Pe 9 august, comunitatea întreagă va fi prezentă la evenimentul Ziua Comunei Independența, organizat de vreo 14 ani încoace de Primăria și Consiliul Local Independența. Primarul Gabriel Rădulescu dă asigurări că cetățenii vor avea motive de bucurie, pe scenă urmând a fi admirați nume mari ai cântului popular și de petrecere. Invitat special va fi Jador!
“Ziua Comunei Independența este o tradiție aici, începută în 2011, dacă nu greșesc. Suntem înaintea celei de-a 14-a ediții. De când sunt primar, am adus nume mari ale cântecului românesc, fie că vorbim muzică folclorică sau de petrecere. Mă refer la Lora, Ionuț Dolănescu, Vali Vijelie sau Mariana Ionescu Căpitănescu. Am încercat să le oferim concetățenilor mei spectacole de calitate, sursa fondurilor fiind bugetul local dar și sponsori locali. Am primit sprijin din partea fermierilor locali care au pus umărul la desfășurarea în bune condiții a acestui eveniment. Anul acesta vom aduce din nou nume mari.”, a declarat pentru www.arenamedia.ro primarul Gabriel Rădulescu care a mai adăugat că în actual context financiar organizarea unui astfel de eveniment în viitor ar putea sta, măcar, sub semnul întrebării.
“Din păcate dacă aceste măsuri bugetare restrictive vor apărea, va trebui să ne gândim serios dacă mai putem să ținem acest eveniment pentru că, știți cum se spune, calitatea se ține cu cheltuială. Și atunci trebuie să facem o analiză foarte atentă. Nu vreau să spun că va fi ultimul. Dar repet, va trebui să analizăm înainte de a mai lua o decizie în acest sens.”, a conchis Rădulescu.
Spectacolul la care sunt invitați toți cei care sunt alături de Independența, se va desfășura în Parcul mare din satul Independența, începând cu ora 16.00.
În preambul, de la ora 15.30 de minute, stadionul Venus Arena va găzdui un meci demonstrativ de fotbal - old-boys, cu participarea unor foste glorii locale.