Euro nu a mai trecut de peste un an de 4,9780 lei

Euro nu a mai trecut de peste un an de 4,9780 lei

Nivelul mai redus al aversiunii față de risc a permis monedelor de marginea zonei euro să se aprecieze, inclusiv leul.

Cursul euro, principalul instrument utilizat de BNR în lupta cu inflația, a scăzut la jumătatea săptămânii de la 4,9771 lei, maximul ultimei luni și jumătate, la 4,9763 lei, semn al menținerii presiunilor din piața locală.

Evoluția se datorează creșterii constante a deficitelor bugetare și comerciale, ultimul fiind provocat chiar de stabilitatea cursului, și a situației tulburi din mediul politic, înainte de alegerile parlamentare și prezidențiale, care se vor desfășura la sfârșitul anului. Tranzacțiile din piața valutară se realizau în culoarul „clasic” al ultimelor două săptămâni, 4,976 – 4,977 lei.

La prezentarea din august a Raportului asupra inflației, la scurt timp după ultima tăiere a ratei de referință, guvernatorul BNR a explicat că inflația va veni în jos, dar BNR nu va mai reduce dobânda. Astfel, că la ședința de politică monetară de vinerea trecută, banca centrală a decis menținerea dobânzii la 6,50% iar pe cea pentru facilitatea de depozit la 5,5%, ceea ce a făcut ca indicii ROBOR să stagneze la valori comparabile cu cele de la începutul lui septembrie.

Nivelul ridicat al lichidității de piața monetară a făcut ca, la jumătatea acestei săptămâni, indicele la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, să stagneze la 5,55%. Cel la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a consolidat la 5,59% iar cel la 12 luni la 5,64%.

În așteptarea publicării minutei ultimei ședințe de politică monetară a Rezervei Federale (Beige Book), euro a scăzut ușor la 1,0951 – 1,0982 dolari, iar media monedei americane a crescut de la 4,5290 la 4,5377 lei.

Cursul francului elvețian a scăzut marginal la 5,2959 lei iar cel al lirei sterline a crescut ușor la 5,9394 lei.

Aprecierea monedei americane nu a acoperit scăderea metalului galben la 2.608,20 – 2.624,50 dolari/uncie, astfel că prețul gramului de aur a coborât la 381,7979 lei, după ce luni a fost atins maximul istoric de 387,6905 lei.

În regiune, media monedei poloneze s-a apreciat la 4,3026 zloți/euro iar a celei maghiare la 399,97 forinți/euro.

Bitcoin a scăzut miercuri la 61.983 – 62.513 dolari iar ethereum la 2.426 – 2.471 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

Text pus la dispoziție de dl. Radu Georgescu

ANAF a publicat Ghidul privind anularea unor obligații bugetare

ANAF a publicat Ghidul privind anularea unor obligații bugetare

Pe portalul Agenției Naționale de Administrare Fiscală www.anaf.ro a fost publicat, la rubrica Asistență Contribuabili, Ghidul privind anularea unor obligații bugetare.

Documentul cuprinde informații generale pentru contribuabili în vederea accesării facilităților fiscale prevăzute de OUG nr. 107/2024, așa cum a fost modificată prin OUG nr. 112/2024.

Măsurile reglementate în actul normativ sus menționat se aplică pentru toate categoriile de debitori, cum ar fi:

 persoane fizice;

 persoane juridice, de drept public sau privat;

 asocieri şi alte entităţi fără personalitate juridică;

 persoane fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii liberale;

 unităţi administrativ-teritoriale sau subdiviziuni administrativ-teritoriale ale municipiului Bucureşti ori instituţii publice, astfel cum sunt definite prin Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi prin Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, după caz.

Debitorii care intenționează să beneficieze de anularea obligațiilor bugetare pot notifica organul fiscal cu privire la intenția lor, până cel mai târziu la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor și nu mai târziu de data de 25 noiembrie 2024, sub sancțiunea decăderii.

Mai multe informaţii pot fi obținute prin următoarele modalități:

  • prin participarea la seminare web;
  • telefonic, prin apelarea Call-center, la numărul 031.403.91.60;
  • la structurile de asistenţă și oferire servicii contribuabili din cadrul unităţilor fiscale teritoriale;
  • prin consultarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 107/2024, Ordonanței de urgență a Guvernului nr.112/2024 și Ordinului ministrului finanțelor nr. 5521/2024 .

Documentul poate fi consultat aici https://static.anaf.ro/static/10/Anaf/AsistentaContribuabili_r/Ghid%20pentru%20accesarea%20facilitatilor%20fiscale%20stabilite%20prin%20OUG%20107_2024.pdf

BNR stabilizează piața înainte de alegeri

BNR stabilizează piața înainte de alegeri

Confruntată cu o inflație la cele mai ridicate cote din Uniunea Europeană și necesitatea de a proteja cursul leu/euro, principalul instrument utilizat în lupta cu prețurile, BNR a decis vineri menținerea ratei de referință la 6,5%.

Decizia poate părea surprinzătoare, având în vedere că marile bănci centrale au demarat deja ciclul de reducere a dobânzilor. Însă, BNR a ales „stabilitatea” înainte de alegerile parlamentare și prezidențiale, „pe fondul așteptărilor inflaționiste pe termen scurt încă înalte și al cererii solide de bunuri”, conform comunicatului de presă, în care se mai precizează că „rata anuală a inflaţiei va scădea până la finele anului pe o traiectorie fluctuantă şi mai ridicată decât cea din prognoza din luna august 2024”.

Pe piețele asiatice cotațiile euro au atins un vârf de 4,986 lei, semn că unii dintre investitori ar dori deprecierea leului, însă tranzacțiile locale s-au limitat la culoarul 4,975 – 4,977 lei, care s-a conturat în ultimele două săptămâni. În aceste condiții, cursul euro a „crescut” de la 4,9756 lei, la începutul săptămânii trecute, la 4,9770 lei, lunea aceasta.

Menținerea dobânzii pentru facilitatea de depozit, care a devenit principala rată directoare, la 5,5%, dar și nivelul ridicat al lichidității au înghețat indicii ROBOR. Cel la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la 5,55%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a consolidat la 5,59% iar cel la 12 luni la 5,64%.

Găurile uriașe din bugetul de stat obligă Ministerul de Finanțe să se împrumute constant și cu rapiditate atât din piața locală cât și cea externă. Datoria României se ridică la 860 miliarde de lei (172 de miliarde de euro), adică 51,4% din PIB, iar plățile cu dobânzile sunt de peste 2% din PIB.

Săptămâna trecută, România s-a împrumutat din piața japoneză cu 33 miliarde yeni (circa 202 milioane euro), la scadențe de 3 ani, cu un randament de 2,10%/an, de 5 ani, cu un randament de 2,63%/an și 7 ani pentru care va plăti o dobândă de 3,14%/an. Interesul pentru cumpărarea de obligațiuni samurai a fost destul de mare, având în vedere că dobânda de politică monetară din Japonia este, începând cu iulie, de 0,25%.

Trezoreria s-a împrumutat și din piața locală. La începutul acestei săptămâni, Finanțele au atras 500 milioane lei, sumă egală cu cea programată, pentru care va plăti o dobândă medie anuală de 6,35% până la scadența din aprilie 2028.

Evoluția pozitivă a pieței muncii din Statele Unite, unde au fost create în septembrie 254.000 noi locuri de muncă iar rata şomajului a scăzut la 4,1%, dar și situația explozivă din Orientul Mijlociu, au provocat deprecierea euro la 1,0951 – 1,0979 dolari, față de 1,1156 – 1,1208 dolari, la începutul săptămânii trecute. În piața locală, cursul dolarului a crescut de la 4,4451 la 4,5425 lei, la sfârșitul ei.

Media francului elvețian a fluctuat între 5,2677 și 5,3087 lei iar cea a lirei sterline s-a mișcat în culoarul 5,9133 – 5,9766 lei. Lunea aceasta, cursul a fost stabilit la 5,2961 lei, respectiv 5,9374 lei.

Aprecierea dolarului a ridicat luni prețul gramului de aur de la 385,6265 lei, record atins vineri, la un nou maxim istoric de 387,6905 lei. Metalul galben fluctua între 2.639,30 și 2.660 dolari/uncie, în apropierea recordului de 2.679,20 dolari, atins în 26 septembrie.

Volumele mai mici de tranzacționare de la sfârșitul săptămânii, au permis creșterea prețului criptomonedelor. Joi, bitcoin a scăzut sub pragul de 60.000 dolari, dar s-a stabilizat apoi la 64.000 dolari. Ethereum se tranzacționa la sfârșitul săptămânii în jurul pragului de 2.400 dolari, dar a urcat luni la peste 2.500 dolari.

Analiza cuprinde perioada 30 septembrie – 7 octombrie

Text pus la dispoziție de dl. Radu Georgescu

Cursa electorală, noul adversar al BNR

Cursa electorală, noul adversar al BNR

„Este o datorie de onoare şi credinţă faţă de ţara noastră”, așa și-a încheiat mesajul Nicolae Ciucă în care a anunțat atât rămânerea în guvern cât și „ruperea” coaliției PSDNL. Coaliţia noastră de guvernare cu PSD se opreşte aici, dar rămânem în Executiv doar pentru a împiedica escaladarea completă a abuzurilor, a afirmat președintele PNL.

USR a ridicat miza jocului și a anunțat o moțiune de cenzură. Un vot pozitiv în Parlament ar arunca în aer „stabilitatea” invocată de PSD și PNL, și ar putea pune presiune pe cursul leu/euro, principalul instrument utilizat de BNR în lupta cu inflație, dar și pe costurile la care se împrumută România, din piețele locală și externe. Deficitul bugetar și dobânzile la sumele atrase, necesită anul acesta o finanțare de circa 200 miliarde lei.

Răspunsul pieței valutare, care este monitorizată cu atenție de BNR, a indicat o ușoară creștere a cotațiilor, iar cursul euro s-a apreciat marginal de la 4,9770 la 4,9771 lei.

Banca centrală are la dispoziție o rezervă de circa 66 miliarde euro, la care se adaugă și posibilitatea utilizării unei linii de finanțare din partea BCE de 4 miliarde euro.

BNR se confruntă însă cu o altă problemă, cantitatea uriașă de lei „liberă”, circa 40 miliarde lei, care nu își găsește drumul spre creditarea economiei și populației.

În aceste condiții, nivelul tranzacțiilor din piața monetară este modest, iar modificările pe care le au indicii ROBOR sunt de mică amploare (±0,01 puncte procentuale). Marți, indicele la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la 5,55%. Cel la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a consolidat la 5,59% iar cel la 12 luni la 5,64%.

După ce moneda americană a atins maxime ale ultimelor șapte săptămâni față de principalele valute, marcările de profit au apreciat euro la 1,0972 – 1,0998 dolari, chiar dacă există riscul inflamării conflictului din Orientul Mijlociu. Media dolarului american a scăzut de la 4,5425 la 4,5290 lei.

Perspectiva continuării ciclului de relaxare monetară declanșat de Banca Angliei, are ca efect deprecierea lirei sterline, iar media a scăzut la 5,9304 lei. În schimb, cursul francului elvețian s-a apreciat marginal la 5,2985 lei.

După ce a atins luni maximul istoric de 387,6905 lei, prețul gramului de aur a scăzut la 384,59 lei, efect al deprecierii monedei americane și a metalului galben la 2.628,10 – 2.649,30 dolari/uncie.

În regiune, media monedei maghiare s-a întărit la 401,10 forinți/euro iar a celei poloneze s-a depreciat marginal la 4,3203 zloți/euro.

În ciuda deprecierii monedei americane, bitcoin s-a retras marți la 62.030 – 62.787 dolari iar ethereum la 2.414 – 2.446 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

Text pus la dispoziție de dl. Radu Georgescu

Schema de ajutor de stat „Creditul fermierului” a fost modificată, iar bugetul a fost majorat

Schema de ajutor de stat „Creditul fermierului” a fost modificată, iar bugetul a fost majorat

În Ședința Guvernului din 09 octombrie 2024 a fost aprobată Ordonanța de urgență pentru modificarea OUG nr. 7 privind aprobarea schemei de ajutor de stat „Creditul fermierului”, în contextul crizei provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, precum și pentru modifcarea art. 12 alin (1) din legea nr. 218/2005 privind stimularea absorbției fondurilor alocate României pentru agricultură, dezvoltare rurală, pescuit și afaceri maritime, gestionate de MADR, prin instrumente financiare de garantare și creditare, precum și pentru susținerea obiectivelor naționale de politcă agricolă.

Prin OUG nr.7/2024 beneficiarii care îşi desfăşoară activitatea doar în cadrul agriculturii primare beneficiază de un grant care acoperă componenta de dobândă reprezentând partea de ROBOR la 3 luni pe perioada creditului, dar nu mai mult de 60 de luni și fără a depăşi plafonul maxim de 280.000 euro/beneficiar pentru toate ajutoarele de stat acordate în temeiul Cadrului Temporar de criză pentru măsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei ca urmare a agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei.

Modificarea actului normativ vizează extinderea schemei de ajutor de stat și pentru plata datoriilor restante către furnizori/distribuitori de inputuri, iar în cazul beneficiarilor care prezintă Procese-verbale de constatare şi evaluare a pagubelor la culturile agricole pentru anul 2024 stabilite de comisiile de constatare, din care rezultă că este afectată minim 50% din suprafața exploatată, gradul de calamitare reprezentând media gradului de calamitare a culturilor agricole înscrise în procesele verbale de constatare, creditul poate fi utilizat și pentru rambursarea ratelor aferente altor credite/linii de credit/finanţări tip leasing financiar sau operaţional contractate de către beneficiarii prevăzuți la lit. a), numai dacă destinaţia acestor finanţări este în strânsă legătură cu activitatea desfășurată de beneficiar în sectorul producţiei agricole.

Bugetul schemei de ajutor de stat se majorează la maximum 1.861,5 milioane lei, iar prin implementarea acesteia se estimează acordarea de ajutor de stat unui număr de maximum 7.500 beneficiari.

Sprijinul se acordă pentru beneficiarii care nu figurează cu credite restante, inclusiv pentru finanţările tip leasing, sau, dacă înregistrează restanțe, acestea sunt încadrate în categoriile A, B şi C în baza de date a Centralei Riscului de Credit. În cazul beneficiarilor care prezintă Procese-verbale de constatare şi evaluare a pagubelor la culturile agricole pentru anul 2024 stabilite de comisiile de constatare, se poate acorda ajutorul de stat sub formă de grant și dacă aceştia înregistrează credite restante încadrate în categoriile D şi E în baza de date a Centralei Riscului de Credit.

Beneficiarii pot solicita acordarea unui ajutor sub formă de garanție de până la 100% din valoarea creditului, acordată de către Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN SA, care este administratorul schemei de ajutor de stat, din sumele puse la dispoziție de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

O nouă ediție TEZAUR începe pe 7 octombrie, cu dobânzi neimpozabile de până la 7%

O nouă ediție TEZAUR începe pe 7 octombrie, cu dobânzi neimpozabile de până la 7%

Începând de luni, 7 octombrie, românii pot investi în titluri de stat TEZAUR cu maturități de 1,3 sau 5 ani, cu dobânzi anuale avantajoase de 5,85%, 6,60%, respectiv 7%.

Cifrele înregistrate în cadrul edițiilor precedente confirmă atât interesul și încrederea românilor în programul de titluri de stat TEZAUR, cât și succesul acestui program: în cadrul celor 10 emisiuni derulate încă de la începutul anului 2024, peste 240.000 de persoane au investit, deja, peste 12 miliarde lei.

Unde și cum pot fi cumpărate titlurile de stat

Online, în perioada 7 octombrie 2024 – 31 octombrie 2024, doar de către persoanele fizice care sunt înregistrate în SPV pentru titluri lansate prin intermediul unităților Trezoreriei Statului. Operațiunile care pot fi realizate online sunt: deschidere cont de subscriere pe numele investitorului la o unitate a Trezoreriei Statului selectată, subscriere titluri de stat TEZAUR, virament al sumelor din contul de subscriere al investitorului către un cont bancar, un alt cont de subscriere, sau un cont JUNIOR;

La sediul unităților Trezoreriei Statului, pe toată durata perioadei de subscriere, între 7 octombrie 2024 – 1 noiembrie 2024;

Prin subunitățile poștale ale C.N. Poșta Română S.A., astfel:

- Între 7 octombrie 2024 – 31 octombrie 2024, în mediul urban;

- Între 7 octombrie 2024 – 30 octombrie 2024, în mediul rural.

Avantajele investiției în Programul TEZAUR

Veniturile obținute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanțelor sunt neimpozabile. Dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului TEZAUR sunt transferabile și se pot răscumpăra în avans. În plus, un investitor are libertatea de a efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri.

Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. Fondurile obținute de Ministerul Finanțelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanțarea deficitului bugetar și refinanțarea datoriei publice.

Prospectul de emisiune și orice eventuale modificări ale acestuia sunt publicate la secțiunea Datorie publică, www.posta-romana.ro.

Free Joomla templates by Ltheme