Campanie ISU Călăraşi: Nu încărca butelia la staţia GPL!

Campanie ISU Călăraşi: Nu încărca butelia la staţia GPL!

Campanie de informare preventivă, desfășurată  de Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Județului Călărași: „Nu încărca butelia la stația G.P.L - cumpără butelia cu sigiliu și etichetă numai de la punctele de desfacere a buteliilor!”

În perioada 16-18.07.2019, Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Județului Călărași, prin intermediul serviciilor sale specializate, a desfășurat  o campanie de informare preventivă la nivelul județean, având ca scop cresterea gradului de conștientizare în rândul cetățenilor a modului de utilizare al buteliilor .

Scopul principal al acestui demers al institutiei noastre, a fost acelea de a indica cetățenilor locurile de unde se pot achiziționa buteliile ce urmează a fi folosite în gospodariile proprii- punctele de desfacere a buteliilor portabile GPL,  precum si  unde este interzis a se încărca butelia, respectiv SKID-urile GPL.  

Activitățile au fost efectuate cu sprijinul  unităților administrativ- teritoriale, primariile din județ, fiind efectuate instructaje în acest sens, cu toți  reprezentanții operatorilor economici,  care desfășoară activități specifice.

Nerespectarea instrucţiunilor care reglementează amplasarea, păstrarea şi utilizarea gazelor naturale sau a gazelor petroliere lichefiate se sancționează cu amendă de la 2500 la 5000 lei, conform H.G nr. 537 din 6 iunie 2007 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele de prevenire şi stingere a incendiilor.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Barbu Ştirbei” al Județului Călărași recomandă:

- deoarece gazul petrolier lichefiat (GPL) este de aproximativ de două ori mai greu decât aerul, buteliile pot fi utilizate numai în incăperi de la parter sau etaje ;

- în incinta unui consumator cu instalație de uz casnic, se poate depozita doar o singură butelie de rezervă, plină în poziție verticală, cu robinetul închis și având montate piulița și capacul de protecție;

-  încăperile unde se instalează butelii vor avea cel puțin o fereastră spre exterior și volumul minim de 10 m.p., pentru fiecare butelie, bucătariile, băile si oficiile vor avea volumul minim de 7,5 m.p., în cazul utilizării unei singure butelii;

- este interzisă folosirea flăcării pentru verificarea etanşietăţii buteliei, garniturilor, regulatorului şi furtunului;

- buteliile de gaze lichefiate nu se vor folosi fără regulator de presiune, cu garnituri deteriorate, cu furtun de cauciuc ce prezintă porozităţi, crăpături sau lărgiri la capete;                

-  buteliile de gaze lichefiate nu se vor păstra în apropierea surselor de căldură sau sub acţiunea directă a razelor solare. Distanţa dintre butelie şi maşina de aragaz va fi de 1 m, iar faţă de o sursă de căldură cu o flacără deschisă, de cel puţin 2 m;

- este interzis a se folosi buteliile în poziţie culcată sau înclinată; ele se vor folosi doar în poziţie verticală. Nu este permisă încălzirea buteliilor. Aprinderea focului, în cazul folosirii gazelor lichefiate, se va face respectându-se principiul "gaz pe flacără";

- este interzisa evacuarea gazului din butelie in incaperi, in curti, langa subsoluri sau surse de aprindere;

- este interzisă trecerea (transvazarea) gazului din butelie în orice alte recipiente;

- este interzis a utiliza butelii si aparate de ardere în încăperi în care se doarme.

În cazul producerii unui incendiu, se acţionează de urgenţă pentru:

- anunţarea incendiului la numărul de apel unic 112;

- evacuarea tuturor ocupanţilor clădirii / amenajării precum şi a bunurilor importante adăpostite, în ordinea valorii acestora;

- stingerea incendiului cu mijloace de primă intervenţie.

DSVSA Călăraşi / Au fost identificate cazuri de mistreţi pozitivi în 11 fonduri de vânătoare

DSVSA Călăraşi / Au fost identificate cazuri de mistreţi pozitivi în 11 fonduri de vânătoare

În contextul epidemiologic actual, avand in vedere varful de sezon al raspandirii virusului PPA, pe raza judetului Calarasi fiind active focare PPA in exploatatii nonprofesinale de suine din localitatile Perisoru si Ciocanesti, si cazuri de mistreti pozitivi in 11 fonduri de vanatoare, se impune constientizarea tuturor detinatorilor de animale, in special suine, cat si a agentilor economici agricoli pentru:

- Prevenirea raspandirii virusului PPA prin mijloacele de transport;

- Eliminarea sursei virale reprezentata  de carcasele mistretilor morti.

Aceste masuri se impun consecutiv analizei anchetelor epidemiologice a focarelor de PPA din ultima perioada, zonele de restrictii stabilite in raport cu localizarea focarelor PPA la porcul domestic fiind:

  • Zone de protectie pe raza de 3 km in raport cu localizarea focarelor: Ciocanesti, Perisoru
  • Zona de Supraveghere pe raza de 10 km, care include si raza de 3 km, in raport cu localizarea focarelor: Bogata, Rasa, Galatui, Alexandru Odobescu, Bosneagu, Dorobantu, Varasti si Tudor Vladimirescu, Stefan Cel mare, Constantin Brincoveanu, Drajna Noua

Atentie! In aceste localitati este interzisa circulatia suinelor, produse si subproduse provenite de la acestea, a gunoiului de grajd.

In conformitate cu prevederile Directivei 2002/60 CE si a prevederilor Hotararii CNSSU nr 3/01.08.2018, modificata cu Decizia nr 3/04.12.2018, sunt stabilite ,,ZONELE AFECTATE” la nivelul fondurilor cinegetice, formate din localitatile U.A.T. cuprinse in raza:

Fond vanatoare 49 Fetesti Balta Borcea

Fond vanatoare 48 Fermecatu Balta Borcea

Fond vanatoare 47 Pietroiu Balta Borcea

Fond vanatoare 46 ROSETI Balta Roseti

Fond de vanatoare 8 Perisoru

Fond de vanatoare 18 Bazarghideanu

Fond de vanatoare 31 Ciornuleasa

Fond vanatoare 42 Chiselet

Fond vanatoare 39 Greaca

Fond de vanatoare 41 Oltenita

Fond vanatoare 43 Boianu

Fata de cele mentionate, tuturor societatilor comerciale agricole le revine obligatia de a efectua operatiuni DDD  asupra tuturor masinilor agricole, combine, tractoare, vehicule hipo la iesirea de pe terenurile agricole (cereale, legume etc) / tarlale, cu detinerea de echipamente DDD (atomizor, vermorel)  si detinerea in format scris (registru) a datei efectuarii actiunii si factura comerciala pentru substantele DDD utilizate.

In cazul in care pe terenurile agricole sunt identificate carcase de mistreti, chiar in stare de putrefactie, se va notifica in timp optim DSVSA Calarasi.

DSVSA Calarasi, atentioneaza crescatorii de suine asupra respectarii prevederilor Ord ANSVSA nr 20/2018 privind  detinerea in gospodariile populatiei a unui numar limitat de suine , cu respectarea conditiilor de biosecuritate, astfel:

  • Pana 5 capete suine la ingrasat doar pentru consum familial
  • Pana la 20 capete suine  si peste 20 capete suine, proprietarului ii revine obligatia declararii activitatii si inregistrarea sanitara veterinara la DSVSA Calarasi.

Obligatoriu, suinele detinute vor fi  identificate prin crotaliere si declarate la medicul veterinar de libera practica din localitate si la Primarie pentru inregistrarea la Registrul Agricol.

PENTRU ORICE SUSPICIUNE DE BOALĂ TREBUIE ANUNȚAT IMEDIAT MEDICULUI VETERINAR DE LIBERĂ PRACTICĂ CONCESIONAR SAU DSVSA CALARASI

 

Director Executiv,

Dr Viorel BUCUR

ANAF: Poprirea electronicã sprijinã contribuabilii în dificultate

ANAF: Poprirea electronicã sprijinã contribuabilii în dificultate

Ministerul Finanțelor Publice și ANAF propun un nou mecanism pentru automatizarea înființãrii și ridicãrii popririlor bancare de cãtre organele fiscale, în limita sumelor înscrise în actele de executare silitã.

Astfel, disponibilitãțile banești existente în conturile contribuabililor nu vor fi afectate peste limita sumelor înscrise în adresa de înființare a popririi bancare și, astfel, nu se vor produce sincope în activitatea desfãșuratã de aceștia.

Ridicarea mãsurilor de executare silitã prin poprire bancarã va fi realizatã cu operativitate, în timp real, având în vedere cã încetarea mãsurii de înființare a popririi bancare se va efectua de la nivelul central al A.N.A.F, pe baza schimbului rapid de informații cu instituțiile de credit.

Un avantaj considerabil pentru contribuabili îl reprezintã și faptul cã nu mai este necesarã deplasarea acestora la sediul organelor fiscale, în vederea ridicãrii popririlor bancare.        

ANAF și-a propus, de asemenea, scurtarea duratei de comunicare a actelor de executare, inclusiv a celor emise ca urmare a încetãrii mãsurilor de executare silitã, concomitent cu reducerea costurilor de comunicare/operare a actelor de executare silitã.

       

Ministerul Finanțelor Publice și ANAF au ca prioritate, în relația cu contribuabilii, un amplu proiect care privește simplificarea, debirocratizarea și transparentizarea activitãților de încasare a debitelor acestora. Implementarea sistemului electronic de poprire a conturilor bancare, prin automatizarea înfiinþãrii și ridicãrii popririlor bancare, este una dintre mãsurile adoptate în cadrul acestui proiect.

Serviciul comunicare, relații publice și mass media

CNAIR: DN 3 se închide miercuri, 17 iulie, pentru 24 de ore, în localitatea Lehliu

CNAIR: DN 3 se închide miercuri, 17 iulie, pentru 24 de ore, în localitatea Lehliu

În intervalul 17.07.2019, ora 8:00 – 18.07.2019, ora 08:00, circulația rutieră se va închide pe DN 3 km 66+797, în vederea executării lucrărilor de reparații curente la trecerea la nivel cu calea ferată, km 69+518 (stația Lehliu), situată la intersecție cu DN 3, km 66+797, București-Constanța, în localitatea Lehliu, Județul Călărași.

Rută alternativă: Lehliu Gară – DN 3A – Dragoș Vodă– DJ 306 - Cuza Vodă - DN 3.

Trezoreria statului eliberează extrase de cont în format electronic

Trezoreria statului eliberează extrase de cont în format electronic

Pentru toate conturile de disponibil deschise pe numele operatorilor economici şi altor entităţi la unităţile trezoreriei statului se eliberează extrase de cont în format electronic (fişier PDF cu XML ataşat), semnate cu certificat digital emis de Ministerul Finanţelor Publice, cu certificat digital calificat sau cu sigiliu electronic, titular Ministerul Finanţelor Publice, după caz, fără perceperea de comisioane, conform Ordinului Ministrului Finanțelor 2425/26.06.2019, publicat în Monitorul Oficial nr. 548/03.07.2019.

Instituţiile publice pot vizualiza şi descărca prin intermediul persoanelor înrolate în sistemul naţional de raportare Forexebug extrasele de cont în format electronic ale tuturor conturilor deschise la unităţile trezoreriei statului (fişier PDF cu XML ataşat).

Operatorii economici şi alte entităţi care, potrivit legislaţiei în vigoare, au conturi deschise la unităţile trezoreriei statului pot vizualiza şi descărca extrasele conturilor, în format electronic, prin intermediul persoanelor care sunt înregistrate pe baza certificatului digital calificat ca utilizatori ai serviciilor «Spaţiul Privat Virtual» şi/sau «Depunere declaraţii on-line» existente pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice, portalul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

Reprezentanţii legali ai operatorilor economici care nu sunt de acord cu accesul la vizualizarea şi descărcarea extraselor de cont în format electronic al persoanelor înregistrate pe baza certificatului digital calificat ca utilizatori ai serviciilor «Spaţiul Privat Virtual» şi/sau «Depunere declaraţii on-line», notifică în scris unitatea trezoreriei statului la care au deschis conturile, referitor la faptul că nu optează pentru această modalitate de primire a extraselor de cont. Începând cu prima zi lucrătoare de la depunerea notificării, unităţile trezoreriei statului sistează punerea la dispoziţie a extraselor de cont în format electronic, acestora urmând a le fi puse la dispoziţie extrasele pe suport hârtie.

În situația în care instituţiilor publice, operatorilor economici şi altor entităţi cărora li se eliberează extrase de cont în format electronic le sunt necesare extrase de cont pe suport hârtie, acestea vor adresa unităţii trezoreriei statului o cerere scrisă în acest sens, în care vor indica perioada şi conturile pentru care se solicită extrasele respective.

Free Joomla templates by Ltheme