CJ Călărași | V. Iliuță: Drumul din incinta Siderca va fi modernizat până la finele lunii aprilie

CJ Călărași | V. Iliuță: Drumul din incinta Siderca va fi modernizat până la finele lunii aprilie

Președintele CJ Călărași, Vasile Iliuță a avansat un nou termen de finalizare a lucrărilor de modernizare a DJ 306 A, cel din incinta Siderca. „Luni am purtat cu colegii mei discuții pe tema drumului județean 306 A. Dacă în martie, vremea ne va permite, în sensul că nu vom avea parte de zăpezi, geruri, atunci din acel moment “dezechipăm” toate mașinile și vom mobiliza toate resursele umane al SC Drumuri și Poduri SA, astfel încât să terminăm lucrările de modernizare până la finele lunii aprilie”, a precizat, joi, liderul Consiliului Județean.

Primul strat de asfalt a fost turnat încă de la începutul lunii decembrie 2020, după ce Primăria Municipiului Călărași a emis, la finele lunii octombrie, autorizația de construire pentru îmbunătățirea infrastructurii rutiere a drumului județean 306A în vederea asigurării, în condiții optime, a accesului în municipiul Călărași.

Modernizarea drumului din incinta Siderca, DJ 306 A, presupune și lărgirea carosabilului la 14 metri, pe patru benzi. Partea carosabilă va fi încadrată de câte o zonă verde de 1,5 metri precum şi de piste pentru biciclişti. Valoarea lucrărilor de modernizare a drumului în lungime de 1,3 km este estimată la circa 6 milioane de lei.

DRUMSIDERCA2

CJ Călărași | V. Iliuță: Preconizăm să contractăm un împrumut pentru finanțarea investițiilor propuse

CJ Călărași | V. Iliuță: Preconizăm să contractăm un împrumut pentru finanțarea investițiilor propuse

Preşedintele Consiliului Judeţean, Vasile Iliuţă, a tras un puternic semnal de alarmă cu privire la alocările guvernamentale tot mai mici, reglementate prin proiectul legii bugetului de stat pe 2021, susţinând că pentru acoperirea cheltuielilor necesare pentru finanţarea proiectelor de investiţii, inclusiv asigurarea cofinaţării pentru obiectivele demarate de UAT-urier din judeţ, este necesară contractarea unui împrumut bancar.

„Preconizăm să contractăm un împrumut pe un termen de peste 15 ani. Nu va avea decât o influenţă destul de mică asupra bugetelor viitoare. E vorba de finanţarea obiectivelor privind Sediul prefecturii, DGASPC şi Spitalul Judeţean. Sunt investiţii pe care noi preconizăm să le realizăm începând de la aparatura medicală, susţinerea protecţiei copilului, renovarea centrelor, relocarea acestora pentru că ştiţi că pierdem pentru că nu s-a făcut restructurarea DGASPC, aproape 25% mai puţine sume alocate către DGASPC.

Acest credit va fi accesat ca să completeze lipsa resurselor pentru investiţiile pe care le are în vedere Consiliul Judeţean. De pildă, podul de la Radovanu era finanţat pe banii CJ, sportul călărăşean de performanţă, în totalitate finanţat de Consiliul Judeţean. Toate acestea vor fi regândite şi puse într-o poziţie încât să finanţăm investiţiile cu banii din împrumut iar restul de sume să le alocăm, inclusiv primăriilor din judeţul Călăraşi, pentru finanţarea proiectelor pe care le au. Cofinanţarea să o asigurăm din credit. Prefectura e unul din obiectivele ce va fi susţinut din împrumut. Încercăm prin acest credit să luăm toate cheltuielile care erau susţinute de Consiliul Judeţean, să le ducem pe investiţii din credit. Cheltuielile de funcţionare pe care încercăm prin credit să le luăm să putem să cofinanţăm proiectele judeţului Călăraşi, ale UAT-urilor care vor avea solicitări. E clar că dacă la Consiliul Judeţean nu au venit sume care să echilibreze bugetele cu care să susţinem proiectele imaginaţi-vă ce bugete vor avea primăriile din judeţ. Diminunate la 40% din bugetul real pe care-l asigurau sumele din bugetul naţional pentru susţinerea cheltuielilor CJ.”, a spus joi într-o conferință de presă susținută la sediul PSD Călărași, Vasile Iliuță care a continuat precizând și “valoarea” împrumutului bancar care ar putea fi accesat, cu respectarea prevederilor legale în vigoare. „Avem două cereri de împrumut pe care le vom propune Consiliului Judeţean. 200 de milioane de lei, împrumut ţinând cont de COVID-19 şi tot ce a însemnat legislaţia pe anul trecut şi avem drept de împrumut până la 30%, 89 de milioane de lei. Ambele Proiecte de hotărâri vor fi supuse aprobării consilierilor judeţeni ca să mă îndrept apoi către Ministerul Finanţelor. Finanţăm toate investiţiile judeţului din acest împrumut. Să luăm o linie de credit cu acordul Ministerului Finanţelor, să scoatem la licitaţie tipurile de credit pe care vrem să le contractăm de la băncile comerciale. Vom muta pe credit tot ce înseamnă investiţii şi să rămânem cu cheltuielile de funcţionare pe banii repartizaţi de la Guvern.

Astăzi avem investiţii în curs şi e nevoie de bani pentru asigurarea cofinanţării, inclusiv pentru proiectele UAT-urilor, de 200 de milioane de lei.

În 3 ani, intenţionăm să cheltuim aceşti bani ca să finalizăm investiţiile pe care le-am propus, prin promisiunile electorale făcute cetăţenilor în 2020. Perioada de rambursare a creditului va fi de minim 15 ani, dacă e de 20 de ani, cu atât mai bine. Nevoile noastre sunt estimate undeva la 35% din buget.”, a conchis șeful Executivului CJ Călărași, Vasile Iliuță.

 V. Iliuță: Vin în fața dumneavoastră cu o dezamăgire extraordinar de mare!

V. Iliuță: Vin în fața dumneavoastră cu o dezamăgire extraordinar de mare!

Președiintele Consiliului Județean, Vasile Iliuță, a declaran joi că în urma semnalelor primate de la Guvern prin intermediul Direcției de Finanțe, alocarile de la bugetul central, pentru 2021 vor fi de 41 de milioane de lei, cu 12 milioane mai puțin față de cele din 2020, ceea ce ar afecta în mod vizibil “funcționarea” CJ-ului dar și a subordonatelor sale.

“Vin în fața dumneavoastră cu o dezamăgire extraordinar de mare! Dacă în 2017 aveam un buget de 92 de milioane de lei cu care Consiliul Județean urma cu subordonatele să susțină cheltuielile iar în 2018 am venit cu8 un buget de 94 de milioane de lei, alocare bugetară de la Guvern, în 2020, surpriza a fost destul de mare. Am avut 53 de milioane de lei alocare bugetară, cu 40% mai puțin. Din acest motiv au apărut și acele evenimente privind nealocarea banilor la DGASP, cum s-a întâmplat în lunile iulie, august și septembrie. Banii au fost luați din fondul de rezervă al Consiliului Județean ca să putem să susținem cheltuielile cu salariile la DGASPC Călărași.

Astăzi, trăiesc o mare dezamăgire pentru că, potrivit datelor pe care le avem de la Direcția de Finanțe, suma ce va fi alocată de la Guvern este de 41 de milioane de lei, cu 12 milioane mai puțin decât în 2020.”, a spus Iliuță care a mai adăugat că pentru echilibrarea bugetară ar fi nevoie de contractarea unui împrumut bancar, banii urmând a fi utilizați cu precădere pentru susținerea proiectelor de investiții aflate în atenția Executivului CJ. „Fondul de rezervă al Consiliului Județean a fost diminuat de la 20 de milioane, așa cum l-am avut la începutul anului 2020, la 5 milioane de lei. De unde să mai luăm ca să funcționăm și să închidem anul 2021 cu excedentul pe care nu-l mai avem. E limpede că vom avea un buget redus, mai puțin de jumătate decât ar avea nevoie Consiliul Județean să funcționeze cu subordonatele sale. E un buget care ne dezavantajează, nu numai pe noi, ci și alte consilii județene din țară. Toate vor primi bani mult mai puțini decât primeau atunci când guvernarea era asigurată de PSD.

E semnalul de alarmă pe care-l tragem. Dacă se va aproba în această formă, e clar că va urma ceea ce Guvernul dorește și anume restructurare, reorganizare, diminuarea cheltuielilor pe anumite investiții. În acest sens, trebuie să apelăm la un împrumut bancar cu care să completăm sumele de care Consiliul Județean are nevoie pentru funcționare dar și dezvoltare, pentru echilibrarea bugetului în anul pe care l-am început”, a mai adăugat șeful Consiliului Județean, Vasile Iliuță.

 CJ Călărași | I. Samoilă: E o situație foarte – foarte grea atât pentru transportatori cât și pentru noi care suntem puși în imposibilitatea să facem plăți

CJ Călărași | I. Samoilă: E o situație foarte – foarte grea atât pentru transportatori cât și pentru noi care suntem puși în imposibilitatea să facem plăți

Legea 226 / 2020 pentru modificarea și completarea Legii educaționale naționale 1 / 2011 dă mari bătăi de cap atât transportatorilor locali cât și autorităților publice locale. Primii se plâng că nu-și încasează banii iar ultimii de faptul că nu pot face decontarea cheltuielilor din cauza faptului că legea nu are încă norme de aplicare. “Anul trecut, fiind campanie electorală, în noiembrie s-a aruncat pe piață Legea 226 privind transportul gratuit al elevilor. Nici la acest moment nu avem norme de aplicare”, a spus joi vicepreședintele Consiliului Județean, Ion Samoilă care a continuat “Ieri (n.r. miercuri, 10 februarie) am avut o întâlnire cu transportatorii din județul Călărași. Plângerile lor sunt justificate. Ei vin spre Consiliul Județean susținând că acest transport este la noi. Dar, cu fonduri de la guvern. În lunile noiembrie și decembrie, noi am făcut un efort bugetar și am plătit transportul dar neîncasând nici un leu de la Guvern, așa cum prevede legea. Sunt 4 județe în țară, printre care și Călărașiul, care au făcut acest gest, ca să mulțumim transportatorul local. Nu putem să mergem așa la nesfârșit. Transportatorul, prin lege, este obligat să transporte elevii gratuit, să le dea abonamente dar noi nu avem legislație. Cum funcționa până acum? Elevul își lua abonament de la transportator, avea prezența de la școală și adeverința și în baza acestora se făcea decontul care se achita apoi. Guvernul, în mărinimia lui, fiind și campanie electorală, a spus că nu mai trebuie nimic. Și transportatorii trebuie să-i transporte pe elevi gratuit și se plătesc. Dar nu spune nici cum, în ce fel... E o situație foarte – foarte grea atât pentru transportatori cât și pentru noi care suntem puși în imposibilitatea să facem plăți pentru că nu e reglementat (...) E o anomalie!”

Samoilă a mai adăugat că s-au înaintat propuneri de soluționare a problemei către Uniunea Națională a Consiliilor Județene din România (UNCJR) care urmează prin intermediul președintelui acestei organizații să reglementeze chestiunea care afectează până la urmă toate autoritățile publice județene din țară. “Am făcut demersuri la nivel de UNCJR pentru că nu-i o chestiune care vizează doar județul nostru. Legea acționează în toată țara. Am făcut și noi propuneri, urmând ca președintele UNCJR să se ocupe, să reglementeze această problemă. Asta, ca să vă dați seama cum se aruncă pe piață legi care n-au norme de aplicare sau doar așa ca să fie”, a conchis Ion Samoilă, vicepreședinte al CJ Călărași

Legea 226 / 30.10.2020 vizează modificarea art. 84, alin (1) din Legea educației naționale 1 / 2011, în sensul în care „Elevii din învățământul preuniversitar acreditat/autorizat beneficiază de gratuitate la servicii publice de transport local și județean, rutier, naval, cu metroul, precum și feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a, pe tot parcursul anului calendaristic.” Decontarea cheltuielilor se va face de la bugetul de stat, prin transfer, către unitățile administrative-teritoriale.

Iată mai jos, textul integral al Legii 226 / 2020

LEGE nr. 226 din 30 octombrie 2020 pentru modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1/2011

EMITENT PARLAMENTUL ROMÂNIEI

Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1018 din 2 noiembrie 2020

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

ARTICOL UNIC

Legea educației naționale nr. 1/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 10 ianuarie 2011, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

  1. La articolul 84, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

Articolul 84

(1) Elevii din învățământul preuniversitar acreditat/autorizat beneficiază de gratuitate la servicii publice de transport local și județean, rutier, naval, cu metroul, precum și feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a, pe tot parcursul anului calendaristic.

  1. La articolul 84, după alineatul (1) se introduc trei noi alineate, alineatele (1^1)-(1^3), cu următorul cuprins:

(1^1) În vederea asigurării gratuității prevăzute la alin. (1), decontarea cheltuielilor se face de la bugetul de stat, prin transfer, către unitățile administrativ-teritoriale.

(1^2) Gratuitatea este asigurată de către autoritățile administrației publice locale, prin subvenționarea operatorului de transport conform Legii serviciilor publice de transport persoane în unitățile administrativ-teritoriale nr. 92/2007, cu modificările și completările ulterioare.

(1^3) Elevii au dreptul la decontarea cheltuielilor cu transportul de interes public desfășurat în alte condiții decât sub forma unui serviciu public. Decontarea se va realiza de către unitatea de învățământ.

  1. La articolul 84, alineatele (3), (3^1) și (3^5) se abrogă.
  2. La articolul 104 alineatul (2), după litera d) se introduce o nouă literă, litera e), cu următorul cuprins:
  3. e) cheltuieli pentru transportul elevilor din învățământul preuniversitar acreditat/autorizat.
  4. La articolul 105 alineatul (2), literele e) și e^1) se abrogă.

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituția României, republicată.

CJ Călărași | I. Samoilă: Asta ne va pune bugetul local în mare pericol!

CJ Călărași | I. Samoilă: Asta ne va pune bugetul local în mare pericol!

Nu încape dubiu, 2021 se anunță un an financiar destul de complicat pentru autoritățile publice județene din cauza alocărilor guvernamentale precare, cu repercursiuni majore asupra procesul investițional dar și a finanțării cheltuielilor legate de protecția copilului și asistență socială, a anunțat, joi, într-o conferință de presă, vicepreședintele Consiliului Județean Călărași, Ion Samoilă.

“Suntem într-un plin proces de evaluare a ceea ce am găsit la Consiliul Județean ca și angajați. Dacă bugetul se anunță așa cum am primit informațiile, sper totuși să nu se confirme acestea, vom primi sume la 50% față de anul precedent. Asta ne-a pus pe gânduri! Știți că anul trecut am rezolvat problemele legate de protecția copilului și spital foarte – foarte greu dar le-am depășit cu bine pentru că am avut un excedent bugetar pe care l-am pus la bătaie. La sfîrșitul anului trecut am reușit să facem plăți și către Spital și către Protecția Copilului. Dacă anul acesta nu primim fondurile necesare pentru Protecția Copilului, asta ne va pune bugetul local în mare pericol și atunci va trebui să luăm niște măsuri.”, a spus Samoilă care a trecut în revistă și principalele obiective de investiții pe care le are în vedere Consiliul Județean pentru perioada următoare. “Legat de proiecte, noi lucrăm. Avem deja semnat contractul pentru Portul Turistic, pentru noua aripă a Spitalului Județean cu CNI, avem în lista sinteză la Compania Națională de Investiții mai multe drumuri județene în reabilitare. Pe POIM suntem pe ultima sută de metri. Mai avem câteva discuții cu JASPERS și AM pentru accesarea acelui proiect de apă și canalizare. E vorba de 220 – 230 de milioane de euro, acolo sunt lucrări importante de aducținui de apă, canalizare, tot ce înseamnă partea de N a județului Călărași. Dar toate aceste probleme sunt legate bineînțeles de buget.”, a continuat vicepreședinte Consiliului Județean.

Samoilă a mai adăugat că pentru proiectul privind reabilitarea și modernizarea Palatului Administrativ care găzduiește acum Prefectura, CJ ia în calcul chiar contractarea unui împrumut dacă resursele financiare vor fi afectate de alocările de la Guvern. „Dacă bugetul o să fie insuficient o să stabilim o listă de prooiecte pe care vrem să le finanțăm. Am promis în campania electorală că dorim să dezvoltăm județul Călărași, o să ne ținem de cuvânt. Bineînțeles, o să ne batem și pentru celelalte Axe de finanțare. Dacă nu reușim să finanțăm Palatul Prefecturii pe nicio Axă iar bugetul o să fie insuficient, atunci o să apelăm și la un credit întrucât considerăm că această clădire este una reprezentativă pentru municipiul și județul Călărași. De prea mult timp stă în paragină, este momentul să intervenim.”, a conchis vicepreședintele CJ, Ion Samoilă, într-o conferință de presă desfășurată joi la sediul PSD Călărași.

Free Joomla templates by Ltheme