APIA dă startul Campaniei de informare pentru primirea Cererilor de Plată în anul 2023

APIA dă startul Campaniei de informare pentru primirea Cererilor de Plată în anul 2023

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) demarează de astăzi, 13 februarie, Campania de informare a fermierilor cu privire la primirea Cererilor de Plată în anul 2023, sub sloganul:

“PUTERNICI. ÎN ECHIPĂ! Depune la APIA Cererea de Plată în perioada 1 Martie – 15 Mai 2023”

Fermierii vor putea depune Cererea de Plată, în perioada 01 martie – 15 mai, fără a se prezenta la Centrele APIA, doar prin accesarea aplicației IPA-Online din versiunea internet, conform Manualului de utilizare IPA-Online (accesibil în aplicaţie).

Începând cu această Campanie, fermierii vor putea beneficia de sprijin financiar prin intervenții/măsuri aferente sectoarelor vegetal și zootehnic, în conformitate cu Planul Strategic PAC 2023-2027, respectiv PNDR 2014-2020, sprijin finanțat de Fondul european de garantare agricolă (FEGA) și de Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) şi de la bugetul naţional (BN), denumite astfel:

- plăţile directe decuplate;

- plățile directe cuplate;

- ajutoare naţionale tranzitorii (plăţi din bugetul naţional);

- măsurile de dezvoltare rurală pentru care fermierii pot solicita plăți compensatorii:

  • din cadrul PNDR 2014-2020

- Măsura 10 – Agro-mediu şi climă (M.10);

- Măsura 11 - Agricultură ecologică (M.11);

- Măsura 13 - Plăţi pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale sau alte constrângeri specifice (M.13)( sM13.1 și sM13.3).

  • din cadrul PS PAC 2023-2027
  • DR-10 - zone afectate de constrângeri naturale semnificative (DR-10).

Se va completa o singură Cerere de Plată, chiar dacă se utilizează suprafeţe de teren în diferite localităţi sau judeţe.

Fermierii trebuie să verifice împreună cu primăria pe raza căreia dețin terenul, situația înscrierii în Registrul agricol a terenului și să permită primăriei să transmită la APIA adeverințele privind utilizarea terenului conform înscrierii în Registrul Agricol.

Documentele care fac dovada că terenul agricol se află la dispoziţia fermierului trebuie să fie încheiate înaintea depunerii Cererii de plată şi să fie valabile la data depunerii Cererii.

Adeverințele emise pentru schemele din sectorul zootehnic de către asociaţia/agenţia acreditată pentru înfiinţarea şi menţinerea registrului genealogic al rasei/oficiul pentru zootehnie judeţean, pot fi transmise electronic prin platforma pusă la dispoziție de către APIA, cu informarea fermierului.

De asemenea, fermierii care deţin animale în exploataţie au obligația să se asigure că datele acestora sunt actualizate/corectate în Baza Națională de Date (BND) (la medicul veterinar concesionar/asociaţie/propriile evidenţe, dacă sunteţi utilizator SNIIA) și să se adreseze Centrului APIA în vederea completării declarației sector zootehnic în aplicația dedicată sectorului zootehnic, înainte de accesarea IPA Online.

Responsabilitatea privind legalitatea şi valabilitatea documentelor aparţine fermierului şi/sau autorităţii care a emis/atestat aceste documente, după caz.

Fermierii care sunt deja beneficiari APIA își vor actualiza la completarea Cererii doar datele ce au suferit modificări față de anul anterior. În acest fel, se reduce timpul de completare a cererii, iar probabilitatea de a introduce date greşite este mai mică.

Funcționarii APIA vor contacta fermierii în vederea închiderii electronice a cererii și pentru programarea acestora în vederea semnării Cererii și declarațiilor atașate acesteia.

ATENŢIE!!! Fermierii pot semna Cererile folosind și semnătura electronică. În această situație este necesar să se anunțe (prin mesaj telefonic sau prin e-mail) funcționarul desemnat să gestioneze cererea despre faptul că se dorește să se semneze electronic. Semnătura electronică aplicată pe cererea de plată trebuie descărcată din aplicația IPA-Online la data depunerii. Angajamentele și declarațiile, parte a cererii de plată, se vor semna, de asemenea, electronic la aceeași dată.

Informațiile detaliate pentru accesarea fiecărei intervenții/măsuri de dezvoltare rurală, inclusiv hărțile și listele cu UAT-uri eligibile pentru M.10, M.11, M.13, pot fi consultate la Centrele APIA și pe site-ul: www.apia.org.ro .

Foarte important este ca, înainte de semnarea Cererii de plată 2023, solicitanții să verifice încă o dată infomațiile înscrise și documentația depusă!

APIACAMPANIE

 

Clarificări AFIR privind actualizarea preţurilor pentru implementarea investiţiilor publice finanţate din FEADR

Clarificări AFIR privind actualizarea preţurilor pentru implementarea investiţiilor publice finanţate din FEADR

Pentru ajustarea preţurilor şi a valorii devizelor generale în cadrul proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă 64/ 2022, Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a publicat o serie de clarificări în atenţia beneficiarilor publici.

Astfel, conform OUG 64/ 2022, beneficiarii publici pot majora cu maximum 25% valoarea eligibilă a contractului de finanţare, cu încadrarea în limitele valorii sprijinului public nerambursabil, aprobat prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020.

"Nota de clarificare emisă de AFIR şi publicată pe pagina de internet www.afir.info, detaliază prevederile Manualului de procedură pentru implementare - Secţiunea I Contractarea şi modificarea contractelor de finanţare, pentru o mai bună înţelegere a modalităţii de transpunere a procentului de 25% pe liniile bugetare şi respectiv pe coloana aferentă rezervei necesare ajustării cheltuielilor eligibile din bugetul indicativ al proiectelor finanţate din FEADR - Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală, prezentând şi exemple în acest sens", a subliniat George CHIRIŢĂ, Directorul general al AFIR.

Clarificările AFIR vizează beneficiarii publici sau cei asimilaţi ca beneficiari publici (ONG-uri, Organizaţii ale utilizatorilor de apă pentru irigaţii - OUAI, Asociaţiile de dezvoltare intercomunitară - ADI etc.) care au contract de finanţare încheiat cu AFIR prin submăsura 4.3, componenta infrastructura de acces agricolă şi pentru cea de irigaţii, prin submăsura 7.2, pentru investiţii în crearea şi modernizarea infrastructurii de bază la scară mică, prin submăsura 7.6, pentru investiţii asociate cu protejarea patrimoniului cultural şi prin submăsura 19.2, Sprijin pentru implementarea acţiunilor în cadrul strategiei de dezvoltare locală aferentă beneficiarilor publici. Astfel, clarificările au în vedere bugetul indicativ al proiectelor depuse, mai exact revizuirea devizului general pentru situaţiile în care procedura de atribuire nu a fost publicată sau urmează a fi reluată.

Pentru mai multe detalii, puteţi consulta Nota de clarificare privind aplicarea OUG 64/ 2022 publicată pe site-ul www.afir.info.

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale - AFIR

MADR | Ajutor de stat pentru susținerea creșterii bovinelor

MADR | Ajutor de stat pentru susținerea creșterii bovinelor

În Ședința Guvernului din 8 februarie 2023 a fost adoptată Ordonanța de Urgență privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul de creștere al bovinelor, în anul 2022, în contextul crizei provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei.

Valoarea estimată a schemei de ajutor este de 217.756.000 lei, echivalentul sumei de 44 milioane euro.

Cuantumul ajutorului de stat este de 73 euro/cap de animal pentru un efectiv estimat de 602.740 capete.

Valoarea totală care poate fi acordată pentru fiecare întreprindere care își desfășoară activitatea în domeniul producției primare de produse agricole nu depășește echivalentul în lei a 250.000 euro.

Perioada de depunere este de 30 de zile lucrătoare, începând cu ziua următoare intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, iar termenul de plată este 31 Decembrie 2023.

Beneficiarii acestei scheme de ajutor de stat sunt crescătorii care dețin vaci de lapte, respectiv întreprinderile individuale şi familiale, persoanele fizice autorizate, persoanele fizice, după caz, precum şi persoanele juridice.

„Prin acordarea acestei scheme de ajutor suntem alături de crescătorii de bovine ce au fost afectați de situația dificilă din Ucraina, iar aceste momente grele pe care le traversează zootehnia pot fi depășite prin susținerea vacilor de lapte. Să fim încrezători în posibilitățile noastre și să acționăm împreună pentru dezvoltarea acestui sector deosebit de valoros!”, a declarat ministrul agriculturii și dezvoltării rurale Petre DAEA.

Condițiile de eligibilitate pe care beneficiarii trebuie să le îndeplinească sunt:

Deținerea a minimum 10 capete de vaci adulte cu excepţia celor din UAT-urile din zona montană care dețin minimum 5 capete vaci adulte, cu vârsta maximă de 12 ani, inclusiv, la data de 31 iulie 2022, în exploatație cu cod ANSVSA, înregistrate în baza națională de date (BND),

producerea și valorificarea laptelui în perioada 1 august – 31 decembrie 2022.

***

Informații suplimentare

Documentele generale sunt:

copia BI/CI a beneficiarului, certificatul de înregistrare la Oficiul Național al Registrului Comerțului al beneficiarului, împuternicire și o copie a BI/CI al/a reprezentantului legal;

documentul emis de utilizatorii Sistemului naţional de identificare și înregistrare a animalelor – SNIIA, din care rezultă efectivul de vaci adulte deținut la data de 31 iulie 2022, precum și cel deținut la data de 31 decembrie 2022, în exploatația / exploatațiile cu cod atribuit de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, înscrisă /înscrise în cerere;

coordonate bancare/trezorerie.

Documentele specifice care însoţesc cererea sunt următoarele, după caz:

(i) în cazul valorificării către prim – cumpărător: copie de pe contractul încheiat pe o perioadă de minimum 6 luni cu un prim-cumpărător, valabil în perioada 1 august – 31 decembrie 2022 însoţită de următoarele documente în functie de forma de organizare, respectiv pentru producătorul PJ/PFA/II/IF copii ale rapoartelor fiscale de închidere zilnică/factură/facturi din care rezultă că a valorificat lapte în perioada 1 august – 31 decembrie 2022, iar pentru producătorul persoană fizică, copie a atestatului de producător, emis înainte de 1 august 2022 și valabil cel puțin până la data de 31 decembrie 2022, precum și de copie a/ale filei/filelor din carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol, din care rezultă cantitatea de lapte valorificat în perioada 1 august – 31 decembrie 2022.

(ii) în cazul altor tipuri de valorificare:

copie de pe fila/filele din carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol pentru producătorul persoană fizică, din care rezultă cantitatea de lapte valorificat în perioada 1 august – 31 decembrie 2022, însoţită de copie de pe atestatul de producător, emis înainte de 1 august 2022 și valabil cel puțin până la data de 31 decembrie 2022, precum și documentul sanitar -veterinar pentru valorificare ;

prin automatele de lapte, indiferent de forma de organizare juridică copie de pe avizul de însoţire a mărfii şi de pe dispoziţia de încasare a valorii/documente fiscale aferente laptelui comercializat pentru producătorul care a efectuat valorificarea laptelui în perioada 1 august – 31 decembrie 2022;

la unitatea proprie de procesare copie de pe avizele de însoţire a mărfii care atestă livrarea şi de pe notele de intrare-recepţie în unitatea de procesare, din care să rezulte livrarea şi recepţia laptelui, în perioada 1 august – 31 decembrie 2022, precum şi copie de pe certificatul constatator emis de ONRC din care să reiasă obiectul de activitate, respectiv procesare lapte.

Plăți de peste 276 milioane de euro efectuate către beneficiarii FEADR, transmise spre decontare Comisiei Europene

Plăți de peste 276 milioane de euro efectuate către beneficiarii FEADR, transmise spre decontare Comisiei Europene

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, a transmis la sfârșitul lunii ianuarie 2023 către Comisia Europeană solicitarea pentru decontarea a 276,8 milioane de euro (276.835.617 €). Această sumă reprezintă contravaloarea plăților acordate din bugetul național în anul 2022, în perioada 16 octombrie – 31 decembrie, către fermieri, procesatori, antreprenori și autorități publice care au realizat investiții eligibile în agricultură și în mediul rural, dar și pentru măsurile de mediu și climă.

Declarația de cheltuieli transmisă Comisiei cuprinde totalul plăților efectuate de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) în trimestrul IV din 2022 către beneficiarii proiectelor de investiții și ai plăților directe și compensatorii. Plățile au fost efectuate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) cu suma de 261,2 milioane de euro, precum și din Instrumentul de Redresare al Uniunii Europene (EURI) cu 15,6 de milioane de euro.

Conform procedurilor de lucru stabilitate la nivelul Comisiei Europene, declarația de cheltuieli aferentă perioadei 16 octombrie – 31 decembrie 2022 a fost încărcată direct în sistemul informatic utilizat pentru schimbul de date între statele membre și CE, urmând ca, după verificarea sumelor din declarația de cheltuieli, Comisia să ramburseze României, în termen de maximum 45 de zile, fondurile europene alocate pentru agricultură și dezvoltare rurală.

Precizăm că, până în prezent, Comisia Europeană a rambursat României peste 7,6 miliarde de euro pentru investiții realizate în agricultură, pentru dezvoltarea durabilă a mediului rural și pentru plăți directe și compensatorii prin Programul Național de Dezvoltare Rurală în intervalul 2014 – 2022.

APIA a stabilit cuantumurile ANT-urilor aferente sectoarelor vegetal și zootehnic, pentru anul de cerere 2022

APIA a stabilit cuantumurile ANT-urilor aferente sectoarelor vegetal și zootehnic, pentru anul de cerere 2022

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că au fost stabilite cuantumurile aferente Ajutoarelor Naţionale Tranzitorii (ANT) pentru anul de cerere 2022 și s-a demarat procesul de autorizare la plată a acestor scheme.

În conformitate cu prevederile Hotărârii de Guvern nr. 86/31.01.2023 pentru aprobarea plafoanelor alocate ajutoarelor naţionale tranzitorii în sectoarele vegetal şi zootehnic, pentru anul de cerere 2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 90/01.02.2023, valoarea plafonului este de 223.998.200 euro și se asigură de la bugetul de stat, prin Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).

În tabelele de mai jos regăsiți cuantumurile stabilite în conformitate cu actul normativ menționat.

Plățile se efectuează în lei, la cursul valutar de 4,9490 lei pentru un euro, stabilit de Banca Centrală Europeană la data de 30 septembrie 2022 și publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 379/02 din 3 octombrie 2022.

schemeant

Free Joomla templates by Ltheme