Grădiștea | Consiliul Local, convocat luni, 26 mai în ședință ordinară!

Grădiștea | Consiliul Local, convocat luni, 26 mai în ședință ordinară!

Se convoacă Consiliul local al comunei Grădiştea în şedinţă ordinară de lucru luni, 26 mai 2025, ora 17.00. Şedinţa va avea loc la sediul Primăriei, cu participarea fizică sau prin mijloace electronice. Ordinea de zi include:

  1. Proiect de hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli al S.C Satul Nou Grădiştea S.R.L, statul de Funcții și Organigrama pe anul 2025.
  2. Proiect de hotărâre privind aprobarea situațiilor financiare aferente anului 2024, ale SC Satul Nou Grădiștea SRL.
  3. Proiect de hotărâre privind acordarea post-mortem a Titlului de Cetățean de Onoare al Comunei Gradistea, domnului Aurel Mailat.
  4. Proiect de hotărâre privind aprobarea decontării cheltuielilor de transport pentru cadrele didactice
Oltenița | Școala Gimnazială „Prof. Lucian Pavel” s-a redeschis!

Oltenița | Școala Gimnazială „Prof. Lucian Pavel” s-a redeschis!

După o amplă perioadă de modernizare, elevii și cadrele didactice de la Școala Gimnazială „Prof. Lucian Pavel” s-au întors astăzi în bănci, într-un spațiu complet reabilitat și adus la standarde europene. Această investiție mult așteptată a devenit realitate – un proiect necesar pentru siguranța, confortul și dezvoltarea copiilor noștri.

“Dragi oltenițeni,

Astăzi este ziua în care elevii Școlii Gimnaziale „Prof. Lucian Pavel” s-au întors în bănci, într-o școală complet modernizată, extinsă și pregătită să le ofere cele mai bune condiții de învățare!

A fost o investiție mult așteptată de părinți, profesori și copii, dar și o prioritate personală pentru mine încă de la începutul mandatului. Am fost prezent pe șantier de nenumărate ori, pentru a înțelege direct problemele apărute și pentru a sprijini găsirea celor mai bune soluții alături de constructor.

Am reușit să ducem acest proiect la bun sfârșit – o investiție de aproape 11 milioane de lei, care a însemnat modernizarea completă a clădirii, extinderea spațiului existent și dotarea cu mobilier și echipamente noi, adaptate cerințelor educației moderne.

Un gând special de mulțumire se îndreaptă către compania GENWAY, care a donat panouri fotovoltaice în valoare de aproape 50.000 de lei – o contribuție importantă care ne va ajuta să economisim și să protejăm mediul.

De asemenea, mulțumesc Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud-Muntenia, care a susținut integral acest proiect prin fonduri europene. Mulțumesc domnului director Liviu Mușat și doamnei directoare al Departamentului Financiar, dna. Mirela Tache, pentru sprijinul constant și implicarea reală în dezvoltarea educației la Oltenița!

Ne bucurăm astăzi de rezultatul unui efort comun și le dorim copiilor, profesorilor și părinților un parcurs educațional cât mai bun!

Tot în această zi am început și organizarea de șantier pentru reabilitarea Școlii „Mircea Eliade”. Lucrările sunt în grafic, iar obiectivul nostru este ca elevii să înceapă noul an școlar, în septembrie, într-o școală complet renovată.

Continuăm să investim în viitorul Olteniței, în educația copiilor noștri. Ei merită tot ce e mai bun!”, a fost mesajul transmis pe o rețea de socializare de primarul Mihăiț Beștea.

Clădirea a fost modernizată la interior și exterior, recompartimentată inteligent, dotată cu sisteme moderne de încălzire, instalații electrice refăcute, hidranți pentru siguranță și echipamente IT pentru fiecare clasă.

S-a construit o sală de sport nouă, complet echipată, un teren sintetic multifuncțional, vestiare, o anexă pentru activități educative, cabină de pază, ghena ecologică, rigole de apă pluvială, acces pentru persoane cu dizabilități, dar și mobilier școlar nou, bănci, coșuri de gunoi și suporturi pentru biciclete.

Mulțumim companiei Genway pentru donația generoasă în panouri fotovoltaice – o investiție de aproape 50.000 de lei, care ne va ajuta să economisim resurse și să protejăm mediul.

Valoarea totală a investiției: aproximativ 11.000.000 lei

De astăzi, a început organizarea de șantier pentru reabilitarea Școlii Gimnaziale „Mircea Eliade”, proiect pe care ne dorim să-l finalizăm până în septembrie 2025.

Le urăm mult succes tuturor elevilor, profesorilor dedicați și părinților implicați! Să aveți parte de rezultate frumoase într-un loc care vă respectă munca și visurile!

Sursa text și foto Facebook / Primăria Municipiului Oltenița

inaugurareoltenita1

Fundeni | CS Gloria, finanțare aprobată pentru 2025!

Fundeni | CS Gloria, finanțare aprobată pentru 2025!

UAT Fundeni este printre puținele localități rurale din județ care acordă o importanță semnificativă sportului de performanță. Primarul Gheorghiță Cărtușanu dar și consilierii locali sprijină activitatea sportivă la nivel de copii, juniori și seniori, în cadrul Clubului Sportiv Gloria, înființat de Consiliul Local și Primărie, în iulie 2022.

Pentru acest an, CS Gloria Fundeni va beneficia de un suport financiar de 300 de mii de lei, aprobat de Consiliul Local în cadrul ședinței extraordinare din 14 aprilie. Banii vor fi utilizați pentru finanțarea activităților sportive la box și fotbal, acolo unde Gloria chiar contează.

Bunăoară la fotbal, seniorii Gloriei sunt angrenați deja pe două fronturi: Cupa României – faza județeană precum și campionatul ligii a 4-a.

În Cupă, Gloria va juca miercuri, 28 mai pentru un loc în finală, urmând a se duela în semifinale cu Dunărea Ciocănești. Gloria Fundeni este deținătoarea la zi a trofeului!

În play-off, Gloria speră să evolueze în finala campionatului județean. Însă până acolo trebuie să treacă de Viitorul Dragoș Vodă, meciul direct fiind programat sâmbătă, 24 mai.

Și la boxul juvenil, Gloria bifează rezultate naționale importante, semn că se muncește eficient și cu mare dragoste față de copii.

În altă ordine idei, în această vară, va fi recepționată și clădirea care va găzdui o sală de sport cu multiple funcțiuni, investiția fiind realizată cu fonduri guvernamentale prin CNI SA.

Oltenița |“Restaurarea și valorificarea monumentului eroilor din războiul de întregire”, proiect depus în vederea obținerii finanțării

Oltenița |“Restaurarea și valorificarea monumentului eroilor din războiul de întregire”, proiect depus în vederea obținerii finanțării

Convocați luni, 19 mai, în ședință extraordinară, consilierii locali a au aprobat depunerea proiectului “Restaurarea și valorificarea monumentului eroilor din războiul de întregire națională – un demers de conservare a memoriei colective și de revitalizare urbană” în cadrul Sesiunii de finanțare TMI – I/2025 Subprogramul Proiectare “Elaborarea documentațiilor tehnice pentru intervenții asupra monumentelor istorice”, derulată de Institutul Național al Patrimoniului.

Valoarea totală a investiției este estimată la 500.000 lei, contribuția Municipiului Oltenița fiind de 50.000 de lei (10% din valoarea maximă a proiectului).

Potrivit Hotărârii adoptate, s-a aprobat și plata, din bugetul local, a sumelor reprezentând cheltuielile conexe neeligibile ce pot apărea pe durata derulării proiectului, necesare implementării acestuia în condiții optime.

Monumentul eroilor din Războiul de Întregire Naţională din Olteniţa, inaugurat la 29 iunie 1930, este situat în centrul orașului, pe B-dul Republicii, şi este opera sculptorului Ion Iordănescu. Piedestalul, de forma unui trunchi de piramidă alungit, realizat din blocuri paralelipipedice de calcar, este surmontat de un grup statuar ronde-bosse, turnat în bronz, înalt de 2,50 m şi reprezentând două personaje: un soldat în ţinută de campanie, care ţine în mâna dreaptă o armă în cumpănire, cu stânga indicând direcţia înainte, şi o femeie reprezentând Victoria, având in mâna stangă o trâmbită din care sună începerea atacului, iar în mâna dreaptă o cunună de lauri.

Pe faţadele piedestalului sunt montate plăci din bronz, pe care se află gravat următorul text: „Eroilor din Olteniţa, adâncă recunoştinţă”.

Pe monument sunt înscrise numele a 166 de militari, fii ai localităţii, căzuţi la datorie în luptele din Primul Război Mondial.

Institutul Naţional al Patrimoniului (INP) acordă prin Timbrul Monumentelor Istorice (TMI) finanţări nerambursabile pentru proiecte care au ca scop protejarea şi promovarea monumentelor istorice, cu derulare în perioada cuprinsă între data semnării contractului de finanţare şi 31 decembrie 2025.

Suma disponibilă pentru finanţare nerambursabilă pentru sesiunea de finanţare I / 2025 este de 8.500.000 lei.

Domeniul pentru care pot fi depuse proiecte în această sesiune este:

- elaborarea de reglementări tehnico-economice, de norme şi metodologii privind elaborarea de documentaţii specifice, executarea de lucrări pentru protejarea monumentelor istorice.

Subprogramele pentru care vor fi acordate finanţări nerambursabile în cadrul prezentei sesiuni şi sumele disponibile sunt următoarele:

▪ subprogramul proiectare - elaborarea documentaţiilor tehnico-economice pentru intervenţii asupra monumentelor istorice, în vederea solicitării de finanţări în viitorul cadru financiar multianual al Uniunii Europene (2021-2027) şi în cadrul diferitelor programe naţionale – 5.000.000 lei;

▪ subprogramul punere în valoare – interpretare și prezentare – 2.500.000 lei.

Termenul limită de înscriere a proiectelor: 21 mai 2025, ora 17:00.

Mai multe detalii aici https://patrimoniu.ro/ro/articles/kd-wyca4u83hdw

Ștefan Vodă | Execuția bugetară după primele 3 luni ale anului

Ștefan Vodă | Execuția bugetară după primele 3 luni ale anului

Consilierii locali au aprobat execuția bugetului local pe trimestrul I al acestui an.

La finele perioadei, Veniturile totale au fost cifrate la 1.884.158,95 lei din care 822.748,95 lei reprezintă sume încasate la bugetul local. Diferența de 1.061.410 lei reprezintă subvenții de la bugetul de stat, în cuantum de 41.276 lei (26% din prevederea anuală), cote și sume defalcate din impozitul pe venit, în sumă de 269.134 lei (16% din prevederea anuală), respectiv sume defalcate din TVA, în cuantum de 751.000 lei (30% din prevederea anuală).

În ceea ce privește sumele încasate la bugetul local, situația se prezintă astfel:

- Impozit pe venit – 6.245,30 lei (13% din prevederea anuală)

- Impozite și taxa pe proprietate – 647.932,03 lei (75% din prevederea anuală și respectiv 295% din prevederea trimestrială!)

- Taxa pe utilizarea bunurilor – 79.882 lei (43% din prevederea anuală și respectiv 170% din prevederea trimestrială)

- Alte impozite și taxe fiscale – 34.967,42 lei (21% din prevederea anuală)

- Venituri din proprietate – 34.246 lei (43% din prevederea anuală)

- Venituri din amenzi, penalități și confiscări – 19.476 lei (17% din prevederea anuală, respectiv 70% din prevederea trimestrială).

În ceea ce privește Cheltuielile, după primele 3 luni, acestea au fost în sumă totală de 1.163.483,46 lei, incluzând Cheltuielile de personal (598.328 lei), Bunuri și servicii (256.252,46 lei) și Asistență socială (308.904 lei).

Consiliul Județean Călărași sprijină cu toată convingerea aceste inițiative care inspiră, dezvoltă și dau sens educației orientate spre viitor

Consiliul Județean Călărași sprijină cu toată convingerea aceste inițiative care inspiră, dezvoltă și dau sens educației orientate spre viitor

Vineri, 16 mai, președintele Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță, a participat la două evenimente de referință pentru educația științifică și tehnică din județ.

Primul moment a avut loc la Biblioteca Județeană „Alexandru Odobescu”, unde a fost inaugurată ediția a XXIV-a a manifestărilor „Științei și Tehnicii Școlare – Florin Vasilescu”, eveniment organizat de Fundația Grupul de Inițiativă pentru Învățământul Fizicii, în parteneriat cu biblioteca. Concursul interdisciplinar reunește elevi, profesori și oameni dedicați cunoașterii, promovând inovația și pasiunea pentru știință.

Al doilea eveniment, găzduit de foaierul Centrului Județean de Cultură și Creație „Barbu Știrbei”, a fost Târgul Științei, unde 8 licee și 18 școli din județ au prezentat proiecte sclipitoare de robotică, telecomunicații, fizică, chimie și matematică. Tinerii au demonstrat că viitorul se construiește cu idei curajoase și aplicații practice — un submarin funcțional și un robot cu deplasare omnidirecțională au impresionat prin ingeniozitate și execuție tehnică.

Evenimentele au beneficiat de susținerea prof. Călin Nicușor, inspector școlar general adjunct, și a prof. dr. Klaus Nicolae Micescu, personalități de marcă în promovarea excelenței educaționale în județul Călărași.

Consiliul Județean Călărași sprijină cu toată convingerea aceste inițiative care inspiră, dezvoltă și dau sens educației orientate spre viitor, aducând recunoștință cadrelor didactice implicate și felicitări elevilor care dovedesc, prin creativitate și muncă, că știința are viitor în județul nostru.

Sursa text și foto Facebook / Consiliul Județean Călărași

iliutastiinta2

Free Joomla templates by Ltheme