Topul celor mai transparente domenii în privința salariilor

Topul celor mai transparente domenii în privința salariilor

Din cele 25.000 de joburi disponibile în acest moment pe eJobs.ro, aproape 9.000 au salariul afișat în anunțul de angajare, angajatorii optând să ofere informații fie despre salariul concret pe care îl oferă, fie un plafon salarial în care fluctuațiile depind de nivelul de experiență și competențele punctuale pe care le au candidații. Deși Comisia Europeană a aprobat anul trecut directiva care va obliga companiile să comunice informații cu privire la salarii, aceasta încă se află în termenul de grație pentru implementare și, prin urmare, în continuare, mai mult de jumătate din numărul total de a anunțuri de angajare nu au salariul public.

„Angajatorii profită de ultima sută de metri în care afișarea salariului este opțională și preferă să îl dezvăluie doar în cadrul interviurilor de recrutare care au loc față în față cu candidații. Asta deși anunțurile care au salariul vizibil au cu aproximativ 40% mai multe aplicări decât celelalte. Cu toate acestea, pentru că știu că este un diferențiator important în ochii candidaților, cei care au multe poziții de ocupat sau cei care activează într-un domeniu care se confruntă cu deficit de talente, recurg la această soluție pentru a putea recruta mai rapid”, spune Roxana Drăghici, Head of Sales în cadrul eJobs.ro, cea mai mare platformă de recrutare online din România.

Deși nu se află în vârful clasamentului celor mai mari salarii din România, angajatorii din turism și HoReCa sunt cei care au cele mai multe anunțuri de angajare cu salariul afișat. Astfel, din cele aproape 9.000 de joburi cu salariul publicat disponibile în acest moment pe eJobs.ro, puțin peste 2.000 aparțin companiilor din acest sector. „Vorbim despre un domeniu care angajează destul de mult, în care rata de fluctuație este mare și nevoia de înlocuire a angajaților plecați este imediată, motiv pentru care angajatorii vor candidați care, atunci când aplică, sunt conștienți de tot ce presupun joburile respective, inclusiv salariul oferit”, explică Roxana Drăghici. Potrivit datelor Salario, comparatorul salarial marca eJobs, salariul mediu net, la nivel național, pentru cei care lucrează în turism și HoReCa este de 3.500 de lei pe lună. Această medie reflectă salariile angajaților din toate județele țării și cu toate nivelurile de experiență.

Retailul este al doilea cel mai transparent domeniu când vine vorba de salarii, cu aproape 2.000 de joburi postate în care salariul este făcut public de către angajatori. Media salarială pentru acest sector este de 3.800 de lei pe lună. Retailul este, de asemenea, și cel mai mare angajator la nivel național, cu 6.200 de joburi disponibile în acest moment (atât joburi care au salariul afișat, cât și joburi care nu oferă informații salariale în anunțul de angajare). Urmează angajatorii din producție și servicii, ambii cu câte 700 de joburi pentru care au salariile afișate. Dacă pentru servicii media salarială netă este de 4.100 de lei, pentru producție este de 4.200 de lei.

„Ce observăm, ca linie generală este că, nivelul de transparență crește direct proporțional cu numărul de joburi pe care o companie le are în piață. Cu cât nevoia de candidați este mai mare, cu atât vedem mai multe salarii publicate în anunțul de angajare”, mai spune Roxana Drăghici. Alte domenii care și-au făcut loc în topul celor mai transparente din punct de vedere salarial sunt IT / telecom, industria alimentară, call – center și publicitate / marketing / PR.

În acest moment, pe eJobs.ro, cea mai mare platformă de recrutare din România, sunt disponibile 25.000 de locuri de muncă.

241 locuri de muncă vacante în Spaţiul Economic European

241 locuri de muncă vacante în Spaţiul Economic European

Angajatorii din Spaţiul Economic European oferă, prin intermediul reţelei EURES România, 241 locuri de muncă vacante, după cum urmează:

Norvegia - 54 de locuri de muncă pentru: muncitor acvacultură, supraveghetor fermă, bucătar, vulcanizator;

Spania - 50 de locuri de muncă pentru: lucrător în agricultură (recoltare fructe roşii);

Finlanda - 34 de locuri de muncă pentru: medic generalist (servicii de gardă), medic generalist (medicină de urgenţă), asistent medical;

Letonia - 30 de locuri de muncă pentru: sudor;

Germania - 29 de locuri de muncă pentru: tehnician în mecatronică auto (carosier auto), lucrător în producţie - procesare produse din carne (sortarea, tranşarea, prelucrarea şi ambalarea cărnii), tehnician electronist (în domeniul energiei şi al tehnologiei construcţiilor), tehnician service, mecatronist, fizioterapeut, muncitor în producţie - prepararea mezelurilor din carne;

Danemarca - 25 de locuri de muncă pentru: tehnician industrial, sudor;

Belgia - 14 locuri de muncă pentru: dulgher/tâmplar/inginer (manager asamblări), muncitor necalificat în agricultură (recoltare căpşuni); tehnician reţele de comunicaţii, macaragiu, electrician tensiune medie, electrician iluminat stradal;

Austria - 5 locuri de muncă pentru: tehnician producţie.

Persoanele care sunt interesate să ocupe un loc de muncă în Spaţiul Economic European pot viziona locurile de muncă vacante pe site-ul www.anofm.ro/eures.

MF lansează varianta simplificată a aplicației e-Factura

MF lansează varianta simplificată a aplicației e-Factura

În continuarea eforturilor de digitalizare și simplificare a procedurilor fiscale, Ministerul Finanțelor anunță lansarea versiunii simplificate a aplicației e-Factura.

Această inițiativă are ca obiectiv principal creșterea accesibilității și ușurinței în utilizarea instrumentului, pentru toți contribuabilii din țară. Aplicația este disponibilă AICI.https://mfinante.gov.ro/ro/web/efactura/aplicatii-web-ro-efactura

Versiunea îmbunătățită vine cu o interfață intuitivă și funcționalități mai ușor de utilizat, astfel încât fiecare utilizator să poată emite facturi în conformitate cu cerințele fiscale într-un mod rapid și eficient.

„Așa cum am mai spus, fiecare îmbunătățire adoptată a ținut cont de nevoile semnalate de contribuabili. Am tot avut întâlniri cu reprezentații mediului de afaceri și una dintre solicitările lor a fost aceasta. Versiunea simplificată a aplicației e-Factura vine cu o serie de avantaje și funcționalități care vor face gestionarea facturilor mai ușoară și mai accesibilă pentru toți utilizatorii. Ne-am gândit în primul rând la cei aproximativ 670.000 contribuabili mici care trebuie să utilizeze sistemul și au nevoie de o aplicație gratuită, intuitivă și ușor de folosit. De asemenea, aplicația extinsă este acum disponibilă și în limba engleză, urmând ca în perioada următoare să fie tradusă și cea simplificată”, a explicat ministrul Marcel Boloș.

Printre caracteristicile cheie ale noii variante simplificate se numără:

Aplicația web de completare a facturii într-un format simplificat răspunde solicitărilor venite din partea micorintreprinderilor, ce nu utilizează în mod curent elemente operaționale complexe.

A fost redesenată pentru a include automat ghidaje (i.e. codul tipului facturii este prestabilit la 380, codul monedei este exclusiv RON) și bife pentru a afișa elementele de identificare obligatorii în funcție de categoria de plătitor de TVA.

Au fost restrânse nomenclatoarele de TVA la cele utilizate frecvent pentru tranzacții domestice și incluse procentele de taxă sub format selectabil.

De asemenea, o nouă facilitate importantă adăugată sistemului este aplicația extinsă în limba engleză pentru contribuabilii nerezidenți înregistrați în scopuri de TVA ce au obligația de raportare a facturilor emise pentru livrări/prestări pe teritoriul României.

În ceea ce privește eficientizarea interacțiunii cu utilizatorii finali, la 20 martie este organizat un nou webinar în care se pot adresa orice nelămuriri și primi răspunsuri din partea experților din Agenția Națională de Administrare Fiscală/Centrul Național pentru Informații Financiare. Înscrierile se fac AICI.https://static.anaf.ro/static/10/Anaf/Informatii_R/intalniri.htm

Implementarea e-Factura

Reamintim că, în situaţia în care sistemul naţional privind factura electronică RO e-Factura nu este funcțional timp de minimum 24 de ore, obligația de transmitere prevăzută la art.10 alin.(1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.120/2021 se suspendă până la repunerea în funcţiune a sistemului.

Termenul-limită pentru transmiterea facturilor emise, pentru livrările de bunuri și prestările de servicii care au locul livrării sau prestării în România, în sistemul național privind factura electronică RO e-Factura este de 5 zile lucrătoare (n.r. de la 1 iulie sunt 5 zile calendaristice) de la data emiterii facturii, dar nu mai târziu de 5 zile lucrătoare de la data-limită prevăzută pentru emiterea facturii la art.319 alin.(16) din Codul fiscal.

În perioada 1 ianuarie - 31 martie 2024, nerespectarea termenului limită pentru transmiterea facturilor în sistemul național privind factura electronică RO e-Factura nu se sancționează.

APIA plăteşte 119,899 milioane lei pentru motorina aferentă trimestrului IV al anului 2023

APIA plăteşte 119,899 milioane lei pentru motorina aferentă trimestrului IV al anului 2023

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Judeţene, efectuează plata ajutorului de stat la motorina utilizată în agricultură pentru perioada 1 octombrie - 31 decembrie 2023 (trimestrul IV/2023), în conformitate cu prevederile HG nr. 1174/2014 şi OMADR nr.1727/2015, cu modificările şi completările ulterioare.

Valoarea ajutorului de stat acordat sub formă de rambursare este de 119.899.657,00 lei şi se acordă unui număr de 17.794 beneficiari, pentru cantitatea de 78.416.997,403 litri de motorină determinată.

Cantităţile de motorină pentru trimestrul IV/2023 care beneficiază de ajutor de stat sunt aprobate prin Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 89/01.03.2024 şi se regăsesc prezentate în tabelul de mai jos:

Specificare Cantităţi de motorină (litri) Valoarea ajutorului de stat (lei)

Sectorul vegetal 68.350.633,825 104.508.181,00

Sectorul zootehnic 10.066.363,578 15.391.476,00

Sector îmbunătăţiri funciare - -

Total 78.416.997,403 119.899.657,00

Cantitatea maximă de motorină anuală ce poate fi decontată este de 410.000.000 litri/an, prevăzută în anexa la HG nr. 1174/2014 cu modificările şi completările ulterioare.

Aurul și bitcoin sunt vedetele acestor zile

Aurul și bitcoin sunt vedetele acestor zile

În ultimele luni, după circa 10 ani de stagnare, s-a observat o creștere a prețului metalului galben, investitorii fiind interesați de plasamentele în așa numitele „refugii”, care oferă protecție.

Uncia de aur a atins marți un record istoric de 2136,7 dolari și se vorbește deja despre atingerea, până la sfârșitul anului, a pragului de 2.500 dolari. O astfel de evoluție este pusă pe seama menținerii unor dobânzi ridicate de către principalele bănci centrale, pe fondul unei inflații încă ridicate, dar și a unor posibile escaladări ale conflictelor militare și geopolitice (războiul din Ucraina, conflictul din Israel, tensiunile dintre China și Taiwan), ceea ce a ridicat cererea cu 3% în 2023.

Miercuri, metalul galben se tranzacționa între 2.125 și 2.133 dolari/uncie iar prețul gramului de aur a scăzut marginal de la recordul de 312,9021 lei la 312,2892 lei.

Piața valutară a fost deosebit de calmă, tranzacțiile cu euro fiind înghesuite în culoarul 4,9718 – 4,9722 lei, ceea ce a scăzut cursul de 4,9719 la 4,9718 lei.

Tranzacțiile din piața monetară sunt aproape inexistente, în condițiile în care se așteaptă o scădere minimă a inflației iar următoarea ședință de politică monetară a BNR se va desfășura în 4 aprilie.

Miercuri, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la 6,08%, cea mai mică valoarea începând cu data de 7 iunie 2022. Indicele la 6 luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a consolidat la 6,11%, cel mai mic nivel începând cu 31 mai 2022, iar cel la 12 luni s-a oprit la 6,12%, valoare apropiată de cea din 22 mai 2022.

Piețele așteptau intervenția lui Jerome Powell, președintele Rezervei Federale americane, în fața Congresului care are drept subiect starea economiei Statelor Unite într-o perioadă cu dobânzi ridicate. O parte dintre analiști anticipează o întârziere a momentului unei prime reduceri a dobânzii de referință.

Euro a profitat de acest moment și s-a apreciat la 1,0841 – 1,0880 dolari, iar cursul monedei americane a scăzut de la 5,1707 la 5,1647 lei.

Media francului elvețian a scăzut la 5,1647 iar cea a lirei sterline a crescut la 5,8146 lei.

În regiune, media monedei maghiare s-a apreciat la 393,69 forinți/euro iar a celei poloneze la 4,3106 zloți/euro.

În noiembrie 2021 bitcoin a atins un record de 68990,90 dolari. Acesta a devenit istorie în seara de marți când prețul a urcat până la 69.202 dolari, rezultat al înmulțirii plasamentelor în ETF-uri, fonduri tranzacționate la bursă care fluctuează în funcție de evoluția bitcoin dar nu necesită achiziția de criptomonedă, dar și a apropierii momentului în care recompensele pentru „minerii de bitcoin” se vor înjumătății, deci se va reduce oferta. Marcările de profit rapide au coborât miercuri cotațiile la 62.865 – 67.624 dolari.

Perspectiva apariției unor ETF-uri pe ethereum au ridicat cotațiile monedei digitale la 3.506 – 3.900 dolari, creșterea față de începutul anului fiind de circa 60%.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

Text pus la dispoziție de dl. Radu Georgescu

Precizări ANAF referitoare la completarea şi depunerea declaraţiei anuale privind impozitul pe profit

Precizări ANAF referitoare la completarea şi depunerea declaraţiei anuale privind impozitul pe profit

Pentru anul fiscal 2023, Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare nu a suferit modificări care să impună actualizarea modelului şi conţinutului formularelor 101 "Declaraţie privind impozitul pe profit" şi 101 Grup fiscal "Declaraţie consolidată privind impozitul pe profit determinat de grupul fiscal".

Ca urmare, în anul 2024, în vederea îndeplinirii obligaţiilor declarative privind impozitul pe profit datorat pentru anul 2023, contribuabilii utilizează formularele 101 şi 101 Grup fiscal aprobate prin actele normative menţionate mai sus (şi care au fost utilizate pentru declararea obligaţiei datorată pentru anul fiscal 2022/anul fiscal modificat care se încheie în anul 2023).

Declaraţiile se completează cu ajutorul aplicaţiei informatice de asistenţă şi se transmit prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, potrivit legii.

Aplicaţiile informatice de completare a declaraţiilor anuale privind impozitul pe profit datorat pentru anul 2023/anul fiscal modificat care se încheie în anul 2024 sunt disponibile pe site-ul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, la secţiunea "Servicii online - Descărcare declaraţii electronice".

Potrivit art. 42 alin. (1) şi art. 42^9 alin. (4) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, plătitorii de impozit pe profit au obligaţia să depună, până la termenele prevăzute de lege, formularul 101 "Declaraţie privind impozitul pe profit" sau 101 Grup fiscal "Declaraţie consolidată privind impozitul pe profit determinat de grupul fiscal", după caz, în vederea definitivării impozitului pe profit pentru anul 2023/anul fiscal modificat care se încheie în anul 2024.

Modelul şi conţinutul formularului 101 au fost aprobate prin Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 3386/2016 pentru aprobarea modelului şi conţinutului formularelor 101 "Declaraţie privind impozitul pe profit" şi 120 "Decont privind accizele", astfel cum a fost modificat şi completat prin Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 310/2023.

Modelul şi conţinutul formularului 101 Grup fiscal au fost aprobate prin Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 310/2023 pentru aprobarea modelului şi conţinutului formularului 101 Grup fiscal "Declaraţie consolidată privind impozitul pe profit determinat de grupul fiscal", precum şi pentru modificarea şi completarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 3.386/2016 pentru aprobarea modelului şi conţinutului formularelor 101 "Declaraţie privind impozitul pe profit" şi 120 "Decont privind accizele".

Serviciul comunicare, relaţii publice şi mass media

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.