Călărași | Câştigul salarial mediu nominal brut a fost, în luna iulie 2024, de 7.134 lei. Cel net, de 4.402 lei

Călărași | Câştigul salarial mediu nominal brut a fost, în luna iulie 2024, de 7.134 lei. Cel net, de 4.402 lei

Câştigul salarial mediu nominal brut în judeţul Călăraşi, în luna iulie 2024 a fost de 7134 lei, cu 2,6% mai mic decât în luna precedentă.

Câştigul salarial mediu nominal net în judeţul Călăraşi, a fost de 4402 lei, mai mic cu 2,2% comparativ cu luna precedentă (4503 lei). Valorile cele mai mici ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în industrie şi construcţii (4057 lei), în agricultură, silvicultură şi pescuit (4262 lei), iar cele mai mari în servicii (4691 lei).

Efectivul salariaţilor

Luna iulie 2024, comparativ cu luna precedentă, a fost caracterizată de creşterea numărului de salariaţi (+66). Efectivul salariaţilor din judeţul Călăraşi la sfârşitul lunii iulie 2024 a fost de 49362 persoane, înregistrând o creştere de 0,1% faţă de luna precedentă şi respectiv de 1,1% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

Pe ramuri de activitate, numărul salariaţilor a fost de 4965 persoane în agricultură, silvicultură şi pescuit, de 16821 persoane în industrie şi construcţii şi de 27576 salariaţi în servicii.

Sursa www.calarasi.insse.ro

AJFP Călărași | Facilități fiscale aplicabile în baza O.U.G. nr. 107/2024

AJFP Călărași | Facilități fiscale aplicabile în baza O.U.G. nr. 107/2024

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Călărași informează contribuabilii cu privire la facilitățile fiscale aplicabile tututor categoriilor de debitori în baza O.U.G. nr. 107/2024 din 4 septembrie 2024 :

Prevederi generale:

a) facilitățile fiscale privind anularea de creanțe fiscale se aplică pentru toate categoriile de debitori ;

b) facilitățile fiscale vizează, în principiu, obligațiile bugetare principale restante la data de 31 august 2024 ;

c) facilitățile fiscale se referă la anularea de accesorii, dar și de obligații principale în cazul persoanelor fizice;

d) pentru a beneficia de facilități, contribuabilii trebuie să îndeplinească o serie de condiții, pot (opțional) să depună NOTIFICARE la organul fiscal , dar nu mai târziu de 25 noiembrie 2024 și sunt obligați să depună la organul fiscal CERERE DE ANULARE, dar nu mai târziu de 25 noiembrie 2024.

Facilități fiscale privind anulare accesorii:

Situația 1. Dobânzile, penalităţile şi toate accesoriile aferente obligaţiilor bugetare principale, restante la data de 31 august 2024 inclusiv, se anulează dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

a) toate obligaţiile bugetare principale restante la data de 31 august 2024 inclusiv, se sting până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor inclusiv, dar nu mai târziu de data de 25 noiembrie 2024;

b) sunt stinse, până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor inclusiv, toate obligaţiile bugetare principale şi accesorii administrate de organul fiscal central cu termene de plată cuprinse între data de 1 septembrie 2024 şi data depunerii cererii de anulare a accesoriilor inclusiv, dar nu mai târziu de data de 25 noiembrie 2024;

c) debitorul să aibă depuse toate declaraţiile fiscale, potrivit vectorului fiscal, până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor inclusiv;

d) debitorul depune cererea de anulare a accesoriilor după îndeplinirea în mod corespunzător a condiţiilor prevăzute la lit. a) - c), până la data de 25 noiembrie 2024 inclusiv, sub sancţiunea decăderii.

Situația 2. Dobânzile, penalităţile şi toate accesoriile aferente diferenţelor de obligaţii bugetare principale declarate suplimentar de debitori prin declaraţie rectificativă prin care se corectează obligaţiile bugetare principale cu scadenţe anterioare datei de 31 august 2024 inclusiv, administrate de organul fiscal, se anulează dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

a) declaraţia rectificativă este depusă începând cu data de 1 septembrie 2024 până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor inclusiv, dar nu mai târziu de data de 25 noiembrie 2024;

b) toate obligaţiile bugetare principale individualizate în declaraţia rectificativă se sting până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor inclusiv, dar nu mai târziu de data de 25 noiembrie 2024;

c) sunt îndeplinite, în mod corespunzător, condiţiile prevăzute la SITUAȚIA 1 lit. b) - d).

Situația 3. Dobânzile, penalităţile şi toate accesoriile aferente obligaţiilor bugetare principale cu scadenţe anterioare datei de 31 august 2024 inclusiv şi stinse până la această dată se anulează dacă sunt îndeplinite cumulativ şi în mod corespunzător condiţiile prevăzute la Situația1 lit. b) - d).

Situația 4. Dobânzile, penalităţile şi toate accesoriile aferente obligaţiilor bugetare principale administrate de organul fiscal central cu scadenţe anterioare datei de 31 august 2024 inclusiv şi individualizate în decizii de impunere emise ca urmare a unui control fiscal în derulare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se anulează dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

a) toate diferenţele de obligaţii bugetare principale individualizate în decizia de impunere sunt stinse până la termenul de plată prevăzut la art. 156 alin. (1) din aceeaşi lege;

b) cererea de anulare a accesoriilor se depune în termen de 90 de zile de la comunicarea deciziei de impunere, sub sancţiunea decăderii.

Notificarea este opțională

Debitorii care intenţionează să beneficieze de anularea obligaţiilor bugetare accesorii POT notifica organul fiscal cu privire la intenţia lor, până cel mai târziu la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor, dar nu mai târziu de data de 25 noiembrie 2024, sub sancţiunea decăderii.

După primirea notificării, organul fiscal verifică dacă debitorul şi-a îndeplinit obligaţiile declarative, efectuează stingerile, compensările şi orice alte operaţiuni necesare în vederea stabilirii cu certitudine a obligaţiilor bugetare ce constituie condiţie pentru acordarea facilităţii fiscale.

Organul fiscal eliberează din oficiu certificatul de atestare fiscală, pe care îl comunică debitorului, în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la data depunerii notificării.

Organul fiscal are obligaţia de a clarifica cu debitorul eventualele neconcordanţe cu privire la obligaţiile bugetare.

Pentru debitorii care au notificat organul fiscal:

a) dobânzile, penalităţile şi toate accesoriile, care pot face obiectul anulării, se amână la plată în vederea anulării.

b) procedura de executare silită nu începe sau se suspendă, după caz, pentru obligaţiile accesorii amânate la plată;

c) obligaţiile accesorii amânate la plată nu se sting până la data soluţionării cererii de anulare a accesoriilor sau până la data de 25 noiembrie 2024 inclusiv, în cazul în care debitorul nu depune cerere de anulare a accesoriilor.

Debitorii pentru care au fost stinse, după data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, dobânzile, penalităţile şi toate accesoriile care pot fi anulate, acestea se restituie.

Cererea de anulare este obligatorie

Cererea de anulare a accesoriilor depusă de contribuabili în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă se soluţionează prin decizie de anulare a accesoriilor sau, după caz, decizie de respingere a cererii de anulare a accesoriilor.

Un debitor poate beneficia de anularea accesoriilor în oricare dintre situaţiile prevăzute în ordonanța de urgență, independent sau cumulat, dacă sunt îndeplinite condiţiile pentru acordarea anulării.

Cererea de anulare se depune până la data de 25 noiembrie 2024 (sub sancțiunea decăderii) pentru Situațiile 1-3 sau în termen de 90 de zile de la comunicarea deciziei de impunere (sub sancţiunea decăderii) pentru Situația 4.

Prevederi speciale – Rambursare TVA:

Debitorii care la data de 25 noiembrie 2024 inclusiv au cereri de rambursare de taxă pe valoare adăugată în curs de soluţionare pentru care, ulterior acestei date, organul fiscal respinge total sau parţial rambursarea beneficiază de anularea obligaţiilor bugetare accesorii dacă achită obligaţiile bugetare de care depinde anularea, nestinse prin compensare cu sumele individualizate în cererea de rambursare, în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei prin care se respinge rambursarea.

Prevederi speciale – Eșalonare la plată și acte suspendate

Nu sunt considerate obligaţii de plată restante la data de 31 august 2024 inclusiv:

a) obligaţiile bugetare pentru care s-au acordat şi sunt în derulare înlesniri la plată, potrivit legii, la data de 31 august 2024 inclusiv;

b) obligaţiile de plată stabilite în acte administrative a căror executare este suspendată în condiţiile legii la data de 31 august 2024 inclusiv.

Dacă înlesnirea la plată îşi pierde valabilitatea sau, după caz, încetează suspendarea executării actului administrativ fiscal până la data de 25 noiembrie 2024 atunci obligațiile de plată respective vor fi considerare restante.

Debitorii care la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă beneficiază de eşalonarea la plată a obligaţiilor fiscale, precum şi cei care obţin eşalonarea în perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă şi data de 25 noiembrie 2024 inclusiv pot beneficia de anularea dobânzilor, penalităţilor şi tuturor accesoriilor în condiţiile prevăzute la Situațiile 2-4 și cele privind facilitățile speciale pentru persoanele fizice.

Debitorii care la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă beneficiază de eşalonarea la plată a obligaţiilor fiscale, precum şi cei care obţin eşalonarea în perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă şi data de 25 noiembrie 2024 inclusiv pot beneficia, în baza cererii de anulare a dobânzilor, penalităţilor şi a tuturor accesoriilor, depuse până la data de 25 noiembrie 2024 inclusiv, de anularea dobânzilor, penalităţilor şi tuturor accesoriilor dacă eşalonarea la plată se finalizează până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor inclusiv, dar nu mai târziu de data de 25 noiembrie 2024. În acest caz, accesoriile incluse în ratele de eşalonare cu termene de plată după data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă şi data de 25 noiembrie 2024 inclusiv, achitate odată cu plata ratei de eşalonare, se restituie.

În situaţia în care eşalonarea la plată aflată în derulare cuprinde numai obligaţii de plată accesorii, debitorii pot beneficia de anularea accesoriilor rămase de plată din înlesnirea la plată acordată fără a le mai achita, urmând ca, în baza cererii de anulare a accesoriilor, organul fiscal să emită decizia de anulare a accesoriilor, precum şi decizia de finalizare a eşalonării la plată.

Facilități speciale pentru persoane fizice

A) Debitorii, persoane fizice, care înregistrează obligaţii bugetare principale restante la data de 31 august 2024 inclusiv în cuantum mai mic de 5.000 lei inclusiv, pot beneficia de:

a) anularea unui procent de 50% din obligaţiile bugetare principale, restante la data de 31 august 2024 inclusiv, în situaţia în care acestea sunt stinse în procent de 50% până la data depunerii cererii de anulare, dar nu mai târziu de data de 25 noiembrie 2024;

b) anularea dobânzilor, penalităţilor şi a tuturor accesoriilor aferente obligaţiilor bugetare principale, restante la data de 31 august 2024 inclusiv, dacă este respectată condiţia de la lit. a).

B) Debitorii, persoane fizice, care înregistrează obligaţii bugetare principale restante la data de 31 august 2024 inclusiv în cuantum mai mare de 5.000 lei, pot beneficia de:

a) anularea unui procent de 25% din obligaţiile bugetare principale, restante la data de 31 august 2024 inclusiv, în situaţia în care acestea sunt stinse în procent de 75% până la data depunerii cererii de anulare, dar nu mai târziu de data de 25 noiembrie 2024;

b) anularea dobânzilor, penalităţilor şi a tuturor accesoriilor aferente obligaţiilor bugetare principale, restante la data de 31 august 2024 inclusiv, dacă este respectată condiţia de la lit. a).

Facilități speciale pentru contribuabilii buni platnici

Contribuabilii plătitori de impozit pe profit, precum şi contribuabilii plătitori de impozit pe veniturile microîntreprinderilor, beneficiază de o bonificaţie de 3% din impozitul pe profit anual şi din impozitul pe veniturile microîntreprinderilor, aferente anului fiscal 2024.

Organul fiscal central constată din oficiu îndeplinirea condiţiilor pentru acordarea bonificaţiilor prin emiterea unei decizii, astfel:

a) în cazul contribuabililor plătitori de impozit pe profit, după expirarea termenului de depunere a declaraţiei privind impozitul pe profit anual, potrivit legii, aferentă anului fiscal 2024/anului fiscal modificat care începe în anul 2024, după caz;

b) în cazul contribuabililor plătitori de impozit pe veniturile microîntreprinderilor, după expirarea termenului de depunere a declaraţiei privind impozitul pe veniturile microîntreprinderilor aferentă trimestrului IV al anului fiscal 2024, potrivit legii.

(3) Bonificaţia se acordă de către organul fiscal cu respectarea următoarelor condiţii de către contribuabil:

a) are depuse toate declaraţiile conform vectorului fiscal;

b) sunt stinse integral şi la termenele prevăzute de lege impozitul pe profit anual/impozit pe veniturile microîntreprinderilor, aferente anului 2024/anului fiscal modificat care începe în anul 2024, după caz;

c) nu înregistrează nicio altă obligaţie fiscală/bugetară restantă la termenul legal pentru depunerea declaraţiilor prin care se declară impozitul pe profit anual aferent anului 2024/anului fiscal modificat care începe în anul 2024, respectiv prin care se declară impozitul pe veniturile microîntreprinderilor aferent trimestrului IV al anului fiscal 2024, potrivit legii.

Sumele care fac obiectul bonificaţiei nu se restituie, ci se utilizează pentru compensarea cu obligaţiile fiscale ale contribuabilului.

Ionica PĂDURARU

Șef administrație                                                                        

Gramul de aur a depășit pragul de 380 lei

Gramul de aur a depășit pragul de 380 lei

Reducerea dobânzilor de politică monetară de către marile bănci centrale, inclusiv cea a Chinei, și escaladarea conflictului dintre Israel și Hezbollah au înmulțit plasamentele în metalul galben, care este considerat drept un refugiu în perioadele tulburi.

Metalul galben a atins miercuri un nou record de 2.670,50 dolari/uncie pe piețele specializate, ceea ce a ridicat prețul gramului de aur de la 377,8501 lei la 380,1206 lei, al cincilea maxim istoric din tot atâtea ședințe consecutive.

Analiștii pun evoluția din acest an, în care aurul a crescut cu 25%, și pe seama existenței unei cereri comerciale robuste de lingouri și monede de aur, alături de cea venită din partea băncilor centrale, acestea deținând o pondere de peste 50% din cererea mondială totală.

BNR continuă să monitorizeze cursul leu/euro, principalul său instrument de reglare a inflației și a exceselor populiste preelectorale ale PSDNL. Cursul euro a crescut marginal de la 4,9757 la 4,9758 lei, într-o ședință în care transferurile se realizau în culoarul 4,975 – 4,976 lei, identic cu cel de marți.

Cu circa o săptămână înainte de penultima ședință de politică monetară a BNR, tranzacțiile interbancare s-au redus aproape de zero iar indicii ROBOR stagnează la valori comparabile cu cele de la jumătatea lui mai 2022.

Se anticipează o nouă scădere a dobânzii de politică monetară, după cea de o jumătate de punct procentual din august. Măsura ar avea darul de a stimula creditarea economiei, a cărei creștere anuale ar încetini, conform analiștilor, la 1,5 -2%, în timp ce guvernul își menține proiecția de 3%.

De la începutul acestei luni, indicele la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la 5,55%, față de 6,21% la începutul acestui an. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a consolidat la 5,61% iar cel la 12 luni la 5,65%.

Decizia de săptămâna trecută a Rezervei Federale americane de a reduce dobânda de politică monetară cu jumătate de punct procentual la 4,75 – 5%, a redus plasamentele în dolari.

Moneda unică a testat miercuri depășirea pragului de 1,12 dolari, valoarea care nu a mai fost atinsă din februarie 2022. Tranzacțiile se realizau în culoarul 1,1178 – 1,1199 dolari, ceea ce a coborât media monedei americane de la 4,4683 la 4,4506 lei.

Marcările de profit care au urmat raliului de creștere față de euro, au depreciat lira sterlină, iar cursul acesteia a scăzut de la 5,9772 la 5,9519 lei. La rândul ei, moneda elvețiană a avut o evoluție descendentă iar media ei a scăzut de la 5,2667 la 5,2446 lei.

În regiune, media monedei maghiare s-a depreciat marginal, în a treia zi consecutivă, la 395,11 forinți/euro. În schimb, cursul celei poloneze s-a întărit la 4,2634 zloți/euro.

Bitcoin stagna în culoarul 63.429 – 64.784 dolari iar ethereum se mișca între 2.608 și 2.673 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

Text pus la dispozitie de dl. Radu Georgescu

Leul rămâne stabil față de euro

Leul rămâne stabil față de euro

Respingerea planului de armistițiu propus Israelului și Hezbollah, aliatul Iranului, de către mai multe state occidentale, a ridicat nivelul aversiunii față de risc pe plan internațional. Creșterea cererii de dolari, considerat drept o valoare refugiu, a provocat deprecierea euro și a monedelor de la marginea zonei.

Cursul euro a crescut marginal de la 4,9758 la 4,9759 lei, în timp transferurile se realizau între 4,975 și 4,976 lei, culoar identic cu cel de miercuri.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, se situa la începutul anului trecut la 7,56%, iar în ianuarie a scăzut la 6,21% și s-a apropiat astfel de valoarea dobânzii pentru facilitatea de depozit practicată de BNR. Joi, indicele a stagnat la 5,55%, înainte cu o săptămână de ședința de politică monetară a băncii centrale. Indicele ROBOR la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a consolidat la 5,61% iar cel la 12 luni la 5,65%.

Trezoreria s-a împrumutat joi cu 500 milioane lei, volumul programat al licitației de obligațiuni de stat cu scadența în ianuarie 2026, chiar dacă volumul total al cererii a fost de 1,47 miliarde lei. Decizia poate fi pusă pe seama valorii ridicate a randamentului mediu anual acceptat care a fost de 6,04%, dacă avem în vedere că analiștii anticipează din partea BNR a noi tăieri ale dobânzii de politică monetară, care se situează în prezent la 6,50%/an.

Euro a scăzut joi la 1,1126 – 1,1159 dolari iar media monedei americane a urcat de la 4,4506 la 4,4629 lei.

Decizia Băncii Naționale a Elveţiei de a reduce dobânda sa de politică monetară cu un sfert de punct procentual, la 1%, a treia astfel de măsură din acest an, nu a avut ca efect o depreciere a francului, chiar dacă instituția a depreciat că vor urma și alte tăieri. De precizat că inflația din această țară se menține de 15 luni în culoarul 0 – 2%. Cursul monedei elvețiene a crescut de la 5,2446 la 5,2641 lei.

Lira sterlină se menținea în apropierea pragului de 1,20 euro, iar media ei a urcat de la 5,9519 la 5,9642 lei.

Metalul galben a atins joi un nou maxim de 2.679,20 dolari. Această creștere dar și aprecierea monedei americane au determinat o nouă majorare a prețului gramului de aur la 382,8727 lei, al șaselea record istoric din tot atâtea ședințe consecutive.

Monedele din regiune se depreciau față de euro, la 395,98 forinți, respectiv 4,2665 zloți.

Criptomonedele fluctuau în culoare conturate la începutul săptămânii, tendința fiind una de creștere. Bitcoin fluctua în culoarul 62.670 – 64.488 dolari, iar ethereum se mișca între 2.561 și 2.639 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

Text pus la dispoziție de dl. Radu Georgescu

Situaţia principalilor indicatori socio–economici ai judeţului Călăraşi, în luna iulie 2024

Situaţia principalilor indicatori socio–economici ai judeţului Călăraşi, în luna iulie 2024

Evoluţia principalilor indicatori socio-economici la nivelul judeţului Călăraşi, în luna iulie 2024 s-a caracterizat prin:

- scăderea producţiei industriale realizată în luna iulie 2024 cu 4,3% faţă de luna precedentă şi creşterea cu 4,7% faţă de producţia industrială realizată în luna iulie 2023;

- scăderea câştigului salarial mediu nominal net cu 2,2% faţă de luna precedentă şi creşterea cu 20,6% comparativ cu luna iulie 2023;

- creşterea cu 0,1 puncte procentuale a ratei şomajului înregistrat la sfârşitul lunii iulie 2024 faţă de luna precedentă şi respectiv cu 0,7 puncte procentuale faţă de luna iulie 2023;

- scăderea indicelui de utilizare netă a locurilor de cazare, din structurile de primire turistică, cu 0,2 puncte procentuale faţă de luna precedentă şi respectiv cu 11,2 puncte procentuale faţă de luna iulie 2023;

- creşterea numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale cu 21 comparativ cu luna precedentă şi respectiv cu 23 faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent;

- creşterea numǎrului născuţilor-vii, al deceselor generale, al divorţurilor, al deceselor sub 1 an, scăderea numărului căsătoriilor faţǎ de luna precedentǎ. Comparativ cu luna iulie 2023, a scăzut numărul născuţilor-vii, al căsătoriilor, a crescut numărul deceselor generale, al divorţurilor şi al deceselor sub 1 an

 

Producţia industrială realizată în luna iulie 2024 a înregistrat o scădere de 4,3% comparativ cu luna precedentă.

În luna iulie 2024, aportul industriei prelucrătoare a fost de 99,3% din volumul total al producţiei industriale realizată.

Producţia industrială realizată în luna iulie 2024 a crescut cu 4,7% faţă de producţia industrială realizată în luna iulie 2023.

În perioada 1.I.-31.VII.2024, comparativ cu perioada corespunzǎtoare a anului precedent s-a înregistrat o creştere a producţiei industriale cu 6,9%. Creşteri ale producţiei industriale s-au înregistrat în: industria alimentară; fabricarea hârtiei şi a produselor de hârtie; fabricarea substanţelor şi a produselor chimice; fabricarea altor produse din minerale nemetalice; industria construcţiilor metalice şi a produselor din metal, fabricarea de mobilă şi energie electrică şi termică, gaze şi apă.

Câştigul salarial mediu nominal brut pe total judeţ, în luna iulie 2024, a fost de 7134 lei, mai mic cu 2,6% comparativ cu luna precedentă şi mai mare cu 27,6% comparativ cu luna iulie 2023. Pe ramuri de activitate, acesta a fost de 6561 lei în agricultură, silvicultură şi pescuit, de 6335 lei în industrie şi construcţii şi de 7866 lei în servicii.

Câştigul salarial mediu nominal net în luna iulie 2024, a fost de 4402 lei, mai mic cu 2,2% comparativ cu luna precedentă şi mai mare cu 20,6% comparativ cu luna iulie 2023. Pe ramuri de activitate, acesta a fost de 4262 lei în agricultură, silvicultură şi pescuit, de 4057 lei în industrie şi construcţii şi de 4691 lei în servicii.

Câştigul salarial mediu nominal brut la nivelul economiei naţionale, în luna iulie 2024 a fost de 8580 lei, iar cel net de 5242 lei. Comparativ cu luna precedentă, câştigul salarial mediu net a fost în creştere cu 1,3%. Indicele câştigului salarial real, calculat ca raport între indicele câştigului salarial nominal net şi indicele general al preţurilor de consum al populatiei, a fost de 100,7% pentru luna iulie 2024 faţă de luna precedentă, de 253,3% faţă de octombrie 1990 şi de 108,9% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

 

Efectivul salariaţilor, la sfârşitul lunii iulie 2024, a fost de 49362 persoane, mai mare cu 66 persoane faţă de luna precedentă şi respectiv cu 533 persoane faţă de luna iulie 2023.

Pe ramuri de activitate, numărul salariaţilor a fost de 5,0 mii persoane în agricultură, silvicultură şi pescuit, de 16,8 mii persoane în industrie şi construcţii şi de 27,6 mii persoane în servicii.

Potrivit datelor furnizate de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Călăraşi, numărul şomerilor înregistraţi, la sfârşitul lunii iulie 2024, era de 4293 persoane, în creştere cu 106 persoane faţă de luna precedentă (+2,5%).  

Comparativ cu luna iulie 2023, numărul şomerilor înregistraţi a fost mai mare cu 573 persoane (+15,4%).

La sfârşitul lunii iulie 2024, femeile reprezentau 47,2% din numărul total al şomerilor înregistraţi.

Din numărul total al şomerilor înregistraţi, 417 persoane (9,7% din total şomeri) beneficiau de indemnizaţie de şomaj 75% şi 13 persoane (0,3% din total şomeri) beneficiau de indemnizaţie de 50%.

Numărul şomerilor neindemnizaţi la sfârşitul lunii iulie 2024 era de 3863 persoane, reprezentând 90,0% din totalul şomerilor înregistraţi – majoritatea (87,7%) având studii primare, gimnaziale sau profesionale.

 

Rata şomajului înregistrat la sfârşitul lunii iulie 2024, în judeţul Călăraşi, a fost de 5,6%, calculată în raport cu populaţia activă civilă totală (5,5% în luna iunie 2024 şi 4,9% în luna iulie 2023).

Pentru femei, rata şomajului în luna iulie 2024 a fost de 5,9% (5,5% în luna iunie 2024 şi 5,1% în luna iulie 2023).

Pentru bărbaţi, rata şomajului în luna iulie 2024 a fost de 5,4% (5,4% în luna iunie 2024 şi 4,7% în luna iulie 2023).

Din evidenţa Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Călăraşi reiese că, la sfârşitul lunii iulie 2024 existau 532 de locuri de muncǎ vacante, din care 386 regăsindu-se în sectorul privat. Din totalul locurilor de muncă vacante, 146 erau pentru muncitori (27,4%).

 

Evoluţia principalelor fenomene demografice în luna iulie 2024, a fost caracterizată de creşterea numărului născuţilor-vii, al deceselor generale, al divorţurilor, al deceselor sub 1 an şi de scăderea numărului căsătoriilor faţă de luna precedentă.

Comparativ cu luna iulie 2023, a scăzut numărul născuţilor-vii, al căsătoriilor, a crescut numărul deceselor generale, al divorţurilor şi al deceselor sub 1.

Natalitatea. În luna iulie 2024, numărul născuţilor-vii a fost de 205, mai mare cu 44 faţă de luna precedentă şi mai mic cu 1 comparativ cu luna iulie 2023.

Mortalitatea generală. În luna iulie 2024, numărul deceselor înregistrate a fost de 392, mai mare cu 29 faţă de luna precedentă, respectiv cu 54 comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent.

Mortalitatea infantilă. În luna iulie 2024 s-au înregistrat 3 decese sub 1 an, mai multe cu 2 faţă de luna precedentă şi respectiv faţă de aceeaşi perioadǎ a anului precedent.

Sporul natural. Ca urmare a faptului că numărul născuţilor-vii a fost mai mic decât cel al deceselor, s-a înregistrat un spor natural negativ -187 persoane în luna iulie 2024 (-202 persoane în luna iunie 2024 şi -132 persoane în luna iulie 2023).

Nupţialitatea. La oficiile de stare civilă, în luna iulie 2024, s-au înregistrat 159 căsătorii, mai puţine cu 47 faţă de luna precedentă şi respectiv cu 46 faţă de luna iulie 2023.

Divorţialitatea. În luna iulie 2024 s-au înregistrat 31 de divorţuri, mai multe cu 1 faţǎ de luna precedentǎ şi respectiv cu 11 faţă de luna iulie 2023.

În luna mai 2024, comerţul internaţional cu bunuri s-a concretizat într-un volum al exporturilor FOB de 33,4 milioane euro şi al importurilor CIF de 33,8 milioane euro, înregistrând un sold negativ de -0,4 milioane euro. Exporturile FOB au înregistrat o scădere faţă de luna precedent de (-21,0%) şi respectiv de (-6,8%) faţă de luna mai 2023, importurile CIF au înregistrat o scădere faţă de luna precedentă de (-19,6%) şi respectiv de (-5,1%) faţă de aceeaşi perioadǎ a anului precedent.

În perioada 1.I-31.V.2024, în structura exporturilor, ponderea o deţin următoarele secţiuni din Nomenclatorul Combinat (NC): produse vegetale (8,7%), metale comune şi articole din acestea (47,9%), articole din piatră, ciment, ceramică, sticlă şi din alte materiale similare (26,4%), materii textile şi articole din acestea (4,1%), maşini, aparate şi echipamente electrice de înregistrat sau de reprodus sunetul şi imaginile (5,0%), pastă din lemn deşeuri de hârtie şi carton şi articole din acestea (1,8%).

În perioada 1.I-31.V.2024, în structura importurilor, ponderea o deţin următoarele secţiuni: produse vegetale (3,4%), metale comune şi articole din acestea (39,2%), maşini, aparate şi echipamente electrice de înregistrat sau reprodus sunetul şi imaginile (11,6%), materii textile şi articole din acestea (2,7%), pastă din lemn deşeuri de hârtie şi carton şi articole din acestea (5,2%), articole din piatrǎ, ciment, ceramicǎ, sticlǎ şi din alte materiale similare (4,3%), mijloace de transport (5,0%), produse ale industriei chimice şi ale industriilor conexe (16,3%), materiale plastice, cauciuc şi articole din acestea (5,2%).

În luna iulie 2024 activitatea de turism s-a caracterizat prin creşterea numǎrului de sosiri în structurile de primire turistică, a numărului de înnoptǎri în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică şi prin scăderea indicelui de utilizare netă a capacităţii de cazare turistică în funcţiune faţă de luna precedentă. Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, s-a caracterizat prin creşterea numărului de sosiri şi prin scăderea numărului de înnoptări şi a indicelui de utilizare netă a locurilor de cazare.

Numărul de sosiri ale turiştilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică, în luna iulie 2024, a fost de 2117, mai mare cu 24,4% comparativ cu luna precedentă şi respectiv cu 12,1% comparativ cu luna iulie 2023.

Sosirile înregistrate în structurile de tip hotel au reprezentat 95,3% din numărul total de sosiri în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică.

Numărul de înnoptări în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică, în luna iulie 2024, a fost de 3176, mai mare cu 2,1% comparativ cu luna precedentă şi mai mic cu 11,7% comparativ cu luna iulie 2023.

Înnoptările înregistrate în structurile de tip hotel au reprezentat 95,9% din numărul total de înnoptări în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică.

Indicele de utilizare netă a capacităţii de cazare turistică în funcţiune, în luna iulie 2024, a fost de 23,7% la total structuri de primire turistică cu funcţiuni de cazare, mai mic cu 0,2 puncte procentuale comparativ cu luna precedentă şi respectiv cu 11,2 puncte procentuale comparativ cu luna iulie 2023.

În luna iulie 2024, s-au eliberat 48 autorizaţii de construcţii pentru clădiri rezidenţiale, mai multe cu 21 faţă de luna precedentă şi respectiv cu 23 comparativ cu luna iulie 2023.

Rata inflaţiei, a fost în luna iulie 2024 de 0,60% faţă de luna precedentă şi de 5,42% faţă de luna iulie 2023.

Rata medie lunară a inflaţiei, în perioada 1.01-31.07.2024 a fost de 0,4%, în scădere faţă de perioada corespunzătoare a anului precedent (0,6%).

În luna iulie 2024 faţă de luna precedentă, au crescut preţurile mărfurilor alimentare (+0,11%),     preţurile mărfurilor nealimentare (+0,90%) şi tarifele serviciilor (+0,74%).

România se îndatorează tot mai mult

România se îndatorează tot mai mult

Pentru a putea susține super-ofertele electorale, guvernul îndatorează tot mai mult România și o pune într-o poziție delicată față de marile agenții de rating, ceea ce ar putea majora costurile împrumuturilor.

Statul a început să se împrumute pe scadența mai îndepărtate, pentru a reduce astfel presiunea în cazul plății dobânzilor, în condițiile în care de la începutul acestui an suma atrasă depășește 168 miliarde lei.

Joia trecută, Finanțele au atras 599 milioane lei cu scadența aprilie 2035, față de o valoare programată de 200 milioane lei, pentru care a acceptat o dobândă medie anuală de 6,79%.

Luni, Trezoreria s-a împrumutat cu 667 milioane lei, printr-o licitație de titluri de stat care a avut o valoare programată de 500 milioane lei. Obligațiunile sunt scadente în aprilie 2031 iar Finanțele vor plăti o dobândă medie anuală de 6,64%.

Aceste sume sunt mici dacă avem în vedere că joia trecută, România s-a împrumutat de pe piețele externe aproape 5 miliarde de euro, printr-o emisiune de obligațiuni cu scadența la 7 ani în euro, 20 de ani în euro, respectiv 7 ani în dolari.

Totodată, Ministerul de Finanțe se pregătește să lanseze, în curând, pe piața japoneză emisiuni de tip Samurai cu scadențele la 3 ani, 5 ani, 7 ani, 10 ani, 15 ani și 20 ani.

Lichiditatea excesivă din piața monetară a redus sau chiar a anulat operațiunile interbancare. Așa s-a întâmplat luni, când, conform BNR, „nu s-au înregistrat tranzacții. În consecință, indicele zilnic (ROBOR) nu va fi calculat pentru ziua respectivă”.

Aceeași evoluție se înregistra și marți, iar indicii ROBOR se situau luni la valori apropiate de cele din mai 2022. Cel la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la 5,55%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a consolidat la 5,61% iar cel la 12 luni la 5,65%.

Cotațiile din piața valutară au crescut la 4,974 – 4,976 lei, ceea ce a ridicat media monedei unice de la 4,9741 la 4,9757 lei, una din cele mai consistente aprecieri din ultimele luni.

Euro se tranzacționa în culoarul 1,1103 – 1,1146 dolari iar media monedei americane a scăzut de la 4,9783 la 4,9683 lei.

Lira sterlină a depășit pragul de 1,20 euro iar media ei a urcat de la 5,9502 la 5,9772 lei. Cursul francului elvețian a crescut la 5,2667 lei.

Septembrie a devenit luna recordurilor pentru metalul galben. Marți, prețul gramului de aur a crescut la 377,8501 lei, al patrulea maxim consecutiv, după ce uncia a urcat până la 2.640 dolari.

În regiune, media monedei maghiare s-a depreciat la 394,91 forinți/euro. În schimb, cursul celei maghiare s-a întărit la 4,2668 zloți/euro.

Bitcoin se tranzacționa între 62.746 și 63.933 dolari, iar ethereum fluctua în culoarul 2.611 – 2.666 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

Text pus la dispoziție de dl. Radu Georgescu

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.