MEEMA | Banii din Măsura 2 încep să ajungă odată cu publicarea Legii Bugetului de Stat în Monitorul Oficial

MEEMA | Banii din Măsura 2 încep să ajungă odată cu publicarea Legii Bugetului de Stat în Monitorul Oficial

Publicarea Bugetului 2021 în Monitorul Oficial porneşte plăţile pentru contractele de ajutor de stat din Măsura 2 - Capital de lucru.

Vor fi disponibili imediat aproximativ 150 milioane de euro. Este important să ştiţi că procedura de plată durează efectiv o săptămână, până ce banii ajung la bănci, iar ele pot începe plăţile către beneficiari.

De ce durează

Banii trebuie să parcurgă un circuit legal până la beneficiar. Ministerul Economiei Antreprenoriatului şi Turismului îi primeşte de la Trezoreria statului. Apoi îi înaintează agenţiei teritoriale, care, la rândul ei. îi trimite la bancă. Simultan, pentru operativitate, se trimite contractul aprobat, pentru semnare, la beneficiar.

După obţinerea semnăturii beneficiarului, plata se face imediat. În cazul în care sistemul merge fără defecţiuni, se pot face până la 1.000 de plăţi pe zi.

Ordinea plăţilor se va face în ordinea numerelor de identificare în Registrul Unic Electronic (număr RUE). Adică în ordinea în care s-au înscris potenţialii beneficiari.

În cadrul Măsurii 2, sunt total de plată 650 de milioane de euro.

Încă 500 de milioane de euro

Ministerul Economiei va propune în timp foarte scurt timp o Ordonanţă de Urgenţă care să grăbească plăţile, fondurile pentru această măsură fiind acum alimentate din două surse, POC şi React EU, iar deblocarea restului de finanţare e îngreunată.

Prezentare stadiu Măsura 2 - http://www.economie.gov.ro/situatia-privind-inscrierile-si-platile-pentru-masura-1-microgranturi-masura-2-granturi-pentru-capital-de-lucru-si-masura-3-granturi-pentru-investitii-la-data-de-05-martie-2021

România, locul 1 în UE privind femeile manager. Afacerile mamelor din România prosperă în online

România, locul 1 în UE privind femeile manager. Afacerile mamelor din România prosperă în online

În Uniunea Europeană, 37% dintre manageri sunt femei, 28% fac parte din boardul managerial, iar 18% sunt Senior Executives, iar România ocupă locul 1 în Uniunea Europeană (34%) atunci când vine vorba de femei care conduc afaceri din poziția de Senior Executives, urmată de Estonia (33%), Lituania (30%) și Letonia (29%), potrivit unui raport Eurostat.

Mai mult decât atât, mamele-antreprenor sunt un fenomen apărut recent în România și principalele lor avantaje în pandemia Covid-19 au fost acelea că erau deja obișnuite cu lucrul de acasă și că erau familiarizate cu comunicarea online. Din păcate, totuși foarte puține dintre afacerile mamprenoarelor erau pregătite pentru online înainte de pandemie, iar principalul motiv rămâne costul ridicat al dezvoltării unui website de calitate și investiția financiară destul de mare necesară pentru a deveni vizibil în marea masă de oportunități pe care o oferă internetul.

Mamele antreprenor încep să devină o forță în E-commerce

Sunt peste 500.000 de afaceri active în România care au ca acționar o femeie, iar majoritate afacerilor conduse de femei sunt microintreprinderi (cabinete diverse, saloane de înfrumusețare, magazine, centre educaționale, terapii, mici ateliere de producție etc.), prezența lor online fiind de multe ori redusă la o pagină de Facebook sau un website cu buget redus, care sunt ca niște picături ce se pierd într-un ocean de oferte. Dacă dorești să cumperi ceva de la o mamă-antreprenor, singura șansă să o găsești sunt grupurile de Facebook pentru mămici, care sunt cercuri închise și recomandările sunt total subiective.

Mamprenoare este un Business Hub&Accelerator construit special pe nevoile acestei categorii speciale de mici antreprenori și a venit cu o soluție care adună într-un singur loc afacerile femeilor: o platformă online care este ca un ”site de site-uri” și care permite creșterea vizibilității fiecărei mici afaceri locale. Pe 1 martie s-a lansat varianta îmbunătățită a platformei mamprenoare.eu cu funcționalități premium pentru a oferi și mai multă vizibilitate atât afacerii, cât și mamprenoarei care a creat-o.

“Mamprenoare.eu este alegerea potrivită atât pentru afacerile la început de drum cât și pentru cele consacrate. Un website, hostingul, prezența în social media, e-mail marketingul, campaniile pay-per-click și de marketing automatizat pot însuma costuri de peste o mie de euro pe lună pentru o afacere. Acest buget exclude partea de realizare a identității vizuale și nu putem vorbi și de o strategie de marketing pe termen lung. Mamprenoare.eu reduce acest buget cu până -95%”, Daniela Șuhanea, Senior Marketing Consultant Franc.Agency

“Principiul este simplu: ne promovăm împreună și astfel eficientizăm costurile și creștem performanța promovării în online. Plaforma permite realizarea unui profil de companie standardizat care este asemănător cu un landing page, a unui cont de specialist care este ca un CV online pentru un freelancer sau expert și promovarea evenimentelor sau a produselor proprii în marketplace. Din punct de vedere SEO, cu Mamprenoare ai asigurat faptul că oricine caută pe motoarele de căutare după numele afacerii tale sau numele tău vei fi printre primele rezultate. Mai mult decât atât, se face legătura între antreprenor și afacere, aspect care ajută mult la credibilitate atunci când discutăm de afaceri pornite din pasiune”, explică Alina Bota -Consultant în Personal Branding și Fondator Mamprenoare

Mamele țin la etica în afaceri

Etica în afaceri rămâne o valoare de grup și toate membrele beneficiază de un plus de credibilitate, fiindcă în Mamprenoare sunt acceptate doar afacerile verificate de administratorii platformei. Astfel, nu sunt acceptate în platformă afacerile care nu funcționează legal sau afacerile de tip MLM.

“Când a început pandemia am vrut să îmi închid afacerea, un mic studio care oferea cursuri de teatru și dicție copiilor și adulților. După ce mi-am listat afacerea pe platformă și am început să capăt vizibilitate și sfaturi din partea specialiștilor din comunitate, am decis să continui afacerea și pot să spun că sunt mult mai încrezătoare știind că am alături o echipă de experți”, declară Phd. Oana Pocan - Studio Impro Cluj.

Adaptabilitatea rapidă la situații nu tocmai confortabile este dovada clară a puterii mamprenoarelor de a crește afaceri chiar și în perioade dificile.

“Pandemia ne-a învățat pe toți un lucru care, pentru mamprenoare, este un obiectiv încă de la înființare, în urmă cu 5 ani: dacă adunăm la un loc toate micile afaceri locale ale femeilor, care sunt răspândite online și care se luptă pentru vizibilitate și le oferim posibilitatea să aibă o imagine coerentă și posibilitatea să fie găsite ușor după localitate/domeniu, fiecare dintre noi poate crește mult mai repede decât separat. Și dacă putem face asta reducând costurile de promovare cu peste 95% și timpul investit în această activitate, atunci resursele salvate astfel pot fi îndreptate înspre dezvoltarea afacerii și spre familie”, conchide Alina Bota - Fondator Mamprenoare.

Mamprenoare este un Business Hub & Accelerator înființat în urmă cu 5 ani de către Alina Bota - Antreprenor, Business & Personal Branding Consultant, care a avut inițial ideea de a-și conecta clientele din toată țara pentru a face parteneriate și a se susține reciproc. Comunitatea a crescut exponențial în mai multe orașe din țară și a devenit un adevărat accelerator de creștere pentru afacerile mamelor din România și un mijloc de conectare și socializare între mamele românce de pretutindeni.

Pagini Utile:

Mamprenoare pe web: http://mamprenoare.eu/

Mamprenoare pe facebook: https://www.facebook.com/mamiciantreprenor/

Contact:

Alina Bota, fondator

tel: 0737/ 809 697 e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.; Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

MEAT | Plăţile pentru Măsura 2 - Granturi pentru capital de lucru vor începe imediat ce Bugetul 2021 este aprobat

MEAT | Plăţile pentru Măsura 2 - Granturi pentru capital de lucru vor începe imediat ce Bugetul 2021 este aprobat

În urma numeroaselor solicitări din partea mediului de afaceri, Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului subliniază că plăţile pentru Măsura 2 "Granturi pentru capital de lucru" vor începe imediat ce Bugetul 2021 va fi votat de Parlament şi va apărea în Monitorul Oficial.

Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului gestionează schema de ajutor de stat instituită prin OUG 130 din 31 iulie 2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului Operaţional Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de COVID-19.

Situaţia la zi a Măsurii 2:

Număr Suma totală

Solicitări transmise 22.226 | 5.246.397.727

Solicitări neprocesate2.767 | 420.217.560

Solicitări procesate 19.459 | 4.826.180.167

din care

In curs de clarificare 189 | 74.119.086

Respinse 2.640 | 468.721.243

Admise 16.630 | 4.283.339.838

Contracte semnate 3.142 |1.098.745.204

Solicitari platite 3.009 | 1.052.895.179

M. Dulce, mesaj pentru reprezentanţii mediului de afaceri: Uşa mea este deschisă!

M. Dulce, mesaj pentru reprezentanţii mediului de afaceri: Uşa mea este deschisă!

Îmbunătăţirea relaţiei cu mediul de afaceri a devenit o provocare majoră pentru Executivul Primăriei Călăraşi, a anunţat primarul Marius Dulce care şi-a exprimat disponibilitatea totală pentru susţinerea investitorilor locali şi externi în actualul context economic şi sanitar.

„Uşa mea este deschisă! Am discutat deja cu cei din conducerea Donalam. Aş vrea să ma întâlnesc şi cu reprezentanţii Tenaris, Saint Gobain să aflăm ce probleme au şi cum am putea să-i sprijinim, să vedem ce proiecte comune putem să dezvoltăm împreună.

Am avut o rundă de discuţii şi cu conducerea societăţii Gimart pentru a promova acolo un proiect. E limpede, uşa este deschisă, suntem aproape de toţi investitorii. Mai mult de atât, am iniţiat şi primii paşi pentru a lua în autoritate publică 50 de ha din fostul Siderca pentru a dezvolta în următorii ani un parc industrial, cu toate facilităţile legale, obiectivul primordial fiind crearea de noi locuri de muncă.”, a declarat joi în cadrul unei conferinţe de presă, primarul, Marius Dulce.

ANAT | Prin eliminarea voucherelor de vacanță pentru 2021, Guvernul dovedește iarăși că turismul este a cincea roată la căruță

ANAT | Prin eliminarea voucherelor de vacanță pentru 2021, Guvernul dovedește iarăși că turismul este a cincea roată la căruță

► Voucherele de vacanță asigură în mare parte supraviețuirea și dezvoltarea turismului intern, precum și pregătirea turismului pentru incoming

► Niciun Guvern nu a luat în calcul la modul cel mai serios că România poate câștiga bani din export, iar turismul de incoming poate deveni una dintre principalele forme de export de servicii ale țării noastre.

► Voucherele de vacanță aduc plus valoare turismului intern și asigură fiscalizarea turismului. Un Guvern care gândește în perspectivă, pe termen mediu și lung, poate înțelege acest aspect

► Prin Ordonanța de Urgență nr. 226 din 30 decembrie 2020, actualul Guvern și-a asumat continuarea programului acordării voucherelor de vacanță, considerând că sunt extrem de utile pentru turism. Industria turismului – deci o parte a mediului privat din România – și-a făcut planuri și proiecții în acest sens. Ca de obicei, în România legislația se schimbă peste noapte și nu există coerență

► Fiecare leu investit în voucherele de vacanță generează 0,51 lei la produsul intern brut al României, iar la fiecare 64.359 de lei directionati pentru vouchere de vacanță se creează și se menține un loc de muncă

Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) se arată extrem de intrigată de actuala decizie a Guvernului României privind eliminarea acordării voucherelor de turism pentru 2021. ANAT a susținut public oportunitatea introducerii voucherelor / tichetelor de vacanță încă din 2005. Tări cu tradiție turistică, precum Elveția și Franța, acordă vouchere de vacanță de zeci de ani iar altele (ex. Cehia) au anunțat că doresc să implementeze un astfel de program pentru revigorarea turismului intern și refacerea forței de muncă.

“La 31 decembrie 2020, Guvernul prelungea cu un an programul tichetelor de vacanță, prin OUG 226/31.12, arătând în preambul cât de util este acest program. Acum, după o lună, același guvern renunță la programul respectiv. Ne întrebăm dacă mai poate fi credibil un asemenea guvern”, declară Dumitru Luca, președintele ANAT.

Iată care sunt motivele pentru care ANAT protestează și solicită ferm menținerea voucherelor de vacanță:

Promisiunea Guvernului. Seriozitate și predictibilitate. În primul rând, prin Ordonanța de Urgență nr. 226 din 30 decembrie 2020, actualul Guvern a consfințit continuarea acordării voucherelor de vacanță, considerând că sunt extrem de utile pentru turism. Industria turismului – deci o parte a mediului privat din România – și-a făcut planuri și proiecții în acest sens. Ca de obicei, în România legislația se schimbă peste noapte și nu există coerență. Iată ce spunea textul Ordonanței cu privire la voucherele de vacanță: ”având în vedere că măsura de acordare a voucherelor de vacanță în valoare de 1.450 lei, (…..) s-a dovedit a fi o măsură cu efecte benefice asupra industriei turismului din România, încurajând un număr de circa un milion de salariați români din cadrul instituțiilor publice să își petreacă concediile în țară și, totodată, a atenuat o parte din efectele negative ale pandemiei de COVID-19 asupra sectorului turistic, cetățenii români posesori de vouchere de vacanță achiziționând pachete turistice în țară în perioadele în care structurile de primire turistice nu au avut activitatea suspendată, (……..) având în vedere că măsura menținerii acordării voucherelor de vacanță, în cuantum de 1.450 lei, până la data de 31 decembrie 2021 va sprijini industria ospitalității, puternic afectată de efectele pandemiei de COVID-19, în sensul recuperării pierderilor suferite ca urmare a suspendării activității structurilor de primire turistice cu funcțiuni de cazare și/sau alimentație publică sau a restrângerii circulației persoanelor în anumite zone (…)”

Voucherele aduc plus valoare, sprijină turismul românesc și implicit economia românească.

Voucherele de vacanță asigură în mare parte supraviețuirea și dezvoltarea turismului intern, precum și pregătirea turismului pentru incoming. Dacă o parte din turismul românesc intră în faliment, cum și cu ce mai putem primi, pe viitor, turiștii străini? Niciun Guvern nu a luat în calcul la modul cel mai serios că România poate câștiga bani din export, iar turismul de incoming poate deveni una dintre principalele forme de export de servicii ale țării noastre.

► Total tichete emise în 2019 plus primele 10 luni din 2020: 2,77 miliarde lei;

► Total tichete consumate în aceeași perioadă (decontate de prestatori la emitenți): 2,15 miliarde lei – adică 77,5% din volumul celor emise. Procentul poate fi puțin distorsionat, întrucât sunt cuprinse aici și unele vouchere emise în 2018 și utilizate în 2019 dar diferențele pot fi de cel mult câteva procente.

În concluzie, nu mai sunt atât de multe vouchere de vacanță în piață, așa cum susțin oficialii. Deci Voucherele de vacanță s-au bucurat de un succes mare și au fost utilizate, banii întorcându-se în economia națională.

Potrivit unui studiu efectuat de Academia de Studii Economice (ASE) și Asociația Profesională a Emitenților de Tichete (APET), voucherele de vacanță asigură creșterea activității economice și crearea de locuri de muncă prin stimularea consumului și a ofertei interne.

Voucherele de vacanță au un impact pozitiv Impact pozitiv asupra cifrei de afaceri, profitabilității, ratei investițiilor, productivității, ocupării, eficienței și a valorii adăugate.

De asemenea, voucherele asigură creșterea încasărilor bugetare prin: veniturile fiscale aferente activității economice și locurilor de muncă generate, care depășesc facilitățile fiscale; reducerea economiei subterane prin descurajarea muncii la negru și reducerea evaziunii fiscale; reducerea cheltuielilor aferente serviciilor de asistență socială, șomaj și asistență medicală prin îmbunătățirea stării de sănătate a beneficiarilor.

Fiecare leu investit în voucherele de vacanță generează 0,51 lei la produsul intern brut al României, iar la fiecare 64.359 de lei direcționați pentru voucherele de vacanță se creează și se menține un loc de muncă.

Voucherele de vacanță au determinat autorizarea, deci fiscalizatea a circa 3000 de structuri de cazare – pensiuni, vile, apartamente. Prin eliminarea voucherelor există riscul ca unele structuri de cazare să se reîntoarcă la ”turismul la negru”, bugetul de stat urmând să piardă sume consistente.

Voucherele de vacanță aduc beneficii atât pentru angajați, cât și pentru angajatori.

La ora actuală, 90% dintre vouchere sunt acordate de companiile și instituțiile bugetare iar 10% de către companiile private, care au și ele dreptul de a acorda astfel de vouchere. Pe de altă parte, voucherele sprijină mediul privat, deoarece peste 95% dintre furnizorii de turism aparțin mediului privat.Pentru angajați, voucherele de vacanță asigură: creșterea venitului disponibil și a nivelului de trai; îmbunătățirea stării de sănătate fizică și psihică; creșterea productivității și disciplinei muncii; creșterea calității vieții prin diversificarea bugetului de consum precum și dezvoltarea culturii unei alimentații sănătoase.

Pentru angajatori, ele asigură: reducerea costului forței de muncă; îmbunătățirea productivității muncii și reducerea absenteismului; creșterea motivării și loialității salariaților; creșterea retenției de personal; creșterea responsabilității sociale față de angajat.

”Ne miră faptul că Guvernul României alege să elimine o măsură extrem de utilă pentru turismul și pentru economia României. Sunt convins că existau alte pârghii și soluții de a economisi bani la bugetul national. În plus, aceste vouchere, așa cum am demonstrate cu cifre, aduc în timp bani economiei naționale”, subliniază Lucian Boronea, prim vicepreședinte ANAT.

”Înțelegem constrângerile bugetare din această perioadă, susținem inițiativa Guvernului României de a reanaliza diferitele sporuri și avantaje materiale de care beneficiază angajații din sectorul public, a pensiilor speciale ce nu au nicio legătură cu contributivitatea, însă nu înțelegem cum aceste vouchere de vacanță au fost puse pe același palier cu restul sporurilor și avantajelor, în condițiile în care circuitul fondurilor alocate este strict reglementat, ele aducând deopotrivă beneficii angajatilor, angajatorilor și economiei naționale”, afirmă Dumitru Luca. “Prin adoptarea unor măsuri fiscale corecte și stimulative trebuie crescut interesul angajatorilor privati de a acorda aceste stimulente, nicidecum nu trebuie stopat acest program”.

Free Joomla templates by Ltheme