CJ Călăraşi | Patru drumuri judeţene, modernizate prin PNI Anghel Saligny

CJ Călăraşi | Patru drumuri judeţene, modernizate prin PNI Anghel Saligny

Dezvoltarea infrastructurii rutiere în cadrul judeţului reprezintă o prioritate pentru Executivul Consiliului Judeţean. În acest sens, consilierii judeţeni au adoptat marţi în cadrul unei şedinţe ordinare nu mai puţin de 4 Hotărâri privind aprobarea cererii de finanţare şi a devizului general estimativ pentru reabilitarea şi modernizarea a drumurilor judeţene DJ 211D, DJ 306, DJ 307A şi DJ 309, obiective finanţabile prin Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”.

„Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei vine in sprijinul comunităţilor locale cu investiţii realizate prin Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”, un program multianual finanţat de la bugetul de stat, care are ca obiectiv general creşterea coeziunii teritoriale prin echiparea unităţilor administrativ-teritoriale cu dotări tehnico-edilitare şi de acces la căile de comunicaţie, îmbunătăţirea atât a condiţiilor de viaţă cât şi a standardelor de muncă pentru toţi locuitorii României.”, se precizează în Referatul de aprobare.

Valoarea totală a acestor proiecte este de 354.362.048,85 lei (TVA inclus) din care valoarea solicitată de la bugetul de stat este estimată la 348.480.574,48 lei (TVA inclus).

Lista de obiective propuse spre finanţare prin PNI „Anghel Saligny”

  1. “Modernizarea şi reabilitarea drumului judeţean DJ 211D tronson Cuza Vodă - Ştefan Vodă - DN21, judeţul Călăraşi”

Valoarea totală: 40.087.095,88 lei (inclusiv TVA)

Valoarea solicitată de la bugetul de stat: 38.943.599,89 lei (inclusiv TVA)

Suma asigurată de la bugetul Judeţului: 1.143.495,99 lei (inclusiv TVA) 

  1. „Modernizarea și reabilitarea drumului județean DJ 306 - tronson Cuza-Vodă (DN3) - Socoalele - limita Judeţului Ialomiţa km 0+000 - km 33+360"

Valoarea totală: 99.693.932,68 lei (inclusiv TVA)

Valoarea solicitată de la bugetul de stat: 98.391.153,94 lei (inclusiv TVA)

Suma asigurată de la bugetul Judeţului: 1.302.778,74 lei (inclusiv TVA) 

  1. “Modernizarea şi reabilitarea drumului judeţean DJ 307A Independenţa (DN3) - Al. Odobescu - Vlad Ţepeş - Vîlcelele - DJ 306, judeţul Călăraşi”

Valoarea totală: 80.787.148,50 lei (inclusiv TVA)

Valoarea solicitată de la bugetul de stat: 79.666.933,67 lei (inclusiv TVA)

Suma asigurată de la bugetul Judeţului: 1.120.214,83 lei (inclusiv TVA

  1. „Modernizarea și reabilitarea drumului județean DJ 309 - tronson Bogata (DJ307A) - Al. Odobescu - N. Bălcescu - Zimbru (DJ 304) - Făurei - Dănești (DJ 303) - Nucetu (DN3)”

Valoarea totală: 133.793.911,79 lei (inclusiv TVA)

Valoarea solicitată de la bugetul de stat: 131.478.886,98 lei (inclusiv TVA)

Suma asigurată de la bugetul Judeţului: 2.315.024,81 lei (inclusiv TVA)

CJ Călăraşi | Podul peste braţul Borcea, investiţie finanţată prin PNI „Anghel Saligny”

CJ Călăraşi | Podul peste braţul Borcea, investiţie finanţată prin PNI „Anghel Saligny”

Pe ordinea de zi a şedinţei ordinare din 26 octombrie s-a aflat şi Hotărârea privind aprobarea cererii de finanţare şi a devizului general estimativ pentru obiectivul de investiţii „Pod peste brațul Borcea, județul Călărași” care a trecut de votul aleşilor judeţeni.

„Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei vine in sprijinul comunităţilor locale cu investiţii realizate prin Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”, un program multianual finanţat de la bugetul de stat, care are ca obiectiv general creşterea coeziunii teritoriale prin echiparea unităţilor administrativ-teritoriale cu dotări tehnico-edilitare şi de acces la căile de comunicaţie, îmbunătăţirea atât a condiţiilor de viaţă cât şi a standardelor de muncă pentru toţi locuitorii României.

Luând în considerare necesitatea luării unor masuri urgente care să asigure un climat investițional atractiv pentru regiune și de sprijinire în dezvoltarea infrastructurii de bază, în vederea asigurării unei dezvoltări armonioase și de îmbunătățire a nivelului de trai al cetățenilor, coroborat cu prevederile OUG nr.95/2021 si a obiectivelor de investiții ce se pot realiza prin Programului Național de Investiții „Anghel Saligny”, U.A.T județul Călărași, va depune spre finanțare proiectul „Pod peste brațul Borcea, județul Călărași”.”, se arată în Referatul de aprobare.

Valoarea totală a proiectului ce ar putea fi finanţat prin Programul Naţional de Investiţii Anghel Saligny este de 179.311.186,02 lei (inclusiv T.V.A)., din care valoarea solicitată de la bugetul de stat de 174.575.419,00 lei (inclusiv T.V.A). Diferenţa de 4.735.767,02 lei (inclusiv T.V.A) va fi suportată din bugetul Judeţului.

 B. Mihai: Lucrurile sunt foarte complicate. Nu cred că dl prefect are timp să le înţeleagă

B. Mihai: Lucrurile sunt foarte complicate. Nu cred că dl prefect are timp să le înţeleagă

După ce vineri, prefectul Valentin Barbu, prezent într-o conferinţă de presă organizată la sediul PNL, declara că situaţia din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Călăraşi nu-i atât de gravă pe cât s-a spus, luni, managerul Bogdan Mihai l-a pus la punct pe reprezentantul Guvernului în teritoriu, prezentând succint problemele cu care se confruntă spitalul. De ordin financiar şi logistic, multe dintre ele nerezolvate încă din perioada când Barbu ocupa funcţia de vicepreşedinte, respectiv de preşedinte al CJ Călăraşi şi avea în coordonare administrarea SJU Călăraşi.

„Problemele noastre sunt generate de urgența și de fluxul în care lucrăm. Aparatele încep să cedeze, ceea ce dl prefect nu știe. Ne cresc cheltuielile pe mentenanță pentru că sunt aparate care nu pot lucra în regim non - stop. CT-ul, de exemplu, se încinge. Săptămâna trecută s-a oprit de 2 ori. Dar astea nu sunt probleme reale pentru dânsul. Pentru că dacă are nevoie de un CT se duce la Ploiești unde a fost internat când a avut Covid, dacă e s-o discutăm la un mod radical.

Dar ne bucurăm că până la urmă demersul pe care l-am făcut luni a fost aprobat duminică. Asta e, atât s-a putut! Într-o situație de urgență ne gândim că de ce lucrurile se întâmplă.

Dacă o făcea luni, vă spun că la acest moment Spitalul TBC putea să primească începând de astăyi pacienți care la noi nu au loc sau îi temporiyăm în UPU până la găsim un loc.”, a declarat Bogdan Mihai care a continuat „Problemele sunt mari, mai ales că dl fost vicepreședinte și președinte, 2 luni de zile, al CJ, actual prefect, în perioada în care dânsul a fost preşedinte de CJ, cu sau fără ghilimele cum vreţi să-i spuneţi, a primit adrese din partea spitalului şi nu a făcut nimic ca să repare RMN-ul. La acest moment, avem pe RMN un prejudiciu la bugetul spitalului şi al Consiliului Judeţean de peste 15 miliarde de lei. Şi nu funcţionează, ca să înţelegeţi! Mai băgăm nişte bani dar nu ştim dacă şi cât va funcţiona. Aici ne-a adus temporizarea acestei reparaţii deşi avem adresă scrisă din partea firmei de mentenanţă în care se spune că-l vor repara pe banii lor numai s-o facem Cu cât se întârzie reparaţia cu atât se va deteriora la un nivel la care nu va mai putea fi reparat. Un echipament nou costă 2 milioane de euro dar aici sunt sigur că ne va ajuta prefectura că l-am văzut foarte implicat pe prefect şi nu se pune problema. Cam astea sunt problemele reale. Şi dl prefect, în continuare, ne spune că noi nu prezentăm realitatea. Exact asta facem! Şi când spun că avem probleme financiare, avem probleme financiare! Avem 2 milioane de lei decontare către DSP pentru că DSP nu are bani pe care să-i primească pe testele Covid făcute prin UPU şi prin testele pe care le-am preluat de la ei. Noi am plătit banii ăştia, din fondurile CJ, din venituri proprii. Furnizorii trebuie să-i plăteşti!

Lucrurile sunt foarte complicate. Nu cred că dl prefect are timp să le înţeleagă. Şi dacă ar avea timp, n-ar putea să le perceapă. Am solicitat sprijin financiar pentru înfiinţarea unei a 2-a linii de gardă , pentru recuperarea banilor de la DSP. Toate au fost vorbe din partea dânsului, hârtii din partea noastră. Nu s-a întors nimic în spital!”

Consiliul Judeţean, convocat azi în şedinţă ordinară. Iată ordinea de zi!

Consiliul Judeţean, convocat azi în şedinţă ordinară. Iată ordinea de zi!

Se convoacă Consiliul Judeţean Călăraşi în şedinţă ordinară, azi, 26 Octombrie 2021, ora 1200, în sala de şedinţe a acestuia din municipiul Călăraşi, str. 1 Decembrie 1918, nr. 1, cu următorul proiect al ordinii de zi:

  1. Proiect de hotărâre privind aprobarea contului de execuție al bugetului propriu al Județului Călărași la 30 septembrie 2021
  2. Proiect de hotărâre privind modificarea și completarea Hotărârii nr.61/2021 pentru aprobarea utilizării excedentului bugetar, rezultat la încheierea exercițiului bugetar 2020, în exercițiul bugetar 2021
  3. Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului propriu al Județului Călărași pe anul 2021
  4. Proiect de hotărâre privind modificarea și completarea Hotărârii nr.160/2021 privind repartizarea, în anul 2021, a unor sume pentru unități de cult din județul Călăraşi
  5. Proiect de hotărâre privind transmiterea unui imobil din domeniul public al Județului Călărași și administrarea Consiliului Județean Călărași în domeniul public al Statului și administrarea Ministerului Afacerilor Interne, prin Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Barbu Știrbei” al județului Călărași
  6. Proiect de hotărâre privind aprobarea dezlipirii loturilor înscrise în Cărțile Funciare 29805, 31095, 29967 și 29995 ale UAT Călărași, aflate în domeniul public al Județului Călărași
  7. Proiect de hotărâre pentru modificarea Hotărârii nr. 160/2020 privind predarea unor imobile, aflate în domeniul public al Județului Călărași, în administrarea Societăţii Drumuri și Poduri S.A. Călărași
  8. Proiect de hotărâre pentru modificarea Hotărârii nr. 26/2021 privind participarea Județului Călărași, prin Consiliul Judeţean Călăraşi, împreună cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Călăraşi, la depunerea proiectelor „RESTART in Municipiul Călăraşi - Incluziune sociala pentru copiii proveniţi din Complexul de Servicii Comunitare pentru Copii cu Handicap Sever Călăraşi” și „RESTART in comunitatea Grădiștea - Incluziune sociala pentru copiii proveniţi din Complexul de Servicii Comunitare pentru Copii cu Handicap Sever Călăraşi”
  9. Proiect de hotărâre pentru completarea Regulamentului de Organizare și Funcționare al Spitalului de Psihiatrie Săpunari
  10. Proiect de hotărâre pentru modificarea Statului de funcţii al Spitalului de Pneumoftiziologie Călărași
  11. Proiect de hotărâre privind desemnarea reprezentantului Consiliului Județean Călărași în Consiliul de administrație al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Călărași pentru anul școlar 2021 – 2022
  12. Proiect de hotărâre privind modificarea Statului de Funcții al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Călărași
  13. Proiect de hotărâre pentru modificarea Statului de funcţii al aparatului de specialitate al Consiliului Judeţean Călăraşi
  14. Proiect de hotărâre pentru modificarea Hotărârii nr. 42/2017 privind aprobarea organizării Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și de Urbanism şi a Regulamentului de funcţionare a acesteia
  15. Proiect de hotărâre privind aprobarea cererii de finanţare şi a devizului general estimative pentru obiectivul de investiţii „Pod peste brațul Borcea, județul Călărași”
  16. Proiect de hotărâre privind aprobarea cererii de finanţare şi a devizului general estimativ pentru obiectivul de investiţii “Modernizarea si reabilitarea drumului judetean DJ 211D tronson Cuza Voda - Stefan Voda - DN21, judetul Calarasi”
  17. Proiect de hotărâre privind aprobarea cererii de finanţare şi a devizului general estimativ pentru obiectivul de investiţii „Modernizarea și reabilitarea drumului județean DJ 306 - tronson Cuza-Voda (DN3) - Socoalele - limita Judetului Ialomita km 0+000 - km 33+360"
  18. Proiect de hotărâre privind aprobarea cererii de finanţare şi a devizului general estimativ pentru obiectivul de investiţii “Modernizarea si reabilitarea drumului judetean DJ 307A Independenţa (DN3) – Al. Odobescu – Vlad Ţepeş – Vîlcelele – DJ 306, judetul Calarasi”
  1. Proiect de hotărâre privind aprobarea cererii de finanţare şi a devizului general estimativ pentru obiectivul de investiţii „Modernizarea și reabilitarea drumului județean DJ 309 - tronson Bogata (DJ307A) – Al. Odobescu - N. Bălcescu – Zimbru (DJ 304) - Făurei - Dănești (DJ 303) - Nucetu (DN3)”
  2. Diverse.
 E. Grama: Vorbim de investiții de circa 30 de milioane de euro care intră în spital doar pentru a crea condiții de normalitate

E. Grama: Vorbim de investiții de circa 30 de milioane de euro care intră în spital doar pentru a crea condiții de normalitate

Administratorul public al municipiului Călărași, Eduard Grama, fost director al Direcției Dezvoltare din cadrul Consiliuli Județean Călărași a trecut în revistă principalele investiții inițiate din 2016 și până în prezent de administrația Iliuță în Spitalul Județean de Urgență Călărași. Valoarea acestora se apropie de 30 de milioane de euro.

“În 2017 am pornit acest parcurs de dezvoltare al Spitalului Județean de Urgență prin investiții iar astăzi vorbim de construirea unui corp nou de spital în valoare de 20 de milioane de euro, de dotarea ambulatoriului spitalului, un proiect al CJ Călărași, pe fonduri europene, de 2,5 milioane euro, de crearea de locuri de cazare pentru medici. Prin ANL, avem blocul din str. Independenței iar al doilea bloc, aflat în construcție și pe care sperăm să-l finalizăm în acest an, este tot pentru specialiști, o parte dintre ei fiind medici ai SJU Călărași. Vorbim de investiții de circa 30 de milioane de euro care intră în spital doar pentru a crea aceste condiții de normalitate. Nu ne-am dorit altceva decât ca noi, cei din municipiul și județul Călărași, să beneficiem de un tratament corect.”, a declarat Grama care a mai adăugat că în aceste momente dificile generate de pandemia Covid-19 disputele politice nu-și au câtuși de puțin rostul. “Suntem alături de managerul spitalului, alături de orice dorință a medicilor care sunt implicați în această pandemie Și ce primim ca răspuns din partea echipei PNL? Deși la acest moment n-ar trebui să vorbim de echipă PNL sau de echipă PSD. Ar trebui să fie o echipă comună care luptă cu pandemia.”, a conchis Grama

“Avem profesioniști la PNL? Eu cred că nu avem. Avem un subprefect (n.r. Nicolae Dumitru) care a terminat mai întâi facultatea și apoi liceul. Avem un prefect care nu ține cont de părerile specialiștilor. Haideți să depășim aceste momente...politice și să ne luptăm în 2024 și nu în 2021!”

Eduard Grama

Free Joomla templates by Ltheme