78 % dintre marii operatori economici care comercializează legume şi fructe proaspete, in Romania, sancţionaţi de ANPC

78 % dintre marii operatori economici care comercializează legume şi fructe proaspete, in Romania, sancţionaţi de ANPC

Aflată, de la începutul lunii aprilie, în a doua etapă de control a operatorilor economici care comercializează legume şi fructe proaspete în lanţuri de magazine de tip hipermarket şi supermarket, depozite şi pieţe en-gros, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a verificat, la nivelul întregii ţări, modul în care sunt respectate prevederile legale privind protecţia consumatorilor în domeniul menţionat.

Acţiunile de control, desfăşurate până la această dată, au următoarele rezultate:

Au fost controlaţi*678 operatori economici, dintre care la un număr de 532 (78%) s-au constatat abateri de la prevederile legale în vigoare; A fost verificată o cantitatea 487 tone fructe şi legume proaspete din care 60 tone (12 %) nu se încadrau în prevederile legale.

Ca urmare a deficienţelor constatate, au fost dispuse următoarele măsuri:

oprirea definitivă şi retragerea de la comercializare a circa 9,5 tone de fructe şi legume, în valoare de 60.479 lei , produse improprii consumului uman;

oprirea temporară de la comercializare a cca. 135 tone fructe şi legume în valoare de 204.852 lei , până la remedierea neconformităţilor constatate;

aplicarea de 608 sancţiuni contravenţionale dintre care 260 avertismente şi 348 amenzi contravenţionale în valoare de 1.723.600 lei pentru încălcarea reglementărilor privind protecţia consumatorilor.

În cursul acţiunilor de control, s-au constatat o serie de abateri dintre care menţionăm:

fructe şi legume lovite, deshidratate, cu pete, pulpă moale, depreciate calitativ Fructe şi legume nesortate - calitatea fructelor expuse nu corespunde cu cea afişată

fructe şi legume depreciate, care prezintă părţi moi, alterate, pătate, cu urme de boli de depozit, atacate de mucegai, improprii consumului; nu sunt respectate criteriile de calitate pentru încadrarea la calitatea I

legume şi fructe fără etichete cu elementele de identificare şi caracterizare

neafişarea informaţiilor privind ţara de origine şi calitatea legumelor şi fructelor comercializate în vrac

legume şi fructe din afara României la care nu s-au găsit informaţii în limba română privind denumirea produsului, specia, soiul (dacă este cazul), ţara de origine

neafişarea preţurilor de vânzare

neconcordanţe între preţul afişat la raft şi cel marcat pe bonul de casă Nerespectarea cantităţii nete la legumele şi fructele preambalate (ex:cartofi albi plasă 2 kg , produsul cântărea în realitate 1,974 kg, lămâi la plasă de 500 gr., cantitate reală - 0,470 gr., ghimbir la caserolă de 200 grame având în realitate 188 grame)

comercializarea legumelor şi fructelor utilizând practici incorecte, privind originea acestora (ex: legume şi fructe import Turcia, China, Egipt, comercializate ca având provenienţa România);

neconcordanţa informaţiilor privind provenienţa, respectiv cea înscrisă pe ambalajul sau avizul produsului şi cea înscrisă pe eticheta de la raft (pe etichetă apar două sau trei variante de ţară de origine, de ex; România, Bulgaria, Grecia, consumatorii fiind induşi în eroare)

comercializarea legumelor cu calibre diferite, diferenţa între calibrul mic şi calibrul mare fiind de 75%

informare incorectă a consumatorilor (ex: era afişat, în imediata apropiere a legumelor sau fructelor, cu litere mai viu colorate, sintagma "IEFTIN", fără a se face dovada, în magazin, a vreunui avantaj legat de preţ la achiziţionarea acestor produse.

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor îi asigură pe cetăţeni, că nu tolerează nicio abatere de la prevederile legale şi că va monitoriza, la fel ca până acum, piaţa şi se va asigura, în continuare, de respectarea drepturilor consumatorilor.

Biroul de presa

LTME /  Elevii participanţi la etapele naţionale ale olimpiadelor şcolare   

LTME /  Elevii participanţi la etapele naţionale ale olimpiadelor şcolare   

Fiecare primǎvarǎ aduce în sufletul tuturor lumină și culoare dar mai ales curajul de a privi cu multă speranță către viitor; pentru școala și societatea românească, viitorul se dezvǎluie și se profilează încă din prezent, prin ceea ce promit să devină elevii cei mai buni, învǎțǎceii care vor duce mai departe renumele instituției în care s-au format și zestrea de cunoștințe deprinse de la dascǎlii care i-au pregătit. Zilele acestea sunt cu adevǎrat minunate, fiindcǎ rostul educației tocmai acesta este sǎ descopere sâmburele de luminǎ ascuns în fiecare copil, sǎ-l ajute sǎ creascǎ, sǎ rodeascǎ, sǎ îmbogǎțeascǎ sufletele noastre și lumea din jur.

Liceul Teoretic ,,Mihai Eminescu” se bucurǎ din nou sǎ scrie în cartea sa de aur numele unor elevi minunați care-l vor reprezenta cu onoare și dǎruire la etapele naționale ale olimpiadelor școlare. Copiii aceștia cu minte luminatǎ și suflet frumos întruchipeazǎ în forma cea mai limpede ecuația minunatǎ care definește ceea ce  noi numim ,,educație temeinicǎ” – adicǎ acea tainicǎ și miraculoasǎ simbiozǎ dintre talentul unui învǎțǎcel și vocația unui dascǎl!

Nr. crt

Numele si prenumele

Clasa

Disciplina

Profesorul

Coordonator

1

Ghibu David

V

Matematica

Bornea Cristina

2

Mitea Alexia- Maria

VI A

Ed. tehnologică

Gherghinciu Anișoara

3

Călin Iulian Ștefan

VIII A

           Ed. tehnologică

Gherghinciu Anișoara

4

Păun  Maria-Narcisa

IX E

Istorie

Stoian Gheorghe

5

Dumitrașcu Filip- Nicolae

IX E

Lb. română

Ștefan Magdalena

6

Dumitrașcu Filip-Nicolae

IX E

Lb. latină

Decu Magda

7

Ştefan Alessia Andreea

IX E

Religie

Niculescu Mădălina

8

Bornea Andrei Laurenţiu

X A

Matematică

Stoianovici Gheorghe

9

Dima Vali

X E

Istorie

Isvoranu Emil

10

Dima Vali

X E

Latina

Decu Magda

11

Sofian Ana Maria

X E

Lb. franceză

Dobre Daniela

12

Marin Alina-Georgiana

XI E

Istorie

Stoian Gheorghe

13

Crăciun Cristina Georgiana

XII D

Istorie

Isvoranu Emil

Nu mai e, credem noi, un secret pentru nimeni câtă muncă și câtă dărurire se află în spatele unui asemenea rezultat; zile, săptămâni, luni în șir trudesc în numele pasiunii lor comune oamenii aceștia frumoși- elevi și profesori- pentru care excelența nu înseamnă un concept la modă, ci pur și simplu un fel de a fi. Efortul lor e atît mai lăudabil cu cât lumea în care trăim pare mai dezorientată; și copiii aceștia folosesc internetul, și lor le place să socializeze – real sau virtual - cu tineri de seama lor, dar este evident că ei au intuit, au descoperit și au aplicat în viața lor acel algoritm care asigura succesul; este evident că au intuit, descoperit și respectat o autentică ierarhie a valorilor, o eficientă așezare dincolo de tentațiile sterile ale cotidianului, în orizontul culturii și al științei.

Anul acesta ne mândrim cu toți elevii noștri care au participat la concursuri, dar trebuie sǎ lǎudǎm în mod deosebit performanțele celor care au triumfat la paisprezece olimpiade; ei au fost campionii acestei etape și vor deveni, în sǎptǎmânile ce vor urma, ambasadorii învǎțǎmântului cǎlǎrǎșean. Vǎ invitǎm deci sǎ le urǎm împreunǎ succes elevilor!

Merită subliniată diversitatea disciplinelor la care au fost înregistrate aceste performanțe,  fiind  evident faptul că ele se regăsesc deopotrivă în zona așa-numitelor științe exacte, precum și în sfera specializărilor umaniste. Prin urmare, putem aprecia, fără falsă modestie, faptul că Liceul ,,Mihai Eminescu” oferă educație de calitate la ambele filiere teoretice- real și uman.

La temelia acestui efort - câteodatǎ uriaș - se aflǎ întotdeauna, discret, dar devotat, pǎrintele. Noi, dascǎlii liceului ,,Eminescu”, ne-am exprimat mereu recunoștința pentru faptul cǎ ne-au încredințat soarta copiilor lor, prezentul, dar mai ales viitorul lor, convinși fiind cǎ vom face din acești adolescenți entuziaști...oameni în toatǎ puterea cuvântului! Asociația de părinți ” Eminescu” a sprijinit mereu activitatea noastrǎ, contribuind permanent la îmbogǎțirea bazei materiale a școlii, dar, mai ales, recompensând (inclusiv financiar) perfomanțele elevilor. Pentru toate acestea și pentru multe altele, discrete, dar esențiale, le mulțumim!

Cred că spiritul deosebit pe care îl împărtășesc toți aceia care formează - în prezent, dar și peste timp - frumoasa familie a școlii noastre poate fi înțeles de către oricine prin intermediul unui fapt care merită adus în atenția tuturor: de mai mulți ani, școala noastră beneficiază de un superb parteneriat cu două cadre universitare, doi savanți străluciți care activează în Statele Unite ale Americii; Domniile lor asigură anual un premiu de 100 de dolari pentru fiecare dintre elevii noștri care obțin rezultate atât de bune încât acestea să le asigure participarea la etapa națională a olimpiadelor de matematică, fizică, chimie și biologie. Gestul este, cu siguranță deosebit, pentru că o investiție în viitorul acestor tineri reprezintă, fără doar și poate, cea mai frumoasă formă de altruism, dar și de viziune. Adevărata dimensiune a acestei legături școală – savanți ni se devăluie cu adevărat abia atunci când adăugăm un detaliu esențial: parteneriatul a fost inițiat și susținut în tot acest timp de doamna profesor universitar doctor Corina-Oana Bondi, fost elev al Liceului Teoretic ,,Mihai Eminescu. Cuvintele de mulțumire pe care le-am putea adresa domniilor lor se cuvine a fi însoțite de promisiunea noastră de a onora cu fiecare ocazie acest demers, renumele școlii noastre, menirea noastră de a exista!

Mulțumim, de asemenea, instituțiilor care ne patroneazǎ și ne susțin și, de fapt, întregii comunitǎții, în mijlocul cǎreia creștem de la an la an și înflorim, discret și firesc, cum o fac și cireșii!

Director,

Prof. Stoian Gheorghe

   

Bursa Generală a Locurilor de Muncă va fi organizată de AJOFM Călărași pe 12 aprilie

Bursa Generală a Locurilor de Muncă va fi organizată de AJOFM Călărași pe 12 aprilie

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Călărași (AJOFM Călărași) organizează vineri, 12 aprilie 2019, Bursa Generală a Locurilor de Muncă. Evenimentul se va desfășura începând cu ora 9.30, la sediul CRFPA Călărași, Str. Sloboziei,nr.4 Bis, Călărași. În același interval de timp, bursa generală a locurilor de muncă va avea loc și la sediul Agenţiei Locale pentru Ocuparea Forței de Muncă din Olteniţa, str. Argeșului nr.111.

Acțiunea se adresează tuturor persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, acestea având posibilitatea de a susține interviuri cu mai mulți agenți economici, în scopul ocupării unui loc de muncă și, totodată agenților economici care, au avantajul de a alege candidatul potrivit.

Obiectivul principal al acestei măsuri active de combatere a şomajului îl constituie creşterea gradului de ocupare a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă prin intermedierea unui dialog direct între agenţii economici interesaţi şi solicitanţii de loc de muncă. Atât persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă cât și agenţii economici, pot beneficia de subvențiile, primele și facilitățile prevăzute de Legea 76/2002, privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă.

Pentru o promovare cât mai eficientă a locurilor de muncă vacante, angajatorii  sunt rugaţi să transmită la AJOFM Călărași, până pe data de 10 aprilie 2019, prin  fax: 0242/331693 sau e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., situaţia privind locurile de muncă vacante, cu mențiunile: “pentru bursa generală”; ”participăm/nu participăm la acțiune”.

Compartimentul  Comunicare, Secretariatul Consiliului Consultativ și EURES

Trupa de teatru Trepte vă aşteaptă la spectacolul „Sforăie...în locul meu”  

Trupa de teatru Trepte vă aşteaptă la spectacolul „Sforăie...în locul meu”  

Trupa de teatru „Trepte” a Centrului Județean de Cultură și Creație Călărași – Sala ”Barbu Știrbei” - vă așteaptă în data de 7 aprilie 2019, începând cu ora 18:00, la spectacolul ”Sforăie... în locul meu” de Mihai Dobre.

Evenimentul teatral ”Sforăie... în locul meu”, în regia lui Ștefan Nițu, este o premieră pe scena călărășeană și are ca scop strângerea de fonduri pentru Asociația Pacienților Oncologici Călărași.

Tichetele se pot obţine de la sediul Centrului Județean de Cultură și Creație Călărași sau de la actorii trupei, donând suma de 20 de lei.

Din distribuţia piesei fac parte: Chirvătuță: Antonio Tilică; Horia Ciubuc: Cosmin Andrian; Adela Ciubuc: Alexandra Culea; Mişu Mateescu: Răzvan Banescu; Paraschiva: Claudia Gabriela; Mircea Ciubuc: Andrei Barz; Ulpia: Andreea Dragomir/ Claudia Denisa; Costel: Seinu Iulian/Costa Varghida; Moașa Vanghelina: Nicoleta Deacu.

trupatrepte

CJAS Călăraşi / În atenţia angajatorilor

CJAS Călăraşi / În atenţia angajatorilor

Conform dispozitiilor Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătătii, republicata, art. 224 (1) lit. c), numai soţul, soţia şi părinţii fără venituri proprii, aflaţi în întreţinerea unei persoane asigurate, fac parte din categoria de persoane care beneficiază de asigurare, fără plata contribuţiei, în condiţiile art. 154 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.

Ordinul CNAS nr. 1549/29.11.2018 de aporbare a Normelor Metodologice pentru stabilirea documentelor justificative privind dobândirea calitătii de asigurat, publicat în MO nr. 1036/6.12.2018, la art. 6 (1) prevede ca persoanele asigurate în baza art. 224 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 95/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv soţul, soţia şi părinţii fără venituri proprii, aflate în întreţinerea unei persoane asigurate, denumite în continuare coasiguraţi, îşi păstrează calitatea de asigurat şi drepturile care decurg din aceasta numai în perioada în care persoana în a cărei întreţinere se află are calitatea de asigurat.

Potrivit art. 1 si 3 din Ordinului Comun al Ministrului Finanţelor Publice, Ministrului Muncii şi Justiţiei Sociale şi Ministrului Sănătăţii nr. 611 din 31 ianuarie 2019 pentru aprobarea modelului, conţinutului, modalităţii de depunere şi de gestionare a 'Declaraţiei privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate, persoanele fizice şi juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora, instituţiile şi persoanele fizice prevăzute la art. 681 alin. (2), art. 72 alin. (2), art. 84 alin. (8), art. 125 alin. (8)-(9), art. 147 alin. (1), (12) şi (13), art. 151 alin. (5) şi (6), art. 169 alin. (1), art. 174 alin. (5) şi (6), art. 220 alin. (1) şi (2) şi art. 2207 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, au obligaţia depunerii Declaraţiei 112 in continutul careia este prevazuta expres urmatorul paragraf de care angajatorii sunt direct raspunzatori “Sub sancţiunile aplicate faptei de fals în declaraţii, declar că datele din această declaraţie sunt corecte şi complete”.

Prin urmare, angajatorii au obligatia sa inscrie in cuprinsul declaratiei lunare D112 atât salariatii proprii cat si coasiguratii acestora, astfel cum sunt definiti limitativ de dispozitiile legale citate, respectiv numai sotul, sotia sau parintii angajatilor, in baza documentelor prevazute la art. 11 alin. 1 lit. e) din Normele Metodologice aprobate prin Ordinul CNAS nr. 1549/29.11.2018.  

BIROUL DE PRESĂ CJAS CĂLĂRAŞI

Free Joomla templates by Ltheme