MFE: Banii primiţi de România de la C.E.: 9,25 miliarde euro. Rata absorbţiei: 30%!

MFE: Banii primiţi de România de la C.E.: 9,25 miliarde euro. Rata absorbţiei: 30%!

România a absorbit fonduri europene în valoare totală de 9,25 miliarde de euro, din alocarea 2014-2020, reprezentând o rată de 30%, a declarat, joi, Roxana Mânzatu, ministrul Fondurilor Europene, într-o conferinţă de presă.

"România are o alocare totală de 31 miliarde de euro în zona de politică de coeziune şi zona agricolă, iar din această sumă Comisia Europeană ne-a rambursat 9,25 miliarde de euro, ceea ce reprezintă o rată de absorbţie de 30% la jumătatea anului 2019", a spus Mânzatu.

Spre comparaţie, rata de absorbţie medie în UE este de 33%.

"Îmi doresc să depăşim media europeană şi să avem 100% absorbţie până în 2023. Pentru acest an ne propunem să cheltuim 2,3 miliarde de euro şi monitorizăm săptămânal îndeplinirea acestui target", a arătat Mânzatu.

Totodată, au fost deschise apeluri de proiecte în valoare de 25 de miliarde de euro până la această dată, a adăugat ea.

"Din aceste 25 miliarde de euro puse pe masă, avem contracte de finanţare semnate de 23,6 miliarde de euro, însemnând o rată de contractare de 79%", a continuat oficialul guvernamental.

Pentru următoarea alocare bugetară, respectiv 2021-2027, propunerea de buget pentru România este de 30,6 miliarde de euro, propunere care va fi negociată între Comisia Europeană şi Parlamentul European.

Cea mai mare alocare, de 17,3 miliarde de euro, este prin Fondul European de Dezvoltare Regională, urmând ca prin Fondul Social European să fie alocată o sumă de 8,5 miliarde de euro, prin Fondul de Coeziune - 4,5 miliarde de euro, iar pentru cooperare teritorială - 300.000 de euro.

Sursa www.agerpres.ro

Rectificarea bugetară, pe 31 iulie

Rectificarea bugetară, pe 31 iulie

Rectificarea bugetară va avea loc pe data de 31 iulie, iar până atunci ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici, trebuie să vină cu o analiză referitoare la măsurile pe care le va lua, astfel încât, până la sfârşitul anului, să se încadreze în deficitul bugetar de 3%, au declarat joi surse politice.

Data rectificării bugetare a fost decisă miercuri în şedinţa Comitetului Executiv Naţional al PSD.

"În şedinţa CExN s-a stabilit că până pe 31 iulie ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici, trebuie să vină cu o analiză cum se prezintă bugetul şi ce măsuri va lua pentru ca, până la sfârşitul anului, să se încadreze în deficitul bugetar de 3%. Pe 31 iulie se va face şi rectificarea bugetară", au precizat sursele citate.

Conform acestora, pentru reducerea cheltuielilor bugetare se ia în considerare un proiect potrivit căruia pensiile speciale vor fi impozitate progresiv. Alte măsuri care sunt avute în vedere sunt eliminarea unor programe sociale ce nu sunt eficiente şi restructurarea unor agenţii de stat.

Ministrul Finanţelor a anunţat, în şedinţa PSD de miercuri, că din buget lipsesc 7 miliarde de lei, pe care Guvernul trebuie să îi găsească pentru a acoperi deficitul.

Sursa www.agerpres.ro

CNAS: Precizări referitoare la Programul Naţional de Boli Cardiovasculare

CNAS: Precizări referitoare la Programul Naţional de Boli Cardiovasculare

Ca urmare a afirmaţiilor apărute public, conform cărora Ministerul Sănătăţii ar fi redus sau ar urma să reducă finanţarea destinată unora dintre pacienţii cu boli cardiovasculare, prin intermediul Programului Naţional dedicat, CNAS face următoarele precizări:

  1. Programul Naţional de Boli Cardiovasculare (care este gestionat de CNAS, nu de Ministerul Sănătăţii) nu are o reducere de fonduri în anul 2019, faţă de anul 2018. Din contră, în anul 2019 acest program beneficiază de un buget de 172 milioane lei, cu circa 8% mai mare faţă de cel de anul trecut - 159 milioane lei. Pe baza acestui buget majorat, se estimează că în acest an vor fi trataţi prin programul naţional aproximativ 36.000 de bolnavi, faţă de 33.690 în anul 2018.
  2. Costul mediu este un indicator statistic care rezultă din activitatea raportată în anul precedent de unităţile sanitare prin care se derulează programul naţional, şi poate varia în funcţie de complexitatea cazului tratat, de schemele terapeutice, materialele sanitare şi dispozitivele utilizate etc. Astfel, în centrele universitare, unde sunt tratate cazurile cele mai complexe, costurile pot fi mai mari faţă de unităţile sanitare din alte judeţe. Din considerentele menţionate anterior rezultă că indicatorul "cost mediu" nu este un cost fix ci o medie a costurilor aferente tratării fiecărui bolnav inclus în program.
  3. În aceste condiţii, faptul că pentru unele proceduri din programul naţional unităţile sanitare au reuşit să scadă costul mediu înseamnă că din aceleaşi fonduri pot fi trataţi mai mulţi, nu mai puţini pacienţi.
  4. Menţionăm că în cadrul programului national de boli cardiovasculare achiziţionarea de dispozitive medicale şi materiale sanitare specifice se face de fiecare unitate sanitară cu paturi prin care se desfăşoară programul, prin achiziţie publică, fiind deci exclusă posibilitatea "direcţionării sumelor în buzunarele unor firme abonate la bani publici".
  5. În ceea ce priveşte partea de servicii medicale (internare în spital, intervenţie chirurgicală etc), aceasta se finanţează prin contractul de servicii medicale spitaliceşti încheiat de unitatea sanitară respectivă cu casa de asigurări de sănătate, la fel ca în cazul oricărei alte internări în spital, neexistând un motiv pentru care decontarea acestor internări ar trebui să beneficieze de un regim financiar special.
  6. În acest context, fundamentarea corectă a solicitărilor de creştere a finanţării pe bolnav în cadrul Programului Naţional de Boli Cardiovasculare este necesară pentru a avea certitudinea că banii sunt utilizaţi riguros în beneficiul pacienţilor.

Biroul de presă

CNAS: Noutăţi în aplicarea Contractului-cadru în semestrul II al anului 2019

CNAS: Noutăţi în aplicarea Contractului-cadru în semestrul II al anului 2019

Începând din 1 iulie 2019 la nivelul tuturor caselor judeţene de asigurări de sănătate se desfăşoară o nouă sesiune de contractare cu furnizorii de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale. Pentru a veni în sprijinul acoperirii nevoilor de sănătate ale asiguraţilor, CNAS a propus o serie de modificări menite să transpună, în actele normative, acele noutăţi care sunt necesare pentru buna desfăşurare a activităţii în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate. Modificarile aduse vizează în principal următoarele aspecte:

- Pentru asistenţa medicală primară:

- se majorează cu aproximativ 34%, respectiv 25%, valoarea minim garantată a punctelor per capita şi pe serviciu, la 7,8 lei, respectiv 3,5 lei;

- se introduce un nou serviciu, şi anume eliberarea unui document de atestare a gravidităţii pentru femeile însărcinate beneficiare ale pachetului minimal, astfel încât acestea să poată beneficia ulterior de pachetul de servicii de bază pe durata sarcinii şi lehuziei;

- Pentru asistenţa medicală clinică de specialitate din ambulatoriu:

- punctajul aferent serviciilor de sănătate conexe actului medical care pot fi raportate de medicul cu specialitatea psihiatrie pediatrică se dublează, de la 180 în medie pe zi la 360 în medie pe zi;

- Pentru asistenţa medicală paraclinică din ambulatoriu:

- se trece de la regularizarea trimestrială a sumelor contractate de furnizorii de servicii la regularizarea lunară, astfel încât fondurile neutilizate de unii furnizori să poată fi redistribuite mai rapid către furnizorii cu adresabilitate mai ridicată;

- pentru creşterea accesului asiguraţilor la serviciile medicale clinice şi paraclinice din ambulatoriu, inclusiv pentru cele de îngrijiri paliative, valabilitatea biletelor de trimitere se majorează la 90 de zile calendaristice pentru toate bolile cronice;

- Pentru asistenţa medicală spitalicească:

- se extinde pachetul de servicii medicale spitaliceşti acordate în regim de spitalizare de zi, conform propunerilor formulate de unele comisii de specialitate ale Ministerului Sănătăţii, iar tariful pe caz ponderat (TCP) pentru unele spitale a fost majorat cu un procent cuprins intre 15% si 40%;

- Pentru îngrijirile medicale/paliative la domiciliu:

- se dublează de la 90 la 180 numărul zilelor de îngrijiri la domiciliu de care poate beneficia un asigurat (90 de zile îngrijiri medicale la domiciliu şi 90 de zile îngrijiri paliative la domiciliu, în ultimele 11 luni).

Ca urmare a modificărilor efectuate în actele normative, în luna iulie se desfăşoară sesiunea de contractare pentru furnizorii de servicii care doresc să intre în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate, urmând ca pentru furnizorii aflaţi deja în contract să se facă acte adiţionale de prelungire până la sfârşitul anului, cu reanalizarea indicatorilor care au stat la baza contractului iniţial.

Biroul de presă

Guvern: Claritate şi eficienţă în administraţia publică, prin adoptarea Codului Administrativ al României

Guvern: Claritate şi eficienţă în administraţia publică, prin adoptarea Codului Administrativ al României

Guvernul României a aprobat marţii, 25 iunie, prin Ordonanţă de urgenţă, Codul Administrativ al României, un act normativ care aduce claritate şi eficienţă în administraţia publică, integrând mai multe acte normative pentru îmbunătăţirea serviciilor publice.

"În ultimele două luni, am avut întâlniri cu reprezentanţii structurilor asociative ale administraţiei publice din România, care ne-au solicitat adoptarea Codului Administrativ. De altfel, de 15 ani, reprezentanţii administraţiei publice locale, indiferent de culoarea lor politică, ne solicită ajutor pentru a simplifica toate procedurile", a precizat viceprim-ministrul Vasile-Daniel Suciu, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice.

Codul Administrativ creează un cadru legal unitar, coerent, clar şi simplificat pentru activitatea administraţiei publice şi reglementează următoarele domenii:

- administraţia publică centrală;

- administraţia publică locală;

- prefectul, instituţia prefectului şi serviciile publice deconcentrate;

- reguli specifice proprietăţii publice şi private a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale;

- statutul funcţionarilor publici, prevederi aplicabile personalului contractual din administraţia publică şi evidenţa personalului plătit din fonduri publice;

- răspunderea administrativă;

- serviciile publice.

"Avem astăzi un act normativ complex, care creează cadrul necesar pentru modernizarea şi eficientizarea administraţiei publice. Acest cod nu este pentru conducătorii administraţiei publice, ci pentru funcţionarea corectă a instituţiilor în interesul cetăţenilor", a precizat viceprim-ministrul Vasile-Daniel Suciu.

Codul administrativ stabileşte, printre altele:

- procedurile şi termenele pentru numirea în funcţia de membru al Guvernului în caz de remaniere guvernamentală sau de vacantare a postului;

- validarea mandatelor consilierilor locali aleşi prin hotărârea instanţei, nu prin hotărârea unei comisii de validare;

- răspunderea aleşilor locali pentru aprecierea necesităţii şi oportunităţii actelor administrative;

- atestarea domeniului public prin hotărâre de Consiliu local sau judeţean, şi nu prin hotărâre de guvern;

- constituirea de venit la bugetul local a redevenţelor obţinute prin concesionare din activităţi de exploatare a resurselor la suprafaţă (40% la nivelul bugetului local al judeţului pe pe teritoriul asupra căruia există activităţi de exploatare, 40% la bugetul local al comunei, oraşului sau municipiului şi 20% la bugetul de stat);

- organizarea concursurilor naţionale pentru înalţii funcţionari publici;

- condiţiile de transfer al funcţionarilor publici din administraţia publică centrală în cea locală şi invers.

* * *

Elaborarea unui Cod Administrativ în România a fost solicitată, pentru prima dată în spaţiul public românesc, de către Asociaţia Comunelor din România, în anul 2004.

În perioada 2014 - 2017, proiectul Codului Administrativ a fost definitivat la nivelul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP), în colaborare cu un grup de lucru interinstituţional, format din reprezentanţi ai mai multor instituţii publice, structurilor asociative ale administraţiei publice, mediului universitar şi organizaţiilor neguvernamentale.

Proiectul definitivat la nivelul MDRAP transpune măsuri prevăzute în documentele strategice asumate de România în contextul condiţionalităţilor ex-ante privind administraţia publică. În urma rundelor de întâlniri bilaterale cu reprezentanţi ai Comisiei Europene, aceştia şi-au exprimat aprecierea faţă de proiectul realizat.

Free Joomla templates by Ltheme