Executivul a alocat fondurile necesare pentru efectuarea lucrărilor de amenajare și asigurare cu utilități a grupurilor sanitare din unitățile de învățământ preuniversitar

Executivul a alocat fondurile necesare pentru efectuarea lucrărilor de amenajare și asigurare cu utilități a grupurilor sanitare din unitățile de învățământ preuniversitar

Guvernul României a adoptat în ședința de joi, 30 mai, o hotărâre prin care este repartizată suma de 64.900 mii lei pentru finanţarea lucrărilor de amenajare și asigurare cu utilități a grupurilor sanitare din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat.

Această sumă a fost alocată în bugetul Ministerului Educaței Naționale la Capitolul Cheltuieli de capital, Titlul 51 Transferuri între unități ale administrației publice, încă din luna februarie a anului 2019.

Adoptarea acestui act normativ va determina creșterea calităţii actului educaţional și desfășurarea activităților școlare într-un cadru sigur și modern în învățământul preuniversitar.

Prin această măsură se urmărește asigurarea de condiții optime, precum și acces egal şi sporit la o educație de calitate pentru peste 61.500 de elevi.

Reamintim că în anul 2017, în rețeaua de învățământ preuniversitar de stat funcționau 2.219 unități de învățământ cu grupuri sanitare situate în curte, fără apă curentă și fără canalizare. În urma măsurilor întreprinse de Executiv și autoritățile locale, la începutul anului 2019, în rețeaua de învățământ preuniversitar de stat mai funcționau 1.180 de școli cu grupuri sanitare neconforme, dotate necorespunzător sau amplasate în exteriorul construcțiilor de învățământ.

Precizăm că sumele alocate de Executiv vin în completarea sumelor repartizate din bugetul local, astfel fiind sprijinite autoritățile locale în responsabilitatea cărora se află infrastructura școlară.

BIROUL DE COMUNICARE

Noi medicamente inovative introduse în lista medicamentelor compensate şi gratuite pentru pacienţii cu afecţiuni oncologice şi neurologice
Featured

Noi medicamente inovative introduse în lista medicamentelor compensate şi gratuite pentru pacienţii cu afecţiuni oncologice şi neurologice

La solicitarea Ministerului Sănătăţii, Guvernul României a aprobat astăzi Hotărârea prin care modifică şi completează HG nr. 720/2008 pentru aprobarea Listei corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naţionale de sănătate.

Astfel, pe lista medicamentelor de care beneficiază asiguraţii incluşi în programele naţionale de sănătate cu scop curativ în tratamentul ambulatoriu şi spitalicesc se adaugă 2 molecule noi (VANDETANIBUM şi ALEMTUZUMABUM) pentru care au fost încheiate contracte cost volum şi care se utilizează în tratarea unor boli grave: neoplasmul tiroidian medular agresiv şi simptomatic şi scleroza multiplă.

"Continuăm şi în acest an procesul de creştere a accesului pacienţilor la tratamente de ultimă oră, în acord cu programul de guvernare, prin extinderea listei de medicamente compensate şi gratuite cu încă două molecule necesare pacienţilor cu scleroză multiplă şi afecţiuni oncologice. Introducerea de noi molecule care fac obiectul unor contracte cost-volum asigură accesul unui număr cat mai mare de pacienţi la tratamente inovative", a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii.

Anul trecut au fost introduse în lista de medicamente compensate şi gratuite 37 de molecule noi care asigură tratamente inovative destinate mai multor arii terapeutice, precum: afecţiuni oncologice, boli cardiovasculare, HIV/SIDA, diabet, scleroză multiplă, atrofie musculară spinală, boala Gaucher etc.

Ministerul Sănătăţii

Inspecţia Muncii pune la dispoziţia angajatorilor, începând cu data de 1 iunie 2019, o nouă versiune a aplicaţiei Revisal, 6.0.7.

Inspecţia Muncii pune la dispoziţia angajatorilor, începând cu data de 1 iunie 2019, o nouă versiune a aplicaţiei Revisal, 6.0.7.

Începând cu data de 1 iunie 2019, va fi disponibilă o nouă versiune a aplicaţiei Revisal, 6.0.7. După această dată, transmiterea registrului va putea fi efectuată numai pentru fişiere de tip .rvs, generate sau validate prin versiunile 6.0.5/6.0.6/6.0.7 ale aplicaţiei Revisal.

Noua versiune a aplicaţiei Revisal 6.0.7 va cuprinde actualizari ale codurilor COR, precum şi o serie de modificări ce urmează a fi descrise pe site-ul Inspec?iei Muncii, www.inspectiamuncii.ro, secţiunea REGES. Versiunile Revisal 6.0.5 şi 6.0.6 vor funcţiona în paralel cu versiunea nouă pentru o perioada de cel puţin două luni.

În perioada 31.05.2019 ora 14:00 - 01.06.2019 ora 12:00, portalul REGES pentru transmiterea on-line a registrului general de evidenţă a salariaţilor va fi indisponibil ca urmare a efectuării unor lucrări de mentenanţă programate.

Angajatorii, care în prezent utilizează versiunea Revisal 5.0.8, nu vor mai putea transmite registrul începând cu data de 31 mai 2019. Pentru actualizarea aplicaţiei Revisal este recomandat să urmaţi instrucţiunile cuprinse în Ghidul de instalare şi utilizare. Precizăm că, pentru securitatea datelor, este indicat ca, înainte de orice operaţiune legată de instalarea unei noi versiuni a aplicaţiei Revisal, să efectuaţi o copie de siguranţă a bazei de date.

Serviciul Comunicare

MFP: Ajutor de stat pentru investițiile de minimum 1 milion de euro

MFP: Ajutor de stat pentru investițiile de minimum 1 milion de euro

Ministerul Finanțelor Publice încurajează investitorii să depună cereri pentru finanțare prin intermediul schemei de ajutor de stat 807/2014, care vor fi analizate în sesiune continuă, iar în situația în care bugetul alocat se epuizează, la rectificarea bugetară vor fi asigurate sumele necesare astfel încât toate proiectele eligibile să primească finanțare pentru implementare.

Pentru anul 2019, în legea bugetului de stat nr. 50/2019 sunt prevăzute credite de angajament pentru acordarea de ajutoare de stat în valoare de peste 1,6 mld. lei, ceea ce presupune finanțarea unor proiecte de investiții de cel puțin 4 mld. de lei. Este cel mai mare buget anual alocat de la începutul schemei până în prezent.

Pentru a facilita accesul la finanțare pentru cât mai multe proiecte de investiții cu impact major în economie, MFP a adoptat o serie de modificări de flexibilizare și simplificare a schemei de ajutor de stat 807/2014, printre care: diminuarea plafonului minim al proiectelor de investiții pentru a fi eligibile la 1 milion de euro, posibilitatea demarării proiectului de investiții de la data depunerii cererii de acord pentru finanțare, simplificarea planului de investiții, au facilitat accesul la finanțare a unui număr mai mare de societăți cât și a firmelor cu capital românesc.

În mai puțin de un an, respectiv, septembrie 2018 – aprilie 2019, MFP a aprobat acorduri de finanțare pentru 28 proiecte de investiții, dintre acestea, 12 proiecte sunt implementate de către societăți cu capital românesc. Aceste proiecte de investiții vor genera un număr de 4.455 noi locuri de muncă și o contribuție la dezvoltarea regională, în valoare totală de 1,21 miliarde lei. Lista proiectelor aprobate în perioada 10.09.2018-24.04.2019 poate fi consultată aici.

Principalele caracteristici ale schemei de ajutor de stat:

Obiectivul schemei: acordarea de ajutoare de stat pentru dezvoltarea regională prin susținerea de investiții în active fixe de înaltă tehnologie, pentru realizarea de produse cu valoare adăugată mare.

Durata schemei:

 2014 - 2020 pentru emiterea de acorduri pentru finanțare;

 2015 - 2023 pentru plata ajutorului de stat în baza acordurilor emise.

Valoarea minimă a investiției:  4,5 milioane lei, respectiv echivalentul a aproximativ 1 milion euro valoare totală, fără T.V.A.

Costuri eligibile aferente: realizării de construcții noi; închirierii de construcții existente; achiziționării de active corporale (instalații tehnice, mașini şi echipamente noi); achiziționării de active necorporale (brevete, licențe, know-how sau alte drepturi de proprietate intelectuală).

Nivelul maxim al ajutorului de stat ce poate fi acordat pentru un proiect de investiții:

 37,5 milioane euro pentru Regiunile: Nord-Vest, Centru, Nord-Est, Sud-Est, Sud-Muntenia, Sud-Vest Oltenia;

 26,5 milioane euro pentru Regiunea Vest şi Regiunea Ilfov;

 7,5 milioane euro pentru Regiunea București.

Biroul de presă

Primul pas pentru realizarea Pasajului Denivelat Superior de la Drajna

Primul pas pentru realizarea Pasajului Denivelat Superior de la Drajna

Astăzi, 23 mai 2019, la Slobozia, în prezența Ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, a Directorului General al CNAIR, Narcis Neaga, a unor parlamentari, a reprezentanților Prefecturii Județului Ialomița și a autoritaților județene și locale,  Directorul General Regional al  Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Constanța, Marin Dima, a semnat în calitate de beneficiar contractul care are ca obiect “Elaborarea Studiului de Fezabilitate pentru Pasajul Denivelat Superior pe DN 21, km 105+500, la Drajna”.

Acest contract de servicii vizează totodată pregatirea documentatiei de atribuire pentru executia lucrarilor, asigurarea asistentei pentru sustinerea aplicatiei de finantare și asigurarea asistenței pe durata desfășurării procedurii de achiziție publică pentru execuția lucrărilor, în conformitate cu caietul de sarcini si cu respectarea legislatiei în vigoare.

Prețul contractului este de 431.977,75 RON fără TVA, iar prestatorul serviciilor este S.C. SEARCH CORPORATION S.R.L. 

                                                                                                                                   

 

CNAIR SA

 

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.