Călărași | Câştigul salarial  mediu  nominal  brut, în luna noiembrie 2021, a fost de 4.981 lei

Călărași | Câştigul salarial mediu nominal brut, în luna noiembrie 2021, a fost de 4.981 lei

Câştigul salarial mediu nominal brut în judeţul Călăraşi, în luna noiembrie 2021 a fost de 4981 lei, cu 0,3 % mai mare decât în luna precedentă., informează Direcția Regională de Statistică Călărași.

Câştigul salarial mediu nominal net în judeţul Călăraşi, a fost de 3023 lei, mai mare cu 0,3% comparativ cu luna precedentă (3014 lei). Valorile cele mai mici ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în agricultură, silvicultură şi pescuit (2325 lei), în industrie şi construcţii (2776 lei), iar cele mai mari în servicii (3349 lei).

Efectivul salariaţilor

Luna noiembrie 2021, comparativ cu luna precedentă, a fost caracterizată de creşterea numărului de salariaţi (+63). Efectivul salariaţilor din judeţul Călăraşi la sfârşitul lunii noiembrie 2021 a fost de 46211 persoane, înregistrând o creştere cu 0,1% faţă de luna precedentă şi respectiv cu 2,2% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

Pe ramuri de activitate, numărul salariaţilor a fost de 4782 persoane în agricultură, silvicultură şi pescuit, de 15304 persoane în industrie şi construcţii şi de 26125 salariaţi în servicii.

Sursa www.calarasi.insse.ro

Cotațiile euro s-au apropiat de 4,95 lei

Cotațiile euro s-au apropiat de 4,95 lei

Dacă monedele din regiune se apreciau joi după pierderile din zilele precedente, leul a cunoscut o scădere față de euro.

Cursul monedei unice a crescut de la 4,9443 la 4,9453 lei, iar tranzacțiile se realizau în culoarul 4,942 – 4,949 lei.

Joi, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a revenit de la 3,06 la 3,05%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 3,21% iar cel la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase nivel interbancar, la 3,30%.

Inflația din SUA a atins în decembrie maximul ultimilor 39 de ani, motiv pentru Rezerva Federală de a menționa majorarea dobânzii sale de politică monetară, după încheierea miercuri a ședinței FOMC. În opinia analiștilor nivelul creșterii va fi de un sfert de punct procentual și va fi prima din ultimii peste trei ani. Totodată, la începutul primăverii va fi închis programul de achiziții de active după care va începe vânzarea acestora.

Aceste decizii au înmulțit plasamentele în moneda americană iar euro a scăzut la 1,1152 – 1,1243 dolari. În piața locală, cursul dolarului a urcat de la 4,3840 la 4,4182 lei.

Cursul francului elvețian a stagnat la 4,7622 iar cel al lirei sterline a crescut de la 5,9238 la 5,93 lei.

După ce s-a apropiat de 1.850 dolari, metalul galben a scăzut joi la 1.803 – 1.816 dolari/uncie ceea ce a provocat deprecierea prețului gramului de aur de la 260,3177 la 257,6976 lei.

În regiune, media monedei poloneze s-a apreciat la 4,5713 zloți/euro iar a celei maghiare la 358,69 forinți/euro.

Bitcoin continua să recupereze terenul pierdut de la începutul anului și care a culminat cu scăderea de luni la 32.970 dolari. Joi, cotațiile fluctuau între 35.560 și 37.100 dolari.

Ether se aprecia la 2.360 – 2.495 dolari, după deprecierea de la începutul săptămânii la 2.160 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

Text pus la dispoziție de dl Radu Georgescu

AJFP Călărași a colectat, în anul 2021, venituri bugetare de 1109,70 mil. lei

AJFP Călărași a colectat, în anul 2021, venituri bugetare de 1109,70 mil. lei

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Călărași a realizat în perioada ianuarie - decembrie 2021, venituri bugetare nete la Bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 1109,70 mil. lei, cu 38,50 mil. lei mai mult față de programul stabilit de ANAF, gradul de realizare a programului fiind de 103,59 %.

La nivelul AJFP Călărași, situaţia veniturilor colectate pe bugete, se prezintă astfel:

- La bugetul de stat, s-au colectat 420,32 mil.lei, mai mult cu 9,89 mil. lei decât suma programată, gradul de realizare fiind de 102,41 %;

- La bugetul asigurărilor sociale de stat, s-au colectat 468,98 mil. lei mai mult cu 18,84 mil. lei decât suma programată, gradul de realizare fiind de 104,45 % ;

- La bugetul asigurărilor pentru șomaj, s-au colectat 15,26 mil.lei, mai mult cu 1,50 mil.lei față de suma programată, gradul de realizare fiind de 110,93 % ;

- La bugetul Fondului național unic al asigurărilor sociale de sănătate, s-au colectat 205,14 mil. lei, mai mult cu 7,12 mil.lei decât suma programată, gradul de realizare fiind de 103,60 %.

În această perioadă,s-a rambursat către contribuabili TVA în suma de 121,46 mil.lei.

                           

ANOFM | 2,69% rata şomajului înregistrat în luna decembrie 2021

ANOFM | 2,69% rata şomajului înregistrat în luna decembrie 2021

La sfârşitul lunii decembrie 2021, rata şomajului înregistrat la nivel naţional a fost de 2,69%, mai mică decât cea din luna anterioară cu 0,03 pp şi mai mică cu 0,69 pp decât cea din luna decembrie a anului 2020.

Numărul total de şomeri la finele lunii decembrie 2021 a fost de 234.757 de persoane, mai mic cu 3.130 de persoane faţă de cel înregistrat la finele lunii anterioare.

Din totalul şomerilor înregistraţi, 59.651 au fost şomeri indemnizaţi şi 175.106 șomeri neindemnizaţi. Numărul şomerilor indemnizaţi a crescut cu 2.994 persoane, iar numărul şomerilor neindemnizaţi a scăzut cu 6.124 persoane faţă de luna precedentă.

Pe medii de rezidenţă, numărul şomerilor la finele lunii decembrie se prezintă astfel: 71.404 şomeri provin din mediul urban şi 163.353 şomeri provin din mediul rural.

Cei mai mulţi şomeri aveau între 40 – 49 de ani (61.064), urmaţi de cei cu vârstă între 50 si 55 ani (48.900), la polul opus aflându-se persoanele între 25 – 29 de ani (12.416).

Referitor la structura şomajului după nivelul de instruire, şomerii fără studii si cei cu nivel de instruire primar au o pondere însemnată în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele ANOFM (28,82%). Şomerii cu nivel de instruire gimnazial reprezintă 30,39% din totalul şomerilor înregistraţi, iar cei cu studii universitare 5,16 %.

Analiștii mizează pe creșterea la 5 lei/euro

Analiștii mizează pe creșterea la 5 lei/euro

Cursul euro/leu a fost stabil la jumătatea săptămânii, menținându-se în culoarul conturat în septembrie trecut. Euro a crescut insesizabil, de la 4,9440 la 4,9443 lei.

Analiștii care au participat la sondajul realizat în decembrie de CFA România anticipează deprecierea leului în cursul acestui an. Începerea de către BNR a procesului de înăsprirea politicii sale monetare și intrarea fondurilor din PNRR au făcut ca nivelul anticipațiilor să se reducă față de prognozele din noiembrie.

Valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de șase luni a fost de 5,0284 lei/euro față de 5,0517 lei/euro la precedentul sondaj. Pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este 5,0859 lei/euro, comparativ cu 5,1145 lei/euro în noiembrie. Cea mai mică valoare estimată pentru un orizont de 12 luni a fost de 4,97 lei/euro.

Perioada în care s-au achitat taxele și impozitele la bugetul de stat de către companii a menținut stabil nivelul dobânzilor interbancare. Începând de miercuri au apărut mici modificări ale indicilor ROBOR, care se situează la valori comparabile cu cele din martie 2020.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a crescut de la 3,05 la 3,06%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 3,21% iar cel la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase nivel interbancar, a revenit de la 3,29 la 3,30%.

Piețele așteptau miercuri declarațiile oficialilor Fed de la finalul întâlnirii de politică monetară. Euro se tranzacționa în culoarul 1,1276 – 1,1311 dolari, după scăderea de marți la 1,1263 dolari, minimul ultimei luni. În piața locală cursul monedei americane a crescut de la 4,3816 la 4,3840 lei.

Media monedei elvețiene a scăzut de la 4,7642 la 4,7621 lei iar a celei britanice a urcat de la 5,9008 la 5,9238 lei.

Prețul gramului de aur a continuat să crească, de la 258,9166 la 260,3177 lei, după ce uncia a urcat la 1.844 – 1.849 dolari.

În regiune, media monedei poloneze s-a depreciat la 4,5920 zloți/euro iar a celei maghiare se aprecia ușor la 359,65 forinți/euro.

Bitcoin fluctua miercuri între 36.590 și 38.175 dolari, după scăderea de luni până la 32.970 dolari, cu mai mult de 50% față de valorile din noiembrie, când cotațiile au depășit 69.000 dolari.

Ether a atins la începutul săptămânii un minim de 2.160 dolari. Miercuri cotațiile fluctuau între 2.420 și 2.550 dolari.

Această evoluție este pusă pe seama începerii de către Fed a procesului de înăsprire a politicii monetare.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

Text pus la dispoziție de dl Radu Georgescu

Free Joomla templates by Ltheme