Grădiștea | Instanța a validat primii 11 consilieri locali

Grădiștea | Instanța a validat primii 11 consilieri locali

Judecătoria Călărași a validat joi, 10 octombrie, primii 11 consilieri din cei 13 posibili care vor activa în viitorul Consiliu Local al comunei Grădiștea. 8 dintre aceștia provin de la PSD, 2 de la PNL și 1 de la ADU (USR).

Instanța a mai invalidat mandatele de ales local ale lui Vasile Matei care și-a reînnoit mandatul de primar și, respectiv, Paul Nicușor Ștefănescu, de la PNL, ca urmare a neîndeplinirii condiţiei prevăzute de art. 114 alin. 2 lit. c) din OUG 57/2019. (şi-a pierdut calitatea de membru al partidului politic pe lista căruia a fost ales, urmare a demisiei sau urmare a excluderii prin hotărârea definitivă a forului competent al partidului politic ori prin hotărâre definitivă a unei instanţei judecătoreşti, fapt dovedit prin confirmările prevăzute la art. 121 alin. (1) sau prin hotărâre definitivă a instanţei judecătoreşti, după caz;).

La localele din 9 iunie, social-democratul Vasile Matei s-a clasat pe primul loc cu 1822 de voturi (70,59%), fiind urmat de Vicuța Nica (PNL) care a obținut 629 de voturi (24,37%), pe 3 situându-se Cristian Eremia (ADU / USR) cu doar 130 de voturi (5,03%).

Cu privire la Consiliul Local, PSD va avea majoritate absolută, obținând 9 mandate din care unul la redistribuire (1747 de voturi, 67,97%), PNL, 3 mandate (603 voturi, 23,46%) iar ADU / USR, 1 mandat (220 de voturi, 8,56%).

Lista cu consilierii locali validați joi de Judecătoria Călărași:

PSD (8): Sofian Carmen Gîdei, Nicoleta Chiru, Nicolae Florin Păun, Florentina Ardelean, Marius Nicolae Ivan, Iulian Lucian Mandache, Săndica Petrache, Gigel Mihai

PNL (2): Vicuța Nica, Niculae Panait

ADU (USR) (1): Cristian Eremia

Grădiștea | Mandatul de primar al lui Vasile Matei, validat de instanță

Grădiștea | Mandatul de primar al lui Vasile Matei, validat de instanță

În ședința din 3 octombrie, Judecătoria Călărași a validat alegerea lui Vasile în funcția de primar al comunei Grădiștea.

Susținut de PSD, Matei a obținut la localele din 9 iunie nu mai puțin de 1822 de voturi (70,59%), fiind urmat la mare distanță de Vicuța Nica (PNL), cu 629 de voturi (24,37%). Pe poziția a 3-a și ultima s-a clasat useristul Cristian Eremia, care a candidat sub sigla ADU, cu 130 de voturi (5,03%).

În viitorul Consiliu Local, PSD va face legea având 9 din cele 13 mandate posibile. PNL va fi reprezentat de 3 aleși locali iar ADU, de unul singur.

Decizia instanței Judecători Călărași:

”03.10.2024

Ora estimata: 14:00

Complet: Complet electoral 8

Tip solutie: Admite cererea

Solutia pe scurt: Validează alegerea domnului MATEI VASILE, candidat din partea Partidului Social Democrat la alegerile locale din 09.06.2024, în funcţia de Primar al Com. Grădiştea, jud. Călăraşi, pentru un mandat de patru ani de la data depunerii jurământului. Prezenta încheiere se comunică de îndată prefectului şi secretarului general al Com. Grădiştea, care are obligaţia aducerii la cunoştinţă publică prin afişarea acesteia la sediul U.A.T. a Com. Grădiştea, jud. Călăraşi, în termen de cel mult 24 de ore de la comunicare. Executorie, potrivit art. 534 din Codul de procedură civilă. Cu drept de apel pentru orice persoană interesată în termen de 2 de zile de la aducerea la cunoştinţă publică prin afişarea prezentei încheieri la sediul unităţii administrativ teritoriale, conform art. 149 alin. 3, 4 din OUG nr. 57/2019. Cererea de apel se depune la Judecătoria Călăraşi. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 03.10.2024.

Document: Încheiere finală (dezinvestire)   03.10.2024”

Independența | Noi propuneri de proiecte în agenda primarului

Independența | Noi propuneri de proiecte în agenda primarului

Primarul comunei Independența, Gabriel Rădulescu dezvoltă în continuare proiectele de modernizare a localității pe care o conduce din toamna anului 2020.

Unul dintre acestea vizează modernizarea și reabilitarea termică a Grădiniței cu Program Normal nr. 1 din satul Independența. O altă investiție care va fi demarată în următorii ani se referă la contruirea rețelei de canalizare în satele Vișinii și Potcoava, acolo unde în scurt timp vor începe lucrările de amenajare rețele de apă.

“Urmează să mai depunem proiecte. Unul pentru anvelopare gradiniță. Dacă demarăm proiectele privind rețelele de apă în Vișinii și Potcoava intenționăm să depunem proiecte și pe canalizare. E un curs logic, firesc. Nu te poți duce pentru proiecte de canalizare, dacă nu ai apa. Proiectul ăsta chiar ne-a ținut pe loc.”, a spus primarul Gabriel Rădulescu.

Chirnogi | Asfaltarea DC 27, realizată în proporție de 80%

Chirnogi | Asfaltarea DC 27, realizată în proporție de 80%

Lucrările de asfaltare a Drumului Comunal DC 27 sunt realizate în proporție de 70,-80%, a anunțat primarul comunei Chirnogi, Ion Ștefan.

“În ceea ce privește DC 27, în proporție de 70 – 80% proiectul este realizat. În extremitatea dinspre cpmuna Mitreni figurează un podeț cu niște capete de pod defecte pe care le-am reconstruit. Am intervenit și consider că am făcut un lucru necesar nu doar pentru locuitorii comunelor Mitreni și Chirnogi ci și pentru cei care fac traversarea de la DN 41 Oltenița – Giurgiu la DN 4 Oltenița – București.”, a declarat primarul Ion Ștefan într-un mesaj video postat pe pagina personală de Facebook.

Proiectul ”Lucrări de pietruire și asfaltare DC 27 în comuna Chirnogi, județul Călărași”, în valoare de circa 900 de mii de lei (fără TVA), este finanțat și de la bugetul local. Lungimea drumului este de 1470 metri și o lățime de 5 metri, urmând a se realiza și acostamente de 0,5 metri pe ambele părți. Tronsonul e cuprins de la intersecția cu Intrarea Digului (la ieșirea din comună către satul Clătești, comuna Mitreni). Lucrările, demarate la începutul lunii septembrie, sunt realizate de SC Drumuri și Poduri SA Călărași, societate aflată în subordinea Consiliului Județean Călărași.

 Chirnogi | Ion Ștefan: Ne preocupă zilnic ca localitatea noastră să arate cât mai bine

Chirnogi | Ion Ștefan: Ne preocupă zilnic ca localitatea noastră să arate cât mai bine

Comuna Chirnogi rămâne în continuare pe mâini bune. Primarul reales, Ion Ștefan este preocupat nu doar de atragerea de fonduri europene și guvernamentale pentru finanțarea unor investiții de care cetățenii au mare nevoie ci și de curățenir și aspectul localității. Bunăoară, în această toamnă primarul Ion Ștefan intenționează să planteze în jur de 2000 de trandafiri, atât în centrul localității cât și de-a lungul DN 41.

”Vreau să vă spun câteva lucruri și despre activitatea de curățenie care se derulează în cadrul comunei noastre. Aproape că am reușit să strângem tot ce înseamnă resturi vegetale pe care le-am depozitat într-un loc transformându-le apoi în compost.

Ne preocupă zilnic ca localitatea noastră să arate cât mai bine. În acest sens, mi-am propus să plantăm în această toamnă în jur de o mie, două mii de trandafiri. În centrul localității am plantat deja 400, 500 de trandafiri, urmează ca această activitate să o desfășurăm și de-a lungul DN 41 de la intrare până la ieșirea din comună. Producem acești trandafiri în plan local iar cu echipa noastră din Primărie încercăm să-i prăsim.”, a declarant primarul Ion Ștefan într-un mesaj video postat pe pagina personală de Facebook.

Detalii aici https://www.youtube.com/watch?v=nYN3qkKHXag

Chirnogi | Pista de biciclete, aproape finalizată!

Chirnogi | Pista de biciclete, aproape finalizată!

Într-un mesaj video postat pe o rețea de socializare, primarul localității Chirnogi, Ion Ștefan susține că proiectul privind amenajarea pistei de biciclete este foarte aproape de finalizare.

“Aș vrea să vă aduc la cunoștință că suntem într-un stadiu avansat de realizare cu anumite proiecte. Cu unele chiar într-un stadiu foarte avansat și aici mă refer, în primul rând, la proiectul finanțat din PNRR, cel legat de pistele de biciclete. Proiectul s-a executat atât pe partea dreaptă cât și pe partea stângă a străzii Pietruită când venim de la Poliția de Frontieră și ne intersectăm cu DN 41. Am reușit să facem modificările care erau necesare. Pista va fi cu siguranță funcțională și de ce nu? Și foarte utilă pentru noi toți. În momentul de față suntem la “finisare”, ca să zic așa.”, a spus primarul Ion Ștefan care a mai adăugat că se lucrează intens și la curățarea șanțurilor de pe marginea drumului. “Mai avem foarte puțin de lucru. Curățăm șanțurile ca să le dăm și o utilitate mai bună. Încercăm astfel să ne punem la adăpost și de anumite fenomene meteorologice, mă refer la ploile torențiale care generează mari cantități de apă. Am lucrat pe un tronson de 5, 600 de metri și intenționăm să continuăm pe toți cei 3 km aferenți ștr. Pietruită.”, a conchis primarul Ion Ștefan.

Infrastructura pentru transportul verde – piste pentru biciclete (și alte vehicule ușoare) la nivel local / metropolitană este finanțată în cadrul Planul Național de Redresare și Reziliență, Componenta 10 – Fond Local.

Lungimea totală a pistei este de 3.418,25 metri, din care partea stângă măsoară 1707,75 m iar partea dreaptă 1710,5 m. Pista începe de la DN 41, în apropierea Primăriei și continuă pe ambele părți ale străzii până la DN 41, în dreptul clădirii Pichetului de grăniceri. Pista are o lățime de 1,2 metri.

Valoarea totală a investiției este de 1.177.893,11 lei (TVA inclus). Suma asigurată din bugetul PNRR este de 836.859 lei (fără TVA) iar de la bugetul local de 341.034,11 lei (fără TVA). Proiectul mai prevede și instalarea a două stații de reîncărcare, în valoare totală de 246.135 lei (fără TVA).

Contractul de finanțare a fost încheiat de conducerea Primăriei cu MDLPA pe 16 decembrie 2022.

Mai multe detalii aici https://www.youtube.com/watch?v=nYN3qkKHXag

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.