot solicita sprijin, astfel:

- apelând Serviciul central de asistență telefonică a contribuabililor - Call - center, la numărul de telefon 031.403.91.60;

- prin e-mail, accesând Formularul de contact disponibil pe portal https://www.anaf.ro/asistpublic/ şi în serviciul Spatjul Privat Virtual.

În plus, pe pagina de Facebook a ANAF și pe canalul de Youtube vor fi publicate modele de completare a DU.

Pe site-ul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală se regăsesc toate informațiile detaliate despre declarația unică (Formularul 212 pentru descărcare, baza legală, modele de completare a DU, Broşură privind DU etc.), acestea putând fi accesate la următorul link - https://static.anaf.ro/static/10/SPV/info_spv.htm

Serviciul comunicare, relații publice și mass media

eJobs | Revenire explozivă în HoReCa: peste 11.000 de joburi noi de la ridicarea restricțiilor. Candidații rămân însă sceptici

eJobs | Revenire explozivă în HoReCa: peste 11.000 de joburi noi de la ridicarea restricțiilor. Candidații rămân însă sceptici

Din data de 9 martie, când au fost eliminate restricțiile Covid-19, angajatorii din HoReCa au scos la bătaie peste 11.000 de locuri de muncă în țară și în străinătate. Acest lucru plasează industria ospitalității pe locul 2 în topul sectoarelor cu cele mai multe oferte de angajare publicate pe eJobs în această perioadă, după Retail. Mai mult, numărul joburilor din HoReCa din perioada 9 martie-prezent este cu 153% față de același interval al anului trecut și cu 22% mai mare comparativ cu 2019, arată datele eJobs România, liderul pieței de recrutare. Dacă e să comparăm cu 2020 chiar, perioadă care s-a suprapus și cu lockdown-ul, creșterea e spectaculoasă: +262%.

Cu toate că oferta de angajare e una explozivă, candidații rămân sceptici față de acest domeniu. Numărul aplicărilor înregistrat în perioada 9 martie-prezent este în scădere cu 20% față de aceeași perioadă a anului trecut. Se observă însă o creștere de 11% față de ultimul an de normalitate, nonpandemic, 2019.

„Se resimte un deficit acut de forță de muncă în domeniu, ca urmare a instabilității acestuia din ultimii ani. O bună parte dintre cei care lucrau în acest sector au ales să se orienteze către altele în ultimii ani, care au crescut în pandemie sau au fost mai stabile. Cei mai mulți candidați care au decis să părăsească HoReCa s-au reorientat către Retail, zona de curierat, livratori sau ride sharing”, spune Bogdan Badea, CEO eJobs România, cea mai mare platformă de recrutare din țară.

Cele mai multe oferte de angajare din HoReCa au fost publicate de angajatorii din marile centre universitare, dar și în orașele care, de regulă, atrag un număr semnificativ de turiști, fiind început de sezon estival. Capitala este pe primul loc în topul orașelor cu cele mai multe joburi în domeniu, cu peste 6.000 de oferte de angajare. Ea este urmată de Constanța, Timișoara, Cluj-Napoca și Sibiu.

„Ne așteptăm ca numărul de joburi să crească și mai mult în sezonul estival, din păcate însă deficitul de forță de muncă rămâne cea mai mare problemă. În acest sens, angajatorii apelează în continuare la importul de angajați din străinătate. Suntem optimiști însă că, odată cu creșterile salariale din domeniu, dar și cu reabilitarea imaginii industriei, la care se va ajunge ca urmare a faptului că nu mai avem restricții, și candidații din România vor se vor reîntoarce la joburile din HoReCa”, mai spune Bogdan Badea.

Dacă vorbim de joburile în străinătate scoase la bătaie în industria ospitalității, 9,4% din totalul de locuri de muncă din HoReCa sunt oferte de angajare în afară. Cele mai multe locuri de muncă scoase în acest sector sunt în Grecia, Germania, Olanda, Cipru, Arabia Saudită, Franța, Danemarca și Norvegia.

Important de precizat e că nu doar HoReCa se află pe un trend ascendent, ci întreaga piață. De la începutul acestui an până în prezent au fost publicate aproape 152.000 de locuri de muncă, cu 55% mai multe față de aceeași perioadă a anului trecut și cu aproape 80% mai multe față de 2020. Practic, oferta de angajare a ajuns la nivelul celei de dinainte de pandemie.

În acest moment, peste 36.000 locuri de muncă pentru România și străinătate sunt disponibile pe www.ejobs.ro.

***

Despre eJobs

Lansată în 1999, eJobs este prima platformă de recrutare din România și liderul pieței locale de profil. Începând cu anul 2012, este parte a grupului Ringier AG, compania internațională de media localizată în Zurich, Elveția. eJobs.ro le oferă clienților săi cea mai relevantă bază de candidați, pe care o pune la dispoziție prin metode eficiente, utilizând canale de media personale și cunoștințe avansate de Performance Marketing și campanii de Employer Branding, precum și tactici de optimizare a rezultatelor de recrutare. Cele 4,6 milioane de CV-uri și cele peste 1,3 milioane de aplicări lunare constituie cea mai mare bază de candidați activi din România. Mai mult de 2 milioane de utilizatori unici folosesc în fiecare lună serviciile platformei eJobs.ro, iar zilnic sunt actualizate 7.000 de CV-uri.

Situaţia principalilor indicatori socio–economici ai judeţului Călăraşi, în luna februarie  2022

Situaţia principalilor indicatori socio–economici ai judeţului Călăraşi, în luna februarie 2022

Evoluţia principalilor indicatori socio-economici la nivelul judeţului Călăraşi, în luna februarie 2022 s-a caracterizat prin:

- creşterea producţiei industriale realizată în luna februarie 2022 cu 16,7% faţă de luna precedentă şi respectiv cu 21,4% faţă de producţia industrială realizată în luna februarie 2021;

- creşterea câştigului salarial mediu nominal net cu 1,8% faţă de luna precedentă şi respectiv cu 10,9% comparativ cu luna februarie 2021;

- menţinerea ratei şomajului înregistrat la sfârşitul lunii februarie 2022 faţă de luna precedentă la 3,2 puncte procentuale şi scǎderea cu 0,6 puncte procentuale faţă de luna februarie 2021;

- creşterea indicelui de utilizare netă a locurilor de cazare, din structurile de primire turistică, cu 1,7 puncte procentuale faţă de luna precedentă şi respectiv cu 5,6 puncte procentuale faţă de luna februarie 2021;

- creşterea numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale cu 24 comparativ cu luna precedentă şi respectiv cu 6 faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent;

- creşterea numǎrului deceselor generale, al divorţurilor, scăderea numărului născuţilor-vii, al căsătoriilor şi al deceselor sub 1 an. Comparativ cu luna februarie 2021 a scǎzut numǎrul născuţilor-vii şi a crescut numǎrul deceselor generale, al căsătoriilor şi al divorţurilor.Numărul deceselor sub 1 an s-a menţinut la acelaşi nivel faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

Producţia industrială realizată în luna februarie 2022 a înregistrat o creştere de 16,7% comparativ cu luna precedentă.

În luna februarie 2022, aportul industriei prelucrătoare a fost de 99,9% din volumul total al producţiei industriale realizată.

Producţia industrială realizată în luna februarie 2022, a fost mai mare cu 21,4% faţă de producţia industrială realizată în luna februarie 2021. S-au înregistrat creşteri în: fabricarea produselor textile; fabricarea substanţelor şi a produselor chimice; fabricarea altor produse din minerale nemetalice; industria metalurgică; fabricarea de mobilă.

Câştigul salarial mediu nominal brut pe total judeţ, în luna februarie 2022, a fost de 5220 lei, mai mare cu 1,6% comparativ cu luna precedentă şi respectiv cu 11,1% comparativ cu luna februarie 2021. Pe ramuri de activitate, acesta a fost de 4507 lei în agricultură, silvicultură şi pescuit, de 4470 lei în industrie şi construcţii şi de 5745 lei în servicii.

Câştigul salarial mediu nominal net în luna februarie 2022, a fost de 3183 lei, mai mare cu 1,8% comparativ cu luna precedentă şi respectiv cu 10,9% comparativ cu luna februarie 2021. Pe ramuri de activitate, acesta a fost de 2696 lei în agricultură, silvicultură şi pescuit, de 2924 lei în industrie şi construcţii şi de 3413 lei în servicii.

Câştigul salarial mediu nominal brut la nivelul economiei naţionale, în luna februarie 2022 a fost de 6059 lei, iar cel net de 3721 lei. Comparativ cu luna precedentă, câştigul salarial mediu nominal net a fost în uşoară creştere cu 0,6%. Indicele câştigului salarial real, calculat ca raport între indicele câştigului salarial nominal net şi indicele general al preţurilor de consum al populatiei, a fost de 100,0% pentru luna februarie 2022 faţă de luna precedentă, de 225,5% faţă de octombrie 1990 şi de 101,9% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

Efectivul salariaţilor, la sfârşitul lunii februarie 2022, a fost de 46485 persoane, mai mare cu 107 persoane faţă de luna precedentă şi respectiv cu 1208 persoane faţă de luna februarie 2021.

Pe ramuri de activitate, numărul salariaţilor a fost de 4,8 mii persoane în agricultură, silvicultură şi pescuit, de 15,4 mii persoane în industrie şi construcţii şi de 26,3 mii persoane în servicii.

Potrivit datelor furnizate de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Călăraşi, numărul şomerilor înregistraţi, la sfârşitul lunii februarie 2022, era de 2919 persoane, în creştere cu 53 persoane faţă de luna precedentă (+1,8%).  

Comparativ cu februarie 2021, numărul şomerilor înregistraţi a fost mai mic cu 509 persoane (-14,8%).

La sfârşitul lunii februarie 2022, femeile reprezentau 47,5% din numărul total al şomerilor înregistraţi.

Din numărul total al şomerilor înregistraţi, 386 persoane (13,2% din total şomeri) beneficiau de indemnizaţie de şomaj 75% şi 42 persoane (1,4% din total şomeri) au primit indemnizaţie de şomaj 50%.

Numărul şomerilor neindemnizaţi la sfârşitul lunii februarie 2022 era de 2491 persoane, reprezentând 85,3% din totalul şomerilor înregistraţi – majoritatea (86,7%) având studii primare, gimnaziale sau profesionale.

Rata şomajului înregistrat la sfârşitul lunii februarie 2022, în judeţul Călăraşi, a fost de 3,2%, calculată în raport cu populaţia activă civilă totală (3,2% în luna ianuarie 2022 şi 3,8% în luna februarie 2021).

Pentru femei, rata şomajului în luna februarie 2022 a fost de 3,2% (3,2% în luna ianuarie 2022 şi 3,8% în luna februarie 2021).

Pentru bărbaţi, rata şomajului în luna februarie 2022 a fost de 3,3% (3,2% în luna ianuarie 2022 şi 3,8% în luna februarie 2021).

Din evidenţa Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Călăraşi reiese că, la sfârşitul lunii februarie 2022 existau 831 de locuri de muncǎ vacante, din care 526 regăsindu-se în sectorul privat. Din totalul locurilor de muncă vacante, 305 erau pentru muncitori (36,7%).

Evoluţia principalelor fenomene demografice în luna februarie 2022, comparativ cu luna precedentă fost caracterizată de creşterea numǎrului deceselor generale, al divorţurilor, de scăderea numărului născuţilor-vii, al căsătoriilor şi al deceselor sub 1 an. Comparativ cu luna februarie 2021, a crescut numărul deceselor generale, al căsătoriilor, al divorţurilor, a scǎzut numărul născuţilor-vii. Numărul deceselor sub 1 an s-a menţinut la acelaşi nivel faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

Natalitatea. În luna februarie 2022, numărul născuţilor-vii a fost de 162, mai mic cu 24 faţă de luna precedentă şi respectiv cu 11 faţă de luna februarie 2021.

Mortalitatea generală. În luna februarie 2022, numărul deceselor înregistrate a fost de 488, mai mare cu 36 faţă de luna precedentă şi respectiv cu 122 faţă de luna februarie 2021.

Mortalitatea infantilă. În luna februarie 2022 s-a înregistrat 1 deces sub 1 an, mai puţin cu 1 faţă de luna precedentǎ menţinându-se la acelaşi nivel faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

Sporul natural. Ca urmare a faptului că numărul născuţilor-vii a fost mai mic decât cel al deceselor, s-a înregistrat un spor natural negativ -326 persoane în luna februarie 2022 (-266 persoane în luna ianuarie 2022 şi -193 persoane în luna februarie 2021).

Nupţialitatea. La oficiile de stare civilă, în luna februarie 2022, s-au înregistrat 47 căsătorii, mai puţine cu 12 faţă de luna precedentă şi mai multe cu 3 faţă de luna februarie 2021.

Divorţialitatea. În luna februarie 2022 s-au înregistrat 25 divorţuri, mai multe cu 19 faţă de luna precedentă şi respectiv cu 8 faţă de februarie 2021.

În luna decembrie 2021, comerţul internaţional cu bunuri s-a concretizat într-un volum al exporturilor FOB de 34,5 milioane euro şi al importurilor CIF de 31,9 milioane euro, înregistrând un sold pozitiv de 2,6 milioane euro. Exporturile FOB au înregistrat o creştere faţă de luna precedentă (+7,0%) respectiv faţă de luna decembrie 2020 (+97,5%), importurile CIF au înregistrat o creştere faţă de luna precedentă (+45,9%) şi respectiv faţă de aceeaşi perioadǎ a anului precedent de (+40,0%).

În perioada 1.I-31.XII.2021 în structura exporturilor, ponderea o deţin următoarele secţiuni din Nomenclatorul Combinat (NC): produse vegetale (19,9%), metale comune şi articole din acestea (46,3%), articole din piatră, ciment, ceramică, sticlă şi din alte materiale similare (18,7%), materii textile şi articole din acestea (3,4%), maşini, aparate şi echipamente electrice de înregistrat sau de reprodus sunetul şi imaginile (5,0%), pastă din lemn deşeuri de hârtie şi carton şi articole din acestea (2,4%).

În structura importurilor, în perioada 1.I-31.XII.2021, ponderea o deţin următoarele secţiuni: metale comune şi articole din acestea (40,6%), maşini, aparate şi echipamente electrice de înregistrat sau reprodus sunetul şi imaginile (10,0%), materii textile şi articole din acestea (3,7%), pastă din lemn deşeuri de hârtie şi carton şi articole din acestea (5,3%), articole din piatrǎ, ciment, ceramicǎ, sticlǎ şi din alte materiale similare (4,0%), mijloace de transport (4,2%), produse vegetale (3,1%), produse ale industriei chimice şi ale industriilor conexe (11,2%), materiale plastice, cauciuc şi articole din acestea (6,7%).

În luna februarie 2022 activitatea de turism s-a caracterizat prin creşterea numǎrului de sosiri în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică, a numărului de înnoptǎri în structurile de primire turistică cu funcţiuni cazare turistică şi a indicelui de utilizare netă a capacităţii de cazare turistică în funcţiune faţă de luna precedentă. Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, s-a caracterizat prin creşterea numărului de sosiri, a numărului de înnoptări şi a indicelui de utilizare netă a locurilor de cazare.

Numărul de sosiri ale turiştilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică, în luna februarie 2022, a fost de 909, mai mare cu 8,9% comparativ cu luna precedentă şi respectiv cu 32,5% comparativ cu luna februarie 2021.

Sosirile înregistrate în structurile de tip hotel au reprezentat 86,6% din numărul total de sosiri în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică.

Numărul de înnoptări în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică, în luna februarie 2022, a fost de 1790, mai mare cu 1,9% comparativ cu luna precedentă şi respectiv cu 61,6% comparativ cu luna februarie 2021.

Înnoptările înregistrate în structurile de tip hotel au reprezentat 91,7% din numărul total de înnoptări în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică.

Indicele de utilizare netă a capacităţii de cazare turistică în funcţiune, în luna februarie 2022, a fost de 14,8% la total structuri de primire turistică cu funcţiuni de cazare, mai mare cu 1,7 puncte procentuale comparativ cu luna precedentă şi respectiv cu 5,6 puncte procentuale comparativ cu luna februarie 2021.

În luna februarie 2022, s-au eliberat 37 autorizaţii de construcţii pentru clădiri rezidenţiale, numǎrul acestora a crescut cu 24 comparativ cu luna anterioară şi respectiv cu 6 faţă de luna februarie 2021.

Rata inflaţiei, a fost în luna februarie 2022 de 0,58% faţă de luna precedentă şi de 8,53% faţă de luna februarie 2021.

Rata medie lunară a inflaţiei, în perioada 1.01-28.02.2022 a fost de 1,0%, în creştere faţă de perioada corespunzătoare a anului precedent (0,9%).

În luna februarie 2022 faţă de luna anterioară, au crescut preţurile mărfurilor alimentare (+1,96%), tarifele serviciilor (+0,60%) şi au scăzut preţurile mărfurilor nealimentare (-0,30%).

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.