Ministerul Finanțelor Publice lansează trei noi emisiuni de titluri de stat destinate exclusiv populației

Ministerul Finanțelor Publice lansează trei noi emisiuni de titluri de stat destinate exclusiv populației

Titlurile de stat Tezaur urmează să fie emise luni, 4 februarie 2019, cu scadențe la 2, 3 și 5 ani și dobânzi anuale de 4%, 4,5%, respectiv 5%. Veniturile aferente sunt neimpozabile.

Titlurile de stat pot fi cumpărate:

- între 4 și 22 februarie 2019 de la unitățile Trezoreriei Statului

- între 4 și 21 februarie 2019 prin rețeaua de oficii poștale ale Poștei Române, din mediul urban, și până în 20 februarie 2019 la cele din mediul rural.

Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. A fost eliminată plafonarea sumelor care pot fi investite de persoanele fizice în cadrul acestor emisiuni.

Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate prin depunerea, în perioada de subscriere, a unei cereri de anulare. Ulterior, subscrierile sunt irevocabile și nu mai pot fi anulate.

Titlurile de stat care sunt lansate în data de 4 februarie 2019 sunt în formă dematerializată și au valoare nominală de 1 leu. Dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune.

În cazul decesului, dreptul de proprietate asupra titlurilor de stat se transferă moștenitorilor, care prezintă documentele legale care le atestă această calitate.

Emiterea titlurilor de stat pentru populație va continua pe parcursul anului 2019. În fiecare lună perioada de subscriere va fi de trei săptămâni iar maturitățile vor fi stabilite în funcție interesul manifestat de investitori.

Prospectul de emisiune și orice eventuale modificări ale acestuia vor fi publicate pe www.mfinante.gov.ro, www.datoriepublica.mfinante.gov.ro, https://www.comunicatii.gov.ro, https://www.posta-romana.ro.

Guvern / Susținere pentru construirea grădinițelor cu profil sportiv

Guvern / Susținere pentru construirea grădinițelor cu profil sportiv

Guvernul a stabilit astăzi, printr-un Memorandum, instituirea schemei de minimis privind Programul "gROwth - investim în copii, investim în viitor", prin care va susține construirea, amenajarea și dotarea a 1000 de grădinițe cu profil sportiv.

Schema de ajutor, cu un buget total de 500 de milioane de euro, are caracter multianual şi se derulează până la 31 decembrie 2020, cu posibilitatea de prelungire în raport cu reglementările europene.  

Finanțarea va începe în acest an și va fi inclusă în bugetul pentru 2019. Se pot emite acorduri pentru finanţare până la sfârșitul anului viitor, în limita creditelor de angajament aprobate anual prin legea bugetului de stat pentru acest program, iar plata ajutorului de stat se efectuează în perioada 2019-2022. 

Sprijinul va consta, în principal, în ajutor de minimis de până la 500.000 euro din cheltuielile eligibile, pentru construcţia şi/sau înfiinţarea, amenajarea şi dotarea grădiniţelor cu profil sportiv. Acest ajutor va fi plătit investitorului după terminarea lucrărilor şi obţinerea autorizaţiei de funcţionare provizorie de la Ministerul Educaţiei Naţionale.

De asemenea, sprijinul implică și o garanţie acordată de stat de maxim 50% din valoarea creditului contractat de investitor, cu condiţia ca aceste credite să finanţeze exclusiv cheltuieli eligibile aferente proiectului.

Schema de ajutor de stat se adresează persoanelor juridice de drept privat, inclusiv organizaţii neguvernamentale, asociaţii, fundaţii, federaţii și cluburi sportive.

Beneficiarii ajutorului de stat au o serie de obligaţii, în calitate de întreprinderi cărora le-a fost încredințat serviciul public. Astfel, trebuie să asigure locuri gratuite pentru o perioadă de 4 ani de la obţinerea autorizaţiei de funcţionare pentru construcţia de grădiniţe cu profil sportiv, într-o cotă procentuală de:

  • · cel puţin 8% din numărul total de preşcolari înmatriculaţi, în cazul celor care au primit ajutor pentru construcţia de grădiniţe cu profil sportiv.
  • · cel puţin 4% din numărul total de preşcolari înmatriculaţi, în cazul celor care au primit ajutor pentru înfiinţarea, amenajarea şi dotarea grădiniţelor cu profil sportiv.

Gratuităţile vor fi acordate pentru copiii cu familii care au un venit salarial pe persoană sub salariul minim brut, la momentul depunerii cererii de înscriere. Copii cu dizabilităţi vor avea prioritate la înscrierea pe locurile gratuite.

De asemenea, beneficiarii schemei de ajutor trebuie să faciliteze accesul copiilor la aceste gradinițe prin stabilirea unor tarife mai reduse, corelate cu costul standard pentru fiecare preşcolar stabilit prin legislație și, totodată, să asigure un program prelungit de activitate zilnică, precum şi funcţionarea gradinițelor pe tot parcursul anului calendaristic, inclusiv pe perioada vacanţelor.

O altă obligație se referă la menţinerea activității în grădiniţele cu profil sportiv realizate prin acest program cel puţin 10 ani de la obţinerea autorizaţiei de funcţionare.

MFP, precizări referitoare la evoluția cursului de schimb din ultima perioadă

MFP, precizări referitoare la evoluția cursului de schimb din ultima perioadă

Contrar informațiilor vehiculate în spațiul public, Banca Națională a României este instituția care trebuie să stabilească și să supravegheze respectarea regimului valutar și să elaboreze politica cursului de schimb, conform art. 2 alin (2) din Legea 312/2004 privind Statutul BNR, nu Guvernul României.

Mai mult decât atât, potrivit art. 9 din același act normativ, pentru aplicarea politicii de curs de schimb BNR stabilește cursurile de schimb pentru operațiunile proprii pe piața valutară și elaborează balanța de plăti şi alte lucrări privind poziția investițională internațională a României.

De altfel, așa cum declara Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu în 2011: “(...) protejăm moneda națională, este produsul nostru, așa cum o bancă comercială îşi apără un produs, noi ne apărăm produsul, această instituție emite leul şi până la adoptarea monedei euro, produsul nostru este de apărat. Nu cred că facem un act de barbarism dacă ne apărăm produsul".

De aceea, pentru stabilitatea macroeconomică a României este vital ca BNR să-și respecte toate obligațiile legale.

Guvernul își dorește o cooperare loială cu Banca Națională a României, pentru armonizarea politicilor fiscale cu cele monetare, în beneficiul cetățenilor și al mediului de afaceri.

Sursa mfinante.gov.ro

Reglementări fiscale în domeniul agricol

Reglementări fiscale în domeniul agricol

În Şedinţa de Guvern din data de 25 ianuarie 2019 a fost aprobată o Hotărâre privind aprobarea metodologiilor pentru stabilirea normelor de venit utilizate la impunerea veniturilor din activităţi agricole, precum şi metodologia de calcul a reducerii normei de venit pentru aplicarea prevederilor referitoare la scutirea de la plata impozitului pe venit prevăzută la art. 76 lit. a3) din Legea cooperaţiei agricole nr. 566 /2004.

Prin acest act normativ se reglementează:

- Redefinirea temeiului juridic al actului normativ, respectiv art. 106 alin. (3) si art. 107 alin. (9) din Legea nr. 227/ 2015 privind Codul Fiscal;

- Introducerea sintagmei norma de venit unitară, ca valoare necesară calculului de către persoanele fizice, persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale, întreprinderile familiale, denumite în continuare persoane fizice, a producţiei valorificate prin/ către cooperativă agricolă, pentru aplicarea prevederilor referitoare la scutirea de la plata impozitului pe venit;

- Faptul că în cazul persoanelor fizice/ membrilor asocierilor fără personalitate juridică, cultivarea terenurilor cu soiuri de plante pentru producţia destinată furajării animalelor deţinute nu generează venit impozabil;

- Metodologiile pentru calcularea de către direcţiile agricole judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, a normelor de venit şi a normelor de venit unitare, însoţite de exemple pentru toate categoriile de produse vegetale şi animale;

- Modelul şi termenul de transmitere de către direcţiile agricole judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, către direcţiile generale regionale ale finanţelor publice a normelor de venit şi a normelor de venit unitare;

- Completarea tabelului produselor vegetale cu 'Plante medicinale şi aromatice';

- Metodologia de calcul de către contribuabili, persoane fizice, a venitului anual şi după caz, a venitului anual rezultat în urma reducerii normei de venit;

- Prevederi specifice pentru producţia valorificată prin/ către cooperativă agricolă în anul fiscal 2018, precum şi pentru perioada următoare începând cu anul fiscal 2019, referitoare, atât la depunerea Declaraţiei unice privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice, cât şi a rectificării acesteia prin depunerea unei declaraţiei rectificative;

- Abrogarea Hotărârii Guvernului nr. 330/ 2014 privind aprobarea Metodologiei pentru stabilirea normelor de venit utilizate la impunerea veniturilor din activităţi agricole.

Guvernul alocă un plafon de garanții de 1 miliard de lei programului guvernamental "INVESTEŞTE ÎN TINE"

Guvernul alocă un plafon de garanții de 1 miliard de lei programului guvernamental "INVESTEŞTE ÎN TINE"

Guvernul a aprobat joi, 17 ianuarie a.c., propunerea Ministerului Finanțelor Publice de a acorda un plafon de 1 miliard de lei garanții care pot fi emise în anul 2019 în cadrul Programului "Investește în tine".

"Alocăm şi anul acesta o sumă importantă pentru ca românii care doresc să investească atât pentru dezvoltarea personală, cât și profesională, să o poată face. Programul s-a bucurat de un interes crescut astfel, în doar trei luni de la lansare, s-au aprobat peste 1350 de credite în valoare totală de 47 de milioane de lei", a precizat Eugen Teodorovici, ministrul Finanțelor Publice.

Programul "INVESTEŞTE ÎN TINE" are scopul de a încuraja incluziunea socială a tinerilor si are ca obiect facilitarea accesului la finanțare pentru tinerii cu vârsta cuprinsă între 16 ani și până la 26 de ani, precum și pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 26 și 55 de ani și care sunt cuprinși în sistemul de învățământ sau care efectuează cursuri de specializare, respectiv cursuri de reconversie și/sau specializare profesională autorizate de către Ministerul Educației Naționale și, după caz, de către Ministerul Muncii și Justiției Sociale.

Tinerii, până la împlinirea vârstei de 26 de ani, pot apela la credite fără dobândă, garantate în proporție de 80% de către stat, de maxim 40.000 lei, pentru plata cursurilor, cărților, rechizitelor, revistelor de specialitate, plata cursurilor de specializare/calificare, de pregatire profesională, taxe de studii, inclusiv master, doctorat, MBA, plata chiriei și a utilităților, plata locurilor de cazare în căminele studențesti, a unei părți din construcția unei locuințe sau achiziția unei locuințe, achiziționarea de calculatoare, laptopuri, imprimante, softuri de specialitate. În cazul în care beneficiarul se angajează sau este angajat pe perioada derulării creditului, creditul acordat iniţial poate fi suplimentat o singură dată cu o sumă cu până la 20.000 lei, cu respectarea scadenţei finale prevăzute în contractul de credit.

Persoanele cu vârsta cuprinsă între 26 şi 55 de ani pot accesa un credit de până la 35.000 de lei, creditul acordat inițial putând fi suplimentat și în cazul acestei categorii de beneficiari cu până la 20.000 lei în cazul în care beneficiarul este angajat sau se angajează pe perioada derulării creditului.

Împrumutul se va acorda sub forma unui credit cu una sau mai multe tranşe, în funcţie de facturile prezentate la decontare sau plata directă a furnizorului pe baza facturii proforme, pentru o perioadă maximă de 10 ani, inclusiv perioada de graţie. Finanţatorului îi revine obligația de a asigura o perioadă de graţie cel puţin egală cu perioada studiilor, nu mai mult de 5 ani, începând de la data acordării creditului.

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.