Călăraşi | Consiliul Local, convocat vineri, 8 ianuarie, în şedinţă extraordinară

Călăraşi | Consiliul Local, convocat vineri, 8 ianuarie, în şedinţă extraordinară

Consiliul Local al municipiului Călăraşi se convoacă vineri, 8 ianuarie, ora 12.00, în şedinţă extraordinară care se va desfăşura prin mijloace electronice respectiv aplicaţia whatsapp / zoom / SMS, cu următoarea ordine de zi:

1. Proiect de hotărâre privind acoperirea definitivă a excedentului bugetului propriu al municipiului Călăraşi a deficitului secţiunii de dezvoltare la data de 31 decembrie 2020.

Călărași / Consilierii locali, convocați joi, 17 decembrie, în ședință ordinară de plen. Vezi ordinea de zi!

Călărași / Consilierii locali, convocați joi, 17 decembrie, în ședință ordinară de plen. Vezi ordinea de zi!

Consiliul local al municipiului Călărași se convoacă în ședință ordinară joi, 17 decembrie, ora 16.30 care se va desfășura prin intermediul mijloacelor electronice, respectiv aplicația whatsapp / zoom / SMS cu următoarea ordine de zi:

  1. Proiect de Hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal “Construire spațiu administrativ / Tarla 167 / 1, Parcela 25, nr. cadastral 31769”, situat în municipiul Călărași, județul Călărași.
  2. Proiect de Hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal „Ridicare interdicție de construire și stabilirea reglementărilor urbanistice pentru terenul cu nr. cadastral 29798”, situat în strada Varianta Nord nr. 12D, municipiul Călărași, județul Călărași.
  3. Proiect de Hotărâre privind indexarea, la nivelul municipiului Călărași, a impozitelor și taxelor locale pentru anul fiscal 2021, cu rata inflației de 3,8%.
  4. Proiect de Hotărâre pentru modificarea și completarea Hotărârii Consiliului Local nr. 63 / 26.03.2020 privind reorganizarea și funcționarea Administrației Cimitirelor Călărași.
  5. Proiect de Hotărâre privind solicitarea de transmitere a unui imobil din domeniul public al Județului Călărași și administrarea Consiliului Județean Călărași, în domeniul public al municipiului Călărași și administrarea Consiliului Local al municipiului Călărași.
  6. Proiect de Hotărâre privind dezmembrarea imobilului “OBOR DUMINICAL – TÂRG DE TOAMNĂ”, aparținând domeniului public al municipiului Călărași, situat în intravilanul municipiului Călărași, str. Prelungirea Dobrogei, nr. 8B, județul Călărași, în suprafață de 22202 mp, având numărul cadastral CF 21303.
  7. Proiect de Hotărâre privind dezmembrarea imobilului în suprafață de 2297 mp, având numărul cadastral CF 30973 aparținând domeniului privat al municipiului Călărași, situat în intravilanul municipiului Călărași, strada Dunărea, Tronson 1.
  8. Proiect de Hotărâre privind diminuarea suprafeței de 5000 mp teren situat în strada Prel. Dobrogei, nr. 6 care se află în administrarea Serviciului Public Piețe și Oboare, în vederea extinderii cimitirului “Sf. Lazăr”.
  9. Proiect de Hotărâre privind acceptarea donației imobilului – teren în suprafață de 987 mp, situat în strada București, nr. 356 lot 2, identificat cu numărul cadastral 32029, carte funciară 32029, în favoarea Primăriei municipiului Călărași de către SC DEDEMAN SRL Bacău.
  10. Proiect de Hotărâre privind aprobarea structurii pe specialități a membrilor comisiilor sociale, pentru analizarea solicitărilor cererilor privind repartizarea de locuințe pentru tineri, destinate închirierii în municipiul Călărași.
  11. Proiect de Hotărâre privind aprobarea comisiei de analiză a cererilor de locuință și analizarea / repartizarea locuințelor sociale, conform prevederilor Legii 141 / 1996 și HG 1257 / 2000.
  12. Proiect de Hotărâre privind aprobarea măsurilor de organizare și desfășurare a ședințelor Consiliului Local al municipiului Călărași prin mijloace de comunicare electronice, atunci când situații excepționale împiedică desfășurarea lor fizică.
  13. Proiect de Hotărâre privind rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli al municipiului Călărași pe anul 2020.

Diverse.

Călărași / Consilierii locali, convocați azi în ședință ordinară. Iată ordinea de zi!

Călărași / Consilierii locali, convocați azi în ședință ordinară. Iată ordinea de zi!

Consiliul Local al municipiului Călărași se convoacă în ședință ordinară, astăzi, 26 noiembrie, ora 16.30 de minute care se va desfășura online cu următoarea ordine de zi:

  1. Depunerea jurământului de către un consilier local validat
  2. Proiect de hotărâre privind aprobarea execuției bugetului propriu al municipiului Călărași și a creditelor interne la data de 30.09.2020
  3. Proiect de hotărâre privind aprobarea Programului de acțiuni pentru deszăpezirea și combaterea poleiului pe raza municipiului Călărași pentru iarna 2020-2021
  4. Proiect de hotărâre privind constituirea Comisiei pentru Siguranța Circulației din cadrul Primăriei municipiului Călărași precum și aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a acesteia.
  5. Proiect de hotărâre pentru modificarea și completarea HCL nr. 25/ 28.03.2013 privind desemnarea reprezentanților Consiliului Local Călărași în Adunarea Generală a Asociaților și în Consiliul Director ale Asociației Fotbal Club Dunărea 2005 Călărași
  6. Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal “Ridicare interdicție de construire și schimbare funcțiune pentru imobilul cu numărul cadastral 29785”, situat în municipiul Călărași, strada Rocada, nr. 94. Județul Călărași.
  7. Proiect de hotărâre privind darea în administrare către Serviciul Public Pavaje Spații Verzi Călărași a autoutilitarei nacelă pe șasiu marca Ford Tranzit S-CAB BASE 2.0 ECOBLUE, achiziționată în cadrul proiectului “Managementul comun al riscului pentru reacții eficiente ale autorităților locale în situații de urgență”.
  8. Proiect de hotărâre privind alipirea imobilelor teren și construcții cu numerele cadastrale 30365 și 28426 în scrise în Cărțile funciare nr. 30365 și 28426 / UAT Călărași, situate în intravilanul municipiului Călărași, strada Mușețelului, nr. 9.
  9. Proiect de hotărâre privind transmiterea unui imobil în suprafață de 1800 mp din domeniul public al statului și administrarea Direcției pentru Agricultură Județeană Călărași în domeniul public al municipiului Călărași și administrarea Consiliului Local al mun. Călărași, imobil situat în strada Dunărea nr. 7A.
  10. Proiect de hotărâre privind vânzarea imobilului – teren , proprietate privată a municipiului Călărași, situat în Călărași, strada Romană, nr. 4, în suprafață de 173 mp, identificat cu numărul cadastral 24234 și carte funciară nr. 24234 a municipiului Călărași către domnul Petrică Tudose.
  11. Proiect de hotărâre privind modificarea și completarea HCL 149 / 06.11.2020 privind constituirea comisiilor de specialitate pe domenii de activitate ale Consiliului Local al municipiului Călărași.
Nicolae Dragu (PSD) și Liviu Coman (PMP), aleși viceprimari ai municipiului Călărași

Nicolae Dragu (PSD) și Liviu Coman (PMP), aleși viceprimari ai municipiului Călărași

Astăzi la prânz a avut loc prima ședință extraordinară de plen a noului Consiliu Local pe ordinea de zi figurând și Proiectele de hotărâre privind alegerea celor doi viceprimari.

PSD, 9 mandate obținute în urma alegerilor locale din 27 septembrie a reușit să-l impună ca viceprimar pe Nicolae Dragu care a obținut finalmente 11 voturi, ultimele două provenind de la cei doi consilieri PMP. Din acest motiv, cel de-al doilea viceprimar ales este Liviu Coman (PMP), ambii reușind să se impună în fața lui Andrei Niță (total 9 voturi), liberalul fiind susținut pe lângă colegii săi (6 voturi) și de cei doi consilieri de PRO România și unul de la USR.

“Doresc să mulțumesc tuturor călărășenilor care au făcut ca prin votul acordat să fac parte din Consiliul Local. Așadar, după cum am promis voi face tot ce este posibil pentru a le valorifica votul exclusiv în binele comunității, demersul de astăzi finalizat cu alegerea mea ca Viceprimar al Municipiului fiind un prim pas în acest sens. Doresc să-i asigur că îmi voi desfășoară activitatea în spirit de echipă și voi pune la dispoziția demnității funcției întreaga mea experiență profesională și managerială în scopul dezvoltării municipiului nostru ca un oraș funcțional, modern, curat, civilizat demn de o reședință de județ de nivel secol 21. Consider că este timpul să pornim la treabă, să lăsăm deoparte rivalitățile politice, și resentimentele și invit toți colegii de Consiliu Local ca alături de primarul ales să ne desfășurăm activitatea într-o relație corectă instituțională, profesională și să punem toți umărul la ridicarea Călărașiului din condiția de oraș de provincie în care se regăsește astăzi.” a scris ulterior pe pagina personală de Facebook, noul viceprimar, Liviu Coman.

Și președinte PMP Călărași, Simona Vlădica a salutat reușita colegului său postând pe Facebook mesajul următor “Iată că prima zi de campanie pentru alegerile parlamentare din 06 decembrie 2020 debutează cu o frumoasă victorie pentru PMP Calarasi.

În data de 6 noiembrie 2020, a avut loc ședința Consiliului Local al Municipiului Călărași pentru alegerea celor doi Viceprimari.

Vă anunț cu bucurie că am reușit să avem un Viceprimar PMP la cea mai importantă Primărie din județul Călărași! PMP Călărași are Viceprimar în Municipiul reședintă de județ în persoana colegului meu, domnul Liviu Coman - Președintele Oragnizației PMP a Municipiului Călărași.

Mulțumim încă o dată alegătorilor PMP din Municipiul Călărași, dar și alegătorilor PMP din întreg județul Călărași! Continuăm împreună, mai puternici, cu oameni serioși, implicați și dedicați intereselor cetățenilor din Călărași.”

Liberalii, în schimb, au rămas dezamăgiți de votul exprimat de colegii lor de la PMP, de unde smulseseră promisiunea că vor forma un pol al opoziției alături de PRO România și USR, subliniind printr-un mesaj postat tot pe Facebook că “Alianța PMP-PSD a fost consfințită, astăzi, prin votul acordat în Consiliul Local Călărași”

“Partidul Național Liberal – Filiala Călărași va face o opoziție constructivă în Consiliul Local Călărași, după ce vineri, 6 noiembrie, Partidul Mișcarea Populară a coalizat cu PSD, nominalizând cei doi viceprimari din partea celor două partide, încălcând, astfel, dorințele exprimate public de către liderii centrali, atât de către președintele PNL, premierul Ludovic Orban, cât și de către președintele PMP, Eugen Tomac, pentru realizarea de alianțe în consiliile locale.

Consilierii locali PNL vor promova, în următorii patru ani, proiectele pentru dezvoltarea orașului, și nu vor neglija cele 11.000 de voturi de dreapta acordate de călărășeni pe 27 septembrie. Consilierii locali PNL se vor asigura de faptul că toate proiectele de dezvoltare durabilă ale fostei administrații liberale vor fi continuate și vor aduce în atenția publică orice derapaj al majorității PMP-PSD de la nivelul municipiului Călărași.“ se mai arată în postarea liberalilor de pe pagina de Facebook a filialei județene.

În altă ordine de idei, încă dinaintea desfășurării ședinței, liberalul, Dragoș Coman, și-a dat demisia din calitatea de consilier local, optând în continuare pentru funcția de secretar de stat în cadrul MTS. În locul său va urca Mariana Luca (locul 10 pe lista de candidați PNL).

Tot astăzi au depus jurământul de consilier local, Georgiana Enache (PNL) care va activa în cadrul Consiliului Local în locul defunctului, Dan Drăgulin, Marius Sbârcea, Stelian Aldea și Săndina Georgescu (toți PSD) care i-au înlocuit pe Vasile Iliuță, Marius Dulce și respectiv Nicușor Cionoiu.

Călărași / Au fost validate mandatele de consilieri locali

Călărași / Au fost validate mandatele de consilieri locali

Judecătoria Călărași a validat miercuri mandatele de consilieri locali, în cadrul Consiliului Local al municipiului Călărași.

Potrivit rezultatelor din 27 septembrie, PSD a obținut 9 mandate, PNL, 7, PRO România și PMP câte 2 și USR, un mandat.

Partidul Social Democrat se va baza în noul Consiliu Local pe: Nicolae Dragu (desemnat de partid să ocupe și una din funcțiile de viceprimar), Liviu Mușat, Gheorghe Stoian, Iuliana Raiu, Florian Dinu și Carmen Filimon. De pe lista PSD au fost invalidate 3 mandate. E vorba de cel al lui Marius Dulce care a devenit primar al municipiului, al lui Vasile Iliuță care a câștigat președinția Consiliului Județean și de cel al lui Nicușor Cionoiu. Pe locurile celor menționați mai sus vor “urca”, foarte probabil, Marius Sbârcea (locul 10 pe lista de propuneri a partidului), Stelian Aldea (locul 11) și Săndina Georgescu (locul 12).

Mandatele Partidului Național Liberal îi vizează pe: Viorel Ivanciu, Dragoș Coman (foarte probabil se va retrage din Consiliul Local întrucât mandatul este incompatibil cu funcția de secretar de stat în cadrul MTS pe care o deține!), Camelia Croitoru, Cătălin Marius Călin, Mircea Buzea și Andrei Niță. A fost invalidat mandatul lui Dan Drăgulin. Locul său ar fi trebuit să fie ocupat de Alin Ceacărăscu (locul 8 pe lista partidului) însă acesta nu va intra în Consiliu Local fiind incompatibil cu funcția pe care o ocupă în cadrul Cancelariei Prefectului. În astfel de condiții, ar urma să fie validat mandatul Georgianei Enache (locul 9 pe listă).

Cele două mandate ale PRO România vor fi deținute de Alexandru Chiriță (candidatul partidului la funcția de primar) și ocupoantul locului 2 pe lista de candidați a partidului, Vlad Sârzea.

Partidul Mișcarea Populară va fi reprezentat în viitorul Consiliu Local de Liviu Coman (candidatul partidului pentru funcția de primar) și Toni Buzoianu.

Singurul mandat de consilier local al USR va fi deținut de Costin Mirescu.

Free Joomla templates by Ltheme