APIA | Stadiul plăţilor în Campania 2020

APIA | Stadiul plăţilor în Campania 2020

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) continuă autorizarea plăţii regulare pentru Campania 2020, până la acest moment fiind autorizaţi la plată un număr de 760.465 fermieri, reprezentând un procent de 92,64% din numărul total al fermierilor eligibili care au depus Cerere unică de plată în Campania 2020.

Suma totală autorizată la plată este de 2,09 miliarde euro, din care:

- 1,66 miliarde euro din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA);

- 365,85 milioane euro din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR);

- 72,72 milioane euro cofinanţare de la Bugetul Naţional (BN1).

Plăţile finanţate din FEGA se efectuează la cursul de schimb de 4,8725 lei pentru un euro, iar plăţile finanţate din FEADR la cursul de schimb de 4,7830 lei pentru un euro.

Totodată, vă informăm că până la data de 13 ianuarie 2021 suma totală autorizată la plată pentru sprijinul cuplat în sectorul zootehnic se ridică la 153,02 milioane euro, din care:

- 79,03 milioane euro - Sprijin cuplat în sectorul zootehnic - Vaci de lapte;

- 1,29 milioane euro - Sprijin cuplat în sectorul zootehnic - Bivoliţe de lapte;

- 9,75 milioane euro - Sprijin cuplat în sectorul zootehnic - Taurine de carne;

- 62,92 milioane euro - Sprijin cuplat în sectorul zootehnic - Ovine/Caprine;

- 0,02 milioane euro - Sprijin cuplat în sectorul zootehnic - Viermi de mătase.

Plăţile se efectuează în lei, la cursul de schimb de 4,8725 lei pentru un euro, stabilit de Banca Centrală Europeană la data de 30 septembrie 2020 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr.323 din 1 octombrie 2020.

Misiunea noastră permanentă vizează efectuarea plăţilor către fermieri, în termenele prevăzute de legislaţia în vigoare, în mod echitabil şi transparent.

SERVICIUL RELAŢII CU PUBLICUL ŞI COMUNICARE

APIA | Fermierii pot depune până la 29 ianuarie deconturile / documentele justificative pentru Măsura 14 / “Bunăstarea animalelor”

APIA | Fermierii pot depune până la 29 ianuarie deconturile / documentele justificative pentru Măsura 14 / “Bunăstarea animalelor”

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) Centrul județean Călărași informează beneficiarii care și-au asumat angajamente pentru Măsura 14 – „Bunăstarea animalelor” - pachetul a) – Plăți în favoarea bunăstării porcinelor și pachetul b) – Plăți în favoarea bunăstării păsărilor, din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală PNDR 2014-2020, că în perioada 04 - 29.01.2021, la Centrele județene APIA unde au depus cererea de plată, pot depune deconturile/documentele justificative aferente trim. IV, respectiv pe cele anuale.

Deconturile/documentele justificative aferente trim. IV sunt pentru categoriile porci grași/pui carne/pui curcă, iar cele anuale sunt pentru categoriile animale de reproducție/găini ouătoare/găini reproducție rase grele.

Deconturile justificative/documentele justificative pot fi transmise de către fermieri și prin mijloace electronice ( poștă electronică, fax etc), servicii poștale ,etc.

Deconturile justificative sunt însoțite în funcție de pachetul solicitat, de documentele prevăzute în Ghidul solicitantului pentru Măsura 14 - Bunăstarea animalelor - pachet a) Plăți în favoarea bunăstării porcinelor, ediția a III a și în Ghidul solicitantului pentru Măsura 14 - Bunăstarea animalelor - pachet b) Plăți în favoarea bunăstării porcinelor, ediția a III-a, aprobate prin OMADR nr.15/14.01.2020 și postate pe site-ul oficial al APIA, accesibil pe adresa www.apia.org.ro.

Documentele depuse/transmise vor sta la baza operării/verificării datelor în aplicațiile electronice de gestionare a Măsurii 14 și efectuării verificărilor administrative ulterioare.

Fermierii pot depune la APIA cererile de plată pentru ajutorul de stat în sectorul creşterii animalelor aferente serviciilor prestate în luna decembrie şi trimestrul al IV-lea al anului 2020

Fermierii pot depune la APIA cererile de plată pentru ajutorul de stat în sectorul creşterii animalelor aferente serviciilor prestate în luna decembrie şi trimestrul al IV-lea al anului 2020

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că, până la data 29 ianuarie 2021 inclusiv, se depun cererile de plată pentru ajutorul de stat în sectorul creşterii animalelor aferente serviciilor prestate în luna decembrie şi în trimestrul al IV-lea al anului 2020.

Cererile se depun la sediile Centrelor Judeţene ale Agenţiei, respectiv al Municipiului Bucureşti, unde a fost depusă cererea iniţială anuală sau se transmit de către fermieri prin mijloace electronice (poşta electronică, fax etc).

Cererea de plată a ajutorului de stat pentru serviciile de întocmire şi menţinere a registrului genealogic al rasei, completată de către solicitanţii prestatori ai serviciilor va fi însoţită de următoarele documente:
a) memoriul tehnic cu activităţile, inclusiv lucrările efectuate pentru realizarea obiectivelor prevăzute în programele de ameliorare şi/sau conservare, aprobat de ANZ;
b) lista activităţilor, inclusiv lucrările şi tarifele acestora pentru serviciile prevăzute la art.7 alin.(2) în luna/trimestrul pentru care se solicită ajutorul de stat, avizată de ANZ;
c) facturile lunare/trimestriale în care să fie menţionate activităţile efectuate şi cuantumul acestora, precum şi perioada facturată; copii certificate conform cu originalul de către solicitant;
d) copia atestatului de producător, în cazul beneficiarilor persoane fizice, la depunerea primei cereri de plată; în cazul în care nu s-a eliberat atestatul de producător, dar a fost solicitat, adeverinţa emisă de aparatul de specialitate al primarului localităţii unde a fost depusă cererea, care să ateste solicitarea acestuia, cu obligaţia depunerii ulterioare a atestatului de producător până la finele lunii în care a fost emis acesta;
e) documentul care atestă schimbarea formei de organizare a beneficiarului serviciilor contractate după caz;
f) dovada contului bancar activ, dacă este cazul.

Cererea de plată a ajutorului de stat pentru serviciile de determinare a calităţii genetice a raselor de animale, completată de către solicitanţii prestatori ai serviciilor de determinare a calităţii genetice a raselor de animale va fi însoţită de următoarele documente:
a) memoriul tehnic cu activităţile, inclusiv lucrările efectuate pentru realizarea obiectivelor prevăzute în programele de ameliorare şi/sau conservare, aprobat de ANZ;
b) lista activităţilor, inclusiv lucrările şi tarifele acestora pentru serviciile prevăzute la art. 7 alin. (3) în luna/trimestrul pentru care se solicită ajutorul de stat, avizată de ANZ;
c) facturile lunare/trimestriale în care să fie menţionate activităţile efectuate şi cuantumul acestora, precum şi perioada facturată, copii certificate conform cu originalul de către solicitant;
d) documentele justificative de încasare de la beneficiarii ajutorului de stat a sumelor corespunzătoare, în funcţie de intensitatea ajutorului de stat pentru serviciul prestat aferent lunii/trimestrului, copii certificate conform cu originalul de către APIA;
e) copia atestatului de producător, în cazul beneficiarilor persoane fizice, la depunerea primei cereri de plată; în cazul în care nu s-a eliberat atestatul de producător, dar a fost solicitat, adeverinţa emisă de aparatul de specialitate al primarului localităţii unde a fost depusă cererea, care să ateste solicitarea acestuia, cu obligaţia depunerii ulterioare a atestatului de producător până la finele lunii în care a fost emis acesta;
f) documentul care atestă schimbarea formei de organizare a beneficiarului serviciilor contractate după caz, originalul şi copii pentru efectuarea conformităţii cu originalul de către APIA;
g) dovada contului bancar activ, dacă este cazul.

Totodată, reamintim că, pentru ajutorul de stat în sectorul creşterii animalelor, asociaţiile pot opera facturile aferente serviciilor prestate accesând următoarea adresă: http://213.177.4.194:953/.

Documentele postate / transmise vor purta sintagma "conform cu originalul", însuşite prin semnătura fermierului şi vor sta la baza operării/verificării datelor în aplicaţiile electronice de gestionare a ajutorului de stat şi la efectuarea verificărilor administrative ulterioare.

SERVICIUL RELAŢII CU PUBLICUL ŞI COMUNICARE

Fermierii depun la APIA Cererile de plată pentru rambursarea ajutorului de stat pentru cantităţile de motorină aferente trimestrului IV al anului 2020

Fermierii depun la APIA Cererile de plată pentru rambursarea ajutorului de stat pentru cantităţile de motorină aferente trimestrului IV al anului 2020

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează potenţialii beneficiari că până la data de 01 februarie 2021 inclusiv, se depun Cererile de plată pentru rambursarea ajutorului de stat pentru cantităţile de motorină achiziţionate şi utilizate în agricultură, aferente perioadei 01 octombrie - 31 decembrie 2020 (trim. IV al anului 2020).

Cererile se depun la Centrele Judeţene ale APIA, respectiv al Municipiului Bucureşti, de către administrator/reprezentantul legal sau împuternicitul acestuia, caz în care împuternicirea este emisă de către administratorul /reprezentantul legal şi este însoţită de copia actului de identitate al persoanei împuternicite.

Ajutorul de stat se acordă sub formă de rambursare a diferenţei dintre rata accizei standard şi rata accizei reduse (stabilită la 21,00 euro/1000 litri) pentru motorina utilizată la efectuarea lucrărilor mecanizate în agricultură a cărui valoare unitară este de 1,5258 lei/litru.

Pentru sectorul vegetal, cererile de plată pentru rambursare se depun însoţite de următoarele documente:
a) documente care dovedesc cantitatea de ciuperci produsă, după caz;
b) situaţia centralizatoare a cantităţilor de motorină utilizate la lucrări mecanizate, aferente perioadei pentru care solicită acordarea ajutorul de stat prin rambursare, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 9;
c) copie a facturilor/bonurilor fiscale de cumpărare a motorinei emise de vânzător pe numele solicitanţilor;
d) copie a documentelor de identitate şi/sau a documentelor de înregistrare, în cazul în care au intervenit modificări faţă de cererea de acord pentru finanţare;
e) adeverinţă în original de la Registrul agricol, cu suprafeţele aflate în exploatare, în cazul în care au intervenit modificări faţă de cererea de acord pentru finanţare;
f) adeverinţă în original de la Direcţia pentru Agricultură Judeţeană, pentru suprafeţele plantate cu vie nobilă, în cazul în care au intervenit modificări faţă de cererea de acord pentru finanţare.

Pentru sectorul zootehnic, cererile de plată pentru rambursare se depun însoţite de următoarele documente:
a) situaţia centralizatoare a cantităţilor de motorină utilizate pentru sectorul zootehnic, aferentă perioadei pentru care solicită acordarea ajutorul de stat prin rambursare, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 9 din OMADR nr.1727/2015 cu modificările şi completările ulterioare;
b) copie a facturilor/bonurilor fiscale de cumpărare a motorinei emise de vânzător pe numele solicitanţilor;
c) situaţia privind calculul efectivului rulat/efectivului mediu realizat, întocmită de beneficiar şi vizată de medicul împuternicit de liberă practică, după caz, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 10 din OMADR nr.1727/2015 cu modificările şi completările ulterioare;
d) copie de pe cererea depusă de către apicultori la consiliul local în vederea asigurării acestora de vetre de stupină temporare sau permanente;
e) copie a documentelor de identitate şi/sau a documentelor de înregistrare, în cazul în care au intervenit modificări faţă de cererea de acord pentru finanţare.

Pentru sectorul îmbunătăţiri funciare, cererile de plată pentru rambursare se depun însoţite de următoarele documente:
a) situaţia centralizatoare a cantităţilor de motorină utilizate pentru irigaţii, aferentă perioadei pentru care solicită acordarea ajutorul de stat prin rambursare, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 9 din OMADR nr.1727/2015 cu modificările şi completările ulterioare;
b) copie a facturilor/bonurilor fiscale de cumpărare a motorinei emise de vânzător pe numele solicitanţilor;
c) situaţia centralizatoare a cantităţilor de apă pentru irigaţii, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 11 din OMADR nr.1727/2015 cu modificările şi completările ulterioare;
d) copie a facturilor de apă din care să reiasă volumul de apă consumat de către beneficiar/procesul-verbal de confirmare a volumului de apă livrat pentru irigaţii, întocmit de către orice furnizor de apă de irigaţii;
e) situaţia suprafeţelor irigate, pe structuri de culturi, aferentă perioadei pentru care se solicită ajutorul de stat;
f) copie a documentelor de identitate şi/sau a documentelor de înregistrare, în cazul în care au intervenit modificări faţă de cererea de acord pentru finanţare;
g) dovadă cont trezorerie dacă au intervenit modificari ale coordonatelor bancare faţă de cererea iniţială.

Toate documentele depuse în copie vor fi certificate pentru conformitate cu originalul de către solicitantul sprijinului, însuşite prin semnătură şi vor purta sintagma "conform cu originalul".

MADR | Informare privind lansarea sesiunii de depunere proiecte din cadrul Măsurii 6 - dezvoltarea exploataţiilor şi a întreprinderilor, sub-măsura 6.1 Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri - diaspora

MADR | Informare privind lansarea sesiunii de depunere proiecte din cadrul Măsurii 6 - dezvoltarea exploataţiilor şi a întreprinderilor, sub-măsura 6.1 Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri - diaspora

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale anunță lansarea sesiunii de depunere proiecte din cadrul Măsurii 6 - Dezvoltarea exploataţiilor şi a întreprinderilor, sub-măsura 6.1 Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri – diaspora, care se va desfășura în perioada 04 ianuarie 2021, ora 9.00 - 04 mai 2021, ora 16.00.   

Alocarea financiară pentru sesiunea continuă anuală de depunere proiecte pentru tinerii fermieri din diaspora este de 20.000.000,00 euro.

Noutatea acestei sesiuni constă în eliminarea unor condiții care trebuiau îndeplinite pentru accesarea submăsurii, ceea ce conduce la facilitarea accesului tinerilor din diaspora care vor să se instaleze ca tineri fermieri în zonele rurale și să dezvolte exploatații agricole.

Mai multe informații privind condițiile de participare generală, detalii cu privire la depunerea proiectelor, pragul minim privind scorul unui proiect și pragurile de calitate lunare vor putea  fi găsite  accesând www.afir.info.

Free Joomla templates by Ltheme