AFIR | Se deschide o nouă sesiune de primire a proiectelor dedicată tinerilor fermieri din diaspora

AFIR | Se deschide o nouă sesiune de primire a proiectelor dedicată tinerilor fermieri din diaspora

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) deschide, în perioada 4 ianuarie - 4 mai 2021, o nouă sesiune de primire a proiectelor dedicată tinerilor fermieri din diaspora. Este vorba de submăsura 6.1 "Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri" din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020 (PNDR 2020).

Alocarea financiară pentru această sesiune continuă este de 20 milioane de euro. Pragul de calitate porneşte de la 70 de puncte, descrescând lunar cu 15 puncte. Astfel, în ultima lună de sesiune, în perioada 5 aprilie - 4 mai, pragul lunar de calitate va fi de 25 de puncte.

Ghidul solicitantului pentru această sesiune a fost modificat pentru a uşura accesarea finanţării nerambursabile pentru tinerii cetăţeni români din afara graniţelor ţării care se instalează ca şefi sau manageri ai exploataţiei. În acest sens, au fost revizuite şi clarificate condiţiile şi precondiţiile pe care tinerii din diaspora trebuie să le îndeplinească pentru a depune proiectul, simplificându-se modalitatea de depunere a documentelor doveditoare a studiilor şi a locului de muncă.

Astfel, pot solicita finanţare europeană nerambursabilă tinerii fermieri din diaspora care au absolvit, în ultimele 60 de luni, înaintea depunerii cererii de finanţare un program de studiu în domeniul agricol, agro-alimentar, veterinar sau economie agrară: postuniversitar, universitar, preuniversitar, în ţări membre ale Uniunii Europene (UE) sau ţări terţe din UE.

O altă condiţie este ca aceştia să fi avut un loc de muncă în ţări membre UE sau ţări terţe UE în domeniul agricol, agro-alimentar, veterinar sau economie agrară, cel puţin 3 luni neîntrerupte, în ultimele 24 luni dinaintea depunerii cererii de finanţare. Pentru dovada locului de muncă în domeniul agricol, agro-alimentar, veterinar sau economie agrară solicitanţii vor prezenta un document oficial a cărui origine va fi autentificată prin apostilă emisă conform Convenţiei de la Haga.

În cazul în care, solicitantul nu poate depune documentul autentificat prin apostilă acesta poate să depună un certificat de înregistrare1care dovedeşte prezenta solicitantului cel puţin 3 luni neîntrerupte în ultimele 24 luni, anterioare depunerii cererii de finanţare, este emis de autorităţile locale (de exemplu poliţia sau primăria), care cuprinde numele şi adresa persoanei înregistrate, precum şi data înregistrării, în baza art. 8 a Directivei 2004/38/CE.

Sprijinul public acordat prin PNDR 2020 pentru instalarea tinerilor fermieri este 100% nerambursabil, în valoare de 40.000 de euro sau de 50.000 de euro, în funcţie de dimensiunea exploataţiei agricole (dimensiunea exploataţiei agricole se poate calcula şi prin noua aplicaţie pusă la dispoziţia publicului pe pagina de internet a AFIR - http://so.afir.info/).

Finanţarea se acordă tinerilor fermieri sub formă de sumă forfetară în două tranşe: 75% din cuantumul sprijinului la semnarea Contractului de finanţare şi 25% din cuantumul sprijinului în funcţie de implementarea corectă a Planului de Afaceri, fără a depăşi trei ani (cinci ani pentru exploataţiile pomicole) de la semnarea Contractului de finanţare.

Acordarea sprijinului va fi proporţională cu gradul de îndeplinire a Planului de Afaceri.

Depunerea cererilor de finanţare se face doar on-line pe www.afir.info, conform precizărilor din Ghidul Solicitantului, începând din data de 4 ianuarie, ora 09:00 şi până în data de 4 mai, ora 16.00.

AFIR - Direcţia Relaţii Publice, Biroul de Presă

APIA | Stadiul plăților în anul 2020

APIA | Stadiul plăților în anul 2020

Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, în conformitate cu prevederile Hotărârii de Guvern nr.1104/17.12.2020 pentru aprobarea plafoanelor alocate schemelor de sprijin cuplat în sectorul zootehnic, precum şi pentru stabilirea cuantumului acestora pentru anul de cerere 2020, la data de 30 decembrie 2020 suma autorizată la plată pentru sprijin cuplat in sector zootehnic se ridică la 105,12 milioane euro, din care:

  • 39,52 milioane euro - Sprijin cuplat în sectorul zootehnic - Vaci de lapte;
  • 0,86 milioane euro - Sprijin cuplat în sectorul zootehnic - Bivolițe de lapte;
  • 5,42 milioane euro - Sprijin cuplat în sectorul zootehnic - Taurine de carne;
  • 59,32 milioane euro - Sprijin cuplat în sectorul zootehnic - Ovine/Caprine.

Plățile se efectuează în lei, la cursul de schimb de 4,8725 lei pentru un euro, stabilit de Banca Centrală Europeană la data de 30 septembrie 2020 și publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr.323 din 1 octombrie 2020.

Ca de fiecare dată, APIA a mobilizat toate resursele pentru pregătirea sistemului și a cadrului instituțional, astfel încât, după aprobarea actului normativ, să poată demara imediat plățile către fermieri în vederea susținerii continue a activității acestora.

Astfel, la final de an, suma totală autorizată de APIA la plată în perioada 1 ianuarie – 30 decembrie 2020 este de 3,52 miliarde euro, din care:

  • 2,16 miliarde euro pentru Campania 2020, din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) și cofinanțare de la Bugetul Național (BN1);
  • 844,20 milioane euro pentru Campania 2019, din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) și cofinanțare de la Bugetul Național (BN1) și Buget Național (BN);
  • 515,13 milioane euro pentru Măsurile de piață, comerț exterior, promovarea produselor agricole și ajutoare de stat.

Misiunea noastră permanentă vizează efectuarea plăților către fermieri, în termenele prevăzute de legislația în vigoare, în mod echitabil și transparent.

APIA, MEREU ALĂTURI DE FERMIERI!

 

DIRECTOR EXECUTIV

         Florin STOIA

APIA efectuează a doua tranșă de plăți aferentă ajutorului de stat pentru culturile înființate în toamna anului 2019, afectate de seceta pedologică

APIA efectuează a doua tranșă de plăți aferentă ajutorului de stat pentru culturile înființate în toamna anului 2019, afectate de seceta pedologică

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale informează că începând din 22 decembrie 2020, Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin Centrele Județene, efectuează tranșa a doua de plăți către beneficiarii ajutorului de stat acordat producătorilor agricoli care au înființat culturi în toamna anului 2019, afectate de seceta pedologică.  

Suma totală autorizată la plată este de 79.999.988,31 lei, pentru un număr de 27.826 beneficiari.

În conformitate cu prevederile art.11 – (1) din Ordonanța de urgență nr.48/27.08. 2020 resursele financiare necesare implementării schemei de ajutor de stat se asigură de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate pe anul 2020 Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale cu această destinaţie, la capitolul 83.01 „Agricultură, silvicultură, piscicultură şi vânătoare“, titlul 59 „ Alte cheltuieli“, articolul 59.09 „Despăgubiri acordate producătorilor agricoli în caz de calamităţi naturale în agricultură“.

Sursa www.madr.ro

INFORMARE privind lansarea sesiunii de depunere proiecte din cadrul Măsurii 6 - dezvoltarea exploataţiilor şi a întreprinderilor, sub-măsura 6.1 Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri - diaspora

INFORMARE privind lansarea sesiunii de depunere proiecte din cadrul Măsurii 6 - dezvoltarea exploataţiilor şi a întreprinderilor, sub-măsura 6.1 Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri - diaspora

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale anunță lansarea sesiunii de depunere proiecte din cadrul Măsurii 6 - Dezvoltarea exploataţiilor şi a întreprinderilor, sub-măsura 6.1 Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri – diaspora, care se va desfășura în perioada 04 ianuarie 2021, ora 9.00 - 04 mai 2021, ora 16.00.   

Alocarea financiară pentru sesiunea continuă anuală de depunere proiecte pentru tinerii fermieri din diaspora este de 20.000.000,00 euro.

Noutatea acestei sesiuni constă în eliminarea unor condiții care trebuiau îndeplinite pentru accesarea submăsurii, ceea ce conduce la facilitarea accesului tinerilor din diaspora care vor să se instaleze ca tineri fermieri în zonele rurale și să dezvolte exploatații agricole.

Mai multe informații privind condițiile de participare generală, detalii cu privire la depunerea proiectelor, pragul minim privind scorul unui proiect și pragurile de calitate lunare vor putea  fi găsite  accesând www.afir.info.

APIA continuă plățile în cadrul măsurilor implementate în contextul pandemiei COVID-19 – astăzi Măsura 21

APIA continuă plățile în cadrul măsurilor implementate în contextul pandemiei COVID-19 – astăzi Măsura 21

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează că astăzi, 22 decembrie 2020, a dat startul plăților pentru cererile depuse de fermieri în cadrul Măsurii 21 din Programul Național de Dezvoltare Rurală PNDR 2014-2020 - Sprijin temporar cu caracter excepțional acordat fermierilor și IMM-urilor care au fost afectați în mod deosebit de criza COVID, destinată următoarelor sectoare: zootehnic (bovine, ovine și caprine), vegetal (legume-fructe și cartofi), în conformitate cu Nota Autorității de Management pentru PNDR nr. 224935/22.12.2020 privind suplimentarea bugetului alocat de la 150 milioane de euro la 182,5 milioane de euro.

În cadrul măsurii un număr de 122.986 de fermieri au depus cereri de plată.

Astazi APIA a demarat plata pentru suma de 101,58 milioane de euro pentru un număr de 65.531 fermieri, respectiv: 23.375 pentru sectorul legume – fructe și cartofi , 24.826 pentru sectorul bovine și 21.616 de fermieri pentru sectorul ovine/caprine.

Reamintim totodată că, începând cu 14 octombrie 2020 și până în prezent, APIA a plătit alte 5 scheme noi de sprijin destinate susținerii fermierilor în contextul pandemiei de COVID-19, având ca sursă de finanțare atât bugetul național, cât și fondurile europene.

Buget național:

  • Schema de ajutor de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul suin în contextul crizei economice generate de pandemia COVID -19.

Pentru această schemă s-au depus 299 cereri de plată iar suma plătită este în valoare de 88.969.456 lei.

  • Schema de ajutor de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul avicol în contextul crizei economice generate de pandemia COVID -19.

Pentru această schemă s-au depus 315 cereri de plată iar suma plătită este în valoare de 106.378.773 lei.

  • Schema de ajutor de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul bovin în contextul crizei economice generate de pandemia COVID -19.

Pentru această schemă s-au depus 544 cereri de plată iar suma plătită este în valoare de 35.695.350 lei.

  • Schema de ajutor de stat pentru susținerea activității producătorilor din sectorul vitivinicol în contextul crizei economice generate de pandemia COVID-19.

Pentru această schemă s-au depus 913 cereri de plată iar suma plătită este în valoare de 45.892.518 lei.

Fonduri europene (FEGA):

  • Sprijinul financiar aferent măsurii de distilare a vinului în situații de criză. Pentru această măsură s-au depus 24 cereri de plată iar suma plătită este în valoare de 19.103.212 euro.

APIA, mereu alături de fermieri!

DIRECTOR EXECUTIV

Florin STOIA

Free Joomla templates by Ltheme