Înfiinţată la începutul anilor ’90, Societatea Agricolă Agrozootehnica Independenţa SA, a devenit o unitate etalon pentru agricultura călărăşeană şi chiar românească. Pentru a tine pasul cu tehnologia, preşedintele societăţii, Constantin Anghel, susţine necesitatea investiţiilor în domeniul agricol, aproape în fiecare an.
În interviul acordat publicaţiei noastre, Constantin Anghel vorbeşte despre anul agricol 2017, despre problemele existente în agricultură referindu-se şi la un punct extrem de sensibil, lipsa infrastructurii de irigaţie.
Domnule preşedinte Anghel, cum credeţi că va fi anul agricol 2017?
Greu de spus pentru că am trecut prin nişte situaţii mai delicate. Au fost temperaturi foarte joase, pentru o perioadă foarte lungă de timp, care probabil se vor repercuta asupra producţiei. Până nu recoltăm, e greu de făcut o estimare. Noi sperăm totuşi să fim mulţumiţi. Am semănat mai devreme pentru că se anunţase că în lunile iulie şi august va fi arşiţă. Lucrul acesta a avut repercusiuni asupra plantelor. Mai ales la cultura porumbului, aproape 3 săptămâni a tot „zăcut” şi nu prea s-a dezvoltat. Acum, după ultimele ploi, văd că a crescut. Are înălţime de aproape 1 m şi ne dă speranţe că ar fi bine.
La grâu, am observat că, datorită timpului care fost răcoros şi ploios, a început să mai apară ceva bob pe ici - colo. Şi la rapiţă, la fel. Ultimele ploi, căzute în cantităţi de peste 50 l / mp, în zona noastră, au fost ploi torenţiale, cu picături mari care au mai culcat ceva din grâu. Nu e mai puţin adevărat că noi de 2-3 ani folosim regulatori de creştere ca să inhibe creşterea dar am mari semne de îndoială privind eficienţa acestora pentru că nu prea îşi fac efectul. Cei care le distribuie găsesc tot felul de scuze... Se găsesc 1000 de motive, problema este să ne dăm mâna să vedem ceea ce se întâmplă.
Eu aş remarca că Petre Daea, fostul ministru al agriculturii, a dat subvenţiile la timp. Eu care primeam cam prin iunie subvenţia, printre ultimii, acum am primit exact la timp, adică la sfârşitul lunii februarie. Cum a făcut, cum nu a făcut, a pus rotiţele în mişcare. Acum ne puneam şi noi încredere în el că a dat un Ordin cu graficul când se fac plăţile. În felul ăsta ştii când îţi poţi angaja nişte cheltuieli. Şi cred că s-ar fi ţinut şi de promisiune. Probabil că o să-l numească din nou ca să primim aceste subvenţii la timp. M-am referit la acest aspect şi datorită preţurilor pentru că cele care se joacă acum sunt încă modeste ca şi anul trecut. De fapt, noi, agricultorii cam trebuie să facem mereu o analiză de preţ. Asta înseamnă o medie, să vedem de la ce preţ plecăm în momentul în care ne facem costurile. Contează şi momentul în care ne planificăm veniturile.
Trebuie să gândeşti investiţiile dar mai din timp pentru că dacă le gândeşti pe ultima sută de metri ori nu le faci bine, ori dai preţuri prea mai pentru că nu ai timpul material să te poţi orienta: să schimbi un tractor, să cumperi o semănătoare ultraperformantă, etc. Trebuie să ştii din timp, odată că se grăbeşte şi vânzătorul, atunci ar putea să facă utilaje de proastă calitate. Nu e mai puţin adevărat, am sesizat şi o spun cu mâna pe inimă că toate utilajele acestea din Vest la care noi ne uităm ca la Iisus, nu mai au aceeaşi calitate. Pe an ce trece deşi se spune că ele sunt mai perfecţionate, nu mai au aceeaşi fiabilitatea. Am nişte tractoare John Deere pe care le-am luat acum 14 ani şi vreau le schimb dar ele încă funcţionează, dar sunt altele pe care le am de 5-6 ani dar se intervine mai des la ele. Deci nu mai sunt precum celelalte. Se umblă mai des la ele ceea ce înseamnă că fiabilitatea lor şi calitatea construcţiei nu mai sunt aceleaşi ca acum 10 ani. Pentru că şi ei la rândul lor au cereri mari. Având în vedere că sunt şi programele acestea pe PNDL, unde se vând destul de multe utilaje agricole, ei încearcă să facă faţă la toate comenzile şi uneori nu mai au aceeaşi atenţie.
E greu de estimat dacă va fi supraproducţie peste câteva luni?
E greu de estimat. Să ştiţi, în general, că dacă e supraproducţie, e bine. Înseamnă că sunt producţii mari peste tot, fermierii şi-au făcut treaba pe tehnologie, Dumnezeu şi-a făcut şi el treaba pe partea lui pentru că a fost timpul bun şi atunci vor fi cantităţi foarte mari.
Fermierii nu se vor grăbi să vândă dacă sunt preţuri mici şi atunci vor apărea costuri suplimentare pentru depozitare.
Acum sunt cel puţin două lucruri care te determină să vinzi: presiunea unor credite, presiunea unor utilaje pe care le-ai cumpărat şi trebuie să le achiţi, dacă ai luat bani de la bancă.
Deci cam asta e tendinţa, ai scos producţia, ai şi vândut-o?
Nu, nu aceasta e tendinţa! Asta depinde de fermieri, sunt unii care au bani şi atunci îşi ţin producţia.
Depinde şi de situaţia financiară a fermierului.
Exact! Marea majoritate a fermierilor cu suprafeţe mai mari din judeţul Călăraşi şi-au construit silozuri sau magazii de depozitare a cerealelor. Cam jumătate vând şi jumătate aşteaptă un preţ mai bun. E un trend crescător al preţului la rapiţă şi atunci fermierii mai aşteaptă să vadă ce se întâmplă pentru că s-ar putea să nu fie cantitatea estimată la nivel de Europa, sau la nivel mondial şi atunci întotdeauna fiind marfă mai puţină, cererea va fi mai mare şi preţul va creşte.
Acum depinde şi de experienţa fiecăruia.
Eu am o experienţă nefastă. Timp de 3 ani, inclusiv anul acesta, am ţinut grâul şi diferenţa de preţ cu care am vândut în ianuarie-februarie nu a fost atât de mare încât să acopere cheltuielile cu depozitarea, cu tratarea lui. Inclusiv cu asigurarea, când ai mii de tone trebuie să-l asiguri că se poate întâmpla ceva.
Eu am mai spus de multe ori, s-ar putea unii să râdă, mie mi se pare că cel mai bine e ca atunci când sunt preţurile îndestulătoare, să vinzi direct din câmp, când ai recoltat pentru că te ajută. În general se întâmplă lucrul ăsta pe la rapiţă, se mai întâmplă şi pe la floarea-soarelui şi uneori la porumb. Acolo unde sunt suprafeţe mari în general, la cultura mare.
Noi vindem producţia de grâu pentru că trebuie să le dăm oamenilor bani sau grâu. Cei mai mulţi vor bani şi atunci noi, aproape că i-am obişnuit pe oamenii ca în luna august să le dăm banii şi, evident, există această presiune. De aceea încercăm în lunile februarie-martie, când e un preţ convenabil, să încheiem contracte pentru cât avem de dat oamenilor şi aşteptăm, să nu mai avem presiune cum am făcut anul trecut şi a trebuit să vindem altceva pentru că totuşi preţul la grâu era foarte, foarte mic.
Una peste alta, noi încercăm la societate să rezistăm chiar fără subvenţii. Ne gândim cum putem rezista dacă, Doamne fereşte, mâine se întâmplă ceva.
Apropo de subvenţii. Procentual cam cât înseamnă ele din câştig la finele unui an? 15-20%?
Noi facem venituri de 4 milioane de euro, toată cifra de afaceri, peste 170 de miliarde, şi noi luăm în jur de 20 de miliarde. Deci cam 12-13%.
În mod normal dacă ar fi să elaboraţi mai departe planurile de afaceri aşa cum gândiţi, acesta ar fi beneficiul?
Da, e o parte din beneficiu. În general 17%, facem în jur de 35-36 de miliarde lei vechi.
Probabil că profitul este undeva între 5-6%?
Depinde de an, cum ţi-l dă Dumnezeu şi de preţuri. Dacă nimereşti odată când Ucraina, Rusia nu prea fac producţie sau Egiptul are nevoie, când nici prin Franţa, nici prin Ungaria nu prea se face, atunci preţul creşte şi într-adevăr poţi să vinzi mai bine. Nici nu trebuie să ne văităm că până la urmă avem o dotare. La început a fost mai greu, acum cât de cât ne descurcăm. Toată lumea vrea să câştige bani cât mai mulţi să nu mai aibă presiune dar noi anual 250-300 de mii de euro investim în tot felul de utilaje: tractoare agricole, maşini, combine...
Aţi ajuns la această cifră scăzută pentru că, spuneaţi mai devreme, deja aveţi un parc de utilaje.
Da, avem sub 10% dar ne ajută parcul. Ne dorim să cumpărăm o autopropulsată din pentru erbicidat care costă 12 miliarde, am cumpărat un scarificator modern care costă o sumă mare dar face şi lucrare bună. Deci trebuie să fii foarte cumpătat în ceea ce înseamnă investiţii. Noi mai investim o parte din bani în achiziţionarea de pământ. Adică societatea cumpără pământ. Le dau oamenilor ceea ce am hotărât în Adunarea Generală, anul trecut ne-am dus în 1500 kg de grâu, probabil că anul acesta vor fi 1600 de kg. Nu depinde numai de noi ceea ce se întâmplă. Peste o lună vom ştii şi cum să ne dotăm. De exemplu chiar acum ne-am dotat, pe ferma zootehnică, cu un sistem de monitorizare a căldurii la vaci care costă un miliard. E o cifră şi asta, când aduni la sfârşit repede se fac cei 300 de mii de euro pe care trebuie să-i investeşti. Nu investeşti în activitatea ta, nu poţi să te dezvolţi. Sau invers, nu poţi să ţii pasul cu ceilalţi fermieri, întrucât, constanţa producţiilor pe care le obţinem se datorează într-o mare măsură utilajelor cumpărate. Fără utilaje nu poţi să faci mare lucru! În momentul când vii, pregăteşti terenul şi începi să faci lucrări cât mai puţine, să conservi apa. Nu cred că este fermier care să nu se gândească să conserve apa. Noi, forţaţi de împrejurări, prăşim la porumb, ca să băgăm îngrăşăminte. Nu putem să le dăm pe toate odată că nu ştii ce se întâmplă, care nu răsare, am umiditate, am precipitaţii, nu am şi pe urmă începi să dai. Nu arunci îngrăşămintele de dragul a te afla în treabă.
Din ceea ce vedem, lucrurile se îndreaptă spre un făgaş normal…
Probabil că mai devreme sau mai târziu această presiune a asocierii şi nu oricum ci asociere în sine în care să faci societăţi capabile să vândă marfa produsă. Fermierul va trebui să stai în câmp iar ea să vândă. Ceea ce făcea statul înainte de 1989, el cumpăra şi pe urmă vindea mai departe.
Bătălia cea mai mare aici este pe asociere din două puncte de vedere. Odată că prin asociere se fiscalizează tot. În plus, prin intermediul cotizaţiilor, să se dezvolte din punct de vedere financiar, să poată derula nişte activităţi de vânzare a mărfurilor chiar cu ieşire la export, să cumpere din import îngrăşăminte, pesticide, sau chiar utilaje agricole.
Un alt domeniu al activităţii dumneavoastră este zootehnia. Sunteţi mulţumit?
Deocamdată sunt mulţumit deşi preţul laptelui este unul volatil. Un preţ care scade foarte dramatic. Crescători de vaci cu lapte din ţările vecine, member UE, Ungaria, Slovacia, Cehia, Polonia, aduc lapte în România. Statele respective sunt puternic dezvoltate financiar şi îşi permit să plătească altceva pentru că eu nu cred că preţurile lor pentru costurile laptelui sunt mai mici decât ale noastre. Pentru că acelaşi preţuri sunt la motorină, cam cu aceleaşi preţuri cumpără şi ei junicile, şi inputurile sunt la fel. Nu poate să facă el porumbul cu 50 de bani şi noi să-l facem cu un leu. Deci suntem apropiaţi din punctul acesta de vedere şi încercăm să dezvoltăm pentru că noi am văzut zootehnia ca să putem valorifica o parte din producţia agricolă. Aici mă refer la porumb boabe, la orz, la mazăre, ajută şi la asonament că pun lucernă şi atunci lucerna e fixatoare de azot, porumbul pe care noi îl însilozăm după 100 de hectare, deci să nu mai existe acea presiune mare privind vânzarea produselor agricole sau să ne frământăm că preţul e mic.
Problema este că, deşi avem un număr mic de vaci şi nu ne-am făcut cota niciodată în România pe care ne-o impusese U.E., la noi încă nu este cultul acesta al consumului de lapte. Probabil că se va dezvolta. Noi avem un dozator şi vedem cum fluctuează consumul.
Vorbiţi de consumul casnic.
Da. Acum 8-10 ani erau la nivelul comunei Independenţa, 500 de vaci cu lapte, acum, nu ştiu, dacă mai sunt 60. Deci ar fi trebuit ca acest consum să se poată regăsi în vânzările pe care le facem noi acum la lapte, dar el nu se vede. Acum s-ar putea ca oamenii să nu aibă nici banii necesari, a scăzut şi populaţia, poate nu consumă lapte, sunt mai multe necunoscute care au creat această situaţie. Noi sperăm ca piaţa laptelui să-şi revină şi să fie la preţuri bune încât să ne putem scoate profitul. Am scoate un profit mult mai mare decât la culturile cerealiere sau tehnice pentru că practic e mult mai multă activitate în sectorul zootehnic. Noi nu am făcut pentru că am investit în modernizări, chiar şi acum mai modernizăm un grajd, este ultimul. Am modernizat aproape tot ceea ce însemna sectorul zootehnic, toate cele 5 grajduri care cumulate în 3 ani în care au fost făcute înseamnă 6 miliarde plus padocurile care au fost modernizate, învelite cu altă tablă care să nu se încălzească, cu izolaţie. Le facem şi pentru a respecta toate normele pe care trebuie să le respectăm de bunăstare pentru creşterea animalelor. Nu este nimic întâmplător. Poate în cazul oamenilor, aceştia mai pot sta şi 10 inşi într-un spaţiu îngust de 4 mp. La zootehnie nu este aşa pentru că în momentul în care te controlează dacă îţi găseşte că un viţel sau o vacă nu are metri cubi pe care îi are specificaţi pe cap de animal, pierzi subvenţia. Şi atunci nu poţi pierde subvenţie de 8-10 miliarde la bovine pentru simplul motiv că nu ai făcut investiţiile necesare. Dar şi noi ne dorim lucrul acesta să se simtă într-o stare cât mai bună, să crească în condiţii bune viţeii, să se dezvolte şi mai frumos. Una e să ai un animal frumos la care te aştepţi să dea şi producţie şi alta e să ai un animal amărât că nu ai la ce să te aştepţi de la el.
Vroiam să ne spuneţi ceva şi despre irigaţii. Recent aţi participat la o întâlnire organizată de AFIR pe tema irigaţiilor. În ce măsură, fermierii privaţi sau în asociaţie ar putea să acceseze fonduri europene pentru introducerea unor sisteme pentru irigaţii?
Vă spun că am plecat cu un gust amar de acolo. În primul rând că eram foarte puţini fermieri acolo iar în al doilea rând se fac nişte lucruri la noi, pompieristic. Noi luăm hamurile înainte de a ne lua cai şi căruţă. Eu am mai trecut printr-un moment din acesta când am dat banii pentru instalaţii de irigat, am cumpărat 10-11 tamburi pentru irigat iar eu nu folosesc decât doi pentru balta de aici. Eu m-am dus acolo în ideea că sistemul nostru de irigaţii este un sistem cu canal deschis care era perimat. Din anul 1989 era primul proiect în care trebuia să se închidă canalele deschise şi să se facă irigaţii cu conductă îngropată. Nu s-a reuşit să se facă decât canalul de desecare. Aş fi dorit să se facă o staţie de pompare, dar asta pentru mine este mai nimic. De ce?
Pentru că pe canalul de aducţiune de la Floroaica eu nu am apă. În primăvară am avut o discuţie cu dl. Neagu de la ANIF care a spus că se dau bani pentru a se reabilita acest canal de aducţiune a apei. Canalul vine de la Dunăre şi întâi ar trebui să se repare staţia 388, staţia de la Mihai Viteazul, şi pe urmă să se repare canalul care este colmatat. Are buruieni, are arbuşti, pomi crescuţi pe el plus că trebuie aşezate plăcile acelea mari de beton care din cauza mişcărilor tectonice s-au mai deplasat. Când am apă pe calul mare eu pot deja să fac staţia de pompare după care ne trebuie conductele care să plece din staţia de pompare în sus şi în jos. Nu am auzit mare lucru acolo, am înţeles că se face un fel de modernizare. Nu am înţeles mare lucru, aş fi vrut să se spună dacă putem face, nu putem face. Trebuie clarificate anumite lucruri. Întâlnirea a contat mai mult pentru organizaţiile de udători care deja le au şi pot să facă ceva. În situaţia asta, mai sunt Cuza Vodă, Nicolae Bălcescu, suntem mai multe comune.
Discuţia privind irigaţiile o chestiune serioasă. Nu să le facem cum s-au făcut destule care nu funcţionează: stadioane, Centru de Afaceri, facem şcoală unde nu sunt elevi... Şi treaba asta cu asociaţiile, lucrurile încă nu sunt clare... Ştiu ca orice alt fermier ce înseamnă seceta, cât este diminuarea producţiei şi pe mine mă interesează să irig şi să obţin o producţie cât mai mare. Au fost nişte discuţii care nu sunt aplicate pe realitate. Toate lucrurile trebuie să aibă o finalitate, nu trebuie să facem de dragul de a face.
Estimaţi că este un proiect care s-a născut mort?
Aşa e pentru că practic el nu se aplică. Unii vor avea şi vor face dar alţii care îşi doresc, nu pot face. Sunt mai multe speţe. Unii au conducte îngropate şi le e uşor să investească din nou, dar sunt şi cei care au canale deschise şi care ar trebui să fie prioritari în aceste programe. Cei cu conducta îngropată care au avut sistemul acesta tot are ceva dar noi nu avem nimic. Poate doar canalele. Durerea mea cea mai mare este că ele sunt pline de ierburi şi dăunători, s-au colmatat...
Mulţumesc pentru gândurile dumneavoastră şi mult succes în continuare!
El a dat asigurări că funcționarii Agenției de Plăți și Intervenții în Agricultură (APIA) vor demara, de luni, controalele în teren, iar la 1 octombrie documentele care stau la baza plății subvențiilor vor fi finalizate.