Bate-un vânt aspru de sărăcie în dreptul Primăriei Călăraşi!

Bate-un vânt aspru de sărăcie în dreptul Primăriei Călăraşi!

Finalul de an e pe cale să-i provoace primarului Dan Drăgulin multe frisoane pe şira spinării. Cu resursele financiare ca şi epuizate, liberalul caută în zadar soluţii, cerşind până şi la Consiliul Judeţean bani pentru acoperirea unor datorii față de doi operatori de salubritate care-şi desfăşoară activitatea pe raza municipiului reşedinţă de judeţ. ,Mai mare râsu’ pentru o capitală de judeţ să stea pe aceleaşi rând cu Dichiseni ori Gurbăneşti, localităţi extrem de mici cu bugete microscopice, obişnuite să stea cu mâna-ntinsă la Guvern, ori Consiliul Judeţean!

Suma pe care liderul PNL o solicit de la “judeţ” ar fi de 780 de mii de lei, insuficientă totuşi pentru a stinge obligaţiile faţă de RER Ecologic Service Bucureşti REBU SA şi Urban SA, estimate, potrivit surselor noastre, la circa 20 de miliarde de lei vechi. Gestionarea extreme de precară a acestei probleme generează acum probleme ce par insurmontabile. Cât priveşte identificarea soluţiilor? Mai încolo, ce atâta grabă!

Şi plata salariilor a devenit o problemă pentru primar. Pentru ultimele două luni ale anului, sumele necesare vor fi luate din “excedentul” pe anul trecut, adică de la “investiţii”. Pentru plata lunară a salariilor personalului şi a indeminizaţiilor consilierilor (incluzând aici şi bugetul de stat şi bugetul contribuţiilor), e nevoie de circa 1,4 milioane lei. Adică vreo 16,8 milioane anual. Mi-e şi jenă să scriu suma asta în lei vechi!

La nivelul Primăriei, salariile au crescut considerabil iar schema de personal a cam luat-o razna. Deşi populaţia municipiului continuă să scadă (mulţi călărăşeni câştigă o pâine în străinătate!), s-au făcut angajări multe şi „pe sprânceană”, Primăria devenind mai degrabă o anexă financiară dar şi un soi de cimitir al elefanţilor din PNL. C-aşa-s ăştia de dreapta, dau randament maxim doar la stat!

Şi marea sa pasiune, handbalul e pe cale să-şi dea duhul. Echipa prezidată impecabil de Ion Dumitru care schimbă antrenorii şi jucătorii în timpul campionatului ca pe nişte ciorapi murdari, traversează momente financiare extrem de dificile având nevoie de finanţare pentru acoperirea ultimelor 2 luni. Şi anul nu s-a terminat! Până acum, Primăria a pompat vreo 34 de miliarde de lei vechi la care se adaugă ale 6 miliarde, „aprobate” recent de consilierii locali în urma unei rectificări. Rezultă vreo 40 de miliarde, clubul beneficiind şi de ale 8,5 miliarde de lei vechi, viraţi în prima parte a anului de Consiliul Judeţean. Şi banii tot nu ajung, cheltuielile anuale fiind estimate la circa 55-56 de miliarde de lei vechi.

Această degringoladă financiară care bântuie Primăria riscă să devină acută şi să explodeze în perioada următoare. Este consecinţa „firească” a managementului defectuos imprimat de un primar liberal, cu vădite „apucături” comuniste, învăţate la acea şcoală de tristă amintire.

Altfel, de toată jena efervesecenţa generată de apropiaţii săi care propovăduiesc în toiul zilei elucubraţiile politice livrate de PNL central. E normal ca slugoii să împărtăşească ideile politice ale şefului, dar firesc ar fi ca ei să dea „share” diverselor inepţii fie după orele de program, fie să se retragă din Primărie şi să-şi mute job-ul la partid. Şi de acolo să-şi ridice şi leafa nesimţită! C-aşa ar trebui să facă ăştia de dreapta, nu?

Viorel Ivanciu: Vreau să transmit tuturor celor care dau telefoane şi pun presiune că n-o să ne oprim cu această acţiune!

Viorel Ivanciu: Vreau să transmit tuturor celor care dau telefoane şi pun presiune că n-o să ne oprim cu această acţiune!

În acest an, Executivul Primăriei Călăraşi a intensificat acţiunile de ridicare a garajelor care ocupă în mod ilegal domeniul public. Viceprimarul Viorel Ivanciu, omul care s-a preocupat îndeaproape de buna desfăşurare a acestei acţiuni, susţine că a întâmpinat multe greutăţi din partea cetăţenilor, cu precădere din partea celor „cu funcţii” care n-au ezitat să pună presiuni în speranţa că vor rămâne în continuare „proprietari” pe domeniul public.

Mesajul viceprimarului Ivanciu este ferm. Acţiunea va continua şi în 2019, indiferent de consecinţe!

 

Domnule viceprimar, din punctul meu de vedere e limpede că sunteţi omul care v-aţi asociat numele cu această iniţiativă a Executivului de ridicare a garajelor care ocupă ilegal domeniul public. Aţi făcut un lucru bun până acum şi bănuiesc că veţi continua şi în 2019 această acţiune. Aş vrea să-mi spuneţi care au fost greutăţile pe care le-aţi întâmpinat până acum şi în ce măsură cetăţenii au înţeles că nu respectă „legea” şi în consecinţă ar trebui să se conformeze?

Da, mă bucur că mă întrebi asta şi că, în viziunea ta, consideri că e un lucru bun. Aş vrea să răspund printr-o completare la un articol pe care l-ai publicat recent vizavi de un garaj care se află amplasat undeva în zona Flacăra-Progresul. Te-ai adresat primarului însă vreau să-ţi spun că primarul nu e implicat în această acţiune. Ştie, desigur, ce se întâmplă dar nu în amănunt. În schimb, eu pot să-ţi răspund că acel garaj ŞTIU al cui este. A fost identificat, nu e singura situaţie în care am fost puşi, să zic aşa, sub presiune atât eu cât şi echipa care se ocupă de treaba asta. N-o să dăm înapoi, nu ne speriem. Aceste presiuni nu ne fac bine nici ca atmosferă în Primărie şi nici ca „sănătate”. Ce pot să-ţi confirm e că săptămâna viitoare, acel garaj va fi luat. E drept că anumite persoane încearcă prin diferite mijloace să întârzie acest proces, să ne pună tot felul de beţe în roate însă este revoltător că n-au înţeles că vrem un oraş mai curat. Dar, mai presus de toate vrem ca lumea să respecte legea. Foarte muţi cetăţeni s-au „împroprietărit” cu bucăţi din domeniul public făcându-şi tot felul de construcţii. Au amplasat garaje sau imobile care seamănă a garaje. Nu puteţi să vă imaginaţi ce mizerie e prin spatele acestor construcţii. Oamenii vor să iasă din bloc într-o curte interioară sau în jurul blocului şi să respire aer curat, să facă o plimbare. Nu putem să facem lucru ăsta din cauza garajelor din beton, din tablă, din cauza legumelor plantate pe domeniul public şi chiar pe spaţiul verde. Fiecare foloseşte imobilul cum vrea. Vreau să transmit tuturor celor care dau telefoane şi pun presiune că n-o să ne oprim cu această acţiune. Mesajul e clar! După 1 ianuarie 2019, toţi cei care au fost notificaţi de „n” ori anul acesta şi nu au făcut nimic în sensul ăsta, începând de la cei care în jurul blocurilor care şi-au închis tot felul de spaţii, vor fi amendaţi după care vom trece la demolarea construcţiilor ilegale. Continuăm această acţiune pentru un oraş mai curat, cât mai civilizat!

Avem informaţii potrivit cărora, colegi de-ai dumneavoastră din cadrul Direcţiei de Urbanism parcă nu trag la aceeaşi căruţă.

Nu. Cred că semnalul trebuie dat de undeva de sus. Oamenii de la urbanism formează o echipă foarte frumoasă, foarte bună., începând cu arhitectul şef, cu care am interacţionat foarte bine. N-a fost o prioritate pentru administraţia locală. În discuţiile avute cu primarul, i-am expus câteva probleme vizavi de aceste garaje, de parcări, de grădinile care şi pe acelea le-am desfiinţat.

Am avut concursul lui şi mi-a mână liberă să continui aceste acţiuni. Fără colegii de la urbanism, n-aş fi reuşit!

E foarte adevărat că funcţionari din Primărie sunt implicaţi în obstrucţionarea acestei activităţi. Unii ar fi trebuit să facă ceva de-a lungul anilor şi n-au făcut nimic din comoditate, iar alţii au oferit consultanţă ca lucrurile bune să nu se întâmple. Îi ştim şi pe aceştia, sper că au înţeles mesajul nostru că e timpul să apere patrimoniul şi averea primăriei şi nu să ne batem joc de ele. Sau să le folosim în interes personal!

Pe lista celor care au făcut presiuni se află şi un fost viceprimar?

Se află tot felul de persoane. De la viceprimar până la cei cu diverse funcţii. Dezamăgirea mea cea mai mare e că ei n-au înţeles ce e de făcut. Aşteptări mai mici avem de la cetăţenii „normali” ai acestui oraş care probabil cunoscând mai puţin lucrurile astea, au o oarecare întârziere sau reticenţă. În schimb, aceşti oameni „cu funcţii” care s-au plimbat mai mult prin ţară sau prin străinătate, nu cred că au văzut pe unde au fost ceea ce există la noi, între blocuri şi nu numai.

viorelivanciu

Ridicarea garajelor, o chestiune opţională?

Ridicarea garajelor, o chestiune opţională?

Lăudabilă, desigur, acţiunea Executivului Primăriei de a ridica garajele care ocupă ilegal domeniul public doar că această initiativă lansată, în acest an dacă nu mă înşel, a devenit o chestiune opţională.

Cum e de pildă garajul din imagine, situat undeva între străzile Flacăra şi Progresul, amplasat în spatele blocului din faţa BRD. Imobilul care numai garaj nu e, a rămas la locul lui, neclintit, semn că proprietarul / deţinătorul e vreun om influent din oraş care o fi găsit multă înţelegere acolo unde trebuie.

Pentru că domnul Drăgulin a spus de fiecare dată după ce a obţinut mandatul de primar că el îi reprezintă pe toţi călărăşenii indiferent de culoarea politică, ori materială şi spirituală, îmi permit să-i adresez două scurte întrebări, cu rugămintea să-mi ofere şi răspunsurile, mai ales că sunt scurte şi nu necesită un timp de „gândire” enorm: „Cine deţine, domnule primar, garajul din imagine? De ce nu a fost ridicat până acum deşi în zona respectivă s-a cam făcut curăţenie pe această temă?”

Vom reveni pe marginea acestui subiect, mai ales că nu lipsesc surprizele!

Crucea Roșie Română-filiala Călărași și Primăria Municipiului Călărași organizează evenimentul caritabil „Concert din suflet pentru suflet”

Crucea Roșie Română-filiala Călărași și Primăria Municipiului Călărași organizează evenimentul caritabil „Concert din suflet pentru suflet”

Crucea Roșie Română-filiala Călărași, în parteneriat cu Primăria Municipiului Călărași, organizează miercuri, 12 decembrie, începând cu ora 17.00, în sala de spectacole ”Barbu Știrbei”, un concert caritabil pentru a puncta a 94-a aniversare a filialei călărășene a Crucii Roșii.

”Concertul din suflet pentru suflet” va aduce pe scenă artiști locali binecunoscuți (Cosmin Andrian, DENA, Denisa Ilie), copii ai Flores Campi, dar și corul Protoieriei Călărași, iar intrarea este pe bază de donație. Din banii strânși, familii nevoiașe cu mulți copii și familii de bătrâni vor primi o masă caldă de sărbători.

Colaboratori ai evenimentului sunt Inspectoratul Școlar Județean Călărași și Centrul Județean de Cultură și Creație Călărași.

BIROUL DE PRESĂ

Mesajul preşedintelui PNL Călăraşi, Viorel Ivanciu, cu ocazia zilei de Sf. Nicolae
Featured

Mesajul preşedintelui PNL Călăraşi, Viorel Ivanciu, cu ocazia zilei de Sf. Nicolae

Astăzi, îl celebrăm pe Sfântul Ierarh Nicolae, simbolul smereniei dar şi al dărniciei. Cu ocazia sărbătoririi numelui, primiţi, dragi călărăşeni, un călduros LA MULŢI ANI, multă sănătate, multe realizări şi tot ce vă doriţi lângă cei dragi."

Viceprimar, Viorel Ivanciu, preşedinte al organizaţiei municipale PNL Călăraşi

viorelivanciu

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.