Convocați miercuri, 30 iulie 2025, în ședință ordinară, consilierii locali au aprobat documentația tehnico-economică și indicatorii tehnico-economici, fazele SF și PT, pentru investiția finanțată în cadrul proiectului “Înființare și dotare centru de colectare prin aport voluntar (CAV), în Municipiul Călăraşi“, finanțat prin PNRR/2022/C3/S/I.1.A, pentru subinvestiția I1.a ”Înființarea de centre de colectare prin aport voluntar”, investiția I1 ”Dezvoltarea, modernizarea și completarea sistemelor de management integrat al deșeurilor municipale la nivel de județ sau la nivel de orașe/comune”, componenta 3. Managementul deșeurilor.
Prin intermediul acestui proiect, Primăria Municipiului Călărași vizează înființarea și dotarea unui centru de colectare prin aport voluntar pentru deșeuri reciclabile și biodeșeuri care nu pot fi colectate în pubelele individuale, precum și fluxurile speciale de deșeuri: deșeuri voluminoase, deșeuri textile, deșeuri din lemn, mobilier, deșeuri din anvelope, deșeuri de echipamente electrice și electronice, baterii uzate, deșeuri periculoase, deșeuri de cadavre animale, deșeuri de grădină, deșeuri din construcții și demolări.
Această investiție pleacă de la premisa că protejarea mediului şi valorificarea resurselor aferente în mod responsabil sunt primordiale pentru o dezvoltare durabilă.
Amplasamentul vizat de proiect se află situat în municipiul Călărași, str. Ing. Bârcă Gheorghe nr.11, având o suprafață de 2.430 mp.
Valoarea totală a investiției este de 5.283.611,51 lei, inclusiv TVA (faza PT), din care C+M: 2.250.548,93 lei, inclusiv TVA.
Contractul de finanțare a lucrărilor a fost semnat în data de 03.04.2023;
Hotărârea de Consiliu Local privind aprobarea depunerii și finanțării proiectului a fost votată de consilierii locali pe 10.11.2022.
Principalele caracteristici tehnice ale centrului de colectare prin aport voluntar, conform proiectului tip sunt:
- Platformă carosabilă pentru amplasarea containerelor de tip ab-roll pentru deșeuri și circulația autoturismelor cetățenilor care aduc deșeuri, respectiv a camioanelor (cap-tractor) care aduc/ridică containerele menționate mai sus.
- Platformă betonată pentru amplasarea containerelor de tip baracă.
- Canalizare pentru colectarea apelor pluviale.
- Zonă verde cu gazon și plantație perimetrală de protecție.
- Copertină pe structură metalică ușoară (conform proiect de rezistență) pentru protecția containerelor deschise.
- Împrejmuire a amplasamentului cu gard din panouri bordurate prinse pe stâlpi rectangulari din oțel, cu poartă de acces culisantă – acționare manuală.
- În zona de acces principal se va monta un cântar carosabil pentru camioane (cap-tractor).
- Container de tip baracă pentru administrație – supraveghere.
- Container de tip baracă, frigorific.
- Container de tip baracă pentru colectare deșeuri periculoase.
- Trei containere prevăzute cu presă pentru colectarea deșeurilor de hârtie/carton, plastic, textile.
- Trei containere închise și acoperite de tip walk-in.
- Două containere de tip SKIP deschise.
- Trei containere deschise, inalte, de tip ab-roll.
- Trei containere deschise, joase, de tip ab-roll.
- Separator de hidrocarburi.
- Două scări mobile metalice (oțel zincat) pentru descărcarea deșeurilor în containerele deschise înalte.
- Stâlpi de iluminat și camere supraveghere.
- Infrastructura: stratificația platformei carosabile cuprinde umplutură (balast, piatră spartă), geotextil, geocompozit, beton asfaltic.
Platforma betonată (pe care vor fi amplasate containerul-birou și cel frigo) va conține stratul-suport din balast compactat și betonul de min. 15 cm. Structura de susținere a copertinei va avea fundații izolate din BA, iar împrejmuirea fundații izolate cilindrice.