Fundeni | CS Gloria, finanțare aprobată pentru 2025!

Fundeni | CS Gloria, finanțare aprobată pentru 2025!

UAT Fundeni este printre puținele localități rurale din județ care acordă o importanță semnificativă sportului de performanță. Primarul Gheorghiță Cărtușanu dar și consilierii locali sprijină activitatea sportivă la nivel de copii, juniori și seniori, în cadrul Clubului Sportiv Gloria, înființat de Consiliul Local și Primărie, în iulie 2022.

Pentru acest an, CS Gloria Fundeni va beneficia de un suport financiar de 300 de mii de lei, aprobat de Consiliul Local în cadrul ședinței extraordinare din 14 aprilie. Banii vor fi utilizați pentru finanțarea activităților sportive la box și fotbal, acolo unde Gloria chiar contează.

Bunăoară la fotbal, seniorii Gloriei sunt angrenați deja pe două fronturi: Cupa României – faza județeană precum și campionatul ligii a 4-a.

În Cupă, Gloria va juca miercuri, 28 mai pentru un loc în finală, urmând a se duela în semifinale cu Dunărea Ciocănești. Gloria Fundeni este deținătoarea la zi a trofeului!

În play-off, Gloria speră să evolueze în finala campionatului județean. Însă până acolo trebuie să treacă de Viitorul Dragoș Vodă, meciul direct fiind programat sâmbătă, 24 mai.

Și la boxul juvenil, Gloria bifează rezultate naționale importante, semn că se muncește eficient și cu mare dragoste față de copii.

În altă ordine idei, în această vară, va fi recepționată și clădirea care va găzdui o sală de sport cu multiple funcțiuni, investiția fiind realizată cu fonduri guvernamentale prin CNI SA.

Oltenița | Școala Gimnazială „Prof. Lucian Pavel” s-a redeschis!

Oltenița | Școala Gimnazială „Prof. Lucian Pavel” s-a redeschis!

După o amplă perioadă de modernizare, elevii și cadrele didactice de la Școala Gimnazială „Prof. Lucian Pavel” s-au întors astăzi în bănci, într-un spațiu complet reabilitat și adus la standarde europene. Această investiție mult așteptată a devenit realitate – un proiect necesar pentru siguranța, confortul și dezvoltarea copiilor noștri.

“Dragi oltenițeni,

Astăzi este ziua în care elevii Școlii Gimnaziale „Prof. Lucian Pavel” s-au întors în bănci, într-o școală complet modernizată, extinsă și pregătită să le ofere cele mai bune condiții de învățare!

A fost o investiție mult așteptată de părinți, profesori și copii, dar și o prioritate personală pentru mine încă de la începutul mandatului. Am fost prezent pe șantier de nenumărate ori, pentru a înțelege direct problemele apărute și pentru a sprijini găsirea celor mai bune soluții alături de constructor.

Am reușit să ducem acest proiect la bun sfârșit – o investiție de aproape 11 milioane de lei, care a însemnat modernizarea completă a clădirii, extinderea spațiului existent și dotarea cu mobilier și echipamente noi, adaptate cerințelor educației moderne.

Un gând special de mulțumire se îndreaptă către compania GENWAY, care a donat panouri fotovoltaice în valoare de aproape 50.000 de lei – o contribuție importantă care ne va ajuta să economisim și să protejăm mediul.

De asemenea, mulțumesc Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud-Muntenia, care a susținut integral acest proiect prin fonduri europene. Mulțumesc domnului director Liviu Mușat și doamnei directoare al Departamentului Financiar, dna. Mirela Tache, pentru sprijinul constant și implicarea reală în dezvoltarea educației la Oltenița!

Ne bucurăm astăzi de rezultatul unui efort comun și le dorim copiilor, profesorilor și părinților un parcurs educațional cât mai bun!

Tot în această zi am început și organizarea de șantier pentru reabilitarea Școlii „Mircea Eliade”. Lucrările sunt în grafic, iar obiectivul nostru este ca elevii să înceapă noul an școlar, în septembrie, într-o școală complet renovată.

Continuăm să investim în viitorul Olteniței, în educația copiilor noștri. Ei merită tot ce e mai bun!”, a fost mesajul transmis pe o rețea de socializare de primarul Mihăiț Beștea.

Clădirea a fost modernizată la interior și exterior, recompartimentată inteligent, dotată cu sisteme moderne de încălzire, instalații electrice refăcute, hidranți pentru siguranță și echipamente IT pentru fiecare clasă.

S-a construit o sală de sport nouă, complet echipată, un teren sintetic multifuncțional, vestiare, o anexă pentru activități educative, cabină de pază, ghena ecologică, rigole de apă pluvială, acces pentru persoane cu dizabilități, dar și mobilier școlar nou, bănci, coșuri de gunoi și suporturi pentru biciclete.

Mulțumim companiei Genway pentru donația generoasă în panouri fotovoltaice – o investiție de aproape 50.000 de lei, care ne va ajuta să economisim resurse și să protejăm mediul.

Valoarea totală a investiției: aproximativ 11.000.000 lei

De astăzi, a început organizarea de șantier pentru reabilitarea Școlii Gimnaziale „Mircea Eliade”, proiect pe care ne dorim să-l finalizăm până în septembrie 2025.

Le urăm mult succes tuturor elevilor, profesorilor dedicați și părinților implicați! Să aveți parte de rezultate frumoase într-un loc care vă respectă munca și visurile!

Sursa text și foto Facebook / Primăria Municipiului Oltenița

inaugurareoltenita1

Independența | S-a semnat contractul de concesiune a serviciului de distribuire a gazelor naturale

Independența | S-a semnat contractul de concesiune a serviciului de distribuire a gazelor naturale

Primarul Gabriel Rădulescu a anunțat astăzi pe o rețea de socializare semnarea contractului de concesiune a serviciului de distribuire a gazelor naturale din comuna Independența.

“Vești bune!

Astăzi, 15.05.2025, în cadrul Primăriei Independența am avut deosebita plăcere de a semna contractul de concesiune a serviciului de distribuire a gazelor naturale din comuna Independența.

Concesionarul serviciului își desfășoară activitatea în următoarele comune călărășene: Frumușani, Fundeni, Plătărești și Ștefan Vodă. În această perioadă au mai semnat contracte de operare a activității în comunele învecinate nouă, și anume: Dragoș-Vodă și Cuza-Vodă.

Investiția este una majoră și sperăm că va fi de bun augur pentru locuitorii comunei.”, se arată în mesajul postat pe pagina de Facebook a Primăriei Independența.

Pe 21 ianuarie 2025, consilierii locali au adoptat Proiectul de hotărâre privind aprobarea Studiului de fundamentare a deciziei de concesionare în vederea demarării procedurii de concesionare a serviciului de utilitate publică, documentația de atribuire a contractului de concesiune a serviciului de utilitate publică de distribuție gaze naturale precum și aprobarea finalizării etapei de inițiere a procedurii de concesiune a serviciului de utilitate publică de distribuție gaze naturale aferent obiectivului de investiții “Înființare rețea inteligentă de distribuție a gazelor naturale în comuna Independența, județul Călărași”.

Obiectivul de investiții prevede:

- Lungime rețea: 52,57 km (satele Independența, Vișinii si Potcoava)

- Racordarea a 1458 de gospodării și 18 obiective socio-culturale

- Racordul pentru presiunea înaltă – conductă din oțel DN150, Pn 25 Bar

- Stație de reglare măsurare predare gaze nou înființată având debitul Q=5000 Smc / h.

Durata implementării proiectului este de 28 luni din care durată de execuție, 18 luni.

Oltenița | Finanțare europeană pentru regenerare urbană

Oltenița | Finanțare europeană pentru regenerare urbană

La finele lunii aprilie, în cadrul unei ședințe ordinare, a fost adoptată Hotărârea privind aprobarea documentației tehnico-economice la faza Studiului de fezabilitate, cu elemente de DALI, a devizului general și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții “Regenerare urbană în Municipiul Oltenița”.

Este vorba de un proiect inițiat și asumat de administrația condusă de Mihăiță Beștea, care speră să obțină finanțare europeană în cadrul PRSM 2021-2027, Prioritate 6 – O regiune atractivă, Obiectiv specific RSO 5.2.

Investiția vizează: crearea a două zone de recreere, Flacăra (suprafața de 1292 mp) și Modern (1.744 mp), a unui parc Carol (21.091 mp) în care se va contrui și un loc de joc (suprafața de 42,15 mp), reabilitarea fostului cinematograf Flacăra care se va transforma în Centrul de tineret Flacăra, modernizarea iluminatului public prin instalarea de corpuri de iluminat LED, instalarea de bănci inteligente (solare), coușuri de gunoi, îmbogățirea vegetației prin plantare de arbori, arbuști și flori, refacerea gazonului, montarea de sisteme de irigații automatizate, containere ecologice și stații de colectare selectivă.

Valoarea totală a obiectivului de investiții este de 33.377.047,51 lei (TVA inclus). Durata estimată de execuție a investiției este de 24 de luni.

Belciugatele | Finanțare prin PNI Anghel Saligny pentru înființarea unui sistem de canalizare

Belciugatele | Finanțare prin PNI Anghel Saligny pentru înființarea unui sistem de canalizare

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, a semnat marți, 13 mai, 16 noi contracte de finanțare, prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”, în valoare totală de 201.048.280,15 lei.

Pe această listă figurează și comuna Belciugatele cu proiectul “Înfiintare sistem de canalizare în comuna Belciugatele, satele Belciugatele și Cândeasca”

Suma alocată de la bugetul de stat este de 16.808.468,64 lei, valoarea totală a investiției fiind estimată la 17,174,568.04 lei (TVA inclus).

Investiția prevede realizarea unei rețele de colectare gravitationala ape uzate în lungime totală de 9,850.00 ml (6,932.50 ml Belciugatele + 2,917.50 ml Cândeasca) și construirea unei stații de epurare ape uzate cu capacitate de 150 mc/zi.

Perioada de implementare a proiectului este de 24 luni din care proiectare și organizarea procedurilor de licitație - 6 luni și execuție - 18 luni.

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.