ANAF va publica și un formular simplificat pentru direcționarea unei sume din impozitul pe venit aferent anului 2019

ANAF va publica și un formular simplificat pentru direcționarea unei sume din impozitul pe venit aferent anului 2019

Ministerul Finanțelor Publice și Agenția Națională de Administrare Fiscală elaborează un formular simplificat pentru direcționarea, către entitãțile non-profit sau unitãțile de cult, a unei sume din impozitul de venit aferent anului 2019, care va fi publicat sãptãmâna viitoare și va putea fi utilizat, opțional, pânã la termenul de 25 mai, de cãtre contribuabilii care nu și-au exprimat deja opțiunile.

Noul formular vine în întâmpinarea cererilor exprimate de cãtre o parte din societatea civilã și nu va afecta în niciun fel sumele deja direcționate prin cele douã formulare alternative, care vor putea fi utilizate în continuare, în funcție de opțiunile fiecãruia.

Întrucât, în cursul anului 2019, mãsura privind susținerea entitãților nonprofit, a unitãților de cult sau pentru acordarea de burse private a fost modificatã începând cu veniturile lunii aprilie 2019, persoanele fizice care opteazã pentru distribuirea sumelor din impozitul pe venit, utilizeazã, în prezent, cele douã formulare aferente:

- perioadei 1 ianuarie - 31 martie 2019, formularul 230 aprobat prin Ordinul președintelui ANAF nr. 50/2019.

- perioadei 1 aprilie - 31 decembrie 2019, formularul 230, aprobat prin Ordinul președintelui ANAF nr. 147/2020, care corespunde reglementãrilor legale în vigoare în perioada menționatã.

Precizãm cã cele douã formulare se utilizeazã numai de contribuabilii care au realizat, în anul 2019, venituri din salarii și din pensii, precum și din activitãți independente realizate în baza contractelor de activitate sportivã.

Pentru simplificarea mecanismului de distribuire a sumelor din impozitul pe venit afferent anului 2019, la nivelul MFP si ANAF, se aflã în curs de elaborare un formular unic care cuprinde cele douã perioade, fãrã ca acesta sã afecteze opțiunile deja exercitate prin utilizarea formularelor 230 existente pânã la data publicãrii noului formular simplificat.

De asemenea, publicarea noului formular 230, nu exclude posibilitatea utilizãrii și depunerii la organul fiscal, în continuare a formularelor inițiale, dedicate celor douã perioade aferente anului 2019.

Astfel, opțiunea persoanelor fizice privind distribuirea sumelor din impozitul pe venit aferent anului 2019, poate fi exercitatã pânã la data de 25 mai 2020, utilizând oricare dintre formulare, respectiv:

a) formularele existente, dedicate celor douã perioade, situație în care se utilizeazã câte un formular pentru fiecare perioadã, sau

b) formularul unic simplificat, în care sunt cuprinse cele douã perioade.

Biroul de presă

MFP scoate din Legea prevenirii încălcarea termenului de utilizare a noilor case de marcat

MFP scoate din Legea prevenirii încălcarea termenului de utilizare a noilor case de marcat

MFP propune, printr-un proiect de act normativ, eliminarea contravenției referitoare la nerespectarea de către utilizatorii aparatelor de marcat electronice fiscale a termenelor prevăzute de lege, de a utiliza aparate de marcat cu jurnal electronic (art.10 lit.cc) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.28/1999) de sub prevederile Legii prevenirii nr.270/2017.

Măsura este necesară deoarece operatorii economici care încalcă obligația de dotare cu noile dispozitive, nu au motive obiective pentru neconformare, în condițiile în care au fost emise autorizații de distribuție pentru aparatele de marcat care acoperă toate tipurile de activități economice, iar distribuitorii autorizați au stocuri de aparate de marcat noi. De asemenea, o mare parte dintre operatorii economici au achiziționat și instalat aparate de marcat cu jurnal electronic, iar perpetuarea acestei situații ar duce la discriminarea operatorilor economici corecți.

Inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală din cadrul ANAF vor dispune de la prima abatere amendă de la 8.000 lei la 10.000 lei, suspendarea activității operatorului economic la unitatea de vânzare a bunurilor sau de prestare a serviciilor, precum și confiscarea sumelor nejustificate, respectiv sancțiunile prevăzute la art.11 alin. (1) lit. f) din OUG nr.28/1999.

Subliniem faptul că toate firmele care comercializează produse sau prestează servicii direct către populație au obligația de a fiscaliza toate încasările prin intermediul casei de marcat electronice fiscale și de a se dota cu noile aparate de marcat prevăzute de cadrul normativ.

În acest context în care MFP a epuizat măsurile legislative de sprijinire a contribuabililor pe care le-a avut la dispoziție, se impune modificarea pct. 42 din anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr.33/2018 privind stabilirea contravențiilor care intră sub incidența Legii prevenirii nr.270/2017, precum şi a modelului planului de remediere.

Proiectul de act normativ este publicat pe site-ul MFP www.mfinante.gov.ro la rubrica Transparență decizională.

SERVICIUL COMUNICARE, RELAȚII PUBLICE ȘI MASS-MEDIA

Sistemul de raportare contabilă la 30 iunie 2019

Sistemul de raportare contabilă la 30 iunie 2019

În Monitorul  Oficial nr. 596/19.07.2019 a fost publicat Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2493/ 2019 pentru aprobarea Sistemului de raportare contabilă la 30 iunie 2019 a operatorilor economici, precum şi pentru modificarea şi completarea unor reglementări contabile.

Sistemul de raportare contabilă la 30 iunie 2018 a operatorilor economici se aplică :

  • Entităţilor cărora le sunt incidente Reglementările contabile privind situaţiile financiare  anuale individuale şi situaţiile financiare anuale consolidate , aprobate prin O.M.F.P. 1802/2014, cu modificarile si completările ulterioare, şi care în exerciţiul financiar precedent  au înregistrat o cifră de afaceri mai mare de 220.000 lei.
  • Entităţilor cărora le sunt incidente Reglementările contabile conforme cu Standardele Internaţionale de Raportare Financiară, aprobate prin O.M.F.P. nr. 2844/2016, cu modificările şi completările ulterioare, şi care in exerciţiul financiar precedent  au înregistrat o cifră de afaceri mai mare de 220.000 lei.
  • Entităţilor al căror exerciţiu financiar este diferit de anul calendaristic.

Entitățile care nu au desfășurat activitate de la data înființării până la 30 iunie 2019, cele care în tot semestrul I al anului 2019 s-au aflat în inactivitate temporară, cele înființate în cursul anului 2019, precum și persoanele juridice care se află în curs de lichidare, potrivit legii, nu întocmesc raportări contabile la 30 iunie 2019.

Raportările contabile se depun la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice, în format hârtie şi în format electronic sau numai în formă electronică, pe portalul www.e-guvernare.ro, având ataşată o semnătură electronică extinsă, până cel mai târziu la data de 14 august 2019.

Formularul electronic al raportărilor contabile la 30 iunie 2018 poate fi descărcat   accesând linkul: https://static.anaf.ro/static/10/Anaf/Declaratii_R/1027_1050_2019.html                                              

Nicolae ŢIFREA                                                                         

Şef administraţie,

FSDI - Soluție pentru impulsionarea investițiilor și pentru dezvoltarea infrastructurii

FSDI - Soluție pentru impulsionarea investițiilor și pentru dezvoltarea infrastructurii

Fondul Suveran pentru Dezvoltare și Investiții- S.A. (FSDI) are  ca obiectiv direct susținerea dezvoltării economice prin investiții în sectoare competitive,care antrenează un efect de multiplicare în economie, în urma atragerii de capital și surse din piața financiară. capitalul social inițial al FSDI, este de19.1 miliarde lei lei, din care aportul în numerar este în valoare de 9 miliarde lei iar aportul  în natură este reprezentat de pachetele de acţiuni nominative în valoare 10.1 miliarde de lei la 28 de companii de stat.

Proiectul de Ordonanță de urgență privind unele măsuri în domeniul administrării participațiilor statului, precum și pentru completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.100/2018 pentru reglementarea unor măsuri privind cadrul general aplicabil fondurilor suverane de dezvoltare şi investiţii se află în dezbatere publică încă din 1 martie 2019

 

În ce domenii va face investiții FSDI?

1) Autostrăzi și căi ferate rapide și proiecte energetice (dar care nu sunt prinse pe fonduri europene) – construcția de autostrăzi va fi principala zonă de investiții vizată de FSDI. Având în vedere sursele de venituri arătate mai sus, va fi pentru prima oară când Guvernul va avea un instrument care poate asigura finanțarea certă a autostrăzilor, astfel încât să avem garanția că un proiect început va putea fi dus la capăt fără riscul blocării sau al unor amânări pe parcurs.

Există două căi prin care vor fi realizate investiții în acest domeniu:

A) FSDI formează un consorțiu cu bănci de renume mondial (ex. BEI, BERD, Banca Mondială). În cadrul acestui consorțiu, FSDI va avea cel mult 49%, astfel încât investițiile făcute de Fond să nu intre în calculul deficitului bugetar al țării. Consorțiul va selecta o companie de proiecte prin care vor asigura finanțarea. Această companie va face studiile de pre-fezabilitate și proiectul tehnic, va executa autostrada, iar apoi o va întreține și o va exploata pe o perioadă de 30 de ani, în care va încasa taxa de autostradă.

B) FSDI creează o companie de proiecte pe care o va deține în totalitate. Compania de proiecte se va asocia cu fonduri de investiții private, constructori, bănci de dezvoltare, în care FSDI poate fi acționar cu maxim 49% (pentru a nu intra în calculul deficitului bugetar). Acest consorțiu va participa la licitații de timp parteneriat public privat (PPP) cu CNAIR. Partenerul privat exploatează autostrada o perioadă de timp, la finalul căreia, dacă nu și-a recuperat investiția, va primi de la CNAIR diferența rămasă și o cotă de profit.

2) Capitalizarea și încurajarea firmelor deținute de FSDI pentru a face investiții și pentru achiziționarea unor alte companii de același profil

3) Industria alimentară. Fabrici de procesare (carne, legume-fructe, lână etc.), depozite frigorifice, silozuri etc.

4) Energie – în special în construcția de hidrocentrale.

5) Sisteme de irigații – construcția de aducțiuni de apă.

6) Construcția de spitale

7) Cercetare inovare.

8) Capitalizarea CEC și Eximbank.

Cum va contribui FSDI la dezvoltarea țării?

O FSDI va construi fabrici noi (proiecte greenfield) în domeniile competitive.

O În funcție de resursele naturale existente și de specificul zonei, se vor realiza unități de producție în principal în următoarele domenii: procesare legume-fructe, procesare legume, metalurgie, îmbuteliere apă minerală, produse farmaceutice, producția de componente pentru industria de apărare etc.

O Aceste fabrici pot fi construite și prin asocierea dintre FSDI cu investitori privați, administrații publice locale, fonduri de investiții etc.

O Concomitent cu construcția noilor unități de producție, Guvernul va sprijini înființarea start-up-urilor și va susține IMM-urile din zonă care să deservească fabrica nou construită de FSDI.

O Scopul este de a crea ecosisteme economice care să contribuie la dezvoltarea economiei zonale, prin crearea de locuri de muncă, asigurarea de venituri mai mari pentru angajați, dar și către autoritățile locale.

O După plasarea noilor fabrici pe poziții de profitabilitate și eficiență economică, FSDI va vinde aceste unități de producție către investitorii privați, iar din banii obținuți va relua ciclul și va înființa alte companii.

Cum va fi asigurată transparența funcționării FSDI?

Listarea pe BVB

O Unul dintre cele mai bune mijloace de a asigura transparența FSDI va fi listarea la Bursa de Valori București a companiilor din portofoliu. După cum se știe, listarea la bursă implică publicarea și transparentizarea datelor și activităților unei companii.

O În acest sens, FSDI va lista pe bursă a cel puțin 10% din companiile deținute pe an. De reținut că în companiile strategice (ex. Hidroelectrica, Romgaz, Transelectrica, Nuclearelectrica, Transgaz, Metrorex, Tarom etc.) participarea FSDI nu va coborî sub 51%.

 

Management transparent

FSDI va avea două organe de conducere:

O Consiliul de Supraveghere – va fi compus din 9 membri selectați prin proceduri transparente, pe baza experienței profesionale și a programului de management propus. Activitatea Consiliului va fi evaluată anual pe baza unor indicatori de performanță stabiliți de Guvern. De asemenea, Consiliul va fi obligat să prezinte public un raport anual privind performanța economică a Fondului. Totodată evaluarea activității FSDI se va face anual de către o companie de audit cu reputație internațională.

O Comitetul Director – va fi compus din 5 membri selectați pe baza experienței lor în diverse domenii de activitate, pe baza principiilor de bună guvernanță. Aceștia vor asigura conducerea executivă a Fondului.

ANAF va înceta publicarea restanțelor fiscale ale persoanelor fizice

ANAF va înceta publicarea restanțelor fiscale ale persoanelor fizice

Obligațiile fiscale restante ale persoanelor fizice nu vor mai fi publicate pe site-ul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, conform unui proiect de ordin publicat astăzi la rubrica Transparență decizională. Proiectul va pune în aplicare modificările Codului de Procedura Fiscala și va determina ANAF să publice doar restanțele la buget ale persoanelor juridice.

De asemenea, se reglementează și situația în care un debitor are de recuperat sume de la stat, (sume de rambursat/restituit de la buget ori sume de încasat de la autorități contractante ale statului român), caz în care acești debitori nu sunt considerați că înregistrează obligații fiscale restante, astfel că nici contribuabilii în această situație nu vor fi publicați pe pagina de internet a ANAF.

 

”Ne dorim un climat fiscal echitabil fundamentat pe încredere reciprocă, atât de necesară unei dezvoltării sănătoase a mediului antreprenorial românesc. De asemenea, intrăm în normalitate și încetăm expunerea inutilă a contribuabililor, deoarece este mai importantă recuperarea restanțelor decât spectacolul mediatic.” a precizat, Eugen Teodorovici, ministrul Finanțelor Publice.

Proiectul de ordin poate fi consultat AICI. 

Biroul de presă

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.