Călăraşi / Consilierii locali, convocaţi joi în şedinţă ordinară de plen. Iată ordinea de zi!

Călăraşi / Consilierii locali, convocaţi joi în şedinţă ordinară de plen. Iată ordinea de zi!

Consiliul Local al municipiului Călăraşi se convoacă în şedinţa ordinară, joi, 27.08.2020, ora 16.30, cu următoarea ordine de zi:

  1. Proiect de hotărâre privind constatarea încetării de drept a mandatului de consilier local al domnului BUCIOVEANU VALENTIN şi declararea ca vacant a unui loc de consilier local.
  2. Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal ,,Reconversie funcţională în zonă mixtă (locuinţe şi funcţiuni complementare comerţ/servicii)”, situat în strada Portului, municipiul Călăraşi, judeţul Călăraşi.
  3. Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal ,,Ridicare interdicţie de construire terenuri nr. cadastral 26564, 26536, 26572, 23178, 28448, 21163, 21244, 23988, 20828, 28332, 26202, 24746, 23985, 20814, 20824, 20834, 20817, 20821, 20816, 20106, 31410”, din municipiul Călăraşi, judeţul Călăraşi.
  4. Proiect de hotărâre privind modificarea şi completarea Anexei 2 la Hotărârea Guvernului nr. 1349/2001 privind atestarea domeniului public al judeţului Călăraşi, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Călăraşi.
  5. Proiect de hotărâre privind vânzarea imobilului teren – cotă indiviză teren de sub construcţie, proprietatea privată a municipiului Călăraşi, strada Muşeţelului, nr. 1A, bloc J55, în suprafaţă de 14.35 mp, către doamna Memet Carmen-Mariana.
  6. Proiect de hotărâre privind vânzarea imobilului teren, proprietatea privată a municipiului Călăraşi, situat în Călăraşi, strada Actor Ştefan Bănică, nr. 6, în suprafaţă de 129 mp, identificat cu numărul cadastral 24110 şi carte funciară nr. 24110 a municipiului Călăraşi, către doamna Mustafa Viorica.
  7. Proiect de hotărâre privind aprobarea proiectului cu titlul ,,Modernizare şi extindere Corp B, Liceul Teoretic Mihai Eminescu din municipiul Călăraşi, judeţul Călăraşi”.
  8. Proiect de hotărâre pentru modificarea Hotărârii Consiliului Local nr. 122/28.06.2018 privind aprobarea documentației tehnico-economice şi a indicatorilor tehnico-economici pentru investiția în cadrul proiectului cu titlul „Modernizare şi extindere Corp B, Liceul Teoretic Mihai Eminescu din municipiul Călăraşi, judeţul Călăraşi”
  9. Proiect de hotărâre pentru modificarea şi completarea Hotărârii Consiliului Local nr. 25/28.03.2013 privind desemnarea reprezentanţilor Consiliului Local Călăraşi în Adunarea Generală a Asociaţilor şi în Consiliul Director ale Asociaţiei „Fotbal Club DUNĂREA 2005 Călăraşi”.

Diverse: Decizia Curţii de Conturi, nr. 7/2020.

Consilierii locali, „forţaţi” să repare erorile lui Drăgulin&Co

Consilierii locali, „forţaţi” să repare erorile lui Drăgulin&Co

Ordine de zi destul de bogată astăzi în cadrul şedinţei ordinare a Consiliului Local municipal Călăraşi. Printre cele 23 de Proiecte de hotărâri propuse spre dezbatere şi aprobare se află şi Proiectul de Hotărâre privind aprobarea cererii de chemare în judecată pe cale de ordonanţă preşedinţială precum şi a altor cereri ce vor fi formulate în litigiile cu SC Ecoaqua SA Călăraşi atât în faţa instanţelor de judecată de orice grad cât şi în faţa altor instituţii inclusiv cele cu autoritate administrativ – jurisdicţională.

Concret, iniţiatorul PH-ului, primarul Dan Drăgulin urmăreşte să introducă în ecuaţie Consiliul Local al municipiului Călăraşi după ce Primăria şi-a luat-o în freză la Curtea de Apel Bucureşti care pe 27 iulie a admis apelul introdus de SC Ecoaqua SA, în legătură cu Hotărârea 9 / 13.05.2020 prin care au fost revocaţi 6 membri din funcţia de administratori ai societăţii, respingând cererea de ordonanţă preşedinţială ca fiind formulată de o persoană, Municipiul Călăraşi, fără calitate procesuală activă. Altfel spus, nu Municipiul Călăraşi ci Consiliul Local al municipiului Călăraşi este asociat al SC Ecoaqua SA Călăraşi! Greu...

Cam atât de „mare” este profesionalismul juriştilor de talie planetară din cadrul Primăriei Călăraşi, plătiţi regeşti şi plini de ifose dar extrem de precari când vine vorba de meserie! Domnii jurişti au jucat-o prost de tot, fie din ignoranţă, fie ca să-i facă pe plac primarului Drăgulin care a politizat toată acţiunea îndreptată împotriva noii conduceri a operatorului regional de apă şi canal.

Rămâne de văzut după-amiază dacă şi consilierii locali se vor lăsa antrenaţi în această bătălie cu mare miză politică iniţiată de Drăgulin şi PNL. Cel mai probabil, aleşii liberali se vor conform ordinelor venite de la Cabinetul 1, o parte dintre ei fiind convinşi că o atitudine de ghiocel le-ar putea perpetua privilegiile şi în mandatul viitor.

 

Ce se urmăreşte prin adoptarea PH-ului mai sus – menţionat

Aprobarea formulării cererii de chemare în judecată pe cale de ordonanţă preşedinţială şi a celorlalte cereri de către Consiliul Local al municipiului Călăraşi în litigiile cu SC Ecoaqua SA Călăraşi, în faţa instanţelor de judecată de orice grad precum şi în faţa altor instituţii inclusiv cele cu autoritate administrativ – jurisdicţională.

Aprobarea formulării de către Consiliul Local al municipiului Călăraşi a cererilor de intervenţie în dosarele aflate pe rolul instanţelor de judecată în care SC Ecoaqua este parte.

Împuternicirea preşedintelui de şedinţă al Consiliului Local al municipiului Călăraşi să semneze cererea de chemare în judecată pe cale de ordonanţă preşedinţială şi celelalte cereri ce urmează a fi formulate în faţa instanţelor de judecată de orice grad, precum şi în faţa altor instituţii inclusiv cele cu autoritate administrativ – jurisdicţională şi a cererilor adresate persoanelor fizice şi juridice.

Călăraşi / Consilierii locali, convocaţi joi, 25 iunie, în şedinţă ordinară de plen. Iată ordinea de zi!

Călăraşi / Consilierii locali, convocaţi joi, 25 iunie, în şedinţă ordinară de plen. Iată ordinea de zi!

Consiliul Local al municipiului Călăraşi se convoacă în şedinţa ordinară, joi, 25 iunie, ora 16.30, cu următoarea ordine de zi:

Proiect de hotărâre pentru modificarea şi completarea Hotărârii Consiliului Local nr. 94/28.07.2016 privind constituirea comisiei de evaluare a  solicitanţilor pentru atribuirea de terenuri pentru tineri în vederea construirii de locuinţe proprietate personală, conform prevederilor Legii nr. 15/2003.

Proiect de hotărâre privind aprobarea stadiului de înscriere a datelor în registrul agricol pentru semestrul II anul 2019 şi stabilirea măsurilor pentru eficientizarea acestei activităţi.

Proiect de hotărâre pentru modificarea şi completarea Hotărârii Consiliului Local nr. 91/28.05.2020 pentru modificarea Hotărârii Consiliului Local nr. 72/30.04.2020 privind aprobarea proiectului cu titlul „Dezvoltarea infrastructurii educaţionale antepreşcolară şi preşcolară din municipiul Călăraşi – Creşa săptămânală”.

Proiect de hotărâre privind aprobarea comisiei de analiză a cererilor de locuinţe pentru analizarea şi repartizarea locuinţelor sociale.

Proiect de hotărâre pentru modificarea şi completarea Hotărârii Consiliului Local nr. 106/25.07.2017 privind stabilirea salariilor pentru funcțiile publice și contractuale din cadrul Aparatului de specialitate al primarului și din cadrul serviciilor publice din subordinea Consiliului local Călărași.

Proiect de hotărâre privind alegerea preşedintelui de şedinţă al Consiliului local Călăraşi pe perioada 01.07.2020 – 30.09.2020.

Diverse                                

Primar,

Daniel Ştefan Drăgulin

Călăraşi / Consilierii locali, convocaţi azi în şedinţă ordinară de plen

Călăraşi / Consilierii locali, convocaţi azi în şedinţă ordinară de plen

Astăzi începând cu ora 16.30 de minute se va desfăşura, de la distanţă, în sistem online, şedinţa ordinară de plen a Consiliului Local municipal Călăraşi. Pe ordinea de zi sunt următoarele Proiecte de hotărâri

  1. Proiect de hotărâre prib’vind dezmembrarea imobilului în suprafaţă de 49828 mp având numărul cadastral 30655 „strada Varianta Nord”
  2. Proiect de hotărâre privind solicitarea de transmitere a str. Varianta Nord (Varianta ocolitoare( tronsonul Prel. Sloboziei – CFR, cu lungimea de 1691 ml şi tronsonul CFR – Str. Zefirului, cu lungimea de 1629 ml cât şi DN 3D cu lungimea de 851 ml, aflate în domeniul public al statului, din administrarea Consiliului Local al municipiului Călăraşi în administrarea Ministerului Transporturilor, prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - SA
  3. Proiect de hotărâre privind aprobarea componenţei Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului şi Urbanism şi a Regulamentului de Organizare şi Funcţionare a Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului şi Urbanism din cadrul Primăriei municipiului Călăraşi
  4. Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli al municipiului Călăraşi
  5. Proiect de hotărâre privind aprobarea proiectului cu titlul „Dezvoltarea infrastructurii educaţionale antepreşcolară din municipiul Călăraşi” – Creşă săptămânală
  6. Proiect de hotărâre privind aprobarea proiectului cu titlul „Reabilitare infrastructură educaţională pentru învăţământul antepreşcolar şi preşcolar” – Grădiniţa cu program prelungit Step by step Călăraşi”
  7. Proiect de hotărâre privind darea în administrare către Serviciul Public Pavaje Spaţii Verzi Călăraşi a echipamentelor achiziţionate în proiectul „Managementul comun al riscului pentru reacţii eficiente ale autorităţilor locale în situaţii de urgenţă”
Şi amendamentele bune nu rămân nepedepsite!

Şi amendamentele bune nu rămân nepedepsite!

După ce Marius Dulce a „îndrăznit” să iniţieze, în cadrul plenului Consiliului Local, amendamentul privind suplimentarea sumei alocate pentru „situaţii de urgenţă”, în contextul pandemiei de coronavirus, de la 127 de mii cât propusese Executivul la 300 de mii, diferenţa urmând a fi utilizată pentru achiziţionarea de materiale de protecţie pentru cadrele medicale din spitalele aflate pe raza municipiului precum şi pentru medicii de familie, Primăria Călăraşi a reacţionat „dubios” de repede, considerând prin intermediul unui comunicat de presă că amendamentul a fost unul politicianist, neavând nici măcar suport legal „din păcate, în această perioadă sensibilă pentru toată lumea, se ascut din nou instinctele politicianiste. (...) Însă, şedinţa ordinară a Consiliului Local Călăraşi din această lună a permis ca unii dintre aceștia să anunțe și să susțină amendamente doar pentru imagine și capital politic, prin propuneri referitoare la donații către Spitalul Județean de Urgență Călărași, aflat în subordinea Consiliului Județean Călărași. (...) amendamentul politicianist nici măcar nu are suport legal, încă o dată fiind vorba de lipsă de interes, lipsă de responsabilitate și demagogie.”

De ce să fie amendamentul politicianist care oricum a trecut până la urmă dar „subţiat” la 200 de mii pentru că aşa a decis majoritatea liberală? Din cauza resurselor limitate de la buget, lucru greu de admis? Sau pentru că a venit dinspre Opoziţie?

În fond ce a solicitat Marius Dulce? O sumă cât de cât rezonabilă care să fie donată Crucii Roşii Călăraşi, în baza protocolului încheiat cu Primăria Călăraşi, banii urmând a fi utilizaţi exclusiv pentru achiziţionarea de măşti,, dezinfectanţi, materiale de protecţie pentru cadrele medicale de care avem mare nevoie să muncească în condiţii de sănătate deplină. Cele mai multe din aceste cadre medicale plătesc impozite şi taxe locale aici, la Călăraşi.

Pe de altă parte, chiar primăria a făcut joi un apel solicitând firmelor din Călăraşi sprijin, financiar mai ales, întrucât „Cadrele medicale și forțele de ordine au nevoie în permanență de produse de protecție, materialele biocide sunt și ele greu de găsit, iar orice ajutor din partea antreprenorilor călărășeni poate fi o gură de oxigen. Implicarea fiecărei firme poate face diferența între a ne uita pasiv la situație și a putea face efectiv ceva prin orice fel de ajutor, iar aici vorbim fie de implicare financiară, fie prin donații destinate achiziționării echipamentelor de protecție (măști, mănuși, dezinfectanți și aparatură).”

După părerea mea, Primăria ar fi trebuit să demareze această campanie de solidaritate în primul rând cu societăţile „prietene”, abonate de ani buni la banul public. Nu-s puţine şi „prestează” şi pe bani mulţi! Cred că s-ar strânge sume importante, de ordinul zecilor, poate al sutelor de milioane de lei vechi dacă li s-ar sugera acordarea unor donaţii. Nu mai vorbesc de constructorii care “au mutilat” oraşul pe banii împrumutaţi de Executiv, în numele unui viitor confort care se lasă greu de tot aşteptat. Ăştia cred că ar rezolva problema pe loc!

Nu cred în ruptul capului că Marius Dulce, şef al Casei Judeţene de Sănătate, a intenţionat să câştige capital electoral pe spinarea celor din linia întâi, promovând un astfel de amendament. Probabil că dacă o astfel de „idee” venea din gura unui liberal, nu s-ar mai fi făcut atâtea valuri, inutil. Dar cred însă că dacă Primăria ar fi avut vreun spital în subordine, în ce „baltă” se scaldă, ar fi intrat numaidecât în...incapacitate de plată!

Free Joomla templates by Ltheme