Modificări în legislaţia produselor agroalimentare ecologice

agroinfo

În şedinţa Guvernului din data de 4 aprilie 2018 a fost aprobat un proiect de lege care modifică şi completează Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/ 2000 privind produsele agroalimentare ecologice, aprobată prin Legea nr. 38 / 2001, cu modificările şi completările ulterioare.

Prin modificările şi completările aduse la actul aprobat în şedinţa Guvernului se va crea cadrul normativ în vederea emiterii legislaţiei subsecvente care va reglementa desemnarea laboratoarelor oficiale şi de referinţă în vederea efectuării analizelor pentru probele prelevate în cadrul controalelor oficiale, conform prevederilor din Regulamentele europene, precum şi aprobarea regulilor naţionale privind importul produselor agroalimentare ecologice din ţări terţe.

Prin actul normativ aprobat astăzi se doreşte eficientizarea verificărilor efectuate de către structura responsabilă cu inspecţiile tehnice în domeniul agriculturii ecologice de la nivel central şi teritorial, din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, cu privire la activitatea desfăşurată de organismele de control aprobate, precum si abrogarea unor prevederi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/ 2000 privind produsele agroalimentare ecologice, care nu mai au aplicabilitate la ora actuală.

Sursa www.madr.ro

SA Agrozootehnica Independenţa SA / C. Anghel: 2017 a fost un an agricol foarte bun!

anghel ctin

Preşedintele Societăţii Agricole Agrozootehnica Independenţa SA, Constantin Anghel a dezvăluit că 2017 a fost un an record atât din punct de vedere al producţiei obţinute cât şi în plan financiar. Pentru acest an, previziunile sunt optimiste, Anghel precizând că politica de investiţii va continua.

 

Domnule Anghel, cum a fost anul 2017 din punct de vedere financiar şi cum vedeţi dumneavoastră anul agricol 2018?

Anul 2017, prin prisma condiţiilor climaterice, se poate spune că a fost un an de excepţie. Un an cu producţii foarte, foarte mari. Probabil că nu ne mai întâlnim cu el prea curând.

Din punct de vedere financiar a fost foarte bine, cu un profit foarte bun ceea ce ne bucură. Pe anumite culture am prins şi preţuri bune. Anul trecut, chiar din luna septembrie, a crescut şi preţul la lapte, care până atunci era un preţ mic. Deci am putea spune că, din punct de vedere financiar, a fost un an foarte bun, an care ne-a permis să facem investiţii foarte mari: am cumpărat două tractoare cu banii jos, am mai cumpărat încă un utilaj pentru prelucrarea terenului. Plus de asta am modernizat şi maternitatea pentru vacile gestante şi viţei, unde am investit de asemenea două miliarde de lei vechi. Deci una peste alta a fost un an bun. Ne-am plătit toate datoriile, am plătit şi impozit pe profit la bugetul statului, am dat toate drepturile pe care le avem asumate şi convenite cu membrii asociaţi, deci practic suntem, cu tot ceea ce înseamnă cheltuieli pe 2017, la zi. Nu avem niciun fel de restanţă.

A fost un an agricol bun. Trebuie să-l ştergem, să dăm cu buretele. Aşa e în agricultură anul care a trecut a fost bun, în sinea ta ai o satisfacţie că într-adevăr anul agricol a fost bun dar urmează altul.

Dacă ar fi să luăm primele două luni şi jumătate ale anului 2018, putem spune că este un an foarte bun pentru culturile din toamnă: rapiţă, orz şi grâu. Având în vedere că nu am avut iarnă ci mai degrabă o “semiprimăvară” culturile au vegetat şi au ieşit foarte bine din “iarnă”.    

Au venit aceste temperaturi joase, şi nu atât terperaturile joase cât ploaia cu gheaţă, mai bine spus polei s-ar putea să ne afecteze. Să vedem acum ce se va întâmpla pentru că rapiţa intrase în vegetaţie, grâul şi orzul la fel. Să vedem ce se va întâmpla. În primele două luni şi jumătate au fost semne bune pentru că de 10-15 ani rezerva de apă din sol era refăcută. Ceea ce spune eu acum este ceea ce a zis Elena Mateescu care se ocupă de 25-30 de ani cu ceea ce înseamnă starea de umiditate din sol până la adâncimea de aproape 1 m. Spunea că este pentru prima dată când este refăcută starea de umiditate în Bărăgan şi în Dobrogea. Deci aveam umiditate suficientă. Problema este că suntem puţin în urmă cu semănăturile de epocă. Dacă am reuşit să semănăm mazărea şi am plantat cartofii, am rămas în urmă cu semănatul la lucernă.

De asemenea ne pregătim acum cu semănatul la florea soarelui şi la porumb.

De câţiva ani de zile, să zicem 10, tot ce se seamană din vreme sunt producţii întotdeauna mai mari. Mai ales la porumb, aici problema noastră e şi floarea soarelui pentru că atunci când face sămânţă iar la porumb când începe să polenizeze, să nu prindem căldurile acelea mari.

Din informaţiile existente, după o iarnă aşa de uşoară, aşa de călduţă, s-ar putea să vină o vară foarte toridă.

Ne-am dori ca toriditatea la vară să vină după 25 august încolo ca până atunci să facă şi porumbul ştiulete şi să facem ceva producţie.

Nu e mai puţin adevărat că noi suntem acum pregătiţi, ca toţi fermierii, pentru că sunt o sumedenie de lucrări pe care trebuie să le facem şi pe care nu le-am făcut. E vorba de tratamentele la rapiţă care trebuiau făcute şi nu am putut să le facem, e vorba de tratamentul la grâu, de ierbicidat pentru că grâul fiind în vegetaţie şi fiind iarna blândă el a crescut, plus o serie de tratamente, după ce semeni trebuie iar ierbicidarea pentru floarea soarelui şi porumb.

Foarte multe lucrări sunt de făcut. Ele s-au concentrat, sperăm să fie timpul bun pentru că alternanţele acestea cu ploi nu prea te lasă să intri în câmp. Cînd e umiditate nu poţi să semeni pentru că nu se merită şi poţi să semeni pentru că semeni de proastă calitate şi vei obţine producţii de proastă calitate. Dacă e umiditate mare trebuie să aştepţi să se ia apa după plantă să poţi să execuţi seria întreagă de tratamente care există şi la orz, la rapiţă şi la grâu şi ceea ce mai avem noi de făcut plus tratamentele că după atâta umiditate s-ar putea să avem şi probleme şi pe orz, pe grâu şi pe rapiţă.

Una peste alta, am un mare semn de întrebare cu preţul grâului care e foarte prost la ora asta. Spre suprinderea mea la ora asta am văzut că preţul orzului este mai mare decât preţul grâului. Dacă în anii trecuţi orzul avea un preţ mult mai mic decât grâul, anul acesta probabil că din cauza preţului mic din anii anteriori foarte mulţi fermieri au renunţat la suprafeţele de orz, din toată Europa, şi atunci fiind suprafeţe mult mai mici se şi explică.

 

Iar la grâu supraproducţie…

Da, ştiţi cum e, grâul este cultura noastră de bază mai ales la români. Noi punem grâu că o parte îl dăm oamenilor, ceea ce avem să le dăm partea lor de produse, o vor în grâu.

 

Nu se preconizează nicio criză egipteană?

Nu se preconizează nimic. Deocamdată e în stand bye toată chestiunea aceasta cu grâul.

 

Nu vedeţi că şi traderii îl depozitează în mod forţat ca să producă un dezechilibru pe piaţă.

Poate să existe toate lucrurile astea. Deci se poate întâmpla orice, noi suntem prea mici să hotărâm. România chiar e prea mică. Până şi Europa e mică. Am văzut că jocurile, din ce văd eu, le fac marii traderi din America.

Problema este a noastră pentru că dacă am obţine o producţie ca anul trecut, nu ar fi o problemă aşa de mare dar dacă şi producţiile nu vor fi la fel ca şi anul trecut, în jur de 7 tone, atunci e o problemă. Pentru că la un preţ mic practic eşti sub preţul de cost. Asta este toată problema pe care şi-o pune fermierul. Dar să nu ne panicăm, să fim calmi, cu răbdare, că Dumnezeu le aşează pe toate.

 

Subvenţiile au venit la timp?

Da, e un mare merit al ministrului Petre Daea. Să ştiţi că ne-au plătit şi e mare lucru pentru fermierul care îşi primeşte subvenţiile la timp pentru că are posibilitatea, poţi să plăteşti cu banii cash la achiziţionarea de input-uri şi poţi negocia preţul. Atunci când vrei să-ţi dea input-urile şi să plăteşti la recoltare e şi cazul că nu prea ai un cuvânt de spus. Nu ai cum să spui, nu poţi să joci. Dar este lucru mare că le-au dat. Zic că face foarte bine că termenul e până la 15 mai pentru ca toţi fermierii să ne facem timp să ne ducem. Dacă nici să completăm cererile unice de plată... Dacă nici când te duci să-ţi dea bani, nu ai timp să te duci... Haideţi să fim serioşi!

 

Pentru 2018, preconizaţi investiţii?

Da. S-ar putea să modernizăm un saivan, să facem un grajd, să achiziţionăm 60 de junici pentru carne. Încercăm şi pe nişa asta să vedem ce se întâmplă. Plus că vom mai cumpăra şi alte utilaje. Totdeauna noi facem procurarea de utilaje, de investiţii. După ce recoltăm grâul, vedem cum stăm. În timpul ăla, la recoltat la grâu văd cum stau şi cu floarea soarelui, estimez o producţie, mă uit şi pe porumb, estimez o producţie.... şi zic da, trebuie neapărat să achiziţionăm. Şi mai e un lucru, dacă nu facem investiţii în fiecare an nu mai putem să ţinem pasul, având în vedere că toţi cei care avem de la 600 ha în sus nu putem să mai accesăm fonduri. Fondurile au fost accesate în 2006-2007, deja acele utilaje achiziţionate atunci au 9-10 ani vechime, au îmbătrânit şi trebuie înlocuite. Cheltuielile sunt mai mari cu întreţinerea lor. Pentru că asta au făcut firmele astea străine, ne dau tractoare, combine bune dar când ajungi să bagi piese în ele te ia cu frisoane.

 

Care este valoarea de piaţă a Societăţii Agricole Agrozootehnica?

E greu de spus. Chiar mi-ai dat o idee să aduc un evaluator să fac o evaluare... aşa, să ştim şi noi unde ne aflăm, unde ne situăm.

 

După cât?

În 2021 facem 30 de ani de activitate. Chiar e o idee bună să facem acest audit pentru că foarte multă lume spune, „domnule, de ce nu o schimbaţi, de ce nu o faceţi societate” Vreau să ştiu cine are banii ăia să-i dea. Banii ăia trebuie să-i dea cineva, toţi cei care sunt membrii asociaţi aşteaptă. Dacă hotărăşte Adunarea Generală să o vândă, singura care poate decide, trebuie să-l găsim şi pe cel care să dea bani. Probabil că dacă veniturile, profitul, din agricultură vor fi mari, normal că se găsesc şi investitori. Dar problema noastră este să nu o vindem, să o menţinem în continuare. Zilele acestea angajez 3 mecanizatori care au între 21-23 de ani. M-am rugat de ei să-i duc la şcoală, să-i şcolarizez ca să vină să preia societatea. Cu ei facem 45 de salariaţi, ştiţi că noi avem salariaţi foarte puţini. Păi dacă ar fi fost aşa în fiecare sat câte 45 de salariaţi, ar fi ceva. Înmulţiţi câte comune sunt şi să vedeţi că ar fi ceva, că nu am mai fi acolo pe antepenultimul loc în topul salariaţilor. Fără ei, judeţul ăsta nu are cum să prospere, nu are cum. 

 

Odată cu trecerea contribuţiilor de la angajator la angajat aţi mărit salariile?

Da, am mărit salariile. Ne-au dus în marja de 25% că era singura care putea să asigure mărirea. Eu sunt mai migălos. An de an, am optat prin Contractul colectiv de muncă pe care l-am făcut pentru mărirea salariilor şi nu pentru acordarea de prime. Prin trecerea acestor contribuţii de la angajator la angajat, salariatul pierde. Un salariat care avea 24 de milioane lei vechi, în mână, lua numai 20 şi nu mi se părea normal pentru că noi an de an am mărit salariile. Şi atunci am mărit cu 25% să se simtă, să mai la şi el 200 de lei în plus. Chestiunea era în detrimentul salariaţilor şi nu era corect. Eu zic că poate trebuia găsită o altă formulă pentru că şi dacă vroiai să mai măreşti, o puteai face. Să ştiţi că în timpul acesta, curentul s-a scumpit iar oamenii şi-au făcut şi ei nişte calcule în funcţie de salariul pe care-l încasează.

 

Plus că inflația a ajuns la 4,71%.

Da, aşa e. În plus, ei primesc și tichete în sumă de 300 de lei, dar aceste tichete se pot acorda sau nu. Am avut o ședință şi le-am spus care este situaţia. Noi va trebui să scoatem banii ăştia de undeva. Am şi spus, dacă mărim puţin producţia de lapte şi obţinem 2,1 miliarde lei vechi, pe fiecare vacă în parte, e bine. În discuţiile avute cu ei le-am spus „haideţi să vedem unde putem face economii, să avem grijă cu exploatarea corectă a utilajelor şi tractoarelor pentru că aici cheltuim 2 miliarde. Hai să cheltuim 1,5 miliarde!” Am acordat atenţia cuvenită salariaţilor noştri şi considerăm că am luat o decizie corectă în acest sens.

Mulţumesc şi succes în continuare!

Peste 47 de milioane de euro alocate prin PNDR 2020 pentru proiectele de investiții în patrimoniul cultural selectate în martie

agroinfo

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a publicat Rapoartele de selecție aferente submăsurii 7.6 „Investiții asociate cu protejarea patrimoniului cultural” pentru proiectele depuse în etapa a doua a sesiunii deschise în 2017. În baza acestor Rapoarte au fost selectate pentru finanțare 156 de proiecte în valoare totală de 47,4 milioane de euro. Dintre cererile de finanțare selectate, 45 au fost depuse de către solicitanți din zona montană, valoarea acestora fiind de aproximativ 12,9 milioane de euro.

Pentru protejarea patrimoniului cultural, AFIR a primit în perioada 2015 – 2017 solicitări de finanțare în valoare de peste 304 milioane de euro, ceea ce reprezintă un grad de solicitare de 164% din fondurile disponibile aferente sM 7.6. Alocarea totală disponibilă pentru finanțarea proiectelor prin submăsura 7.6 din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020) este de 185,7 milioane de euro.

„AFIR a semnat 409 contracte de finanțare în valoare de aproximativ 134 milioane de euro și a plătit până în prezent 47,5 milioane de euro beneficiarilor acestei linii de finanțare. Investițiile în protejarea patrimoniului cultural sunt importante pentru dezvoltarea armonioasă a mediului rural românesc. Alături de accesul la infrastructura de bază, satele noastre au nevoie de revigorarea vieții sociale, de conservarea și dezvoltarea moștenirii culturale a înaintașilor noștri. Faptul că în anul sărbătoririi Centenarului Marii Uniri de la 1918 am reușit să finanțăm proiecte deosebite de restaurare a patrimoniului, dar și de modernizare a așezămintelor de cultură din mediul rural – căminele culturale, mă bucură și îmi dă speranța că realizările predecesorilor noștri vor continua să inspire și generațiile viitoare.” a precizat Adrian CHESNOIU, directorul general al Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale.

Finanțarea disponibilă pentru protejarea patrimoniului cultural din mediul rural asigură decontarea cheltuielilor privind restaurarea, conservarea și dotarea clădirilor sau a monumentelor din patrimoniul cultural imobil de interes local și a așezămintelor monahale de clasă (grupă) B.

Totodată, sprijinul financiar acordat prin sM 7.6 asigură modernizarea, renovarea și dotarea căminelor culturale. Achiziționarea de software, de brevete, licențe, drepturi de autor și mărci reprezintă, de asemenea, cheltuieli eligibile prin sM 7.6.

 

INFORMAȚII SUPLIMENTARE

Una dintre investițiile care a obținut finanțare prin sM 7.6 în regiunea de nord-est a țării constă în restaurarea, conservarea și dotarea bisericii de lemn Sfânta Treime din comuna Cucuteni, județul Iași. Valoarea contractului de finanțare este de aproximativ 255.000 de euro.

Renovarea pavilionului principal al castelului Mariaffi din parcul Mariaffi Lajos, amplasat în  comuna Sângeorgiu de Mureș reprezintă, de asemenea, o investiție în patrimoniul local finanțată de către AFIR prin intermediul sM 7.6 din PNDR 2020. Valoarea fondurilor obținute prin acest proiect se ridică la peste 400.000 de euro.

O altă investiție care a obținut finanțare prin sM 7.6 este amplasată în comuna Vaideeni, județul Vâlcea și are ca obiect restaurarea și dotarea școlii din ansamblul rural pentru promovarea tradițiilor locale. Valoarea contractului de finanțare este de peste 380.000 de euro.

Restaurarea și conservarea bisericii Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul a mănăstirii Rogozu din județul Vrancea este un proiect finanțat prin PNDR 2020 cu peste 396.700 de euro.

Un alt proiect finanțat prin sM 7.6 are ca obiect renovarea, modernizarea și dotarea așezămintelor culturale din comuna Săpata, județul Argeș. Valoarea investiției finanțate este de peste 381.000 de euro.

De asemenea, în comuna Studina din județul Olt a fost finanțată reabilitarea, modernizarea și dotarea căminului cultural cu 386.545 euro.

Prin intermediul PNDR 2020 a obținut finanțare și proiectul privind restaurarea și valorificarea bisericii de lemn Sfântul Gheorghe din satul Boz, comuna Brănișca, județul Hunedoara. Valoarea investiției este de aproximativ 208.000 de euro.

Un alt exemplu de investiție finanțată cu fonduri europene destinate patrimoniului cultural îl constituie lucrările de restaurare, reabilitare și amenajare a unei expoziții la conacul Komaromi din Otomani, în vederea încurajării turismului rural din județul Bihor. Valoarea acestei investiții este de 500.000 de euro. 

 

sursa www.apdrp.ro

Peste 1,5 miliarde de euro solicitate de fermieri pentru investiţii în exploataţii agricole

agroinfo

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a primit în perioada 2015 - 2018 solicitări de finanţare pentru investiţii în exploataţiile agricole în valoare de 1,536 miliarde de euro, depuse de către 3.625 de fermieri. Dintre acestea, AFIR a selectat pentru finanţare 1.617 proiecte de investiţii, în valoare de 739,8 milioane de euro şi a semnat până în acest moment 1.454 contracte de finanţare în valoare de 556,9 milioane de euro.

Finanţarea proiectelor de investiţii în exploataţii agricole este asigurată de AFIR prin submăsura 4.1 (Investiţii în exploataţiile agricole) din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020 (PNDR 2020). Alocarea financiară, disponibilă fermierilor prin această linie de finanţare pentru întreaga perioada de programare, este de 790 milioane de euro pentru toate cele patru componente: sector vegetal, zootehnic, zonă montană şi ferme de familie.

'Sprijinul financiar nerambursabil pe care îl acordăm beneficiarilor noştri a dus la înfiinţarea şi modernizarea până în prezent a 1.040 exploataţii agricole vegetale, a 89 de ferme de creştere a bovinelor de lapte, 55 de ferme pentru bovine de carne, a 86 de ferme mixte, a 50 de ferme horticole, a 34 de ferme de păsări, a 24 de ferme de porcine. Pentru investiţiile realizate până acum prin submăsura 4.1, AFIR a decontat plăţi în valoare totală de 295 milioane de euro. Investiţiile de acest tip sunt deosebit de importante pentru a aduce sectorul agricol la nivelul de competitivitate pe care îl presupune apartenenţa la piaţa comună europeană, iar indicatorii de realizare sunt un argument clar privind progresul înregistrat de România în acest sens.' a declarat Daniel CRUNTEANU, Directorul general adjunct al Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale.

Prin proiectele de investiţii finanţate prin submăsura 4.1, fermierii realizează construcţii destinate activităţii productive, inclusiv căi de acces în fermă, irigaţii şi racordarea exploataţiei la utilităţi, modernizează şi dotează ferma cu maşini, utilaje şi echipamente noi, în limita valorii de piaţă a bunului respectiv. De asemenea, finanţarea proiectelor asigură construirea, amenajarea şi dotarea spaţiilor de desfacere şi comercializare, precum şi alte cheltuieli de marketing, în cadrul unui lanţ alimentar integrat.<

AFIR - Direcţia Relaţii Publice, Biroul de Presă

004 031 860 27 24/ 25 00; birou. Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.; www.afir.info

AFIR pune la dispoziția beneficiarilor un model de cerere pentru autorizația de mediu necesară submăsurilor 6.1 și 6.3 din PNDR 2020

agroinfo

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a publicat pe pagina oficială de internet, www.afir.info, un model de cerere pentru emiterea autorizației de mediu pentru beneficarii submăsurilor (sM) 6.1 – Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri și 6.3 – Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020). Modelul de cerere este disponibil în cadrul secţiunii „Informații Utile”, subsecţiunea „Tipizate”.

„Ca urmare a solicitărilor venite din partea beneficiarilor submăsurilor 6.1 si 6.3, prin care ni s-au semnalat problemele întâmpinate în obținerea documentelor de mediu pentru depunerea ultimei tranșe de plată, am stabilit în cadrul unei întâlniri cu reprezentanții ai Agenției Naționale pentru Protecția Mediului și ai Gărzii Naționale de Mediu să punem la dispoziția beneficiarilor noștri modelul de cerere pentru emiterea autorizației de mediu, agreat de către aceste instituții. Doar având un dialog permanent și deschis cu beneficiarii PNDR 2020 și cu instituțiile statului care au atribuții în implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene, putem veni în sprijinul tuturor acelor beneficiari care ne semnalează dificultăți în implementarea proiectelor.” a precizat Directorul general adjunct al Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, Daniel CRUNȚEANU.          

De la demararea PNDR 2020 și până în prezent, AFIR a încheiat 9.753 de contracte de finanțare cu tinerii fermieri (sM 6.1), în valoare de peste 400,4 de milioane de euro și a acordat plăți către aceștia în valoare de 305,7 milioane de euro. De asemenea, pentru dezvoltarea fermelor mici (sM 6.3), AFIR a semnat 5.579 de contracte de finanțare în valoare de aproximativ 83,7 milioane de euro. Valoarea plăților efectuate către micii fermieri este de peste 59,2 milioane de euro, până în acest moment.

Free Joomla templates by Ltheme