Chirnogi | Consilierii locali, convocați pe 17 mai în ședință ordinară. Iată ordinea de zi!

Chirnogi | Consilierii locali, convocați pe 17 mai în ședință ordinară. Iată ordinea de zi!

Se convoacă Consiliul Local al comunei Chirnogi în ședință ordinară în data de 17 mai, ora 15.00 care se va desfășura în sala de ședințe a Primăriei, strada Aleea Căminului, nr. 1, cu următoarea ordine de zi:

  1. Proiect de hotărâre privind stabilirea președintelui de ședință pe lunile iunie - august 2023
  2. Proiect de hotărâre privind aprobarea încheierii exercițiului bugetar pe trimestrul I al anului 2023
  3. Proiect de hotărâre privind modificarea şi completarea art. 3 al Hotărârii Consiliului Local Chirnogi nr. 3/31 ianuarie 2023 privind stabilirea măsurilor pentru asigurarea respectării regimului juridic al frontierei de stat pe teritoriul administrative al comunei Chirnogi
  4. Proiect de hotărâre privind dezmembrarea imobilului proprietate publică a comunei Chirnogi aflat în administrarea Consiliului Local, în suprafață de 22.630 m.p., înscris în C.F. a comunei Chirnogi sub nr. 31795 având număr cadastral 31795
  5. Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației tehnice a obiectivului de investiții “Lucrări de îmbrăcăminți bituminoase ușoare pe străzile Fluierului și Speranței din comuna Chirnogi, județul Călărași”.
  6. Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației tehnice a obiectivului de investiții „Lucrări de întreținere și reparații curente pe străzile Ciclop, Tinichigiilor, Morii și Crinului din comuna Chirnogi, județul Călărași.”
  7. Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației tehnice a obiectivului de investiții „Lucrări de reparații curente trotuare în lungul străzii Principale D.N.41 din comuna Chirnogi, județul Călăraşi - Etapa a II a (indicatorii tehnico economici şi devizul extimativ de lucrări)”.
  8. Proiect de hotărâre privind aprobarea participării Comunei Chirnogi, Județul Călăraşi la Parteneriatul LEADER cu denumirea “COLINELE ARGEȘULUI”
  9. Diverse

PRIMAR

Ion ŞTEFAN

Călărași | Blocurile J22 și J27, reabilitate energetic prin AFM

Călărași | Blocurile J22 și J27, reabilitate energetic prin AFM

Primarul Marius Dulce a semnat miercuri, 10 mai, la sediul Administrației Fondului pentru Mediu, contractele de finanțare pentru două proiecte care vizează creșterea eficienței energetice a blocurilor de locuințe sociale J22 și J27 din municipiul Călărași.

Valoarea totală a fiecărui proiect este de 5.501.862,62 de lei, cu TVA inclus, din care suma alocată de la AFM este de 4.914.069,81 de lei, reprezentând 90% din cheltuielile eligibile. Diferența de 10% din valoarea cheltuielilor eligibile, adică 546.007,75 de lei, va fi suportată din bugetul local. De asemenea, cheltuielile neeligibile, în sumă de 41.785,06 lei, vor fi asigurate tot din bugetul propriu al municipiului.

Astfel, prin intermediul proiectelor “Creșterea eficienței energetice a blocului de locuințe sociale J27” și „Creșterea eficienței energetice a blocului de locuințe sociale J22”, Primăria Călărași va moderniza cele două imobile, prin activități specifice realizării de investiții pentru creșterea performanței energetice ale acestora.

Durata de implementare a celor două investiții este de 24 de luni.

Această reabilitare termică a blocurilor sociale din Călărași va fi posibilă prin participarea Primăriei Municipiului Călărași în cadrul “Programului privind creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei în clădirile publice”, gestionat de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurii, prin Administrația Fondului pentru Mediu.

Programul vizează efectuarea următoarelor activități:

  • îmbunătățirea izolației termice a clădirii, precum și a altor elemente de anvelopă care închid spațiul condiționat al clădirii;
  • introducerea, reabilitarea și modernizarea, după caz, a instalațiilor pentru prepararea, distribuția și utilizarea agentului termic pentru încălzire și a apei calde de consum, a sistemelor de ventilare și climatizare, a sistemelor de ventilare mecanică prin recuperarea căldurii, inclusiv a sistemelor de răcire pasivă, precum și achiziționarea și instalarea echipamentelor aferente și racordarea la sistemele urbane de încălzire/răcire, după caz;
  • utilizarea surselor regenerabile de energie;
  • implementarea sistemelor de management energetic, având ca scop îmbunătățirea eficienței energetice și monitorizarea consumurilor de energie;
  • înlocuirea corpurilor de iluminat fluorescent și incandescent cu corpuri de iluminat cu eficiență energetică ridicată și durată mare de viață, tehnologie LED, cu respectarea normelor și reglementărilor tehnice în vigoare;
  • respectare cerințelor privind calitatea aerului interior prin ventilare mecanică cu unități individuale sau centralizate, după caz, cu recuperare de energie termică pentru asigurarea necesarului de aer proaspăt.

Sursa text Facebook Primăria municipiului Călărași

contract1

contract2J27

M. Dulce: Astăzi a început asfaltarea străzilor din cartierul Mircea Vodă!

M. Dulce: Astăzi a început asfaltarea străzilor din cartierul Mircea Vodă!

Vești bune pentru cetățenii care locuiesc în cartierul Mircea Vodă. Primarul Marius Dulce a anunțat astăzi pe pagina personală de Facebook demararea proiectului “Modernizare străzi în Cartierul Mircea Vodă”, finanțat prin PNI Anghel Saligny. În valoare de circa 19 milioane de lei (TVA inclus), lucrările vizează asfaltarea a 15 străzi, în lungime totală de 8,2 km.

“Vin cu vești bune! Astăzi a început asfaltarea străzilor din cartierul Mircea Vodă. Lucrările care vizează modernizarea trotuarelor şi a părţii carosabile au debutat cu strada Pescăruș, care are o lungime de 1.041,70 m.

Demonstrăm, astfel, că ne onorăm promisiunile asumate odată cu preluarea mandatului.

Lucrările de reabilitare, în cuantum de 18.774.548,39 de lei, cu TVA inclus, sunt finanțate prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”. Investiţia vizează modernizarea următoarelor străzi, în lungime totală de 8.157,38 metri: G-ral Constantin Pantazi (Muntenia) – 463,57 ; Aleea Canalului – 231,69 m; Prel. Luceafărului – 454,36 m; Pescăruş – 1041,70 m; Luceafărului – 910,24 m; Macului – 849,27 m; Muşeţelului Tr. I – 187,37 m; Muşeţelului Tr. II – 257,19 m; Ciocârliei – 1068,28 m; Digului – 1180,78 m; Panduri – 105,05 m; Zăvoiului – 71,63 m; Prel. Mihai Viteazul – 204,26 m; Prel. Panduri – 197,7 m; Sulfinei – 934,29 m. Termenul de execuție este de 16 luni de la data semnării ordinului de începere, adică 24 aprilie 2023.

Ne cerem scuze pentru disconfortul provocat de lucrările ce se vor executa şi vă mulţumim pentru înţelegere! În curând, vom demara asfaltarea străzilor din cartierul Măgureni.

Spor la treabă constructorului!”, este mesajul postat pe Facebook de primarul Dulce.

cartiermirceavoda3

cartiermirceavoda2

 

Au fost aprobaţi indicatorii tehnico - economici pentru investiţia în cadrul proiectului “𝐑𝐞𝐧𝐨𝐯𝐚𝐫𝐞 𝐞𝐧𝐞𝐫𝐠𝐞𝐭𝐢𝐜𝐚̆ 𝐦𝐨𝐝𝐞𝐫𝐚𝐭𝐚̆ 𝐚 𝐜𝐥𝐚̆𝐝𝐢𝐫𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐩𝐮𝐛𝐥𝐢𝐜𝐞- 𝐀𝐮𝐭𝐨𝐫𝐢𝐭𝐚̆𝐭̧𝐢 𝐥𝐨𝐜𝐚𝐥𝐞- 𝐋𝐢𝐜𝐞𝐮𝐥 𝐓𝐞𝐡𝐧𝐨𝐥𝐨𝐠𝐢𝐜 𝐓𝐫𝐚𝐧𝐬𝐩𝐨𝐫𝐭𝐮𝐫𝐢 𝐀𝐮𝐭𝐨 𝐂𝐚̆𝐥𝐚̆𝐫𝐚𝐬̧𝐢 (𝐢𝐧𝐭𝐞𝐫𝐧𝐚𝐭 𝐬̧𝐢 𝐜𝐚𝐧𝐭𝐢𝐧𝐚̆)“

Au fost aprobaţi indicatorii tehnico - economici pentru investiţia în cadrul proiectului “𝐑𝐞𝐧𝐨𝐯𝐚𝐫𝐞 𝐞𝐧𝐞𝐫𝐠𝐞𝐭𝐢𝐜𝐚̆ 𝐦𝐨𝐝𝐞𝐫𝐚𝐭𝐚̆ 𝐚 𝐜𝐥𝐚̆𝐝𝐢𝐫𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐩𝐮𝐛𝐥𝐢𝐜𝐞- 𝐀𝐮𝐭𝐨𝐫𝐢𝐭𝐚̆𝐭̧𝐢 𝐥𝐨𝐜𝐚𝐥𝐞- 𝐋𝐢𝐜𝐞𝐮𝐥 𝐓𝐞𝐡𝐧𝐨𝐥𝐨𝐠𝐢𝐜 𝐓𝐫𝐚𝐧𝐬𝐩𝐨𝐫𝐭𝐮𝐫𝐢 𝐀𝐮𝐭𝐨 𝐂𝐚̆𝐥𝐚̆𝐫𝐚𝐬̧𝐢 (𝐢𝐧𝐭𝐞𝐫𝐧𝐚𝐭 𝐬̧𝐢 𝐜𝐚𝐧𝐭𝐢𝐧𝐚̆)“

Convocaţi joi, 8 mai, în şedinţă extraordinară, consilierii locali şi-au dat acordul cu privire la Proiectul de hotărâre privind aprobarea documentaţiei tehnico – economice (faza DALI) şi a indicatorilor tehnico – economici pentru investiţia în cadrul proiectului cu titlul “Renovare energetică moderată a clădirilor publice- Autorităţi locale- Liceul Tehnologic Transporturi Auto Călăraşi (internat şi cantină)“.

În cadrul proiectului, propus pentru finanţare prin apelul de proiecte PNRR/2022/C5/2/B.2.1/1-a , Componenta C5 – Valul Renovării, Axa 2 - Schema de granturi pentru eficiență energetică și reziliență în clădiri publice, Operațiunea B.2: Renovarea energetică moderată sau aprofundată a clădirilor publice, se vor desfăşura următoarele lucrări de creștere a eficienței energetice:

  • Lucrări de reabilitare termică a elementelor de anvelopă a clădirii;
  • Lucrări de reabilitare termică a sistemului de încălzire/a sistemului de furnizare a apei calde de consum;
  • Instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei electrice și/sau termice pentru consum propriu; utilizarea surselor regenerabile de energie;
  • Lucrări de instalare/reabilitare/modernizare a sistemelor de climatizare și/sau ventilare mecanică pentru asigurarea calităţii aerului interior;
  • Lucrări de reabilitare/ modernizare a instalațiilor de iluminat în clădiri;
  • Sisteme de management energetic integrat pentru clădiri;
  • Sisteme inteligente de umbrire pentru sezonul cald;
  • Modernizarea sistemelor tehnice ale clădirilor, inclusiv în vederea pregătirii clădirilor pentru soluții inteligente;
  • Alte tipuri de lucrări.

Valoarea totală a investiției, (internat și cantina), este de 7.825.368,09 lei, inclusiv TVA, din care C+M este de 6.021.680,19 lei inclusiv TVA.

Obiectiv 1: Cantina. Valoarea totală a investiției este de 1.464.034,61 lei, inclusiv TVA, din care C+M este de 1.256.614,13 lei, inclusiv TVA.

Obiectiv 2: Internat. Valoarea totală a investiției este de 6.361.333,48 lei inclusiv TVA din care C+M este de 4.765.066,06 lei, inclusiv TVA.

G. Rădulescu: Depunem zilele următoare în cadrul PNRR întreaga documentație pentru reabilitarea școlii din satul Independența

G. Rădulescu: Depunem zilele următoare în cadrul PNRR întreaga documentație pentru reabilitarea școlii din satul Independența

Primarul Gabriel Rădulescu a anunțat miercuri pe o rețea de socializare că în perioada imediat următoare va fi depusă documentația privind reabilitarea Școlii George Vâlsan din satul Independența, finanțată în cadrul PNRR.

“Vești bune! Depunem zilele următoare în cadrul PNRR întreaga documentație pentru reabilitarea școlii din satul Independența.

Aici este o mică poveste la mijloc. Școala din Independenta a fost construită în 2 etape. Corpul principal a fost edificat în anul 1964 iar corpul nou (centrală termică , băile și etajul) a fost edificat în anul 2011. Fondurile europene de reabilitare se adresează doar clădirilor construite înainte de anul 2000. În concluzie corpul vechi (1964) va fi reabilitat din fonduri europene iar corpul nou va fi reabilitat cu banii comunei Independența. Partea eligibil[ (fonduri europene)-aproximativ 22 miliarde lei vechi. Partea neeligibilă (banii comunei) -aproximativ 9 miliarde. Am avut de ales între această varianta sau a nu o face deloc. Eu cred că am ales drumul corect. Am intrat în linie dreaptă.”, este mesajul transmis de primarul Gabriel Rădulescu.

Contractul de finanțare al proiectului „Reabilitare moderată a Şcolii George Vâlsan din comuna Independenţa, judeţul Călăraşi”, în cadrul PNRR, Componenta 10 – Fondul Local, Prioritatea de investiţii I.3 – Reabilitarea moderată a clădirilor publice pentru a îmbunătăţi furnizarea de servicii publice de către unităţile administrativ – teritoriale a fost semnat pe 20 februarie 2023. Valoarea totală eligibilă a proiectului este de 2.195.114,63 lei (TVA inclus).

Proiectul propune: înlocuirea tuturor geamurilor termopan cu altele de ultimă generaţie; anveloparea termică a clădirii şcolii şi o nouă tencuială decorativă; înlocuirea celor două centrale termice învechite cu una de capacitate mare; schimbarea tuturor surselor de iluminat din şcoala cu unele pe tehnologie LED; înfiinţarea a două staţii de încărcare electrică la nivelul comunei Independenţa.

Sumele suplimentare reprezentând cheltuielile neeligibile ce pot apărea pe durata implementării proiectului se vor asigura din bugetul local.

Primăria comunei Independenţa se obligă, de asemenea, să asigure spaţii adecvate pentru amplasarea unui număr de 2 staţii de încărcare pentru vehicule electrice care va presupune şi posibilităţi de staţionare a vehiculelor pe perioada încărcării precum şi toate activităţile şi costurile necesare pentru punerea în funcţiune a staţiilor. Contravaloarea celor două staţii ce vor fi achiziţionate centralizat de către MDLPA este de 292.900,65 lei, inclusiv TVA (valoare eligibilă)

„După implementarea acestui proiect, am deplina convingere că şcoala George Vâlsan din comuna Independenţa va fi una de nivel european”

Gabriel Rădulescu, primar comuna Independenţa

scoalavalsanindependenta

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.