Oltenița | Au fost finalizate lucrările de reabilitare și modernizare a Școlii Gimnaziale “Prof. Lucian Pavel”

Oltenița | Au fost finalizate lucrările de reabilitare și modernizare a Școlii Gimnaziale “Prof. Lucian Pavel”

Reprezentanții Primăriei Oltenița au anunțat astăzi pe o rețea de socializare semnarea procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor derultate în cadrul proiectului de reabilitare, modernizare, extindere și dotare a Școlii Gimnaziale „Prof. Lucian Pavel”.

“Investiția a vizat:

- Modernizarea completă a spațiilor existente;

- Extinderea școlii prin reconfigurarea și desființarea anexelor C2, C3 și C4;

- Dotarea unității de învățământ cu echipamente și mobilier modern.

Ne bucurăm că am ajuns la finalul acestui proiect atât de necesar și important pentru copiii noștri!

În ceea ce privește redeschiderea școlii, primarul Mihăiță Beștea a anunțat: „Mă bucur că am ajuns la acest moment așteptat de toată comunitatea noastră. Școala 'Lucian Pavel' este acum reabilitată și pregătită să își primească din nou elevii în cele mai bune condiții. Îmi doresc ca în curând, copiii și profesorii să se întoarcă în bănci, într-un mediu modern, sigur și primitor. Investim în educație pentru că investim în viitorul Olteniței. Le mulțumesc tuturor celor care au muncit la realizarea acestui proiect și îi așteptăm cu drag pe elevi să își reia locul firesc: în sălile de clasă ale școlii lor!”

Continuăm să investim în educație, în viitorul Olteniței!”, este mesajul postat pe pagina de Facebook a Primăriei Municipiului Oltenița.

Proiectul “Reabilitare, Modernizare, Extindere (prin desființare corpuri anexa C2, C3, C4) și dotare Școala Gimnazială "Prof. Lucian Pavel", Municipiul Oltenița, Județul Călărași” a fost finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020.

Obiectivul de investiții realizat a vizat îmbunătățirea condițiilor din unitatea de învățământ mai sus-amintită, în vederea creșterii performanțelor elevilor și a reducerii abandonului școlar.

Obiectivele specifice ale proiectului sunt:

1. Reabilitarea a 15 săli de clasă și a 3 laboratoare complet utilate prin reabilitarea corpului de școală existent, care vor deservi un număr de 341 de elevi;

2. Extinderea sălii de sport (împreună cu anexe) până la o suprafață de 1077 mp necesară pentru buna desfășurarea a orelor de educație fizică;

3. Creșterea nivelului de pregătire al elevilor prin asigurarea facilităților necesare pentru programele de tip “Școală dupa școală” sau “A doua șansă” și implementarea acestuia în cadrul școlii până la finalul proiectului;

Valoarea totală a investiției a fost de 14,719,674.40 lei, din care 11,971,747.87 lei reprezintă finanțare nerambursabilă.

scoalalucianpavel3

scoalalucianpavel4

Oltenița | Finanțare prin PRSM pentru proiectul ”Transformare digitală a UAT Municipiul Oltenița”

Oltenița | Finanțare prin PRSM pentru proiectul ”Transformare digitală a UAT Municipiul Oltenița”

Reuniți pe 22 aprilie în ședință extraordinară, consilierii locali au adoptat Hotărârea pentru aprobarea proiectului ”Transformare digitală a UAT Municipiul Oltenița” și depunerea cererii în vederea obținerii finanțării în cadrul Apelului de proiecte: PRSM/473/PRSM_P1/OP1/RSO1.2/PRSM_A38

Principalele acțiuni ce se vor derula în cadrul proiectului sunt:

1. Achiziția de dispozitive și echipamente de hardware și software TIC, IoT, instalații necesare, eficiente energetic, scalabile, de înaltă disponibilitate, inclusiv servicii de instalare, configurare și punere în funcțiune, testarea tehnologiilor și soluțiilor care sprijină digitalizarea.

2. Achiziția, dezvoltarea, testarea și pilotarea soluțiilor și aplicațiilor digitale de tip cloud computing (Saas, PaaS, IaaS).

3. Achiziția și/sau dezvoltarea de software/licențe pentru:

• configurarea și implementarea bazelor de date;

• migrarea și integrarea diverselor structuri de date existente;

• sisteme/soluții de facturare, plată, monitorizare a contractelor publice, inclusiv de arhivare;

• dezvoltarea și implementarea de soluții bazate pe IA (Artificial Intelligence): tehnologii lingvistice, tehnologii vocale, chat-bots, instrumente de traducere automată, de analiză a textului, de sinteză a vorbirii etc.;

• sisteme/soluții de administrare a spațiilor/ rețelelor/ echipamentelor - pentru gestiunea utilităților, monitorizare consumuri etc.;

• securitate cibernetică (protecția tranzacțiilor online și a datelor personale): soluții pentru securizarea rețelelor, securizarea sistemelor de calcul, criptare de documente, securizarea prezenței pe internet.

3. Construirea/ reabilitarea/ modernizarea/ extinderea spațiilor pentru găzduirea infrastructurii IT, inclusiv dezvoltarea/extinderea rețelei de alimentare cu energie electrică, cabluri de fibră optică și dotarea spațiilor pentru găzduirea infrastructurii IT cu echipamente de comunicații de mare capacitate, sisteme de climatizare redundantă și eficientă din punct de vedere energetic, pentru securitate fizică (control, acces, monitorizare video, antiefracție etc), sisteme de detecție și stingere incendiu cu gaz inert care să asigure protecția pentru întreaga infrastructură. Valoarea acestor cheltuieli va fi de maximum 20% din valoarea eligibilă a proiectului.

4. Activități obligatorii de comunicare și vizibilitate ce vor fi în conformitate cu prevederile contractului de finanțare și cu prevederile Ghidului de Identitate Vizuală „Vizibilitate, transparență și comunicare în perioada de programare 2021—2027”.

5. Activități conexe - creștere a capacității administrativă a solicitanților în domeniul digitalizării 3

Obiectivul general al proiectului: Consolidarea maturității digitale a Municipiului Oltenița pentru atingerea unui grad de digitalizare de 85% pe parcursul a 24 de luni de la obținerea finanțării, prin implementarea unor funcționalități digitale noi la nivelul instituției primarului și al comunității, soluții care să optimizeze procesele interne de lucru pentru eficientizarea activității în interesul cetățenilor, dar mai cu seamă să eficientizeze și să optimizeze interacțiunea cu cetățenii.

Obiectivele specifice sunt:

1. Eficientizarea activității și a proceselor administrative din cadrul Primăriei Municipiului Oltenița, prin implementarea unor soluții digitale inovatoare în completarea celor existente, de natură a furniza servicii publice digitale de calitate superioară pentru cetățeni și sectorul privat, capabile de a fi ”prietenoase” cu angajații, dar și cu beneficiarii acestor servicii, respectiv cetățenii.

2. Creșterea gradului de interacțiune cu cetățenii la nivelul UAT Municipiul Oltenița, prin implementarea unor soluții care vor facilita accesul populației și a mediului de afaceri din comunitate la servicii publice digitale, inclusiv în afara orelor de program.

3. Dezvoltarea competențelor digitale ale angajaților instituției, pentru utilizarea noilor module și aplicații.

Valoarea totală estimată a proiectului este de 1.868.894,52 lei cu TVA.

Grădiștea | Impozitele și taxele locale pentru anul 2026, indexate cu rata inflației

Grădiștea | Impozitele și taxele locale pentru anul 2026, indexate cu rata inflației

În cadrul ședinței ordinare a Consiliului Local din 30 aprilie, a fost adoptată Hotărârea care prevede aprobarea indexării impozitelor și taxelor locale pentru anul 2026 cu rata inflației înregistrată la finele anului 2024, adică cu procentul de 5,6%.

Stabilirea impozitelor și taxelor locale are la bază prevederile actuale reglementate prin Legea nr. 227/2015, privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, care cuprind nivelurile pentru valorile impozabile, impozitele și taxele locale și alte taxe asimilate acestora, precum și amenzile contravenționale aplicabile.

În baza actului normativ menționat anterior, Consiliul local are competența de a stabili cota impozitelor și taxelor, când acestea se determină pe bază de cota procentuală, precum și de a stabili cuantumul impozitelor și taxelor prevăzute în sumă fixă, prin lege fiind stabilite limitele maxime și minime ale acestora.

De asemenea, dispozițiile art. 491 din Legea 227/2015, privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, instituie, în sarcina autorității publice locale, obligația de a adopta, până la data de 30 aprilie a fiecărui an fiscal, o hotărâre în vederea indexării sumelor reprezentând impozite și taxe locale, astfel:

„(1) În cazul oricărui impozit sau oricărei taxe locale, care constă într-o anumită sumă în lei sau care este stabilită pe baza unei anumite sume în lei, sumele respective se indexează anual, până la data de 30 aprilie, de către consiliile locale, ținând cont de rata inflației pentru anul fiscal anterior, comunicată pe site-urile oficiale ale Ministerului Finanțelor Publice și Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.

(2) Sumele indexate conform alin. (1) se aprobă prin hotărâre a consiliului local și se aplică în anul fiscal următor.(…)

(3) Dacă hotărârea consiliului local nu a fost adoptată cu cel puțin 3 zile lucrătoare înainte de expirarea exercițiului bugetar, în anul fiscal următor, în cazul oricărui impozit sau oricărei taxe locale, care constă într-o anumită sumă în lei sau care este stabilită pe baza unei anumite sume în lei ori se determină prin aplicarea unei cote procentuale, se aplică de către compartimentul de resort din aparatul de specialitate al primarului, nivelurile maxime prevăzute de prezentul cod, indexate potrivit prevederilor alin. (1).”

În același sens, sunt supuse indexării și sumele reprezentând limitele amenzilor contravenționale prevăzute de Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, sau instituite de autoritatea publică locală, astfel cum este prevăzut de art. 493, alin. (7) din Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.

Rata inflației pentru anul 2024, comunicată pe site-urile oficiale, ale Institutului Național de Statistică, Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, este de 5,6%.

De asemenea, reamintim că indexarea impozitelor și taxelor locale cu rata inflației este o obligație legală a autorității deliberative, stabilită de Codul fiscal. În cazul în care autoritatea deliberativă nu adoptă, cu cel puțin 3 zile lucrătoare, înainte de expirarea exercițiului bugetar, o hotărâre în acest sens, în anul fiscal următor, impozitele și taxele locale se vor stabili la nivelurile maxime prevăzute în Legea nr. 227/2015, privind Codul fiscal , cu modificările și completările ulterioare și se vor indexa și cu rata inflației de 5,6%.

Detalii aici file:///C:/Users/Administrator/Downloads/Hcl%2023%20privind%20indexarea%20taxelor%20si%20impozitelor%20pentru%20anul%202026.pdf

Oltenița | Noaptea Muzeelor: 17 mai 2025!

Oltenița | Noaptea Muzeelor: 17 mai 2025!

Sâmbătă, 17 mai, oltenițenii și nu numai sunt invitați să pășească înapoi în istorie, sub lumina unei seri speciale, în care cultura prinde glas.

“La Muzeul Civilizației Gumelnița și Turnul de Apă, vă așteaptă o experiență unică, cu porțile deschise între 19:00 și 01:00, iar accesul este gratuit.

- La Muzeul Civilizației Gumelnița – Str. Argeșului nr. 101: Vom avea onoarea de a expune, pentru prima dată în Oltenița, Tezaurul de aur de la Sultana – Malul Roșu, una dintre cele mai importante descoperiri ale epocii eneolitice din România. O comoară adevărată, venită din adâncurile istoriei pentru a ne vorbi despre frumusețea unei civilizații străvechi.

- La Turnul de Apă – Str. Argeșului nr. 4: Expoziția de grafică „Linia de noapte”, semnată de arh. Ioana Rădulescu, vă invită să descoperiți lumea printr-o altfel de privire, una poetică și profundă.

O seară în care Oltenița își deschide porțile spre trecut, spre artă și spre suflet. Vă așteptăm să trăim împreună o noapte în care muzeele prind viață, iar istoria și creativitatea devin punți între generații.

Haideți să redescoperim Oltenița altfel!”, se mai arată în mesajul postat pe pagina de Facebook a Primăriei Oltenița.

noapteamuzeeloroltenita

Oltenița | Primarul Beștea, discuții cu potențiali investitori din China!

Oltenița | Primarul Beștea, discuții cu potențiali investitori din China!

Joi, 8 mai, Primăria Municipiului Oltenița a primit vizita unor potențiali investitori din China, interesați să dezvolte afaceri în orașul nostru. Discuțiile au fost constructive arătând deschidere!

Primarul Mihăiță Beștea le-a prezentat oaspeților avantajele clare ale zonei noastre:

- oraș riveran, cu acces la Dunăre pentru transport,

- doar 40 km până la autostradă,

- forță de muncă disponibilă și pregătită,

- posibilitatea oferirii de terenuri și facilități fiscale pentru dezvoltare.

Investitorii pun accent pe sustenabilitate și orașe inteligente, direcții în care și Oltenița face pași importanți:

- sistem de iluminat inteligent,

- management urban prin monitorizare digitală,

- clădiri publice reabilitate energetic,

- autobuzele electrice achiziționate.

Ne bucurăm că Oltenița devine tot mai vizibilă pe harta oportunităților, iar astfel de întâlniri ne dau încredere că suntem pe drumul cel bun.

Sursa text și foto Facebook / Primăria Municipiului Oltenița

oltenitachina2

Free Joomla templates by Ltheme