Convocați luni, 19 mai, în ședință extraordinară, consilierii locali a au aprobat depunerea proiectului “Restaurarea și valorificarea monumentului eroilor din războiul de întregire națională – un demers de conservare a memoriei colective și de revitalizare urbană” în cadrul Sesiunii de finanțare TMI – I/2025 Subprogramul Proiectare “Elaborarea documentațiilor tehnice pentru intervenții asupra monumentelor istorice”, derulată de Institutul Național al Patrimoniului.
Valoarea totală a investiției este estimată la 500.000 lei, contribuția Municipiului Oltenița fiind de 50.000 de lei (10% din valoarea maximă a proiectului).
Potrivit Hotărârii adoptate, s-a aprobat și plata, din bugetul local, a sumelor reprezentând cheltuielile conexe neeligibile ce pot apărea pe durata derulării proiectului, necesare implementării acestuia în condiții optime.
Monumentul eroilor din Războiul de Întregire Naţională din Olteniţa, inaugurat la 29 iunie 1930, este situat în centrul orașului, pe B-dul Republicii, şi este opera sculptorului Ion Iordănescu. Piedestalul, de forma unui trunchi de piramidă alungit, realizat din blocuri paralelipipedice de calcar, este surmontat de un grup statuar ronde-bosse, turnat în bronz, înalt de 2,50 m şi reprezentând două personaje: un soldat în ţinută de campanie, care ţine în mâna dreaptă o armă în cumpănire, cu stânga indicând direcţia înainte, şi o femeie reprezentând Victoria, având in mâna stangă o trâmbită din care sună începerea atacului, iar în mâna dreaptă o cunună de lauri.
Pe faţadele piedestalului sunt montate plăci din bronz, pe care se află gravat următorul text: „Eroilor din Olteniţa, adâncă recunoştinţă”.
Pe monument sunt înscrise numele a 166 de militari, fii ai localităţii, căzuţi la datorie în luptele din Primul Război Mondial.
Institutul Naţional al Patrimoniului (INP) acordă prin Timbrul Monumentelor Istorice (TMI) finanţări nerambursabile pentru proiecte care au ca scop protejarea şi promovarea monumentelor istorice, cu derulare în perioada cuprinsă între data semnării contractului de finanţare şi 31 decembrie 2025.
Suma disponibilă pentru finanţare nerambursabilă pentru sesiunea de finanţare I / 2025 este de 8.500.000 lei.
Domeniul pentru care pot fi depuse proiecte în această sesiune este:
- elaborarea de reglementări tehnico-economice, de norme şi metodologii privind elaborarea de documentaţii specifice, executarea de lucrări pentru protejarea monumentelor istorice.
Subprogramele pentru care vor fi acordate finanţări nerambursabile în cadrul prezentei sesiuni şi sumele disponibile sunt următoarele:
▪ subprogramul proiectare - elaborarea documentaţiilor tehnico-economice pentru intervenţii asupra monumentelor istorice, în vederea solicitării de finanţări în viitorul cadru financiar multianual al Uniunii Europene (2021-2027) şi în cadrul diferitelor programe naţionale – 5.000.000 lei;
▪ subprogramul punere în valoare – interpretare și prezentare – 2.500.000 lei.
Termenul limită de înscriere a proiectelor: 21 mai 2025, ora 17:00.
Mai multe detalii aici https://patrimoniu.ro/ro/articles/kd-wyca4u83hdw