Clădirea Prefecturii va fi predată CNI în vederea executării obiectivului de investiții ”Centru Socio-Cultural Călărași”

Clădirea Prefecturii va fi predată CNI în vederea executării obiectivului de investiții ”Centru Socio-Cultural Călărași”

Clădirea care găzduieşte Prefectura judeţului Călăraşi va fi reabilitată de CNI după ce astăzi consilierii judeţeni, convocaţi în şedinţă extraordinară de îndată au adoptat Hotărârea privind predarea către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației prin Compania Națională de Investiții ”C.N.I.” S.A., a amplasamentului din str. Sloboziei nr. 9-11, municipiul Călărași, județul Călărași și asigurarea condițiilor în vederea executării obiectivului de investiții ”Centru Socio-Cultural Călărași (fost Palat Administrativ)”

„Consiliul Judeţean Călăraşi a solicitat Companiei Naţionale de Investiţii – C.N.I. S.A. promovarea proiectului „Centru Socio-Cultural Călărași (fost Palat Administrativ)” în cadrul Programului naţional de construcţii de interes public sau social Subprogramul “Așezăminte culturale”.

Consiliul Judeţean Călăraşi intenţionează promovarea proiectului mai sus-menţionat în vederea reabilitării imobilului înscris în Cartea funciară nr. 29844-C1, în vederea îmbunătățirii utilizării durabile a patrimoniului cultural construit, recuperării funcționale a unor spații care în prezent sunt abandonate.

Obiectivul specific al proiectului constă în:

- restaurarea si refunctionalizarea corpului central, construit pe doua nivele, care va adaposti “Muzeul artei şi tehnicii”, o idee inovativă care păstrează arhitectura specifică perioadei secolului al XIX-lea îmbinată cu tehnologia moderna a secolului XXI.

Muzeul va găzdui o grupare de tehnologie instalat permanent, realizată în scopul de a parcurge în timp real o incursiune în mai multe genuri muzicale, în timp ce vizitatorii se „joacă” cu ele. Va fi, în fapt, un centru artistic cu un concept inovativ de învăţare despre muzică într-un mod informal;

- restaurarea şi refuncţionalizarea corpului de est, astfel încât să poată satisface exigenţele unui centru expoziţional permanent şi/sau itinerant;

- restaurarea tuturor faţadelor, astfel încât să se redea monumentalitatea şi specificul arhitectural a construcţiei;

- lucrări complexe în incinta aferentă imobilului, respectiv, lucrări de refacere/completare reţele de incintă, refacere branşamente şi racorduri de utilităţi, reabilitare alei şi fond plantat;

- restaurarea componentelor artistice ale monumentului de arhitectură, redându-se astfel pe de-o parte imaginea urbană si reprezentabilitatea spaţiilor interioare cu decoraţii;

- amenajări exterioare.”, se arată în Referatul de aprobare.

Amplasamentul, însemnând clădirea, în suprafaţă construită de 2.237 mp şi terenul aferent, în suprafaţă de 9.775 mp, se află în administrarea Consiliului Judeţean Călăraşi.

Din bugetul propriu al Judeţului Călăraşi se vor finanţa cheltuielile pentru servicii și lucrări, în valoare de 5.050.406,70 lei exclusiv TVA, 6.009.752,24 lei cu TVA. Valoarea totală a investiției este de 64.952.678,42 lei exclusiv TVA, 77.210.886,76 lei cu TVA, conform deviz general.

Consiliul Județean Călărași va avea obligaţia ca după predarea amplasamentului și a obiectivului realizat să mențină destinația acestuia și să îl întrețină pe o perioadă de minim 15 ani.

Consilierii judeţeni, convocaţi azi în şedinţă extraordinară de îndată

Consilierii judeţeni, convocaţi azi în şedinţă extraordinară de îndată

Se convoacă, de îndată, Consiliul Judeţean Călăraşi, în şedinţă extraordinară, la data de 07 Decembrie 2021, ora 1000, cu următorul proiect al ordinii de zi :

1. Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului propriu al judeţului Călăraşi pe anul 2021

2. Proiect de hotărâre privind aprobarea cuantumului alocaţiei de hrană pentru copiii şi adulţii din centrele alflate în  subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Călăraşi.

3. Proiect de hotărâre privind predarea către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin Compania Națională de Investiții ”C.N.I.” S.A., a amplasamentului din str. Sloboziei nr. 9-11, municipiul Călărași, județul Călărași și asigurarea condițiilor în vederea executării obiectivului de investiții ”Centru Socio-Cultural Călărași (fost Palat Administrativ)”

4. Proiect de hotărâre pentru modificarea Hotărârii nr.163/2017 privind constituirea Comisiei pentru protecția copilului Călărași

5. Proiect de hotărâre privind atribuirea denumirii „Sala MIHAI ARBAGIC” unei părţi de imobil aparţinând domeniului public al Judeţului Călăraşi

Art. 2 (1) – Ședința extraordinară precizată la art.1 se va desfășura folosind aplicația de mesagerie WhatsApp.

(2) – Materialele înscrise pe punctul ordinii de zi vor fi transmise consilierilor județeni pe tablete și folosind aplicația de mesagerie WhatsApp.

SC Drumuri și Poduri SA, pregătită pentru sezonul rece

SC Drumuri și Poduri SA, pregătită pentru sezonul rece

Nu mai puțin de 52 de utilaje va avea la dispoziție SC Drumuri și Poduri SA, societate subordonată Consiliului Județean Călărași, pentru descongestionarea drumurilor din județ în această iarnă.

Joi, la sediul societății, în prezența președintelui Vasile Iliuță și a vicepreședintelui Mihăiță Beștea a avut loc prezentarea acestor utilaje și autospeciale care potrivit reprezentanților societății sunt pregătite pentru a acționa în condiții de vreme extremă. “Avem un număr de 52 de utilaje cu care vom acționa, din care 36 ale noastre, ale “Drumurilor Județene” și 16 închiriate de la terți. Am pregătit peste 300 de tone de sare ce vor fi folosite ca și material antiderapant. Utilajele sunt pregătite, verificate.” a declarat directorul SC Drumuri și Poduri SA, Marian Enciu.

Directorul adjunct, Marius Militaru a precizat că județul va fi împărțit în 5 zone dând asigurări că drumarii nu vor fi luați pe nepregătite. “Am împărțit județul în 5 zone unde vom avea puncte de sprijin. Avem 14 puncte de încărcare astfel încât vom fi pregătiți să intervenim cât mai repede. Cantitatea de sare poate fi suplimentată în orice moment, în funcție de prognoza meteo. Nu vom fi luați pe nepregătite.” a fost mesajul transmis de Militaru.

Șeful parcului auto al societății, Raul Moise a trecut în revistă utilajele care vor acționa în această iarnă precizând că în proporție de 99,9% “stăm bine din punct de vedere tehnic”. “Avem utilaje importate din aeroportul de la Viena, dotate atât cu aspiratoare cât și cu mături. În urma lor, asfaltul va rămâne mai mult decât curat. Din aeroportul din Berlin am adus utilaje care pot deservi atât ca împingătoare de zăpadă dar pot fi folosite și la curățirea drumurilor. Sunt utilate cu mătură și aspirator. Avem două de acest gen. Avem de asemenea utilaje care au aparținut armatei austriece, avem lame sărărițe care pot acționa în orice condiții meteo, avem freze. În afară de camioanw 4X4 avem și tractoare dotate cu lamă, sărărițe care pot intra și pe drumuri mai puțin accesibile camioanelor. Din punct de vedere tehnic vă pot spune că în procent de 99,9% stăm bine. Mai avem foarte mici retușuri de pus la punct într-o zi, două.”, a declarat Moise.

La prezentarea utilajelor a lipsit însă prefectul Valentin Barbu care deține și funcția de președinte al Comitetului Județean pentru Situații de Urgențe care n-a droit probabil să onoreze invitația lansată de Executivul CJ Călărași.

utilaje4

“Suntem la finalul lunii noiembrie și ne preocupă gestionarea corectă și la timp a intemperiilor care vor veni. Flota de utilaje și autospeciale aparținând drumarilor călărășeni este pregătită pentru sezonul rece.

Pentru deszăpezirea din sezonul 2021-2022, sunt pregătite 52 de utilaje, din care 36 aparțin societății aflate în subordinea Consiliului Județean Călărași. Îmi doresc ca județul nostru să fie cât mai ferit de fenomene meteorologice extreme și să fim prezenți acolo unde situația o impune.”

Vasile Iliuță, președinte CJ Călărași

“După cum observați, nu numai că că prioritatea noastră a fost dezvoltarea județului și crearea unei infrastrructuri care să ajute atât populația cât și mediul de afaceri, astăzi vă arătăm că suntem pregătiți pentru sezonul de iarnă și pentru a întreține aceste drumuri să rămână practicabile, indiferent de condițiile meteo. În ceea ce privește lipsa dlui prefect, da, cu părere de rău o spun trebuia să fie prezent aici. E foarte important!”

Mihăiță Beștea, vicepreședinte CJ Călărași

“Partea de finanțare este asigurată, nu vom avea probleme și sincope. Dar sperăm să avem o iarnă ușoară și frumoasă în același timp.”

George Vlase, director executiv Direcția tehnică

utilaje1

utilaje2

utilaje5

Consilierii judeţeni vor depune rapoartele de activitate până la finele lunii ianuarie 2022

Consilierii judeţeni vor depune rapoartele de activitate până la finele lunii ianuarie 2022

În plenul şedinţei ordinare din 24 noiembrie, consilierul judeţean PRO România, Răzvan Meseşeanu a solicitat Executivului CJ să precizeze termenul până la care aleşii judeţeni pot depune rapoartele anuale de activitate, conform prevederilor art. 225, alin 2 din OUG 57 / 2019 privind Codul Administrativ. „Noi, consilierii judeţeni, avem obligaţia să facem un raport asupra activităţii desfăşurate în anul anterior. Textul de lege nu specifică însă până la ce dată să prezentăm acest raport anual. De aceea, vă rog să precizaţi data până la care putem transmite acest document. Eu am finalizat raportul, la fel şi colegul meu, Dumbravă şi aş vrea să ştim când le putem depune.”, a spus Meseşeanu. Răspunsul a fost livrat pe loc, secretarul Judeţului, Aurel Paraschiv propunând termenul de 30 ianuarie.

Iată mai jos ce conţine pevederea legală invocată de liderul PRO România, Răzvan Meseşeanu.

OUG nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ, aliniatul 2: Fiecare consilier local, respectiv consilier județean, precum și viceprimarii, respectiv vicepreședinții consiliului județean sunt obligați să prezinte un raport anual de activitate, care este făcut public prin grija secretarului general al unității/subdiviziunii administrativ-teritoriale.

CJ Călărași vizează amenajarea unei parcări pe B-dul 1 Mai din Călărași

CJ Călărași vizează amenajarea unei parcări pe B-dul 1 Mai din Călărași

Consiliul Județean intenționează să amenajeze, în municipiul Călărași, pe B-dul 1 Mai, în imediata vecinătate a Spitalului Județean de Urgență o parcare “care să vină în spijinul pacienților spitalului și aparținătorilor acestora” pe un teren, în suprafață de 1414 mp, aflat în domeniul public al Municipiului Călărași și administrarea Consiliului Local al Municipiului Călărași.

În acest sens, consilierii județeni, reuniți la finele lunii trecute în ședință ordinară au adoptat Hotărârea privind solicitarea de transmitere a unui teren din domeniul public al Municipiului Călărași şi administrarea Consiliului Local al Municipiului Călărași în domeniul public al Judeţului Călăraşi şi în administrarea Consiliului Judeţean Călăraşi, inițiată de președintele Vasile Iliuță.

“Întrucât Consiliul Județean Călărași acordă un interes deosebit infrastructurii de sănătate pe care o deţine, implementează, din fonduri europene sau prin Compania Națională de Investiții, proiecte de modernizare, reabilitare și dezvoltare a Spitalul Judeţean de Urgenţă ”Dr. Pompei Samarian” din dorința de a putea furniza servicii de calitate și în cele mai bune condiții locuitorilor județului Călărași.

Tocmai din aceste considerente, menționate anterior, am identificat în proximitatea spitalului un teren cu suprafața de 1.414 m.p., identificat cu Carte funciară nr. 33609 UAT Călărași și număr cadastral 33609 aflat în domeniul public al Municipiului Călărași şi administrarea Consiliului Local al Municipiului Călărași, care ar fi necesar Județului Călărași și Consiliului Județean Călărași în vederea amenajării unei parcări care să vină în sprijinul pacienților spitalului și aparținătorilor acestora.

Pentru aceasta, acest teren trebuie să fie în proprietatea publică a Județului Călăraşi şi în administrarea Consiliului Judeţean Călăraşi.

Dezvoltarea durabilă a infrastructurii de transport rutiere în zona Spitalul Judeţean de Urgenţă ”Dr. Pompei Samarian” Călărași crează plus valoare oferind noi oportunităţi pentru populaţie.

În scopul rezolvării, pe cale amiabilă, a acestei situații și a intabulării dreptului de proprietate al Județului Călărași asupra terenului aflat în Municipiul Călărași, am iniţiat prezentul proiect de hotărâre.”, a justificat președintele Vasile Iliuță necesitatea inițierii Hotărârii mai sus-menționate.

 

Free Joomla templates by Ltheme