Nu încape dubiu, 2021 se anunță un an financiar destul de complicat pentru autoritățile publice județene din cauza alocărilor guvernamentale precare, cu repercursiuni majore asupra procesul investițional dar și a finanțării cheltuielilor legate de protecția copilului și asistență socială, a anunțat, joi, într-o conferință de presă, vicepreședintele Consiliului Județean Călărași, Ion Samoilă.
“Suntem într-un plin proces de evaluare a ceea ce am găsit la Consiliul Județean ca și angajați. Dacă bugetul se anunță așa cum am primit informațiile, sper totuși să nu se confirme acestea, vom primi sume la 50% față de anul precedent. Asta ne-a pus pe gânduri! Știți că anul trecut am rezolvat problemele legate de protecția copilului și spital foarte – foarte greu dar le-am depășit cu bine pentru că am avut un excedent bugetar pe care l-am pus la bătaie. La sfîrșitul anului trecut am reușit să facem plăți și către Spital și către Protecția Copilului. Dacă anul acesta nu primim fondurile necesare pentru Protecția Copilului, asta ne va pune bugetul local în mare pericol și atunci va trebui să luăm niște măsuri.”, a spus Samoilă care a trecut în revistă și principalele obiective de investiții pe care le are în vedere Consiliul Județean pentru perioada următoare. “Legat de proiecte, noi lucrăm. Avem deja semnat contractul pentru Portul Turistic, pentru noua aripă a Spitalului Județean cu CNI, avem în lista sinteză la Compania Națională de Investiții mai multe drumuri județene în reabilitare. Pe POIM suntem pe ultima sută de metri. Mai avem câteva discuții cu JASPERS și AM pentru accesarea acelui proiect de apă și canalizare. E vorba de 220 – 230 de milioane de euro, acolo sunt lucrări importante de aducținui de apă, canalizare, tot ce înseamnă partea de N a județului Călărași. Dar toate aceste probleme sunt legate bineînțeles de buget.”, a continuat vicepreședinte Consiliului Județean.
Samoilă a mai adăugat că pentru proiectul privind reabilitarea și modernizarea Palatului Administrativ care găzduiește acum Prefectura, CJ ia în calcul chiar contractarea unui împrumut dacă resursele financiare vor fi afectate de alocările de la Guvern. „Dacă bugetul o să fie insuficient o să stabilim o listă de prooiecte pe care vrem să le finanțăm. Am promis în campania electorală că dorim să dezvoltăm județul Călărași, o să ne ținem de cuvânt. Bineînțeles, o să ne batem și pentru celelalte Axe de finanțare. Dacă nu reușim să finanțăm Palatul Prefecturii pe nicio Axă iar bugetul o să fie insuficient, atunci o să apelăm și la un credit întrucât considerăm că această clădire este una reprezentativă pentru municipiul și județul Călărași. De prea mult timp stă în paragină, este momentul să intervenim.”, a conchis vicepreședintele CJ, Ion Samoilă, într-o conferință de presă desfășurată joi la sediul PSD Călărași.