Noul Consiliu Local Oltenița ar putea intra în pâine până la finele acestei săptămâni. Surse din cadrul PSD susțin că ceremonia de constituire a Consiliului Local în cadrul căreia primarul ales, Mihăiță Beștea, va depune jurământul ar putea avea loc joi sau sâmbătă.
În acest moment, au fost validați de către instanță doar 14 din cei 19 consilieri locali. 11 provin de la PSD, 2 de la PNL și 1, de la AUR. Din restul de 5, 2 sunt de la PSD și 3, de la PNL.
Din noul Consiliu nu a face parte fostul primar, Costinel Milescu care a decis să se retragă și din partid. În schimb va urca un alt fost primar, Petre Țone, reprezentant AUR (primar între anii 2012-2020).
Lista cu aleșii PSD
Cei 11 consilieri locali validați sunt: Ion Pițoi, Laura Munteanu, Adrian Pestrițu, Claudia Diaconu, Cristian Laurențiu Ivan, Gabriel Cotea, Cornel Enciu, Nicolae Scăețeanu, Liliana Petre, Vasile Dumitru, Lenuța Coman.
S-au retras din lista inițială Mihăiță Beștea (prima poziție) întrucât a obținut mandatul de primar și Ovidiu Constantin Stoichici (poziția 13) care va deveni consilier județean. Vor urca în locul lor, cel mai probabil, Alexandru Marian Popa (poziția 14) și Florin Jenel Nuțu (poziția 15).
Lista cu aleșii PNL
Doar 2 din cei 5 consilieri locali au fost până acum validați de instanță. E vorba de Dumitru Pană (locul 3) și Gheorghe Dumitru (locul 5). S-au retras Costinel Milescu (locul 1), Cristian Iorga (locul 2) care va deveni consilier județean și Liviu Capșa (locul 4). Prin urmare ar putea fi validați, în continuare, George Ciorică (locul 6), Cristiana Drăgan (locul 7) și Dumitrița Stanciu (locul 8).
Rezultate alegeri locale 9 iunie 2024
Primar
1. Mihăiță Beștea (PSD): 5.934 voturi | 59,10%
2. Costinel Milescu (PNL): 2.393 voturi | 23,83%
Consiliul Local: 19 mandate
1. PSD - 13 mandate (unul la redistribuire): 5.680 voturi | 57,05%
2. PNL - 5 mandate (unul la redistribuire): 2.149 voturi | 21,58%
3. AUR - 1 mandat: 605 voturi | 6,07%