Călărași | Boboteaza 2025. Vezi programul manifestărilor!

Călărași | Boboteaza 2025. Vezi programul manifestărilor!

Primăria Municipiului Călărași și Consiliul Local municipal invită călărășenii să participe luni, 6 ianuarie 2025, la tradiționala Sărbătoare a Botezului Domnului sau Boboteaza.

Sărbătoarea reprezintă botezul în apa Iordanului a Mântuitorului Iisus Hristos de către Sfântul Ioan Botezătorul. Biserica creștină mai numește Boboteaza și ”Arătarea Domnului”, ”Dumnezeiasca Arătare” sau ”Epifania”. Astfel spus, Boboteaza înseamnă înnoirea omului creștin.

Programul manifestărilor:

08.00 – 10.45 Oficierea Sfintei Liturghii de către Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, la Biserica Sfinții Constantin și Elena (Volna)

09.30 – 11.00 Oficierea slujbei de către un sobor de preoți și diaconi, în Parcul Central

10.45 – 11.00 Deplasarea suitei oficiale spre Parcul Central;

11.00 – 11.15 Oficierea Slujbei Aghiazmei Mari de către Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, în Parcul Central

11.15 – 11.30 Ceremonia aruncării Sfintei Cruci în apele Brațului Borcea și recuperarea acesteia de către înotători.

Numărul maxim al participanţilor la tradiționalul ceremonial al recuperării crucii este de 14 persoane. Înscrierile pentru participare se fac în dimineaţa zilei de 6 ianuarie, în Parcul Central (zona ponton). Cel care va recupera crucea va primi din partea Primăriei un premiu în valoare de 1.000 de lei iar ceilalţi participanţi la acest eveniment vor intra, fiecare, în posesia câte unui premiu de 150 de lei.

11.30 – 12.00 ”Botezul Cailor” - Strada București, tronsonul cuprins între străzile Pompieri - 13 decembrie

Participanții la “Botezul Cailor” vor primi diplome, dar și premii după cum urmează:

Cel mai frumos cal: Locul I - 1.000 lei; Locul II - 700 lei; Locul III - 500 lei.

Cel mai frumos atelaj: Locul I - 1.000 lei; Locul II - 700 lei; Locul III - 500 lei.

Cel mai frumos harnașament: Locul I - 1.000 lei; Locul II - 700 lei; Locul III - 500 lei.

Pentru ceilalți participanți, valoarea premiului este de 150 lei.

12.00 – 13.00 Servirea fasolei (1.200 de porții ce vor fi oferite în două locații amenajate în zona pietonală)

Vlad Țepeș | Parc amenajat prin fonduri AFIR

Vlad Țepeș | Parc amenajat prin fonduri AFIR

Primăria comunei Vlad Țepeș intenționează să amenajeze anul viitor un parc în satul Mihai Viteazu. Valoarea investiției, finanțată prin AFIR, este de 475.800 lei (95.000 euro). Lucrările se vor executa în conformitate cu caietul de sarcini și documentația tehnică aferentă proiectului.

Pentru mandatul 2024-2028, primarul reales, Marian Iliuță, și-a propus realizarea următoarelor obiective:

- Înființare parc fotovoltaic în comuna Vlad Țepeș, județul Călărași – Ministerul Economiei | În curs de implementare

- Modernizare sistem comunal integrat de colectare și valorificare a gunoiului de grajd în comuna Vlad Țepeș, județul Călărași – AFM | În curs de implementare

- Modernizare drumuri de interes local în comuna Vlad Țepeș, județul Călărași – AFIR | În curs de implementare

- Modernizarea infrastructurii de agrement prin amenajarea parcului din satul Mihai Viteazu, comuna Vlad Țepeș, județul Călărași – AFIR | În curs de implementare

- Reabilitare și modernizare Cămin cultural din comuna Vlad Țepeș, județul Călărași – CNI | În curs de implementare

- Modernizare drumuri locale – PNI Anghel Saligny | În curs de implementare

- Extindere rețea de canalizare menajeră în comuna Vlad Țepeș, județul Călărași – AFM | În curs de implementare.

Vlad Țepeș | Finalizarea proiectului privind construirea unei piste de biciclete

Vlad Țepeș | Finalizarea proiectului privind construirea unei piste de biciclete

Administrația locală, condusă de primarul PSD, Marian Iliuță a bifat, de curând, o nouă realizare. Este vorba de proiectul, finanțat prin PNRR Componenta 10 – Fond Local, care a vizat înființarea unei piste de biciclete de-a lungul DN 3, pe partea dreaptă, între satele Vlad Țepeș și Mihai Viteazu din comuna Vlad Țepeș, în lungime de 3.061 metri și lățime de 2,40 metri, lucrările de construcție fiind finalizate odată cu semnarea procesului verbal de recepție înainte de Crăciun.

Valoarea finală a lucrărilor executate este de 2.129.762,39 lei (TVA inclus). Perioada minimă de garanție a lucrărilor (notificare a defectelor) este de 36 luni. Investiția prevede și asigurarea infrastructurii pentru transportul verde – puncte de reîncărcare vehicule electrice.

Indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții "Înfiinţare pistă de biciclete în lungul Drumului Național DN3 în satele Vlad Țepeș și Mihai Viteazu din comuna Vlad Țepeș, județul Călărași" au fost aprobați prin H.C.L. nr. 29/11.05.2023. Proiectul a demarat pe 30.12.2022, durata de implementare fiind de 24 de luni. Contractul de finanțare a fost semnat pe 2 noiembrie 2022.

Tot prin PNRR, Primăria condusă de Marian Iliuță care și-a asigurat în iunie al doilea mandat consecutiv de primar, implementează alte două proiecte. E vorba de “Renovare moderată a clădirii publice Școala I-VIII (Corp C2)”, în valoare totală de 2.015.802,73 lei, respectiv “Actualizarea în format digital a documentației de amenajare a teritoriului – Plan Urbanistic General”, în valoare de 471.860,61 lei.

Boboteaza, una dintre cele mai mari sărbători ale creștinătății, sărbătorită la Grădiștea

Boboteaza, una dintre cele mai mari sărbători ale creștinătății, sărbătorită la Grădiștea

Primăria Comunei Grădiștea organizează în data de 6 ianuarie 2025 Boboteaza, manifestare tradițională de sfințire a apei, la sediul firmei Piscicola Prod Com din Rasa și aruncarea Crucii – ora 11.30 iar concursul de cabaline cu probele de frumusețe și viteză, începând cu ora 13.15 pe islazul comunal, în zona podului “La Gili”, în satul Rasa.

Precizări:

- Caii ce vor participa la concurs trebuie să fie înscriși în registrul agricol al comunei Grădiștea

- Participanții la recuperarea Crucii să fie cetățeni ai comunei Grădiștea

- Participanții la concursuri trebuie să completeze între orele 11.30 – 12.00 la membrii juriului de la locul desfășurării manifestației, o declarație pe propria răspundere, în baza cărții de identitate pe care în mod obligatoriu trebuie să o aibă asupra lor.

Vă așteptăm la manifestare!

Primar, Vasile Matei

Independența | Boboteaza va fi sărbătorită și la Independența

Independența | Boboteaza va fi sărbătorită și la Independența

“Înscrierile pentru concursul de Boboteaza se pot face de astăzi la primărie.”, a anunțat conducerea Primăriei Independența pe o rețea de socializare.

“Concursul va cuprinde cele 3 probe ca și în edițiile anterioare: frumusețe cal, frumusețe cal+atelaj și proba de viteză. Evenimentul va începe dupa ce se va încheia slujba religioasă.”, se mai arată în mesajul postat pe pagina de Facebook a Primăriei comunei Independența.

Sărbătoarea Boboteaza sau Botezul Domnului, cunoscută şi sub denumirile „Arătarea Domnului” și „Epifania”, este celebrată de creștini pe 6 ianuarie, iar, pe lângă sfințirea apei, include și o serie de obiceiuri și tradiții.

Boboteaza face parte din seria celor 12 sărbători creştine importante şi este menită să reamintească faptele petrecute la apa Iordanului, înainte ca Iisus să păşească în viaţa publică. De aceea Biserica mai numeşte Boboteaza „Arătarea Domnului”, „Dumnezeiasca Arătare” și „Epifania”, această din urmă denumire provenind din limba greacă şi însemnând „arătare”, „descoperire”, „revelare”. De fapt, Boboteaza înseamnă înnoirea omului creştin.

Aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenți proiectului ”Modernizarea și dotarea Centrului de zi pentru persoane adulte cu dizabilități din municipiul Călărași”

Aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenți proiectului ”Modernizarea și dotarea Centrului de zi pentru persoane adulte cu dizabilități din municipiul Călărași”

În ședința ordinară a Consiliului Local municipal Călărași din 17 decembrie 2024, au fost aprobați indicatorii tehnico - economici ai documentației Proiect Tehnic, elaborată pentru proiectul cu titlul „Modernizarea și dotarea Centrului de zi pentru persoane adulte cu dizabilități din municipiul Călărași”, finanțat prin PNRR /2022 / C13 / MMSS / l2./ Ţinta 395 (runda a 2-a), "Reabilitarea/Renovarea Infrastructurii Sociale pentru persoanele cu dizabilităţi", conform contractului de finanțare nr. 37/08.01.2024.

Valoarea totală a investiției este de 1.538.571,89 lei (inclusiv TVA), din care C+M este de 790.539,26 lei (inclusiv TVA).

Categoriile de lucrări care se finanţează sunt: lucrări de reabilitare, consolidare (inclusiv seismică), modernizare, eficientizare energetică, recompartimentare a unor imobile existente, precum şi dotarea și accesibilizarea acestora şi anume:

  • Lucrări de reabilitare termică a elementelor de anvelopă a clădirii;
  • Lucrări de recompartimentare a obiectului de investiție;
  • Măsuri de accesibilizare a imobilului existent;
  • Dotarea ”Centrului de zi pentru persoane adulte cu dizabilități din municipiul Călărași” cu echipamente pentru activități și birotică, mobilier și mașină;
  • Alte tipuri de lucrări (zugrăveli exterioare și interioare etc.).

Centrul de zi are o capacitate de 20 de persoane adulte cu dizabilități.

Hotărârea privind aprobarea depunerii și finanțării proiectului cu titlul “Modernizarea și dotarea Centrului de zi pentru persoane adulte cu dizabilități din municipiul Călărași” a fost adoptată în plenul ședinței ordinare din 27 octombrie 2022.

Free Joomla templates by Ltheme