AFIR a finanțat cu fonduri europene din FEADR peste 2.400 de proiecte de utilitate publică în mediul rural

AFIR a finanțat cu fonduri europene din FEADR peste 2.400 de proiecte de utilitate publică în mediul rural

Autoritățile publice locale care derulează proiecte de investiții cu fonduri europene nerambursabile în dezvoltarea mediului rural au obținut sprijin financiar pentru 2.428 de proiecte de investiții, prin intermediul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR). Astfel, investițiile finanțate în perioada 2015 – 2022 prin Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) vizează infrastructura de acces agricolă, infrastructura de alimentare cu apă și canalizare, cea rutieră și socială, precum și protejarea patrimoniului cultural.

Pentru investițiile de utilitate publică, AFIR a primit solicitări online pentru 3.518 proiecte de investiții în valoare 2,84 miliarde de euro. În urma procesului de evaluare și de selecție, AFIR a încheiat 2.428 de contracte de finanțare pentru proiecte de utilitate publică în valoare totală de 1,64 miliarde de euro. Plățile efectuate de AFIR către beneficiarii publici ai FEADR depășeșc 1,3 miliarde de euro, până în prezent.

„Dezvoltarea rurală se realizează în egală măsură prin investițiile beneficiarilor privaţi, precum şi prin proiectele autorităților publice. Cele două categorii de solicitanți se completează şi se sprijină reciproc. Solicitările de finanțare pe care AFIR le-a primit prin PNDR pentru utilități publice indică clar o nevoie mult mai mare de investiții în acest sector, dar și o capacitate de absorbție foarte mare a fondurilor europene. Chiar dacă fondurile disponibile nu acoperă necesarul de investiții din mediul rural, putem observa că sprijinul financiar, pe care l-am avut la dispoziție și pe care l-am acordat integral, aduce o contribuție semnificativă la dezvoltarea comunităților locale și la îmbunătățirea condițiilor de trai pentru populația rurală”, a precizat George CHIRIȚĂ, Directorul general al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.

Fondurile europene acordate prin intermediul AFIR au contribuit în mod semnificativ la dezvoltarea mediului rural și implicit la un nivel de trai mai bun pentru locuitorii de la sate.

Cu finanțarea disponibilă prin AFIR, sunt acum în curs de modernizare 3.458 de kilometri de drumuri comunale (o distanță echivalentă cu drumul între București și Madrid) și s-au înființat sau modernizat alți 1.257 de kilometri de drumuri agricole. De asemenea, s-au realizat 1.735 de kilometri de rețea de alimentare cu apă și 2.967 de kilometri de rețea de canalizare. Astfel, ca urmare a acestor investiții, peste 4 milioane de locuitori beneficiază de proiectele de infrastructură de bază și de acces din mediul rural.

Totodată, cu fonduri europene din PNDR, s-au înființat și modernizat 255 de grădinițe, 40 de creșe și centre de tip after-school și 22 de instituții de învățământ secundar superior, filiera tehnologică a școlilor profesionale. Fondurile derulate prin AFIR au contribuit la reabilitarea a 610 cămine culturale și 55 de monumente din patrimoniul cultural de interes local.

Din totalul investițiilor de utilitate publică finanțate prin AFIR, în zona montană s-au realizat 880 de kilometri de drumuri comunale, 222 kilometri de drumuri agricole, aproximativ 1.300 kilometri de rețea de apă și apă uzată. Cu fonduri din FEADR s-au înființat și modernizat 72 de grădinițe, 7 creșe și after-school-uri și 4 instituții de învățământ secundar superior. AFIR a mai finanțat în zona montană și restaurarea a 185 de cămine culturale și 18 monumente din patrimoniul cultural de interes local.

INFORMAȚII SUPLIMENTARE

O investiție finanțată prin AFIR cu fonduri europene în valoare nerambursabilă de 493.982 de euro vizează protejarea patrimoniului cultural din mediul rural și este realizată de comuna Siculeni, din județul Harghita, prin submăsura 7.6 din PNDR 2020.

Prin proiect se propune modernizarea, renovarea și dotarea căminului cultural din comuna Siculeni prin renovarea clădirii și prin amenajarea curții exterioare.

Astfel, la parter, s-a mărit holul principal prin reamenajarea grupurilor sanitare pentru public, s-a renovat sala de spectacole, s-a realizat o scară secundară de evacuare, s-a reamenajat bucătăria conform unei funcționări de tip catering cu intrare proprie (depozit, spălătorie vase și vesele, zonă pentru servire, bucătărie, vestiar filtru, depozit materiale de curățenie, depozit pentru băuturi), s-a reconstruit scena cu o suprafață mai mare față de anterioară, s-au reconstruit grupurile sanitare.

La etaj, s-au amenajat săli pentru întruniri cu balcon spre strada principală și o lojă spre sala de spectacole, vestiare separate cu grupuri sanitare aferente și o sală pentru probe.

La exterior, s-a modernizat anvelopa clădirii (reabilitare termică, reconstruire acoperiri de acces), s-a intervenit inclusiv la aspectul exterior al clădirii, s-a amenajat pe teren o parcare nouă în spatele terenului de sport cu un număr de 16 locuri și s-au montat panouri fotovoltaice. De asemenea, prin proiect au fost modernizate instalațiile termice și cele de ventilare.

Sondaj eJobs: Companiile, mai pregătite decât oricând să transparentizeze piața salariilor

Sondaj eJobs: Companiile, mai pregătite decât oricând să transparentizeze piața salariilor

33% din totalul joburilor disponibile în acest moment pe eJobs.ro au salariul afișat, procentul fiind mai mult decât dublu față de perioada similară a anului trecut. Astfel, peste 8.000 de poziții pentru care companiile caută candidați au fie salariul fix menționat în anunțul de angajare, fie un interval salarial. „Ieșirea salariilor din zona subiectelor tabu și intrarea lor într-o zonă de transparență marchează o schimbare majoră pe piața muncii, după foarte mulți ani în care au stat sub semnul confidențialității. Deși încă nu este obligatorie prin lege publicarea salariilor, angajatorii au început să ia măsurile necesare pentru a face tranziția mai lină atunci când va veni momentul. Dacă astăzi avem o rată de 33% dintre poziții cu salariul publicat versus 14%, anul trecut, pe vremea aceasta, ne arată că piața este din ce în ce mai pregătită”, spune Raluca Dumitra, Head of Marketing eJobs România.

Potrivit celui mai recent sondaj realizat de eJobs România, principalul motiv pentru care angajatorii au început să facă publice salariile pe care le oferă este legat de faptul că reușesc să găsească mai repede candidatul potrivit și să închidă angajarea (34,4% dintre respondenți au făcut această mențiune). 22% spun că primesc mai multe aplicări, 15,6% că este îmbunătățită relevanța candidaților, 9,4% au observat că anunțul postat primește mai multe vizualizări, iar alți 9,4% procedează astfel pentru că aceasta este politica stabilită de companie.

„Datele noastre arată că anunțurile de angajare cu salariul publicat sunt cu 40% mai vizualizate decât celelalte. Cu toate acestea, 31,3% dintre angajatorii care au răspuns întrebărilor din sondaj indică o performanță de peste 50% a acestor anunțuri. Astfel de rezultate stau în spatele creșterii pe care o vedem în numărul de joburi cu salariul publicat. Nu pentru toate pozițiile există aceeași deschidere spre transparență, iar angajatorii sunt dispuși să arate salariul în special pentru joburile entry level”, spune Raluca Dumitra.

În timp ce 37,5% recunosc că au salariul vizibil în primul rând pentru pozițiile de intrare, 21,9% au răspuns că le afișează pentru joburile de specialiști. 31,3% declară că politica de transparență se aplică la nivel general, fără diferențe între nivelurile de carieră vizate. „Ar fi fost de așteptat să vedem în top și joburile pentru muncitori calificați și necalificați, dar și acele joburi pentru care recrutorii găsesc foarte greu candidați și unde afișarea salariului ar putea încuraja aplicările. Cu toate acestea, cele două categorii se regăsesc în aproximativ 10% dintre răspunsuri”, completează Raluca Dumitra.

Domeniile care au cele mai multe poziții cu salariul menționat în anunțul de angajare sunt retail, industria alimentară, call center / BPO, imobiliare, construcții și telecomunicații. O altă categorie de joburi pentru care candidații primesc indicii clare despre nivelul salarial oferit sunt cele din afara țării. În prezent, sunt peste 1.000 de joburi în străinătate care au salariul afișat pe eJobs.ro.

Sondajul a fost realizat în luna decembrie, pe un eșantion de 180 de angajatori, reprezentați de specialiști în resurse umane, recrutori, manageri de departament sau antreprenori.

În acest moment, pe eJobs.ro, cea mai mare platformă de recrutare din România, sunt disponibile peste 27.000 de locuri de muncă.

         Despre eJobs

Lansată în 1999, eJobs este prima platformă de recrutare din România și liderul pieței locale de profil. Începând cu anul 2012, este parte a grupului Ringier AG, compania internațională de media localizată în Zurich, Elveția. eJobs.ro le oferă clienților săi cea mai relevantă bază de candidați, pe care o pune la dispoziție prin metode eficiente, utilizând canale de media personale și cunoștințe avansate de Performance Marketing și campanii de Employer Branding, precum și tactici de optimizare a rezultatelor de recrutare. Cu 4,9+ milioane de CV-uri, peste 2 milioane de vizitatori unici pe lună și 300.000+ companii care au beneficiat de serviciile lor, eJobs este cea mai mare platformă de recrutare la nivel local.

BestJobs: Angajații români nu se simt deprimați de Blue Monday

BestJobs: Angajații români nu se simt deprimați de Blue Monday

Supranumită „Blue Monday”, a treia zi de luni din noul an este considerată de specialiști drept cea mai deprimantă zi din an, din cauza schimbărilor frecvente de vreme, a sfârșitului sezonului festiv și a nivelului scăzut de motivație. Totuși, puțin peste o treime (36%) dintre angajați resimt încărcătura acestei zile, potrivit unui sondaj realizat de platforma de recrutare online BestJobs. Totodată, 64% declară că nu au motive să considere această zi una deprimantă, semn că ultimii ani au crescut rezistența românilor în fața perioadelor dificile. Cu toate acestea, aproape jumătate dintre respondenți declară că revenirea la job după perioada sărbătorilor a fost dificilă din cauza oboselii acumulate.

Odihna este, așadar, un factor important ce determină starea de spirit a angajaților la început de an și capacitatea lor de a face față presiunilor la job. Acest lucru are strânsă legătură cu timpul liber, iar sondajul BestJobs arată că, în perioada dintre Crăciun și Revelion, 38% dintre respondenți au avut vacanță, în timp ce 44% au beneficiat doar de zilele libere legal și alți 11% nu au avut deloc zile libere pentru a-și reîncărca bateriile.

În acest context, angajații consideră satisfacția la job importantă pentru o stare generală mai bună și 76% dintre participanții la sondaj spun că felul în care se simt în raport cu munca pe care o fac le influențează gradul de împlinire personală. Mai mult, 3 din 10 angajați (la fel de mulți ca anul trecut) se declară nemulțumiți de actualul lor job și au în plan să îl schimbe, în timp ce doar 8% se consideră cu adevărat fericiți la job și 62% au o atitudine neutră.

„Românii au învățat în ultimii ani să-și gestioneze mai eficient timpul petrecut la muncă și activitățile care presupun un grad mai mare de stres. În plus, cei mai mulți dintre ei înțeleg acum mai bine importanța echilibrului dintre viața personală și cea profesională, astfel că tendința lor este să elimine cât mai mult activitățile generatoare de stres, să adopte un stil de viață sănătos și să lucreze în acord cu nevoile și valorile lor. În acest sens, vedem cum tot mai mulți candidați se îndreaptă către joburi flexibile, cu salariul afișat și care oferă beneficii extrasalariale generoase”, a spus Ana Vișian, Marketing Manager BestJobs România.

De asemenea, pentru sănătatea lor mintală, aproximativ 54% dintre respondenți și-au propus ca anul acesta să adopte un stil de viață mai sănătos, 15% au în plan să meargă la terapie și 11% își doresc să muncească mai puțin. Alți 20% au în plan să își crească veniturile, negociind salariul actual sau aplicând la joburi noi, cu salariu mai mare.

Sondajul a fost efectuat în luna ianuarie 2023, pe un eșantion de 925 de utilizatori de internet din România.

Indicele ROBOR la 3 luni a scăzut luni la 7,35% pe an

Indicele ROBOR la 3 luni a scăzut luni la 7,35% pe an

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a scăzut luni la 7,35% pe an, de la 7,40% pe an, în şedinţa precedentă, conform datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR).

La începutul anului trecut, indicele ROBOR la 3 luni era 3,02% pe an, iar la începutul acestui an urcase la 7,56%.

Indicele la 6 luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a coborât la 7,59% pe an, de la 7,65% în şedinţa precedentă, iar ROBOR la 12 luni a scăzut la 7,94% pe an, de la 7,97% pe an în şedinţa anterioară.

În ceea ce priveşte indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), reglementat de OUG 19/2019, acesta este de 5,71% pe an, fiind calculat ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice ale tranzacţiilor interbancare din trimestrul III 2022, în urcare faţă de cel publicat în urmă cu trei luni, de 4,06%.

Sursa www.agerpres.ro

Ratele la credite își încetinesc creșterea

Ratele la credite își încetinesc creșterea

Conform INS, creșterea anuală a prețurilor a fost în decembrie de 16,37%, foarte aproape de recordul ultimilor 20 de ani din noiembrie de 16,76%.

Mugur Isărescu spunea în noiembrie că vede, la finalul lui 2022, o inflație în jur de 16%. Proiecțiile BNR, care are o țintă de inflație de 2,5%/±1 punct procentual, indică o creștere a prețurilor de 15% în primul trimestru din 2023, o scădere „brutală” la 10,9% în al doilea trimestru iar finalul anului ar aduce un nivel de 11,2%.

Au fost motive consistente pentru C.A. al BNR să decidă majorarea dobânzii de referință de la 6,75 la 7%/an, la ședința de politică monetară care s-a desfășurat marțea trecută. O parte a analiștilor anticipează pentru februarie o nouă majorare cu 0,25% a dobânzii, însă majoritatea lor cred că nu vor mai exista alte modificări anul acesta.

Pentru a controla evoluția inflației, analiștii BCR consideră că managementul lichidității va rămâne „instrumentul de politică monetară preferat al BNR, (și) ar putea să fie utilizat activ în trimestrele următoare, în funcție de evoluția cursului euro/leu și a inflației”.

De altfel, din comunicatul de presă al BNR a dispărut expresia „păstrarea controlului ferm asupra lichidității de pe piața monetară”, iar tendința de scădere a indicilor ROBOR a continuat.

Evoluția este pusă și pe seama controlului Consiliului Concurenței la cele 10 bănci care formează „coșul” în funcție de care se calculează indicii. La începutul lui noiembrie, indicele la trei luni era la 8,20%, cel la șase luni la 8,31% iar cel la 12 luni la 8,44%.

Lunea aceasta, indicele la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a scăzut de la 7,40 la 7,35%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a alunecat de la 7,65 la 7,59%, iar cel la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase la nivel interbancar, a coborât de la 7,97 la 7,94%.

Creșterea cererii din piața valutară a făcut ca media euro să urce de la 4,9252 lei, la începutul săptămânii trecute, la 4,9413 lei. Lunea aceasta, media a scăzut la 4,9405 lei, iar tranzacțiile s-au realizat în culoarul 3,929 – 4,944 lei, cu închiderea la 4,932 lei.

Scăderea din decembrie a inflației din Statele Unite la 6,5% a redus plasamentele în dolari, investitorii anticipând din partea Fed o încetinire a ritmului de creștere a dobânzii.

Moneda unică a profitat, la începutul acestei săptămâni, de faptul că investitorii americani se aflau în vacanță, cu prilejul Zilei care îl comemorează pe Martin Luther King, și a crescut până la 1,0874 dolari, maxim al ultimelor aproape 9 luni, după care a revenit spre 1,08 dolari. În piața locală, media monedei americane a scăzut de la 4,6151 la 4,5614 lei.

Moneda elvețiană a revenit în jurul pragului de 1 franc/euro, valoare identică cu cea din vara trecută, iar cursul ei a coborât de la 4,9908 lei, la începutul perioadei, la 4,9250 lei, la sfârșitul ei. Cursul lirei sterline a alunecat de la 5,5943 la 5,57 și a închis intervalul la 5,5737 lei.

La finalul intervalului, prețul gramului de aur a urcat la 281,0314 lei, cel mai ridicat nivel începând cu data de 9 mai. Creșterea a fost susținută de menținerea metalului galben peste pragul de 1.900 dolari/uncie, cu cotații de 1.911 – 1.922 dolari.

În lipsa americanilor din piață, bitcoin a crescut lunea aceasta la 20.692 – 21.429 dolari iar ether a urcat la 1.528 – 1.584 dolari.

Analiza cuprinde perioada 9 – 16 ianuarie

Text pus la dispoziție de dl Radu Georgescu

Prima aplicație pentru telefonie mobilă a unei instituții publice care gestionează fonduri europene este acum disponibilă

Prima aplicație pentru telefonie mobilă a unei instituții publice care gestionează fonduri europene este acum disponibilă

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale continuă procesul de digitalizare și lansează AFIR Info – aplicație gratuită realizată pentru telefonul mobil, pentru o comunicare cât mai facilă și rapidă cu solicitanții și cu beneficiarii investițiilor finanțate.

„AFIR se află și de data aceasta în avangarda digitalizării actului administrativ, iar faptul că o instituție care gestionează fondurile europene atât de necesare dezvoltării mediului rural românesc oferă o aplicație dedicată pentru comunicarea cu publicul său arată preocuparea noastră pentru performanță și pentru rezultate. Această aplicație face parte din noua noastră abordare de a informa prin instrumentele pe care oameni le folosesc cel mai frecvent. Interacțiunea umană rămâne importantă, vom continua să avem și contact direct cu publicul, dar a utiliza instrumente digitale înseamnă eficiență și, de ce nu, costuri mult mai reduse pentru noi și beneficiari. Noua aplicație mobilă AFIR Info a venit din nevoia firească de a fi mai aproape de solicitanții și beneficiarii noștri cu care trebuie să avem un parteneriat permanent”, a precizat George CHIRIȚĂ, Directorul general al AFIR.

Aplicația mobilă AFIR Info este un instrument de comunicare oficial al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, instituție responsabilă de implementarea tehnică și financiară a FEADR (Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală) în România, prin care se transmit în cel mai scurt timp informații oficiale privind fondurile europene nerambursabile acordate pentru agricultură și dezvoltare rurală.

Prin intermediul AFIR Info beneficiarii finanțărilor nerambursabile pot verifica inclusiv statusul proiectului și vor primi notificări de fiecare dată când apare o noutate.

Aplicația poate fi descărcată din magazinele on-line ale principalelor sisteme de operare mobile: Google Play (AFIR info – Aplicații pe Google Play) și App Store (AFIR Info).

AFIR Info este o aplicație oferită gratuit, prima de acest gen la nivelul instituțiilor publice centrale care gestionează fonduri europene, pe care o dorim cât mai utilă. Toți cei interesați să ne trimită sugestii, opinii sau observații privind aplicația mobilă au la dispoziție adresa de e-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

INFORMAȚII SUPLIMENTARE

Prin intermediul aplicației AFIR Info, sunt disponibile cele mai noi și importante informații despre accesarea fondurilor europene gestionate de către AFIR, cele mai noi anunțuri privind lansarea sesiunilor pentru depunerea cererilor de finanțare, precum și fondurile aferente submăsurii respective și data limita de depunere.

De asemenea, solicitanții și beneficiarii au acces la statusul cererilor de finanțare și al cererilor de plată depuse la AFIR, au la îndemână Rapoartele de selecție a cererilor de finanțare depuse la AFIR sau firmele care oferă servicii de consultanță și de proiectare, precum și recenzii publice ale acestora.

Aplicația este intuitivă și ușor de folosit, utilizatorii își pot crea cont, prin introducerea adresei de e-mail și a parolei personale. În acest fel, vor avea permanent acces la date precum: Cererile de finanțare, profilul firmei de consultanță, ultimele comunicate de presă, ultimele informații de interes public privind FEADR și AFIR.

Totodată, AFIR Info oferă o nouă experiență privind relațiile cu publicul prin modulele de comunicare care sunt facile și intuitive. Utilizatorul poate selecta din aplicație județul sau regiunea și pentru a avea acces imediat la datele de contact ale Oficiului județean sau ale Centrului Regional de care aparțin solicitanții sau beneficiarii noștri.

APLICATIEafir

Free Joomla templates by Ltheme