Călărași | Proiect de 24 de milioane lei, finanțat prin PNRR, pentru dotarea unităților de învățământ

Călărași | Proiect de 24 de milioane lei, finanțat prin PNRR, pentru dotarea unităților de învățământ

Iniţiat de Primăria Municipiului Călăraşi, proiectul „Dotarea cu mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale a unităţilor de învăţământ preuniversitar şi a unităţilor conexe din Municipiul Călăraşi” a fost declarat eligibil.

Finanţat prin PNRR, Componenta C15: Educație, Pilonul VI. Politici pentru noua generație, proiectul este în valoare de 23,917 milioane lei inclusiv TVA (aprox.4,78 milioane Euro).

Obiectivul principal al prezentului proiect este reprezentat de dotarea cu echipamente TIC, mobilier și materiale educaționale a unităților de învățământ preuniversitar din Municipiul Călărași. Prin îndeplinirea acestui obiectiv, solicitantul, în calitate de ordonator principal de credite, cu atribuții în finanțarea învățământului preuniversitar de stat, va crea și dezvolta infrastructura educațională necesară pentru îndeplinirea corespunzătoare a actului didactic, în conformitate cu reglementările naționale și europene.

Obiectivele specifice ale proiectului sunt in concordanta cu indicatorii programului de finantare prezentati in Ghidul Solicitantului, astfel:

1. Dotarea cu echipamente TIC a 19 laboratoare de informatică (11 pentru invatamantul gimnazial, 2 pentru învățământul profesional și tehnic și 6 pentru învățământul preșcolar);

2. Dotarea cu echipamente TIC a 321 de săli de clasă;

3. Dotarea cu mobilier şi materiale didactice a 312 săli de clasă;

4. Dotarea cu mobilier şi materiale didactice a 12 laboratoare școlare (altele decât informatică);

5. Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente TIC a 12 cabinete școlare, 9 cabinete de asistență psihopedagogică și 18 săli de sport;

6. Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente TIC a 4 ateliere de practică.

Beneficiarii finali vor fi 9.528 elevi din 19 unităţi de învăţământ din municipiu, 60 de copii din creşa municipiului, la care se adaugă 488 elevi ce frecventează cursurile Clubului Sportiv Școlar Călărași.

Bunurile achiziționate prin prezentul proiect vor fi date spre folosință unităților de învățământ din Municipiul Călărași, județul Călărași:

1. Colegiul Economic Călărași

2. Colegiul Național „Barbu Știrbei” Călărași

3. Grădinița cu Program Prelungit „Amicii” Călărași, cu unitatea arondată Grădinița cu Program Normal nr. 3 Călărași

4. Grădinița cu Program Prelungit „Aricel” Călărași, cu unitățile arondate:

- Grădinița cu Program Normal nr. 1 Călărași,

- Grădinița cu Program Normal nr. 8 Călărași,

5. Grădinița cu Program Prelungit „Rostogol” Călărași, cu unitățile arondate:

- Grădinița cu Program Normal nr. 7 Călărași

- Grădinița cu Program Normal Prâslea Călărași

6. Grădinița cu Program Prelungit „Step by Step” Călărași, cu unitatea arondată Grădinița cu Program Normal nr. 4 Călărași,

7. Grădinița cu Program Prelungit „Țara Copilăriei” Călărași

8. Grădinița cu Program Prelungit „Voinicel” Călărași,

9. Liceul „Danubius” Călărași

10. Liceul Pedagogic „Ștefan Bănulescu” Călărași

11. Liceul Tehnologic „Dan Mateescu” Călărași

12. Liceul Tehnologic Transporturi Auto

13. Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” Călărași

14. Școala Gimnazială „Carol I” Călărași, cu unitățile arondate:

- Școala Gimnazială nr. 7 Călărași

- Grădinița cu Program Normal nr. 2 Călărași

15. Școala Gimnazială „Constantin Brâncoveanu” Călărași, cu unitățile arondate:

- Grădinița cu Program Normal nr. 10 Călărași

- Grădinița cu Program Normal nr. 6 Călărași

- Școala Primară nr. 6 Călărași

16. Școala Gimnazială „Mihai Viteazul” Călărași

17. Școala Gimnazială „Mircea Vodă” Călărași

18. Școala Gimnazială „Nicolae Titulescu” Călărași

19. Școala Gimnazială „Tudor Vladimirescu” Călărași

20. Creșa nr. 1 Călărași

21. Clubul Sportiv Școlar Călărași

Bunurile propuse a fi achiziționate vor facilita aplicarea unor metode și tehnici de predare moderne, creând premisele unui proces de predare-învățare-evaluare accesibil și favorabil incluziunii.

Complementar, per unitate, au fost prevăzute în analiza de nevoi și materiale didactice specifice (software educațional, seturi magnetice, microscop, alfabetare si kituri, planșe și hărți educative, etc) . Toate acestea sunt adaptate curriculei educaționale.

Finalizarea implementarii proiectului: până la 30.05.2024.

PMC | Festivitatea de premiere a Concursului de scurtmetraje cu teme anticorupție #ETIC

PMC | Festivitatea de premiere a Concursului de scurtmetraje cu teme anticorupție #ETIC

Ziua Aniversară a Direcției Generale Anticorupție (DGA) a fost marcată astăzi, 30 mai 2023, de către Primăria Municipiului Călărași, Serviciul Județean Anticorupție și Inspectoratul Școlar Județean (ISJ).

Sala de ședințe a instituției noastre a găzduit festivitatea de premiere a câștigătorilor Concursului de scurtmetraje cu teme anticorupție #ETIC (Elevii Transmit Integritatea cu Camera).

Aflată la ediția a cincea, competiția locală de film a fost adresată elevilor de liceu, având drept scop conștientizarea tinerilor cu privire la efectele pe care le are corupția asupra societății, atitudinea care trebuie adoptată față de astfel de fapte și modalitățile de sesizare a acestora, prin implicarea activă în realizarea unor filme de scurtmetraj cu tematică anticorupție, folosind un telefon mobil.

La această ediție, s-au înscris și au participat elevii a cinci licee din municipiul nostru (Colegiul Național “Barbu Știrbei”, Liceul Pedagogic „Ștefan Bănulescu”, Liceul Tehnologic „Dan Mateescu”, Liceul Danubius, Liceul Agricol „Sandu Aldea”), cu un total de 10 filme.

festivitate2

Jurizarea scurtmetrajelor a avut loc în data de 25 mai 2023, moment în care au fost desemnate echipele câștigătoare ale concursului, acestea fiind următoarele:

  • Locul I-filmul „Admiterea”, realizat de elevii Nicoleta Ciulianu, Alexandra-Maria Meșca, Maria-Alexandra Sandu și Marian-Rareș Pele, din cadrul Colegiului Național „Barbu Știrbei” Călărași; profesor îndrumător, Cosmin Florescu;
  • Locul II-filmul „O linie, o viață...”, realizat de elevii Iuliana-Aida Manole, Sonia Păpurică, Simona-Maria Tudorache și Florin-Laurențiu Stanciu, din cadrul Liceului Pedagogic „Ștefan Bănulescu” din Călărași; profesor îndrumător, Mihaela Ion;
  • Locul III-filmul „Prospect de corupție”, realizat de elevii David-Nicolae Oprea, Maria-Daniela Ciocârlan, Mihaela-Maria State, din cadrul Colegiului Național „Barbu Știrbei” Călărași; profesor îndrumător, Simona-Oana Mihai.

Clasamentul continuă cu următoarele filme:

  • Locul IV-filmul “Pe val la festival”, realizat de elevii Andreea Arpășanu, Cristiana-Elena Tudorache, Denisa-Maria Alexandra, din cadrul Colegiului Național „Barbu Știrbei”; profesor îndrumător, Simona-Oana Mihai;
  • Locul V-filmul „Adoptată de corupție”, realizat de elevii Denisa Alexandru, Antonia-Denisa Ion, Cristian-Corban Vlăduț, din cadrul Colegiului Național Barbu Știrbei; profesor îndrumător, Simona-Oana Mihai;
  • Locul VI-filmul „Contextul e mobil, tu fii stabil”, realizat de elevii Mădălina Alexiu, Maria-Magdalena Nicolae, Mihăiță-Alexandru Răducan, Magdalena Enache, din cadrul Liceului Tehnologic Dan Mateescu; profesori îndrumători, Ana-Maria Ștefan și Ștefania Ștefan;
  • Locul VII-filmul „Lecție de curaj”, realizat de elevii Valentin Popescu, Andrei Marin, Ionuț-Antonio Dumitrache, Crina-Ștefania Codrea, din cadrul Liceului Danubius Călărași; profesor îndrumător, Luciana-Mihaela Radu;
  • Locul VIII-filmul „Arta corupției”, realizat de elevii Mario-Valentin Constantin, Diana-Alesia Nica, Iulia-Alexandra Tănase, din cadrul Colegiului Național „Barbu Știrbei”; profesor îndrumător, Aureliana Vlad;
  • Locul IX-filmul „Viață contra bani”, realizat de elevii Alexandra-Maria Ionel, Amira-Alexandru Gheorghe, Denisa-Valentina Ghiță, din cadrul Colegiului Național „Barbu Știrbei”; profesor îndrumător, Cosmin Florescu;
  • Locul X-filmul „Mită la examen”, realizat de elevii Roxana-Diana Strună, Ana-Nicoleta Cheoseaua, Piperea-Liana Alexandru, din cadrul Liceului Agricol Sandu Aldea Călărași; profesor îndrumător, Ionela-Cătălina Dumitru.

Fiecare elev câștigător, de pe locurile I, II și III, a primit o bicicletă, iar profesorii îndrumători, câte o tabletă. De asemenea, participanții la concursul #ETIC au fost răsplătiți cu materiale de prevenire, și anume agende, pixuri inscripționate și diplome personalizate.

Toate premiile au fost oferite de Primăria Municipiului Călărași, iar valoarea acestora este de aproximativ 20.000 de lei, cu TVA.

Concursul de scurtmetraje cu teme anticorupție #ETIC este organizat în baza protocolului de colaborare încheiat între Primăria Municipiului Călărași și DGA, respectiv Serviciul Județean Anticorupție Călărași, împreună cu ISJ Călărași și liceele din municipiu.

Sursa Facebook Primăria Municipiului Călărași

festivitate3

Ştefan Vodă | Cum arată execuţia bugetară pe primul trimestru din 2023

Ştefan Vodă | Cum arată execuţia bugetară pe primul trimestru din 2023

La finele lunii aprilie, în cadrul unei şedinţe ordinare, consilierii locali ai comunei Ştefan Vodă au adoptat şi Proiectul de hotărâre privind aprobarea execuţiei bugetare pe trimestrul I al anului 2023.

La finele primelor 3 luni, veniturile totale încasate s-au cifrat la 1.553.083 lei din care:

- Venituri proprii: 677.919 lei

- Cote şi sume defalcate din impozitul pe venit: 327.940 lei

- Sume defalcate din TVA pentru bugetele locale: 511.000 lei

- Subvenţii de la bugetul de stat: 36.224 lei

În ceea ce priveşte cheltuielile, pentru aceeaşi perioadă, s-au făcut plăţi în valoare de 950.425 lei aferente Secţiunii de funcţionare, respectiv 257.522 lei pentru Secţiunea de dezvoltare.

Bugetul local de venituri şi cheltuieli pe anul 2023 a fost aprobat prin HCL 6 din 2 februarie 2023 pe cele două secţiuni după cum urmează:

Secţiune de funcţionare: 4.734.000 lei (venituri şi cheltuieli)

Secţiunea de dezvoltare: 2.303.591 lei (venituri şi cheltuieli)

Participarea Comunei Ștefan Vodă la parteneriatul LEADER al GAL Bărăganul de Sud – Est, aprobată în Consiliul Local

Participarea Comunei Ștefan Vodă la parteneriatul LEADER al GAL Bărăganul de Sud – Est, aprobată în Consiliul Local

În ședința ordinară din 27 aprilie, consilierii locali au adoptat Proiectul de Hotărâre privind participarea comunei Ștefan Vodă la parteneriatul LEADER cu denumirea Asociația Grupul de Acțiune Locală Bărăganul de Sud-Est.

Documentul prevede și susținerea parteneriatului în vederea obținerii sprijinului pregătitor pentru selecția și implementarea Strategiei de Dezvoltare Locală 2023 – 2027 prin accesarea Planului Național Strategic PAC 2023-2027, respectiv a Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală, a Programului Incluziune și Demnitate Socială respectiv a Fondului Social European Plus după caz.

“Comuna Ștefan Vodă este membră a Asociației Grupul de Acțiune Locală (GAL) Bărăganul de Sud – Est încă de la înființarea acestuia. Rolul GAL-ului este deosebit de important în atragerea de fonduri europene și implementarea proiectelor în beneficiul membrilor săi.” a spus primarul Ion Zardova care a conchis “Comuna noastră a implementat prin GAL proiectul de modernizare a sistemului de iluminat public și are în derulare un alt proiect pentru achiziționarea unui buldoexcavator cu toate accesoriile. Pentru perioada 2023-2027 la nivelul GAL Bărăganul de Sud-Est a fost aprobată o nouă strategie de dezvoltare. Fiecare comună trebuie să-și dea acordul de a participa în calitatea de membru la punerea acesteia în practică prin atragerea de fonduri europene și derularea unor proiecte de dezvoltare prin intermediul GAL astfel încât să fie atinse obiectivele propuse prin strategie. De aceea este necesar ca și în perioada următoare comuna să aibă calitatea de membru al Asociației Grupul de Acțiune Locală Bărăganul de Sud-Est.”

5 august – Ziua comunei Independența

5 august – Ziua comunei Independența

Primarul Gabriel Rădulescu a anunțat pe o rețea de socializare că pe 5 august, Primăria și Consiliul Local vor organiza o serie de evenimente prilejuite de aniversarea Zilei Comunei Independența – 130 de ani de existență a localității.

În prima parte a zilei va avea loc lansarea cărții “Satul Coadele – O altă monografie”, scrisă de prof. Dumitru Niculae, o istorie în imagini și cuvinte.

Seara, organizatorii pun la cale un spectacol inedit în care vor concerta pe scena amplasată în centrul satului Independența: Ionuț Dolănescu, Anna Lesko (foto sus), Vali Vijelie (foto jos) și Georgel Nucă.

valivijelieconcert

satulcoadelemonografie

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.