Lansare de carte/ "Cruciri din ochi de pălimar"- Ştefan Bratosin

Coperta Stefan BratosinVineri, 19 mai 2017, ora 12.00, la Muzeul Municipal Călărași va fi lansat cel mai nou volum de poezie semnat de Ştefan Bratosin "Cruciri din ochi de pălimar". Domnia sa este în prezent unul dintre cei mai titrați universitari călărășeni - Doctor Honoris Causa al Universităţii Bucureşti, Doctor Honoris Causa al Universitatea de Vest din Timişoara, Doctor Honoris Causa al Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj. Este doctor în Teologie al Universității Aix-en-Provence şi doctor în Științele informării şi comunicării al Universităţii Charles-de-Gaulle Lille, Franţa. Ştefan Bratosin este specializat în media şi religie, comunicare organizațională şi interculturală, audiovizual şi teritoriu, spaţiu public, concertare şi dialog social. În prezent este profesor universitar doctor clasa 1 şi conducător de doctorat la Universitatea Paul Valéry din Montpellier, Franţa în domeniul ştiințelor informării şi comunicării.

Cunoscutul om de litere timișorean Marcel Tolcea spune despre noua apariție: ,, Nu este o carte de poezie, ci una de înfricoșare. Nu înfricoșare de necredință, ci de simulacru, de (de)simulare. De confuzii și alunecări în afara acoperișului lumii. Dar nu o carte de dojană, ci una dintre cele mai cutremurătoare și sărutătoare crți de versuri ale unui poeta vates așezată pe fruntea lumii de azi. De unde Duhul Sfânt pare să fi plecat. Dar, fiindcă lumea a fost născută de și prin El, e de ajuns licărirea unei silabe, darămite o carte. Și, mai ales, nu o carte de litere, ci una de reașezare a Lui acolo unde te aștepți să știi că-L aștepți: în click-ul de mouse, pe Facebook. În contra-lumina ecranului TV ori în absurdul călduț al fiecărei zile de-ziditoare.”

Toţi cei interesaţi sunt invitaţi și așteptați la o întâlnire- eveniment!

”Noaptea Muzeelor” în cadrul Muzeului Municipal Călărași, sâmbătă, 20 mai

noaptea muzeelor 2017Muzeul Municipal Călărași organizează sâmbătă, 20 mai, cea de-a treia ediție a evenimentului ”Noaptea Muzeelor”, un eveniment anual cultural patronat de Consiliul Europei, de UNESCO și de Consiliul Internațional al Muzeelor (ICOM). Astfel, Muzeul Municipal Călărași va avea deschise porțile pentru vizitatori între orele 18.00 și 24.00.

Această ediție le propune călărășenilor și un dialog cu specialiști prieteni ai Muzeului municipal. ”Ce vreau eu de la Călărași/Ce ofer eu Călărașiului” se dorește a fi motivul acestui dialog, între orele 20.00 și 22.00. Prietenii muzeului – Răzvan Clondir (designer), Viorel Obretin (c.arhitect), Alexandru Ținu (arhitect) vor prezenta diferite cazuri din activitatea lor. Vor fi trecute în revistă evoluția urbanistică a localității, regulamente de urbanism de-a lungul timpului, cazuri de clădiri restaurate și redate comunității (Casa Ana și Marinache Popescu, Primaria veche), clădiri demolate (Casa de cultură, Cinematograful Flacăra), clădiri ruinate (Poșta veche), mobilier stradal, peisaj urban, culori folosite și multe altele.

BIROUL DE PRESĂ

Trofeul FLORI DE MAI 2017 a ajuns la Bârlad!

Câștigătoarea ediției cu numărul 29 se numește Miruna Diaconescu și are 17 ani.

A XXIX-a ediție a Festivalului Național de Interpretare a Muzicii Ușoare Românești FLORI DE MAI a stat sub semnul muzicii de calitate.

Organizatorii, Consiliul Județean Călărași și Centrul Județean de Cultură și Creație, au gândit evenimentul în stilul altor concursuri de gen care au loc în țară.

Astfel, cei 14 concurenți care au intrat în competiția vocilor au fost acompaniați de orchestra VIOREL GAVRILA BAND, idee îmbrățișată de specialiștii care au compus juriul festivalului : compozitorul DUMITRU LUPU - președinte, profesoara de canto - OZANA BARABANCEA, artista - STELA ENACHE, BOGDAN PAVLICĂ - realizator Radio România Actualități, Lavinia Vasile - director Palatul Copiilor Călărași și profesoara de muzică, coordonatoarea Corului Camerata Danubii - Diana Vieru.

"Felicit organizatorii pentru ideea de a avea pe scenă o orchestră. Flori de Mai a devenit un festival național de înaltă ținută", a declarat OZANA BARABANCEA

"Nu trebuie să urli ca sa demonstrezi că ai voce. Muzica înseamnă emoție, voce caldă, transmiterea mesajului intr-un mod plăcut. Aici, la Flori de Mai, am ascultat astfel de voci!", a spus STELA ENACHE

"Am acceptat cu plăcere invitația de a face parte din juriu. Totul este foarte bine organizat și mă bucur să observ că la Călărași publicul nu a uitat de muzica ușoară adevărată", a conchis BOGDAN PAVLICĂ, realizator Radio România Actualități.

 

Câștigătorii secțiunii 16-25 de ani

Trofeul Flori de Mai – Miruna Diaconescu (17 ani) din Bârlad
Premiul I – Gabriel Cîndea (Orăștie)
Premiul II – Denisa Pârvu (Călărași)
Premiul III – Alexandra Penciu (Galați)

Premiul pentru cea mai bună interpretare a unei piese de muzică ușoară românească – Andrea Claudia Dimitriu (București)
Premiul special – Robert Feraru (București)
Premiul special – Andrian Cosmin (Călărași)

Câștigătorii secțiunii "Floricele pe câmpii"

Trofeul "Floricele pe câmpii" a fost câștigat de Dominique Simionescu (Sibiu)

Categoria de vârsta 7-9 ani:

Mențiune - Iulia Condilă
Locul III - Lavinia Bostan
Locul II - Mihaela Şoană
Locul I - Gabriela Stănică

Categoria de vârsta 10-12 ani:

Mențiune - Sabrina Anicolesei
Locul III - Rareş Ioan Andrei
Locul II - Iulia Sorlea
Locul I - Andreea Berechet

Categoria de vârsta 12-15 ani:

Mențiune - Ana Stănciulescu
Locul III- Ioana Bulgari
Locul II - Eleonora Filipoiu
Locul I- Ionela Cătălina Tudorache (Călărași)

BIROUL DE PRESĂ

În perioada 12 - 14 Mai 2017 se va desfăşura Festivalul – concurs de interpretare a muzicii ușoare românești ,,Flori de maiʺ- ediția a XXIX - a

flori de maiConsiliul Județean Călărași prin Centrul Județean de Cultură și Creație Călărași organizează în perioada 12 - 14 Mai 2017, cea de-a XXIX-a ediție a Festivalului Concurs de Interpretare a Muzicii Ușoare Românești.

Concursul va fi structurat pe două secţiuni:
1. Secţiunea „FLORICELE PE CÂMPII” - în care vor evolua copii cu vârste cuprinse între 07 - 15 ani, împărţiţi în trei grupe: 07- 09 ani; 10 - 12 ani; 13 - 15 ani.
2. Secţiunea „FLORI DE MAI” - în cadrul căreia vor evolua solişti cu vârste cuprinse între 16 şi 25 de ani.

Programul festivalului:
12 Mai 2017 - începând cu orele 16:00, secţiunea de concurs “Floricele pe câmpii”
- începând cu orele 19:00, Gala laureaților și festivitatea de premiere - secţiunea de concurs “Floricele pe câmpii”
13 Mai 2017, începând cu orele 17:00, secţiunea de concurs “Flori de Mai”
14 Mai 2017, începând cu orele 19:00, Gala laureaților și festivitatea de premiere - secţiunea de concurs “Flori de Mai”

Juriul festivalului va avea următoarea componență :
- prof. univ. dr. Dumitru Mitică Lupu – președinte juriu
- compozitor, dirijor Viorel Gavrilă – membru juriu
- prof. solist Ozana Barabancea - membru juriu
- solist Stela Enache - membru juriu
- Bogdan Pavlică ( Realizator Radio România Actualități ) - membru juriu
- prof. Dirijor Diana Vieru – membru juriu
- prof. Vasile Lavinia ( director Palatul Copiilor Călărași ) – membru juriu

PREMIILE OFERITE ÎN CADRUL FESTIVALULUI :

Secțiunea ,,Floricele pe câmpii”
Trofeul ,,Floricele pe câmpii” – 2.500 lei + diplomă + plachetă ( se acordă concurentului cu ce mai bună prestație, indiferent de categoria / grupa de vârstă la care participă )
Premiul I - 2.000 lei + diplomă + plachetă
Premiul II - 1.500 lei + diplomă + plachetă
Premiul III – 1.000 lei + diplomă + plachetă
Mențiune - 500 lei + diplomă + plachetă
*Nu se acordă premii ex-aequo.
*Premiile I, II, III și mențiune se acordă pentru fiecare grupă de vârstă.

Secțiunea ,,Flori de Mai”
Trofeul ,,Flori de Mai” – 10.000 lei
Premiul I – 8.000 lei + diplomă + plachetă
Premiul II – 6.000 lei + diplomă + plachetă
Premiul III – 4.000 lei + diplomă + plachetă
Mențiune – 2.000 lei + diplomă + plachetă ( se acordă concurentului cu cea mai bună interpretare a unei piese de muzică ușoară românească clasică – din perioada dinainte de 1989 )
Premiu special: - 1.500 lei + diplomă + plachetă
Premiu special: - 1.500 lei + diplomă + plachetă
*Nu se acordă premii ex-aequo.
*Valoarea premiilor este impozabilă conform legilor în vigoare.

Recitaluri:

Sala de spectacole a Centrului Județean de Cultură și Creație Călărași

13 Mai 2017
– Stela Enache
- Ozana Barabancea
- Florentina Mihai

14 Mai 2017
– George
- Mihail

Prezentatori : Cosmin Andrian
Alexandru Codarcea
Manuela Hărăbor
Ștefan Nițu

Manager interimar,
Grosu Isabella

Premieră teatrală la Călăraşi/ "Eu când vreau să fluier, fluier!"- pus în scenă de regizorul Ştefan Niţu şi actori ai trupei TREPTE

Evenimentul teatral va avea loc miercuri, 10 mai, ora 19.00, la sala "Barbu Ştirbei".

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.