Primăria Călărași | ANUNȚ

Primăria Călărași | ANUNȚ

Primăria Municipiului Călărași aduce la cunoștință tuturor cetățenilor că în perioada 12.12.2024 – 15.03.2025 nu va mai fi permisă executarea lucrărilor de intervenție în carosabil pentru branșamente / racorduri la infrastructura tehnico – edilitară existentă, aflată pe domeniul public.

Vă mulțumim pentru înțelegere!

Primar,

Ing. Marius Grigore Dulce

CJ Călărași | Principalele responsabilități ale noilor vicepreședinți

CJ Călărași | Principalele responsabilități ale noilor vicepreședinți

După ce miercuri, în cadrul unei ședințe ordinare au fost stabiliți prin vot noii vicepreședinți ai Consiliului Județean Călărași, astăzi, Cristian Bogdan Mihai și Dan Laurențiu Ionescu, ambii PSD, au trecut în revistă principalele responsabilități pe care le vor avea de îndeplinit în noul mandat.

“Activitatea mea va continua pe aceleași linii pe care le-am început. Avem câteva obiective de etapă realizate. Voi prelua în plus Direcția Tehnică, societățile Ecoaqua SA și Drumuri și Poduri SA. Din perspectiva proiectelor pe care le avem, pe unele deja le puteți vedea în faze incipiente, altele sunt la nivel de proiecție pe care în perioada următoare, prin prisma liniilor de finanțare, vor ajunge să le transpunem în realitate. Foarte multe lucruri noi nu sunt de prezentat pentru că deja le știți. Nu pot să spun decât că vom merge exact pe același drum pe care am mers și până acum.”, a spus Cristi Mihai, în noua sa calitate de vicepreședinte al CJ.

“În calitatea mea de vicepreședinte, mă voi ocupa de serviciile subordonate: DGASPC, Biblioteca Județeană Centrul Cultural, Muzeul plus partea sportivă, o latură dragă mie. Mă voi ocupa de tot sportul călărășean.”, a declarat Dan Laurențiu Ionescu care a continuat “Sunt un om de echipă, alături de președintele Iliuță și colegul meu vicepreședintele Bogdan Mihai. Susțin proiectele existente și împreună cu această echipă vom continua să dezvoltăm și alte proiecte în județul Călărași”.

 A fost aprobată actualizarea indicatorilor tehnico-economici și a devizului general aferente obiectivului de investiții „Extindere rețea de gaze naturale în municipiul Călărași, județul Călărași”

A fost aprobată actualizarea indicatorilor tehnico-economici și a devizului general aferente obiectivului de investiții „Extindere rețea de gaze naturale în municipiul Călărași, județul Călărași”

În cadrul ședinței extraordinare a Consiliului Local din 5 decembrie a fost adoptat Proiectul de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici actualizați și a devizului general actualizat pentru obiectivul de investiții „Extindere rețea de gaze naturale în municipiul Călărași, județul Călărași”, aprobat pentru finanțare prin Programul național de investiții „Anghel Saligny”, precum și a sumei reprezentând categoriile de cheltuieli finanțate de la bugetul local pentru realizarea obiectivului

Investiția propusă face parte din Strategia integrată de dezvoltare urbană a Municipiului Călărași, iar pentru a spori confortul locuitorilor este nevoie de extinderea rețelei de distribuție a gazelor naturale și racordarea la aceasta. De acest serviciu vor beneficia aproximativ 182 de gospodării din zona Cartier Tineri.

Valoarea totală a obiectivului de investiții: 6.843.118,90 lei (TVA inclus). Valoarea solicitată de la bugetul de stat: 6.506.348,90 lei (TVA inclus).

Finanțarea de la bugetul local a proiectului este de 310.590 lei. Față de devizul inițial aprobat, prin această actualizare a rezultat o diminuare cu 26.180 lei a valorii finanțării de la bugetul de local.

Peste 2 miliarde de lei alocați din Fondul de rezervă pentru finanțarea unor proiecte prin PNDL, PNI Anghel Saligny, CNI și PNRR

Peste 2 miliarde de lei alocați din Fondul de rezervă pentru finanțarea unor proiecte prin PNDL, PNI Anghel Saligny, CNI și PNRR

Guvernul a decis, în ședința de astăzi, alocarea sumei de 2.175.000.000 de lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2024, pentru continuitatea derulării unor programe de investiții.

Astfel, se vor aloca 1.435.000.000 de lei pentru obiective finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Locală și Programul Național de Investiții “Anghel Saligny”, 380.000.000 de lei pentru Planul Național de Redresare și Reziliență, iar 360.000.000 de lei vor fi destinate proiectelor derulate prin Programul național de construcții de interes public sau social, coordonat de Ministerul Dezvoltării, prin Compania Națională de Investiții.

”Unul dintre obiectivele mele clare îl constituie continuarea proiectelor de dezvoltare în toate comunitățile pentru că doar așa putem contribui la creșterea calității vieții oamenilor, iar sumele alocate astăzi asigură onorarea unor cereri de transfer înregistrate la Ministerul Dezvoltării, pentru realizarea obiectivelor de investiții finanțate prin aceste programe”, a precizat ministrul Marcel Boloș.

Tot astăzi a fost aprobată alocarea a 136,4 milioane de lei în vederea asigurării continuității serviciului public de alimentare cu energie termică în sistem centralizat în 19 unități administrativ-teritoriale pentru care energia termică este produsă din surse diferite (gaze naturale, cărbune, păcură și biomasă).

Un alt act normativ aprobat în ședința de Guvern prevede repartizarea sumei de 203.939.240,55 lei pentru 72 de instituții de cultură (1 ateneu, 3 centre culturale cu statut de teatre, 16 filarmonici, 2 opere și 50 de teatre) care funcționează în subordinea a 47 de unități administrativ-teritoriale din 33 de județe.

”Prin această măsură, venim în sprijinul unităților administrativ-teritoriale pentru care dezvoltarea infrastructurii culturale este foarte importantă, dar care nu au capacitatea financiară de a susține toate cheltuielile legate de asigurarea funcționării și de continuarea investițiilor”, a subliniat ministrul interimar al dezvoltării.

Suma reprezintă 2% din impozitul pe venit de la nivelul fiecărui județ, în perioada 1 august - 6 decembrie 2024, pentru finanțarea instituțiilor publice de spectacole din subordinea unităților administrativ-teritoriale solicitante din județele Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Brăila, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mureș, Neamț, Prahova, Satu-Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea și Vrancea.

Fonduri de la Guvern pentru finanțarea serviciilor sociale. CJ Călărași va primi 6 milioane de lei

Fonduri de la Guvern pentru finanțarea serviciilor sociale. CJ Călărași va primi 6 milioane de lei

Guvernul a decis, în ședința de astăzi, alocarea a 196.528.000 de lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2024, pentru unele unități administrativ-teritoriale.

Suma va fi utilizată pentru pentru finanțarea serviciilor sociale din sistemul de protecție a copilului, a măsurilor de protecție de tip centre de zi și centre rezidențiale pentru persoane adulte cu handicap și a căminelor pentru persoane vârstnice.

”Această sumă va fi utilizată pentru asigurarea cheltuielilor cu bunurile și serviciile, influențate de creșterea generalizată a costurilor la utilități, hrană, indemnizațiile la ieșirea din sistemul de protecție și alte cheltuieli materiale (aprovizionare toamnă-iarnă, materiale igienico-sanitare, materiale de protecție a personalului etc) la nivelul județelor”, a transmis ministrul Marcel Boloș.

Beneficiarii acestor fonduri sunt 36 de consilii județene. Printre acestea figurează și Consiliul Județean Călărași cu suma de 6 milioane de lei.

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.