C.J.C.C.Călărași găzduiește în perioada 17 iulie - 29 septembrie 2017 expoziția de fotografie „ECO FOTOGRAFIA”

Centrul Județean de Cultură și Creație Călărași încurajează creația, susține inițiativele de dezvoltare a copiilor, folosind arta ca mod de exprimare artistică.

Foaierul C.J.C.C.Călărași găzduiește în perioada 17 iulie - 29 septembrie 2017 expoziția de fotografie „ECO FOTOGRAFIA”. Aceasta cuprinde fotografii ale copiilor din Centrul de Servicii Sociale pentru Copil și Familie „SERA” Călărași, precum și ale copiilor din comuna Ciocănești, realizate în cadrul unei colaborări între D.G.A.S.P.C. Călărași - F.I.C.E. (Federația Internațională a Comunităților Educative) Filiala Călărași.

Trei zile cu proiecții gratuite de film la Călărași, la festivalul Tenaris Cinelatino

Cele mai bune filme produse în ultimul an, în România, Italia și America Latină, vor fi proiectate la Călărași între 4 și 6 iulie. Festivalul de film organizat de TenarisSilcotub oferă intrare gratuită la toate filmele.

A șasea ediție a festivalului de film Tenaris Cinelatino va avea loc la Călărași între 4 și 6 iulie. Organizat de TenarisSilcotub, festivalul include trei zile de proiecții în sala „Barbu Știrbei” de la Centrul Județean de Cultură și Creație Călărași. Intrarea este gratuită la toate evenimentele.

Filmele din programul acestei ediții sunt produse în 2016 și 2017 și vor fi proiectate pentru prima dată în fața publicului din Călărași, după ce au fost prezentate și premiate la mari festivaluri internaționale de profil.

Festivalul se deschide marți, 4 iulie, la ora 20, cu filmul românesc „Vara s-a sfârșit”, a cărui acțiune se întâmplă nu departe de Călărași. În filmul semnat de Radu Potcoavă, doi puști care își petrec vacanța de vară pe malul Dunării devin tot mai buni prieteni, până când unul dintre el acceptă să însceneze răpirea celuilalt, pentru a-i șantaja tatăl absent. Bineînțeles, un asemenea gest nu poate rămâne fără consecințe neprevăzute!

În următoarele zile, Tenaris Cinelatino propune 3 proiecții, zilnic de la orele 17, 19 și 21. Miercuri, 5 iulie, programul începe cu documentarul „Varză, cartofi și alți demoni”, care face haz de necazul agriculturii românești, aducând însă la lumină problemele cu care se confruntă producătorii din România. Regizorul Șerban Georgescu a petrecut un an alături de fermieri români din Bărăgan și a cultivat pământul alături de ei, pentru a produce acest film.

Ziua este completată de două comedii: „Cetățeanul de onoare” (Argentina), care ne arată ce se întâmplă când un scriitor se întâlnește cu oamenii pe care i-a transformat în personaje în cărțile sale, și „Complet străini”(Italia), un joc de adevăr și provocare între prieteni care acceptă să își arate tot ceea ce au în telefoanele mobile în timpul cinei – descoperind cu acest prilej lucruri noi despre prieteni, parteneri de viață sau chiar despre ei înșiși.

Ultima zi de festival, joi, 6 iulie, se deschide cu filmul care a documentat eforturile de a salva sălile de cinema din orașele mici ale României, „Cinema, mon amour”. Regizorul Alexandru Belc urmărește munca titanică a celor care se încăpățânează să nu „tragă obloanele” și să ofere în continuare publicului șansa de a descoperi lumea filmului.

Seara este din nou rezervată comediilor și poveștilor de dragoste. „Pe culmile iubirii” este un film din Venezuela, despre un tânăr introvertit care ar face orice să își cucerească o fostă colegă de școală, cu ajutorul unor aliați atipici. „Afacerea Est” este unul din cele mai de succes filme românești ale ultimului an, fiind o comedie despre doi basarabeni care încearcă din răsputeri să facă bani prin orice mijloace, scop pentru care încep cele mai ciudate și riscante afaceri posibile.

Selecția filmelor a fost realizată în parteneriat cu Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc (APFR), organizatoarea celui mai mare eveniment de profil din sud-estul Europei, Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) și cu sprijinul Fundacion PROA, care coordonează evenimentele culturale organizate de Tenaris la nivel mondial.

Festivalul Tenaris CineLatino se află la cea de-a șasea ediție și are loc în Călărași (4-6 iulie), Câmpina (8-9 iulie) și Zalău (11-13 iulie), cele trei orașe din România în care are unități de producție compania TenarisSilcotub, formată dintr-o echipă de 1.700 de profesioniști care produc țevi din oțel fără sudură, folosite în industriile de petrol, gaze, a energiei, auto și mecanică.

Mai multe informații despre fiecare film din program sunt publicate pe pagina de Facebook a evenimentului, Tenaris CineLatino.

*

Festivalul Tenaris CineLatino este organizat de TenarisSilcotub, TIFF, Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc (AFPR) şi Fundacion PROA, în parteneriat cu Consiliul Județean Călărași.

Această iniţiativă este în concordanţă cu sprijinul oferit de compania Tenaris unor festivaluri de film din diferite regiuni ale lumii, printre care Latin Wave în Houston, SUA şi în Calgary, Canada; Cinelatino în Bergamo, Italia; Festival de Cine Latinoamericano în Monterrey, Mexic organizate împreună cu parteneri locali precum Muzeul de Arte Frumoase din Houston; Festivalul Internaţional de Film Calgary; Festivalul Internaţional de Film Bergamo; şi Festivalul Internaţional de Film Monterrey.


4 copii din Călăraşi, premiaţi la Festivalul Naţional de Muzică şi Dans pentru Copii « BATCA»

datca totiÎn perioada 9 - 11 iunie 2017 s-a desfășurat cea de-a XIII-a ediție a Festivalului Național de Muzică și Dans pentru Copii "Batca" - Drăgășani, concurs ce a urmărit realizarea unui schimb de experiență, confruntarea interdisciplinară, estetică și artistică între dans modern - dans popular, muzică ușoară – muzică populară, profesori - profesori și elevi - elevi.
Centrul Județean de Cultură și Creație Călărași a fost reprezentat de copii ai grupului „Flores Campi”, coordonați de d-na Boranda Alexandrina.
Preamii obținute:
- Veronica Neagu - Premiul I - secțiunea 7 ani
- Catinca Leu - Premiul II - secțiunea 8 ani
- Cătălina Tudorache - Premiul I - secțiunea 13 ani
- Oana Ștefănescu - Premiul III - secțiunea 16 ani

Felicitări tuturor participanților și cât mai multe premii obținute la viitoarele concursuri!

datca 3

datca 1datca 2datca 4

Călăraşi / Se caută manager pentru Centrul Judeţean de Cultură şi Creaţie

Consiliul Judeţean Călăraşi a demarat deja procedura de organizare a concursului de proiecte de management pentru ocuparea funcţiei de manager la Centrul Judeţean de Cultură şi Creaţie Călăraşi. Până pe data de 20 iunie, ora 16.30 de minute se pot depune proiectele de management de către candidaţi.

Potrivit programului în zilele de 28 şi 29 iunie se va desfăşura susţinerea proiectelor de management în cadrul interviului. Surse din Consiliul Judeţean susţin că pentru asigurarea unui grad sporit de transparenţă, candidaţii înscrişi în concurs ar putea să-şi prezinte proiectele de cmanagement chiar şi în faţa consilierilor judeţeni şi a reprezentanţilor mass – media. O decizie în acest sens va fi luată în perioadă imediat următoare.

Cel puţin 3 persoane incluzându-l în această listă şi pe actualul manager interimar, Isabella Grosu sunt interesate să participe la concurs.

 

Condiţii de participare la concurs

a. Cetăţenie română sau a unui din statele membre ale UE

b. Capacitate deplină de exerciţiu

c. Studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă într-unul din domeniile:

–       -  ştiinţe umaniste şi arte: studii culturale; arte.

-         -  ştiinţe sociale: juridice, administrative, economice.

d  d. Vechime în specialitatea studiilor:

   e. Pregătire sau experienţă în management.

CJCC Călăraşi / Spectacolul de teatru ”O scrisoare pierdută”, reprogramată pentru 19 iunie

Spectacolul de teatru ”O scrisoare pierdută” programat a fi prezentat în această seară la sala de spectacole a Centrului Județean de Cultură și Creație Călărași, a fost reprogramat pentru data de 19 iunie, ora 18:00.

Andrei Huţuleac actorul principal din piesa ”O scrisoare pierdută”, s-a confruntat aseară în timpul repetițiilor cu o problemă de sănătate, fiind transportat la spital pentru a fi stabilizat.

Biletele/rezervările rămân valabile pentru data de 19 iunie.

 

Manager interimar,

Grosu Isabella

Free Joomla templates by Ltheme