Mihăiță Beștea | Începem o nouă etapă, una în care ne angajăm să facem treabă bună pentru Oltenița!

Mihăiță Beștea | Începem o nouă etapă, una în care ne angajăm să facem treabă bună pentru Oltenița!

Primarul ales al Olteniței, Mihăiță Beștea a anunțat astăzi pe o rețea de socializare că joi, 24 octombrie va avea loc ședința de constituire a noului Consiliu Local, în cadrul căreia va depune și jurământul. Ceremonia se va desfășura în sala de spectacole din cadrul Direcției de Cultură Oltenița, începând cu ora 13.00.

”Dragi oltenițeni,

Vă invit să luați parte la un moment important pentru comunitatea noastră – ceremonia de învestire a Consiliului Local Oltenița și a noului primar, care va avea loc mâine, 24 octombrie, de la ora 13:00 la sala de spectacole din cadrul Direcției de Cultură Oltenița.

Acesta este începutul unei noi etape pentru Municipiul Oltenița, momentul în care începem să transformăm orașul nostru în mai bine, așa cum ne dorim cu toții.

Am ales să candidez pentru că, la fel ca dumneavoastră, cunosc bine provocările cu care ne confruntăm zi de zi. Văd toate neajunsurile, lipsurile și aspectele care pot fi îmbunătățite, dar și oportunitățile pe care le putem valorifica pentru a face lucrurile mai bine.

Ceremonia de învestire nu va fi doar o formalitate, ci și o ocazie de a ne cunoaște , de a discuta despre viziunea pe care o avem pentru orașul nostru și despre pașii pe care îi vom urma împreună. Vreau să subliniez că ușa biroului meu va fi întotdeauna deschisă pentru dumneavoastră. Voi fi aici să vă ascult, să vă înțeleg nevoile și să găsim împreună cele mai bune soluții pentru problemele cu care ne confruntăm.

De mâine începem o nouă etapă, una în care ne angajăm să facem treabă bună pentru Oltenița! Fie că este vorba despre infrastructură, sănătate, educație sau dezvoltarea economică, fiecare decizie va fi luată în interesul comunității noastre.

Vreau să creăm un oraș în care fiecare cetățean să se simtă ascultat , un oraș unde putem construi împreună un mediu prosper și sănătos pentru generațiile viitoare.

Vă aștept cu drag la ceremonia de învestire!”, a scris Mihăiță Beștea pe pagina personală de Facebook.

Oltenița | Ședința de constituire a Consiliului Local, programată până la finele săptămânii

Oltenița | Ședința de constituire a Consiliului Local, programată până la finele săptămânii

Noul Consiliu Local Oltenița ar putea intra în pâine până la finele acestei săptămâni. Surse din cadrul PSD susțin că ceremonia de constituire a Consiliului Local în cadrul căreia primarul ales, Mihăiță Beștea, va depune jurământul ar putea avea loc joi sau sâmbătă.

În acest moment, au fost validați de către instanță doar 14 din cei 19 consilieri locali. 11 provin de la PSD, 2 de la PNL și 1, de la AUR. Din restul de 5, 2 sunt de la PSD și 3, de la PNL.

Din noul Consiliu nu a face parte fostul primar, Costinel Milescu care a decis să se retragă și din partid. În schimb va urca un alt fost primar, Petre Țone, reprezentant AUR (primar între anii 2012-2020).

Lista cu aleșii PSD

Cei 11 consilieri locali validați sunt: Ion Pițoi, Laura Munteanu, Adrian Pestrițu, Claudia Diaconu, Cristian Laurențiu Ivan, Gabriel Cotea, Cornel Enciu, Nicolae Scăețeanu, Liliana Petre, Vasile Dumitru, Lenuța Coman.

S-au retras din lista inițială Mihăiță Beștea (prima poziție) întrucât a obținut mandatul de primar și Ovidiu Constantin Stoichici (poziția 13) care va deveni consilier județean. Vor urca în locul lor, cel mai probabil, Alexandru Marian Popa (poziția 14) și Florin Jenel Nuțu (poziția 15).

Lista cu aleșii PNL

Doar 2 din cei 5 consilieri locali au fost până acum validați de instanță. E vorba de Dumitru Pană (locul 3) și Gheorghe Dumitru (locul 5). S-au retras Costinel Milescu (locul 1), Cristian Iorga (locul 2) care va deveni consilier județean și Liviu Capșa (locul 4). Prin urmare ar putea fi validați, în continuare, George Ciorică (locul 6), Cristiana Drăgan (locul 7) și Dumitrița Stanciu (locul 8).

Rezultate alegeri locale 9 iunie 2024

Primar

1. Mihăiță Beștea (PSD): 5.934 voturi | 59,10%

2. Costinel Milescu (PNL): 2.393 voturi | 23,83%

Consiliul Local: 19 mandate

1. PSD - 13 mandate (unul la redistribuire): 5.680 voturi | 57,05%

2. PNL - 5 mandate (unul la redistribuire): 2.149 voturi | 21,58%

3. AUR - 1 mandat: 605 voturi | 6,07%

Roseți | Actualizarea SF-ului, indicatorilor tehnico-economici și a PT-ului aferente investiției ‘’Extindere rețea canalizare menajeră, racorduri la rețeaua de canalizare menajeră și extindere stație de epurare”

Roseți | Actualizarea SF-ului, indicatorilor tehnico-economici și a PT-ului aferente investiției ‘’Extindere rețea canalizare menajeră, racorduri la rețeaua de canalizare menajeră și extindere stație de epurare”

La finele lunii septembrie, consilierii locali au adoptat printre altele și Hotărârea privind aprobarea actualizării studiului de fezabilitate general, a indicatorilor tehnico-economici, a Proiectului tehnic (PTh) și a Detaliilor de execuție (D.D.E) precum și a devizului general, aferente obiectivului de investiții: ‘’Extindere rețea canalizare menajeră, racorduri la rețeaua de canalizare menajeră și extindere stație de epurare în comuna Roseți, județul Călărași’’ aprobat pentru finanțare prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.

Hotărârea prevede aprobarea de la bugetul local a sumei de 4,286.702.83 lei, reprezentând categoriile de cheltuieli finanțate de la bugetul local. Suma finanțată de la bugetul de stat este de 3.998.394,84 lei, inclusiv TVA.

În prezent, rețeaua de canalizare existentă nu acoperă întreaga suprafață a localității și prin urmare este necesară extinderea acesteia pe următoarele străzi din localitate: Baladei, Ion Creangă, Parcului, Dunărea, Școlii, Plaurului, Bradului, Izvor, Lebedei, General Popescu Ion Oiță, C.A Rosetti, cu o lungime de aproximativ 5.000 m și care va deservi un număr de 680 beneficiari.

Vlad Țepeș | Lucrările de reabilitare termică a școlii I-VIII (Corp2) au fost recepționate

Vlad Țepeș | Lucrările de reabilitare termică a școlii I-VIII (Corp2) au fost recepționate

La mijlocul acestei luni s-a semnat procesul verbal de recepție la terminarea lucrărilor aferente investiției proiectului “Renovarea moderată a clădirii publice școala I-VIII (Corp 2) din localitatea Vlad Țepeș, jud. Călărași”, finanțat prin PNRR.

Au fost realizate: lucrări de reabilitare termică a elementelor de anvelopă a clădirii, lucrări de instalare/reabilitare/modernizare a sistemelor de încălzire, lucrări de reabilitare/modernizare a sistemului de iluminat aferent clădirii, lucrări de reabilitare/modernizare a sistemelor de climatizare și/sau ventilare mecanică pentru asigurarea calității aerului interior precum și lucrări de instalare a unor sisteme alternative de producere a energiei electrice și/sau termice pentru consum propriu.

Durata contractului pentru execuția lucrărilor a fost de 12 luni, perioada minimă de garanție a lucrărilor fiind de 36 luni. Valoarea lucrărilor a fost de 1.585.178,32 lei (TVA inclus).

Vlad Țepeș | Primarul Marian Iliuță a depus jurământul

Vlad Țepeș | Primarul Marian Iliuță a depus jurământul

Începând de astăzi, 22 octombrie debutează cel de-al doilea mandat consecutiv de primar al comunei Vlad Țepeș al lui Marian Iliuță.

Social-democratul a depus jurământul după ce pe 9 iunie a câștigat la pas alegerile locale, cu un procent de 77,86% (795 de voturi). În noul Consiliu Local, PSD deține 9 din cele 11 mandate (773 de voturi, 75,63%), celelalte două mandate fiind câștigate de PNL (214 voturi, 20,43%).

La ceremonia de constituire a Consiliului Local, în cadrul căreia și primarul reales, Marian Iliuță, a depus jurământul au participat subprefectul Virgil Diaconu, Daniela Mihai, prima propunere a social-democraților pentru Senatul României și președintele PSD și al CJ Călărași, Vasile Iliuță care a transmis și un mesaj pe o rețea de socializare.

“Prezența mea și a echipei mele la constituirea Consiliilor Locale din județ este un gest de normalitate politică și administrativă.

Primarul Marian Iliuță și consilierii locali ai comunei Vlad Țepeș au demonstrat în mandatul 2020-2024 că sunt gospodari și preocupați de bunăstarea locuitorilor care i-au ales.

Într-o discuție, primarul Marian Iliuță mi-a clarificat viziunea lui despre cum trebuie să funcționeze primăria, despre faptul că patru ani trec repede și este necesar să se acționeze corect, concret și aplicat pentru a implementa proiectele necesare și a asigura continuitatea acestora.

Aprob o astfel de gândire și le urez mult succes în noul mandat 2024-2028!”, a scris Vasile Iliuță pe Facebook.

vladtepes2

Grădiștea | Primarul Vasile Matei a depus jurământul

Grădiștea | Primarul Vasile Matei a depus jurământul

Pe 9 iunie, locuitorii comunei Grădiștea au ales într-o proporție covârșitoare să meargă în continuare pe mâna lui Vasile Matei. Primarul social-democrat a obținut atunci un rezultat excelent, câștigând competiția pentru Primărie într-o manieră entuziasmantă: 1822 de voturi (70,59%), la aproape 1200 de voturi distanță de principala sa contracandidată, Vicuța Nica (PNL), viceprimar în funcție la momentul votului (629 de voturi, adică 24,37%).

Pe 3 s-a situat useristul Cristian Eremia (ADU) care n-a obținut decât 130 de voturi (5,03%), deși era consilier județean în funcție!).

Astăzi, 21 octombrie, în cadrul unei ceremonii conduse de subprefectul Virgil Diaconu și secretarul general al Prefecturii, Emil Mușat, primarul reales și cei 13 consilieri locali au depus jurământul.

În noul mandat care a debutat astăzi, PSD se simte confortabil și în Consiliul Local. Dacă în urmă cu 4 ani, social-democrații aveau doar 7 mandate, de acum ei vor deține 9 mandate (1747 de voturi, adică 67,97%), fiind secondați de liberali, 3 mandate (603 voturi, adică 23,46%). ADU / USR are un singur mandat (220 de voturi, adică 8,56%).

Vasile Matei, primar comuna Grădiștea

9 iunie 2024: 1822 de voturi | 70,59%

27 septembrie 2020: 1282 de voturi | 51,36%

mateidepunerejuramant2

Free Joomla templates by Ltheme