Spanțov | Finanțare pentru promovarea digitalizării

Spanțov | Finanțare pentru promovarea digitalizării

Primăria comunei Spanțov a demarat procedurile pentru implementarea proiectului “Valorificarea avantajelor digitalizării, în beneficiul cetățeniilor, al organizațiilor de cercetare și al autoritățiilor publice din Comuna Spanțov, Județul Călărași”, finanțat prin Programul Regional Sud Muntenia 2021 - 2027 Prioritatea 1 - „O regiune competitivă prin inovare, digitalizare și întreprinderi dinamice” Obiectivul specific RSO1.2 - „Valorificarea avantajelor digitalizării, în beneficiul cetățenilor, al companiilor, al organizațiilor de cercetare și al autorităților publice”

În acest sens, Primăria a achiziționat prin SICAP servicii de proiectare faza PT pentru implementarea soluțiilor digitale în conformitate cu legislația în vigoare și bunele practici în domeniu:

• Detalierea soluțiilor tehnice propuse în cadrul studiului de fezabilitate;

• Elaborarea documentației tehnice pentru execuție;

• Asigurarea compatibilității sistemelor IT propuse;

• Asigurarea respectării cerințelor legale (inclusiv GDPR, securitate IT);

• Suport pentru obținerea avizelor, acordurilor și aprobărilor necesare.

Apelul de proiecte PRSM/473/PRSM_P1/OP1/RSO1.2/PRSM_A38 - Valorificarea avantajelor digitalizării, în beneficiul cetățenilor, al organizațiilor de cercetare și al autorităților publice, prin investiții în dezvoltarea infrastructurii, serviciilor și echipamentelor IT relevante și necesare vizează:

1. Achiziția de dispozitive și echipamente de hardware și software TIC, IoT, instalații necesare, eficiente energetic, scalabile, de înaltă disponibilitate, inclusiv servicii de instalare, configurare și punere în funcțiune, testarea tehnologiilor și soluțiilor care sprijină digitalizarea.

2. Achiziția, dezvoltarea, testarea și pilotarea soluțiilor și aplicațiilor digitale de tip cloud computing (Saas, PaaS, IaaS).

3. Achiziția și/sau dezvoltarea de software/licențe pentru:

- configurarea și implementarea bazelor de date;

- migrarea și integrarea diverselor structuri de date existente;

- sisteme/soluții de facturare, plată, monitorizare a contractelor publice, inclusiv de arhivare;

- dezvoltarea și implementarea de soluții bazate pe IA (Artificial Intelligence): tehnologii lingvistice, tehnologii vocale, chat-bots, instrumente de traducere automată, de analiză a textului, de sinteză a vorbirii etc.;

- sisteme/soluții de administrare a spațiilor/ rețelelor/ echipamentelor - pentru gestiunea utilităților, monitorizare consumuri etc.;

- securitate cibernetică (protecția tranzacțiilor online și a datelor personale): soluții pentru securizarea rețelelor, securizarea sistemelor de calcul, criptare de documente, securizarea prezenței pe internet.

4. Construirea/ reabilitarea/ modernizarea/ extinderea spațiilor pentru găzduirea infrastructurii IT, inclusiv dezvoltarea/extinderea rețelei de alimentare cu energie electrică, cabluri de fibră optică și dotarea spațiilor pentru găzduirea infrastructurii IT cu echipamente de comunicații de mare capacitate, sisteme de climatizare redundantă și eficientă din punct de vedere energetic, pentru securitate fizică (control, acces, monitorizare video, antiefracție etc), sisteme de detecție și stingere incendiu cu gaz inert care să asigure protecția pentru întreaga infrastructură. Valoarea acestor cheltuieli va fi de maximum 20% din valoarea eligibilă a proiectului.

5. Activități obligatorii de comunicare și vizibilitate ce vor fi în conformitate cu prevederile contractului de finanţare și cu prevederile Ghidului de Identitate Vizuală „Vizibilitate, transparență și comunicare în perioada de programare 2021—2027”.

6. Activități conexe - creștere a capacității administrativă a solicitanților în domeniul digitalizării

Alocare financiară

Total: 46.879.964,79 € din care FEDR: 39.847.970,00 € și Buget Național: 7.031.994,79 €;

Limite financiare

Valoarea minimă eligibilă: 200.000,00 €

Valoarea maximă eligibilă: 8.000.000,00 €

Valoarea totală a proiectului poate fi majorată pe perioada implementării, cu condiția ca diferența dintre valoarea maximă eligibilă a proiectului și valoarea totală a acestuia, reprezintând cheltuieli neeligibile, să fie suportate de către solicitant.

Pentru autorități și instituții publice locale: minim 2%; pentru autorități și instituții publice centrale: 15%.

Oltenița | Festivalul-concurs național de folclor, tradiții și obiceiuri „Plaiuri Dunărene” – ediția a XVI-a, faza județeană: 25 mai 2025

Oltenița | Festivalul-concurs național de folclor, tradiții și obiceiuri „Plaiuri Dunărene” – ediția a XVI-a, faza județeană: 25 mai 2025

Municipiul Oltenița va găzdui duminică, 25 mai ediția a XVI-a, faza județeană a Festivalului – concurs național de folclor, tradiții și obiceiuri “Plaiuri Dunărene” la care vor participa elevi din 11 școli din județul nostru.

Anunțul a fost făcut de primarul Mihăiță Beștea care lansează, cu acest prilej, și o onvitație oltenițenilor iubitori de folclor, pe o rețea de socializare.

“Dragi oltenițeni,

Duminică, 25 mai, vă invit cu drag să fim alături de cei mai talentați tineri iubitori de tradiții, la Festivalul-concurs național de folclor, tradiții și obiceiuri „Plaiuri Dunărene” – ediția a XVI-a, faza județeană.

Evenimentul, susținut de Primăria Municipiului Oltenița și Direcția de Cultură, va aduce pe scenă elevi din 11 unități de învățământ din județul Călărași, într-o sărbătoare a autenticității și spiritului românesc. Ne vom bucura de 35 de momente artistice: obiceiuri tradiționale, dansuri populare, muzică vocală și instrumentală, toate pregătite cu suflet de aproape 90 de copii care iubesc folclorul și valorile noastre.

Invitați speciali: formația de dansuri „Tineretul Dunărean” din Tutrakan, Bulgaria, o prezență care întărește prietenia transfrontalieră și ne leagă prin frumusețea tradițiilor.

Vă aștept cu drag să ne bucurăm împreună de o zi în care Oltenița devine din nou gazda bucuriei, a portului popular și a moștenirii culturale românești!

Folclorul trăiește prin noi și prin copiii noștri!”, se arată în mesajul postat pe pagina personală de Facebook de primarul Beștea.

CJ Călărași | Campanie de screening pentru depistarea tuberculozei în județul Călărași

CJ Călărași | Campanie de screening pentru depistarea tuberculozei în județul Călărași

Consiliul Județean Călărași este partener în proiectul „SCREENING TB”, o inițiativă națională care aduce servicii medicale gratuite mai aproape de oameni.

Proiectul “SCREENING TB – Organizarea programului de depistare precoce a tuberculozei la populația vulnerabilă” se va derula în perioada mai- iunie 2025, în 20 de localități din județ: Sărulești, Fundulea, Dragoș Vodă, Lehliu Gară, Budești, Ciocănești, Frasinet, Frumușani, Galbinași, Plătărești, Roseti, Spantov, Stefan Vodă, Ulmu, Vlad Țepeș, Ștefan cel Mare, Mănăstirea, Curcani, Nicolae Bălcescu, Chiselet.

Comunitățile au fost stabilite cu sprijinul reprezentantului județean al Programului Național de Prevenire și Control al Tuberculozei, în funcție de incidența locală a tuberculozei.

Caravana medicală este dotată cu aparatură modernă și va fi însoțită de o echipă de specialiști. Totodată, se va desfășura o campanie de informare și educare privind prevenția și importanța diagnosticării timpurii.

"Sănătatea este prioritatea zero – nu doar declarativ, ci prin fapte.Tuberculoza nu doare la început. Dar când doare, de multe ori e prea târziu. De aceea, e mult mai ușor să previi decât să tratezi. Și pentru asta, trebuie să știi. Să înțelegi. Să vrei. Sănătatea și educația merg mână în mână.

Dacă nu explicăm clar și omenește, riscăm să pierdem ce e mai valoros: viața. Mulțumim doamnei Paula Rusu și echipei de la „Marius Nasta” pentru implicare. Continuăm. Cu respect. Cu responsabilitate. În fiecare zi" - a declarat vicepreședintele CJ, Bogdan Mihai, la lansarea proiectului.

Sursa text și foto Consiliul Județean Călărași / Facebook

Călărași | Consiliul Local, convocat joi, 29 mai, în ședință ordinară. Vezi ordinea de zi!

Călărași | Consiliul Local, convocat joi, 29 mai, în ședință ordinară. Vezi ordinea de zi!

Consiliul Local al municipiului Călăraşi se convoacă în şedinţa ordinară, joi, 29.05.2025, ora 16.30 în sala de şedinţe a Consiliului Local Călăraşi și prin mijloace electronice, respectiv aplicaţia whatsapp/SMS, cu următoarea ordine de zi:

  1. Proiect de hotărâre privind aprobarea deplasării unei delegaţii reprezentative a municipiului Călăraşi în localitatea Bielsk Podlaski, Polonia.
  2. Proiect de hotărâre privind aprobarea criteriilor de punctare (criterii de eligibilitate, prioritate, restrictive şi de selecţie) pentru soluţionarea cererilor de locuinţe sociale precum şi actelor justificative pentru întocmirea dosarelor.
  3. Proiect de hotărâre privind aprobarea statului de funcţii al Căminului pentru persoane vârstnice ,,Sf. Antim Ivireanul” Călăraşi.
  4. Proiect de hotărâre privind aprobarea componenţei Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului şi Urbanism din cadrul Primăriei municipiului Călăraşi şi a Regulamentului de Organizare şi Funcţionare al acesteia.
  5. Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal pentru ,,Amenajare bază sportivă şi obiective cu funcţiuni conexe”, situat în municipiul Călăraşi, strada Rocada, nr. 70B, judeţul Călăraşi.
  6. Proiect de hotărâre privind aprobarea vânzării cu drept de preemţiune către constructorul de bună credinţă a imobilului – teren în suprafaţă de 2000 mp, situat în Călăraşi, strada Aleea Dumbrava Minunată, nr. 4, identificat prin cartea funciară nr. 27219, aflat în domeniul privat al U.A.T. Municipiul Călăraşi, pe care se află edificată o construcţie, regim de înălţime P+E, proprietatea Remat SA.
  7. Proiect de hotărâre privind aprobarea exercitării dreptului de uz şi servitute, de către Reţele Electrice România S.A., prin Domarex 94 S.R.L., asupra imobilului – teren în suprafaţă de 14 mp, înscris în cartea funciară 34365, aparţinând domeniului privat al U.A.T. Municipiul Călăraşi, în vederea racordării la reţeaua electrică a obiectivului de investiţii - Bază Sportivă situată în Municipiul Călăraşi, strada Aleea Dumbrava Minunată, nr. 4, judeţul Călăraşi.
  8. Proiect de hotărâre privind aprobarea exercitării dreptului de uz şi servitute, de către Reţele Electrice România S.A., asupra imobilului – teren în suprafaţă de 24,4 mp, aparţinând domeniului public al U.A.T. Municipiul Călăraşi, perpendicular cu strada Dumbravei, între blocul existent E13 (sc. A) şi noua clădire – bloc locuinţe sociale, nr. 15 (spaţiu verde), pentru amplasarea post transformare în anvelopă de beton (PTAB) în vederea racordării la reţeaua electrică a obiectivului de investiţii - Bloc de locuinţe sociale, nr. 15, tronson A+B (E26).
  9. Proiect de hotărâre pentru revocarea Hotărârii Consiliului Local nr.147/29.08.2024 privind aprobarea repartizării și atribuirii în folosința gratuită a unui lot de teren situat în intravilanul municipiului Călărași cu destinația de construire locuință proprietate personală, conform prevederilor Legii nr. 15/2003, domnului Stan Adrian Mirel.
  10. Proiect de hotărâre privind utilizarea sumei de 5.000.000 lei din excedentul bugetar rezultat la încheierea exercițiului bugetar 2024, în exercițiul bugetar 2025, pentru secțiunea de dezvoltare.
  11. Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului propriu al municipiului Călăraşi pe anul 2025.
  12. Proiect de hotărâre privind alegerea preşedintelui de şedinţă al Consiliului local Călăraşi pe perioada 01.06.2025 - 31.08.2025.

Diverse.

Consilierii județeni, convocați miercuri, 28 mai, în ședință ordinară!

Consilierii județeni, convocați miercuri, 28 mai, în ședință ordinară!

Consiliul Județean Călărași se va întruni în ședință ordinară miercuri, 28 mai 2025, ora 12:00, în sala de ședințe „Mihai Arbagic” din municipiul Călărași.

Ordinea de zi completă este următoarea:

1.Proiect de hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri si cheltuieli al Societății Drumuri si Poduri S.A. Călărași pe anul 2025;

2.Proiect de hotărâre privind modificarea și completarea Hotărârii nr. 59/2025 pentru aprobarea standardelor de cost pentru serviciile sociale, a costului de întreținere a unei persoane adulte asistată în centrele de adulți și a costului serviciilor sociale destinate protecției și promovării drepturilor copilului în centrele de copii, pe anul 2025;

3.Proiect de hotărâre privind aprobarea contului anual de execuție a bugetului Județului Călărași la 31 decembrie 2024;

4.Proiect de hotărâre privind trecerea unor imobile din domeniul public al Județului Călărași în domeniul privat al acestuia în vederea vânzării prin licitație publică;

5.Proiect de hotărâre privind aprobarea închirierii, prin licitație publică, a imobilului înscris în Cartea funciară nr. 33891-C1-U1 UAT Călărași, aflat în domeniul public al județului Călărași;

6.Proiect de hotărâre privind aprobarea închirierii, prin licitație publică, a imobilului înscris în Cartea funciară nr. 29997-C1 UAT Călărași, aflat în domeniul public al județului Călărași;

7.Proiect de hotărâre privind desemnarea a 6 consilieri judeţeni ca membri ai Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică;

8.Proiect de hotărâre pentru completarea Hotărârii nr. 27/2021 privind aprobarea Strategiei de Dezvoltare Durabilă a Județului Călărași pentru perioada 2021 – 2027;

9.Proiect de hotărâre privind încetarea activității Unității de Asistență Medico-Socială Călărași;

10.Proiect de hotărâre privind schimbarea sediului și relocarea beneficiarilor Centrului de Primire în Regim de Urgență ”Sfânta Maria” Călărași, precum și aprobarea Regulamentului de Organizare și Funcționare al acestuia;

11.Proiect de hotărâre pentru aprobarea modificării Statului de funcții al Spitalului de Pneumoftiziologie Călărași;

12.Diverse.

CJ Călărași | Laurențiu Ionescu: Astfel de inițiative construiesc punți între oameni, instituții și mediul economic, generând soluții reale pentru viitor

CJ Călărași | Laurențiu Ionescu: Astfel de inițiative construiesc punți între oameni, instituții și mediul economic, generând soluții reale pentru viitor

Vicepreședintele Consiliului Județean Călărași, Laurențiu Dan Ionescu, a participat astăzi la „Bursa Generală a Locurilor de Muncă 2025”, organizată de AJOFM Călărași – eveniment desfășurat la nivel național, dedicat tuturor categoriilor de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă.

La Călărași, 40 de agenți economici au oferit 207 locuri de muncă în domenii diverse: construcții, industrie alimentară și ușoară, agricultură, comerț, transporturi, turism, servicii de pază, energie, IT, textile, panificație, reciclare și protecția mediului. A fost prezent și standul EURES, cu oferte pentru cei interesați de un loc de muncă în străinătate. De asemenea, Centrul Militar Județean Călărași – Biroul Informare Recrutare a participat cu un stand de promovare a ofertei educaționale a Ministerului Apărării Naționale pentru profesia militară ofițeri, maiştri militari, subofiţeri, soldat gradat profesionist, rezerviști voluntari în domeniul forțelor terestre, forţe aeriene, forţe navale, comunicaţii şi logistică, care se adresează tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18-45 ani, absolvenţi de liceu cu diplomă de bacalaureat, respectiv 10 clase (voluntari rezervisti).

„Obiectivul nostru este să stopăm exodul forței de muncă din județ, să atragem investitori și să sprijinim sectorul privat, reducând astfel rata șomajului. Ne dorim ca cei plecați din țară să se poată întoarce acasă, lângă familiile lor. Felicit echipa AJOFM și pe doamna directoare Doinița Nicolae pentru organizarea impecabilă a acestui eveniment. Astfel de inițiative construiesc punți între oameni, instituții și mediul economic, generând soluții reale pentru viitor" - a declarat vicepreședintele CJ Călărași, Laurențiu Dan Ionescu.

Sursa text și foto Consiliul Județean Călărași / Facebook

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.