Beneficiarii PNDR 2020 pot prezenta autorizațiile de mediu, sanitare și sanitar-veterinare în cel mult 12 luni de la depunerea ultimei tranșe de plată

Beneficiarii PNDR 2020 pot prezenta autorizațiile de mediu, sanitare și sanitar-veterinare în cel mult 12 luni de la depunerea ultimei tranșe de plată

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a simplificat procedura pentru verificarea și decontarea cererilor de plată depuse în cadrul ultimei tranșe de către beneficiarii Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020).

Astfel, conform modificărilor aduse procedurilor de lucru ale AFIR, în situația în care beneficiarii nu pot prezenta documentele emise de autoritățile de mediu, sanitare, sanitar-veterinare la dosarul ultimei cereri de plată, acestea se pot transmite ulterior Agenției, în maximum 12 luni de la primirea Notificării beneficiarului cu privire la confirmarea plății.

„Am modificat procedurile noastre interne astfel ca beneficiarii PNDR să facă dovada la ultima cerere de plată că au depus solicitările în vederea obținerii avizelor – de mediu, sanitar, sanitar-veterinar – urmând ca, pe baza unui angajament, aceștia să depună în cursul anului 2026 respectivele avize. În felul acesta am putut veni cu un nou sprijin concret pentru fermieri, pentru procesatori, pentru autoritățile publice locale care vor finaliza investițiile pentru care au primit finanțare nerambursabilă, mai ales că eliberarea acestor avize este în responsabilitatea instituțiilor statului.”, a declarat Adrian-Ionuț Chesnoiu, directorul general al AFIR.

Astfel, beneficiarii vor depune la dosarul ultimei cereri de plată, împreună cu documentele doveditoare ale inițierii demersurilor de obținere a acestora și Angajamentul beneficiarului cu privire la prezentarea avize, autorizații, certificate prin care comunică imposibilitatea depunerii avizelor/ autorizațiilor la ultima tranșă de plată, cu obligația prezentării acestora la Oficiile județene sau la Centrele regionale ale AFIR în termen de maxim 12 luni de la data primirii Notificării beneficiarului cu privire la confirmarea plății.

În situația în care beneficiarii nu vor putea depune avizele, autorizațiile, certificatele, documentele specifice emise de autoritățile de mediu, sanitare, sanitar-veterinare în termenele maxim acceptate și asumate prin Angajament, Agenția va fi obligată să rezilieze contractele de finanțare ale respectivilor beneficiariși va trebui să dispună constituirea debitelor pentru recuperarea sumelor acordate până la data respectivă.

Subliniem faptul că, în conformitate cu regula finanțărilor europene N+3 aplicabilă PNDR, fondurile alocate României de către Comisia Europeană prin FEADR pentru exercițiul financiar 2014 - 2020, prelungit cu perioada de tranziție până în anul 2022, nu vor mai putea fi utilizate după data limită de 31 decembrie 2025, iar sumele rămase neconsumate vor fi dezangajate.

MADR | Se prelungește măsura de plafonare a adaosului comercial pentru produsele alimentare de bază până la 31 martie 2026

MADR | Se prelungește măsura de plafonare a adaosului comercial pentru produsele alimentare de bază până la 31 martie 2026

În Ședința de Guvern din 25 septembrie 2025 a fost aprobată extinderea aplicării măsurii de plafonare a adaosului comercial pentru anumite produse agroalimentare până la 31 martie 2026.

Prin modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 67/2023 se menține accesul tuturor românilor - în special al celor cu venituri reduse - la produsele alimentare de bază, protejând consumatorului final și sprijinind echitatea sociale. Măsura contribuie atât la stabilizarea prețurilor și creșterea puterii de cumpărare, cât și la stimularea vânzărilor și promovarea incluziunii sociale.

Această decizie îi vizează pe toți actorii din lanțul agroalimentar - procesatori, distribuitori și comercianți - dar, în mod special, îi protejează pe cei mai vulnerabili dintre consumatori, în acord cu principiile Pilonului european privind drepturile sociale.

Reamintim etapele aplicării măsurii:

- Iulie 2023: prin OUG nr. 67/2023 a fost introdusă plafonarea adaosurilor comerciale pentru o perioadă de 90 de zile;

- Ulterior, termenul a fost prelungit succesiv prin mai multe ordonanțe de urgență, ultima dintre ele (OUG nr. 34/2025) fiind valabilă până la 30 septembrie 2025.

Prin actul aprobat astăzi se prelungește termenul până la 31 martie 2026.

Măsura s-a dovedit benefică, aceasta a contribuit la scăderea semnificativă a prețurilor pentru produsele vizate și, implicit, la creșterea puterii de cumpărare a populației, precum și la reducerea indicilor prețurilor de consum.

Ministerul Agriculturii rămâne ferm angajat în protejarea intereselor cetățenilor și în asigurarea accesului echitabil la alimente de bază, de calitate.

Informații suplimentare

Lista de produse agricole și alimentare

  1. Pâine albă simplă cu gramaj cuprins între 300-500 grame, fără specialități
  1. Lapte de vacă de consum 1 l, grăsime 1,5%, cu excepția UHT
  1. Brânză telemea de vacă vrac
  1. Iaurt simplu din lapte de vacă, 3,5% grăsime, cu gramaj maxim 200 grame
  1. Făină albă de grâu '000' până la 1 kg
  1. Mălai până la 1 kg
  1. Ouă de găină calibrul M
  1. Ulei de floarea-soarelui până la 2 l
  1. Carne proaspătă pui*

* Carne pui, în aplicarea prezentei ordonanțe de urgență, înseamnă: pui întreg, tacâmuri de pui, pulpe pui întregi cu os și aripi de pui, varianta standard.

  1. Carne proaspătă porc**

** Carne porc, în aplicarea prezentei ordonanțe de urgență, înseamnă: carne porc lucru, pulpă porc cu os și fără os, spată de porc.

  1. Legume proaspete vrac***

*** Legume proaspete vrac, în aplicarea prezentei ordonanțe de urgență, înseamnă: roșii, ceapă, castraveți, fasole uscată, morcovi, ardei gras Bianca și ardei capia, usturoi.

  1. Fructe proaspete vrac****

**** Fructe proaspete vrac, în aplicarea prezentei ordonanțe de urgență, înseamnă mere roșii și mere golden, prune, pere, struguri de masă.

  1. Cartofi proaspeți albi vrac
  1. Zahăr alb tos până la 1 kg
  1. Smântână - 12% grăsime
  1. Unt până la 250 grame
  1. Magiun până la 350 grame
AFIR deschide sesiunea de depunere a cererilor pentru decontarea primelor de asigurare a culturilor, a animalelor și a plantelor

AFIR deschide sesiunea de depunere a cererilor pentru decontarea primelor de asigurare a culturilor, a animalelor și a plantelor

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale anunță deschiderea sesiunii de primire a cererilor de finanțare pentru submăsura 17.1 „Prime de asigurare a culturilor, a animalelor și a plantelor” din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020.

Sesiunea este deschisă în perioada 25 septembrie, ora 9.00 – 12 octombrie 2025, ora 16.00, fără posibilitatea de prelungire. Sesiunea va avea o alocare financiară care se ridică la un total de 8,8 milioane de euro (8.771.987 euro), fonduri nerambursabile disponibile pentru cererile depuse în această sesiune a submăsurii 17.1, cu posibilitatea suplimentării acesteia în funcție de interesul manifestat de fermieri, dar în limita sumelor realocate din PNDR.

Fermierii care au fost declarați eligibili pentru finanțare, conform condițiilor precizate în Ghidul solicitantului, pot beneficia de sprijin nerambursabil reprezentând 70% din valoarea primei de asigurare eligibile și plătite de aceștia. Sprijinul este aplicabil anului agricol 2024 – 2025 și se acordă atât pentru sectorul vegetal, cât și pentru sectorul zootehnic, acoperind polițele de asigurare care vizează riscurile menționate în legislația în vigoare.

Precizăm că procedura de implementare aferentă acestei sesiuni prezintă o serie de actualizări, menite să simplifice accesarea sprijinului și să răspundă mai rapid nevoilor fermierilor.

Astfel, cererea de finanțare îndeplinește acum și rolul de cerere de plată, doar dacă respectiva cerere de finanțare a fost declarată eligibilă. De asemenea, la depunerea cererii de finanțare, fermierul va prezenta și dovada plății integrale a valorii totale a primei de asigurare.

Totodată, începând cu această sesiune, se va utiliza exclusiv semnătura electronică pe toate documentele depuse de fermieri la dosarul cererii de finanțare.

Pentru completarea și depunerea cererii de finanțare, toți cei interesați au la dispoziție întregul pachet procedural ce conține Ghidul solicitantului și anexele aferente, publicat pe site-ul AFIR, Ghid și anexe – submăsura 17.1.

Cererile de finanțare se vor depune on-line accesând modulul de depunere disponibil prin intermediul paginii de internet www.afir.ro la adresa https://online.afir.info/account/login.

Finanțarea cererilor eligibile prin submăsura 17.1 „Prime de asigurare a culturilor, a animalelor și a plantelor” este asigurată prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020, cu fonduri disponibile prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), la care se adaugă cofinanțarea de la Bugetul Național al României.

APIA | Vizarea carnetelor de rentă viageră se face până la 1 septembrie 2025

APIA | Vizarea carnetelor de rentă viageră se face până la 1 septembrie 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește că termenul limită până la care rentierii agricoli ori împuternicitul/mandatarul/curatorul, pot transmite documentele specifice privind acordarea rentei viagere agricolă aferentă anului 2024, este data de 1 septembrie 2025 (31 august fiind zi nelucrătoare se prorogă până în prima zi lucrătoare).

Pentru obținerea sumei de bani reprezentând renta viageră agricolă rentierii vor solicita viza anuală, fie prin prezența fizică la sediile Centrelor Județene APIA, fie prin mijloace electronice de comunicații sau poștă/curier.

Pentru vizarea electronică, rentierii vor transmite documentele necesare acordării vizei pe adresa de e-mail a Centrului APIA unde se află dosarul rentierului și vor contacta telefonic funcționarii APIA pentru a primi confirmarea acordării vizei.

'Lista nominală a codurilor de rentier și județul de vizare' este postată pe site-ul APIA și poate fi accesată la adresa: https://apia.org.ro/ajutoare-specifice/masuri-de-sprijin-finantate-de-la-bugetul-national/renta-viagera-agricola/.

Documentele pe care trebuie să le prezinte rentierul la depunerea declarațiilor de vizare, personal sau prin împuternicit/mandatar/curator, sunt următoarele:
- carnetul de rentier agricol;
- actul de identitate al solicitantului;
- decizia de la comisia de expertiză medicală - pentru solicitanții pensionați pe caz de boală gradele I sau II/decizia de la comisia de expertiză medicală și decizia de pensionare la limită de vârstă - pentru solicitanții pensionați pe caz de boală gradele I sau II a cărei pensie de invaliditate devine pensie pentru limită de vârstă;
- procură notarială autentificată/curatelă/hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă din care să reiasă că solicitantul este tutore legal al rentierului agricol, în original, numai pentru cazurile în care vizarea carnetului de rentier agricol este solicitată prin reprezentant legal;
- contractul/contractele de arendare încheiat/încheiate până la data de 30 septembrie 2011, cu respectarea prevederilor Legii arendării nr.16/1994*), cu modificările și completările ulterioare, sau încheiat/încheiate după data de 1 octombrie 2011, cu respectarea prevederilor Codului civil;
- extras de cont pe numele rentierului agricol, deschis la oricare bancă de pe teritoriul României, în lei (opțional);
- declarația pentru obținerea vizei anuale conform modelului din Anexa la Normele metodologice de aplicare a prevederilor 'titlului XI Renta viageră agricolă' din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, aprobate prin Ordinul nr.1272/2005.

Informații pentru moștenitorii rentierilor

În cazul decesului rentierului, renta datorată acestuia până la data decesului poate fi încasată de moștenitorii săi, cu condiția respectării prevederilor art.8 din Legea 247/2005 Titlu XI, și a depunerii, la oricare Centru APIA, până la data limită 15 octombrie 2025, a cererii de moștenitor însoțită de următoarele documente justificative:
- carnetul de rentier al defunctului (obligatoriu în original);
- copie a certificatului de deces;
- copie a actului doveditor privind calitatea de moștenitor (certificat de moștenitor sau certificat de calitate de moștenitor, certificat de legatar, hotărâre judecătorească de succesiune învestită cu formula 'definitivă');
- copie după B.I/C.I./pașaport al moștenitorului;
- împuternicire/declarație notarială din care să reiasă acordul celorlalți moștenitori privind solicitarea și încasarea rentei viagere agricole datorată rentierului (original);
- extras de cont pe numele moștenitorului.

Deoarece carnetul de rentier este un document care se depune obligatoriu în original, acest tip de cerere poate fi depusă la sediile Centrelor județene ale APIA, respectiv Centrul Municipiul București sau poate fi transmisă prin poștă/curier.

Plata rentei viagere agricole, conform prevederilor art.6 alin.1 și alin.2, din Legea 247/2005 Titlul XI, se efectuează într-o singură rată anuală, până la data de 30 noiembrie 2025, prin mandat poștal sau virament bancar.

Datele de contact ale Centrelor APIA le puteți vizualiza pe site-ul instituției www.apia.org.ro, accesând link-ul: https://apia.org.ro/centre-judetene/.

APIA, mereu aproape de fermieri!

Serviciul Relații cu Publicul și Comunicare

Digitalizare în sprijinul fermierilor: APIA lansează Portalul unic al solicitanților de sprijin în agricultură

Digitalizare în sprijinul fermierilor: APIA lansează Portalul unic al solicitanților de sprijin în agricultură

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) anunță semnarea contractului de finanțare pentru proiectul 'Portal unic al fermierilor solicitanți ai sprijinului în agricultură', cod SMIS 339546, un demers strategic de digitalizare destinat simplificării accesului fermierilor la serviciile publice gestionate de agenție.

Proiectul este finanțat prin Programul Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare 2021-2027 (PoCIDIF), Prioritatea 2 - Digitalizarea administrației publice centrale și a mediului de afaceri, și are o valoare totală eligibilă, inclusiv TVA, de 93.583.730 lei. Din această sumă, 70.140.349,62 lei reprezintă finanțare nerambursabilă FEDR, iar 23.443.380,38 lei provin din bugetul național.

Implementat pe o perioadă de 3 ani, proiectul vizează transformarea digitală a principalelor servicii publice oferite de APIA, precum:
- administrarea și plata schemelor de sprijin pentru fermieri;
- emiterea licențelor de export-import pentru produse agricole;
- gestionarea și plata rentei viagere.

'Transformarea digitală a serviciilor APIA presupune nu doar modernizarea interacțiunii cu beneficiarii, ci și creșterea capacității instituționale de a răspunde nevoilor acestora. Portalul unic va fi interoperabil cu alte sisteme informatice publice și va permite accesul facil, rapid și sigur la informațiile și serviciile necesare, chiar și pentru utilizatorii cu competențe digitale reduse.
Totodată, proiectul include componente de formare profesională pentru personalul APIA, pentru a asigura operabilitatea optimă a noului sistem', a declarat Gabriela Nicoleta Andrei, director general APIA.

Noua platformă va permite o relaționare simplificată între instituție și beneficiari, reducând semnificativ birocrația și timpul necesar pentru depunerea cererilor sau obținerea de documente relevante.

'Digitalizarea administrației agricole este o prioritate în mandatul meu, iar acest proiect este un exemplu concret al direcției în care ne îndreptăm: servicii publice moderne, orientate către cetățean. Prin acest portal, fermierii vor avea acces simplificat la toate schemele de sprijin, fără drumuri inutile, fără birocrație. Este un pas important pentru a construi o administrație eficientă, transparentă și prietenoasă cu mediul rural', a subliniat Florin-Ionuț Barbu, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Pentru informații suplimentare despre proiect, poate fi contactată echipa APIA la adresa: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..
Proiect cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare 2021-2027.

APIA, mereu aproape de fermieri!

Serviciul Relații cu Publicul și Comunicare

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.