Călăraşi / Primăria va organiza şi în acest an sărbătoarea Bobotezei. Vezi programul!

Călăraşi / Primăria va organiza şi în acest an sărbătoarea Bobotezei. Vezi programul!

Primăria Municipiului Călărași organizează tradiționala Sărbătoare a Bobotezei, duminică, 6 ianuarie, în Parcul Central. Programul evenimentului, după oficierea Sfintei Liturghii de către PS Părinte Vincențiu – Episcopul Sloboziei și Călărașilor, la Biserica Sf. Împărați Constantin și Elena (Volna), între 08.00-10.00, este următorul:

10.00-10.30 – Deplasarea suitei oficiale în Parcul Central situat pe malul Brațului Borcea

10.30-11.00 – Oficierea Slujbei Aghiazmei Mari

11.00-11.45 – Ceremonia aruncării și recuperării de către înotători a Sfintei Cruci din apele Brațului Borcea

12.00-13.30 – Servirea tradițională a 1.500 de porții de fasole și a vinului fiert (în Parcul Central)

 

BIROUL DE PRESĂ

Primăria Călăraşi / Obiective de investiţii finalizate sau demarate în 2018

Primăria Călăraşi / Obiective de investiţii finalizate sau demarate în 2018

Primăria Municipiului Călărași vă prezintă principalele investiții finalizate sau demarate pe parcursul anului 2018, pe categorii de lucrări, realizate din fonduri ale bugetului local sau atrase în cadrul PNDL.

Străzi

  • Reparații capitale/modernizare străzi în municipiul Călărași – LOT 1 (Mușețelului, Bd. Cuza-Vodă, Știrbei Vodă) – lucrări aflate în derulare, lungimea totală a străzilor 2,059 km, valoare totală-7.746.331 lei
  • Modernizare străzi în cartierul Mircea Vodă-LOT 1 (Grădiștei, Năvodari, Crângului, Mihai Viteazul, Dumbravei)-lucrări aflate în derulare, lungimea totală a străzilor 4,634 km, valoarea totală-7.745.093 lei
  • Întreținere strada Fundătura Cazărmii I
  • Modernizare strada Liliacului
  • Întreținere cu tratament bituminos realizată de Serviciul Public Pavaje Spații Verzi pe străzile: Silozului, Teilor, N. Iorga, M. Sadoveanu, Doina, Muncel, Cireșoaia, Păcii, Cireșilor, George Coșbuc, Unirii, Sulfinei, Mușețelului (cartier M. Vodă)
  • Amenajare peisagistică bd. Nicolae Titulescu, valoare totală 7.413.852,55 lei-contract de lucrări semnat, urmează demararea lucrărilor ce vizează partea carosabilă, parcări, trotuare, spații verzi, relocarea instalației de electricitate, mobilier stradal

Canalizare

  • Reparații racorduri canalizare bloc N30
  • Reparații canalizare strada Liliacului
  • Extindere rețea canalizare strada Prunului
  • Racorduri canalizare Cuza Vodă și adiacente (străzile Micșunelelor și Grădinari)
  • Canalizare strada Turturelelor
  • Canalizare Fundătura Cazărmii I
  • Canalizare Fundătura Cazărmii IV
  • Înființare canalizare Strada Cuza Vodă și adiacente
  • Execuție canalizare pluvială str. Năvodari (tronson Prel. Luceafărului-str. Victoriei)-contract de execuție lucrări semnat de curând, urmează demararea lucrărilor

Apă

  • Întreținere rețea apă str. Știrbei Vodă (tronson Lalelelor-Dunării)
  • Întreținere rețea apă str. Crângului-Prel. București-Zefirului
  • Întreținere rețea apă str. Dumbravei (Mihai Viteazul-Crângului)
  • Extindere rețea apă str. Fără Nume
  • Extindere rețea apă șos. Sloboziei Km. 4
  • Reabilitare rețea apă str. Năvodari, tronson Digului-Prel. Luceafărului

Parcări

  • Întreținere parcare blocuri F7-F8
  • Întreținere parcare bloc B32
  • Întreținere parcare bloc B33
  • Reparație parcare bd. Republicii-Stadion
  • Execuție parcare Sala Polivalentă
  • Întreținere parcări de către SPPSV-bloc N24, strada Progresul-Blocuri B25-B26, Blocuri B19-B20

Parcuri

  • Lucrări de amenajare Parc Speranței
  • Lucrări de amenajare Parc Năvodari
  • Lucrări de amenajare Parc Cărămidari

Trotuare

  • Întreținere trotuare-lucrări complementare pe străzile Panduri și Macului (aflate în desfășurare)

Pe lângă lucrările finalizate și demarate în cursul anului 2018, Direcția Tehnică din cadrul Primăriei Municipiului Călărași are, în diferite stadii, următoarele proceduri de achiziție publică pentru lucrări importante, după cum urmează:

  • Reabilitare și modernizare strada Grivița
  • Canalizare menajeră și pluvială cartier Măgureni
  • Canalizare pluvială strada Locomotivei
  • Proiectare și execuție Piața Mare
  • Construire Grădiniță cu 8 grupe
  • Înființare creșă în municipiul Călărași (contract de proiectare semnat, urmează achiziția execuției)
  • Modernizare Bazar Big
  • Execuție Hală de Legume-fructe BIG
  • Proiectare și execuție rețea apă și canalizare pluvială strada Pescăruși (tronson Panduri-Gral Ctin Pantazi)
  • Delegarea Serviciului de Transport public local de călători în municipiul Călărași

BIROUL DE PRESĂ

Călăraşi / Primăria a depus un proiect privind crearea unui sistem inteligent de management al traficului şi monitorizare video

Călăraşi / Primăria a depus un proiect privind crearea unui sistem inteligent de management al traficului şi monitorizare video

Primăria Municipiului Călărași a finalizat, în cursul zilei de joi, 27 decembrie 2018, încărcarea în MySMIS – aplicație online creată de Ministerul Fondurilor Europene (MFE) pentru beneficiarii de fonduri europene, a proiectului ”Îmbunătățirea transportului public de călători în municipiul Călărași și creșterea performanțelor acestuia prin crearea unui sistem inteligent de management al traficului și monitorizare video, bazat pe instrumente inovative și eficiente”

Proiectul este propus pentru finanțare din fonduri europene prin Programul Operațional Regional POR 2014 - 2020, Axa Prioritară 4 – Sprijinirea dezvoltării urbane durabile, Obiectivul Specific 4.1 – reducerea emisiilor de carbon in municipiile resedință de județ prin investiții bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă.

Valoarea totală investiției este de 18.307.980,24  lei inclusiv TVA (integral eligibilă) din care C+M este 3.148.414,76 de lei inclusiv TVA, așa cum reiese din Devizului General întocmit în conformitate cu HGR nr. 907/2016. Contribuția UAT Municipiul Călărași la finanțarea proiectului este de 2% din cheltuielile eligibile.

Necesitatea investiției este fundamentată într-o  serie de documente strategice. Proiectul este cuprins în Planul de acțiune al  Planului de Mobilitate Urbană Durabilă la categoria Managementul traficului (staționarea, siguranța în trafic, sisteme inteligente de transport, signalistică, protecția împotriva zgomotului/sonoră), dar și în Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană a Municipiului Călărași pentru perioada 2014-2020, la capitolul Conectivitate, și vizează creșterea atractivității utilizării transportului public şi a siguranței utilizării modurilor nemotorizate de transport.

Obiectivele specifice avute în vedere de proiect sunt:

  • Modernizarea şi extinderea sistemului de semaforizare pentru 22 intersecţii și treceri de pietoni;
  • Implementarea unui sistem de management adaptiv al traficului rutier, care să includă cele 22 de locații (intersecții semaforizate și treceri de pietoni cu buton), având ca beneficii creșterea vitezei de deplasare a transportului public și în subsidiar a traficului auto, creșterea atractivității transportului public; creșterea cotei modale de utilizarea a transportului public în defavoarea utilizării vehiculelor personale; eficientizarea transportului public prin reducerea timpilor de călătorie, a consumului de combustibil precum și prin creșterea numărului de utilizatori; reducerea emisiilor GES
  • Creșterea siguranței cetățenilor în traficul rutier și în spațiul public, în general, prin dotarea intersecțiilor semaforizate, a trecerilor de pietoni cu buton, a unor stații de transport public și a altor zone identificate cu risc de infracţionalitate sau zone rutiere periculoase cu echipamente de supraveghere (camere video).
  • Creșterea siguranței cetățenilor și alarmarea instituțiilor abilitate în cazul pătrunderii în municipiu a unor vehicule aflate pe lista celor urmărite, prin instalarea unui sistem modern de recunoaștere și interpretare a numerelor de înmatriculare la intrările/ieșirile din oraș
  • Dezvoltarea unui sistem inovativ de detectie automata a incindentelor în trafic, a obiectelor suspecte / uitate în spațiul public
  • Crearea unui Centru de comandă și control unic, pentru coordonarea activităţilor de management trafic si supraveghere video care să răspundă cerinţelor viitoare de dezvoltare a Municipiului Călărași
  • Creşterea încrederii și satisfacţiei călătorilor pentru transportul în comun şi implicit creşterea numărului de persoane care utilizează mijloacele de transport în comun, prin comunicarea în timp real a duratei de așteptare în stație
  • Crearea infrastructurii de telecomunicații aferente sistemului inovativ implementat prin realizarea unei rețele de fibră optică proprie Primăriei

Intersecțiile care se modernizează prin instalarea de semaforizare (acolo unde este cazul), rețele de electroalimentare și reţele de date, camere video de supraveghere si senzori aferenți sunt: 

O 17 intersecții semaforizate: Prel. București-Panduri; Prel. București -Zăvoiului; Prel. București -Belșugului; Prel. București -Bd. N. Titulescu; Bd. N.Titulescu-Bd. Republicii; Prel. București -Bd. Cuza-Vodă; Grivița-Bd. Cuza-Vodă; Bd. Republicii-Bd. Cuza-Vodă; București -Eroilor; Grivița-Eroilor; Bd.Republicii-Eroilor; București -Sloboziei; Grivița-Sloboziei; Bd. Republicii-13 Decembrie-Sloboziei; București -Dobrogei; Grivița-Dobrogei;  Bd. Republicii-Dobrogei

O 5 treceri de pietoni cu buton: Prel. București - Știrbei-Vodă; Prel București-Crișana; Prel.București-Școala Mihai Viteazul;  Grivița-13 Decembrie; Grivița-I.L. Caragiale.

Centrulde comandă și control va fi instalat într-o clădire proprietate publică, amplasată în Municipiul Călărași, strada Mușețelului nr 2A, unde Primăria Municipiului Călărași are în vedere amenajarea noului sediu al Direcției Poliția Locală.

BIROUL DE PRESĂ

Drăgulin spune că nu se vor diminua, anul viitor, salariile angajaţilor Primăriei

Drăgulin spune că nu se vor diminua, anul viitor, salariile angajaţilor Primăriei

Primarul Dan Drăgulin a declarat recent că în urma discuţiilor purtate cu directorii şi şefii din Primăriei s-a decis ca, în 2019, să nu se recurgă la diminuarea salariilor angajaţilor, concomitent cu micşorarea cheltuielilor şi identificarea altor venituri, prin vânzarea unor imobile aflate în domeniul privat al municipiului „Am avut o şedinţă de lucru cu toţi directorii şi responsabilii din cadrul Primăriei şi subordonatelor, s-a hotărât să nu se diminueze salariile, urmând ca pentru bugetul anului 2019 să luăm măsuri de micşorare a cheltuielilor şi realizarea unor venituri suplimentare după o inventariere corespunzătoare a patromoniului Primăriei” a spus Drăgulin care s-a arătat optimist în privinţa accesării celui de-al doilea împrumut în valoare de 420 de miliarde de lei vechi, aprobat de aleşii locali pentru finanţarea unor investiţii cu precădere în infrastructura stradală. „Vom încerca să mergem pe împrumutul acela pe care consilierii PSD, respectiv Prefectura mi l-a atacat şi totuşi am, să zic aşa, garanţii că dacă-l depun în prima perioadă a anului 2019, voi putea accesa bani pentru împrumut pentru că şi în anul în curs deşi s-a depus, să zicem, o sumă destul de mare, nici la jumătatea valorii nu s-a realizat tragerile din partea unitărţilor administrativ teritoriale. Şi aşa că şi de acolo s-a spus că avem şanse mari să luăm bani pe împrumut” a mai susţinut primarul liberal.

Primul împrumut, în valoare de 25 de milioane de lei (250 de miliarde de lei vechi) a fost accesat în 2015.

Călăraşi / Proiecte cu finanţare europeană, despuse spre evaluare, în cuantum de peste 17 milioane de euro

Călăraşi / Proiecte cu finanţare europeană, despuse spre evaluare, în cuantum de peste 17 milioane de euro

Primăria Municipiului Călărași are, în acest moment, depuse spre evaluare la Organismele Intermediare, proiecte cu finanțare europeană ale căror valori se ridică la aproximativ 17,54 milioane de euro, cofinanțarea bugetului local fiind de doar 2%.

Cele trei proiecte pe care Primăria Municipiului Călărași le are depuse spre evaluare sunt următoarele:

1. Reabilitarea termică a Căminului pentru Persoane Vârstnice Sf. Antim Ivireanul Călărași (depus în cadrul SUERD, pe 6 iulie 2018, valoare-463.000 euro)

2. Reducerea emisiilor de carbon în municipiului Călărași prin modernizarea infrastructurii căilor de rulare a transportului public local (modernizarea străzii București) (depus în cadrul POR 2014-2020, pe 7 septembrie 2018, valoare-9,350 milioane euro)

3. Reducerea emisiilor de carbon în municipiul Călărași prin crearea unui spațiu urban pietonal multifunctional în zona centrală a municipiului Călărași (modernizarea pietonalului din Centrul vechi) (depus în cadrul POR 2014-2020, pe 2 octombrie 2018, valoare-7,733 miluioane euro)

Până la sfârșitul anului, Primăria Municipiului Călărași va mai depune, în cadrul POR 2014-2020, alte două proiecte importante:

1. Îmbunătățirea transportului public de călători în municipiul Călărași și creșterea performanțelor acestuia prin crearea unui sistem inteligent de management al traficului și monitorizare video, bazat pe instrumente innovative și eficiente (valoare 3,5 milioane euro)

2. Reducerea emisiilor de CO2 în zona urbană prin construirea unui terminal intermodal de transport în zona de vest (Siderca) a municipiului Călărași (valoare 800.000 euro)

BIROUL DE PRESĂ

Free Joomla templates by Ltheme