LIFE

Horoscopul zilei de 20 februarie / Peşti: Visezi frumos, dar cum să nu te laşi furat de vise…

Horoscopul zilei de 20 februarie / Peşti: Visezi frumos, dar cum să nu te laşi furat de vise…

Berbec

Stai, acumulează, învaţă şi va veni şi clipa când tot ce ai acumulat în bagajul tău de cunoştinţe îşi va arăta şi efectele. Va fi un mare salt înainte, dar e bine să nu te hazardezi încă, nu până ce nu atingi nivelul maxim de înţelepciune de care e nevoie în situaţia de faţă. Tu dai dovadă de o răbdare de invidiat: stai ce stai, dar şi când vei da drumul la motor, totul va ţâşni ca din puşcă. Tu eşti adeptul aşteptării momentului potrivit, când tot ce ai acumulat îşi va arăta valoarea. A te implica deja într-o acţiune, fără să deţii toate mijloacele necesare, ar fi risipă de resurse, deci mai stai! Aşteaptă momentul potrivit!

Taur

Faci parte dintr-un colectiv un pic dezlânat, în care nu există o organizare foarte precisă şi toată lumea face ce vrea. Această libertate aparentă de mişcare şi de gândire este, în final, benefică, pentru că oferă tuturor celor prezenţi spaţiul şi timpul necesar pentru a gândi în voie. E un fel de brain storming, în care toţi îşi dau cu părerea în libertate deplină. Va veni şi momentul când toate aceste idei disparate vor începe să se lege şi să se îndrepte spre o soluţie eficientă, ca atare alătură-te şi tu acestui colectiv şi lasă imaginaţia să zboare. Nu aţi ajuns încă la capăt, sunteţi încă duşi de curent, dar important e că sunteţi toţi duşi de acelaşi curent!

Gemeni

Nu ţi s-a împlinit un vis şi, în loc să schimbi macazul din mers şi să cauţi altă ţintă, stai şi-ţi lingi rănile, dezamăgit. Nu aceasta e atitudinea potrivită în cazul unui eşec de moment, pentru că ai de învăţat ceva din asta. Edison spunea că miile de teste prin care a trecut înainte de a inventa becul nu au fost eşecuri, ci lecţii acumulate până la soluţia optimă. Aşa şi tu: nu-ţi iese din prima sau din a doua, nu-i nimic: sigur îţi va ieşi într-un final, ca atare nu suferi pentru că azi o uşă e blocată. Mai bate şi mâine încă odată aici până se va deschide!

Rac

Deţii energia necesară chiar şi pentru a te vindeca singur, totul e să-ţi priveşti corpul cu o atitudine pozitivă şi autoritară. Caută ceea ce nu-ţi prieşte şi scoate din meniu toate aspectele defavorabile, dar fă-o cu severitate şi, dacă tot ai luat o decizie atât de drastică, ţine-te de ea. Dacă nu respecţi decizia luată, care poate avea efecte fantastice asupra organismului tău, practic încetineşti  procesul vindecării. Ai un exemplu demn de urmat în faţă şi, dacă acesta şi-a recăpătat sănătatea folosind această reţetă, merită să o urmezi şi tu întocmai, fără să te abaţi de la reguli, chiar dacă pot fi dure.

Leu

Fii exigent când descoperi ceva ce se abate de la lege sau morală, pentru că, dacă tot treci cu vederea iar şi iar, ceea ce acum e o eroare, mâine ar putea deveni o regulă firească. Priveşti ceva strigător la cer şi nu poţi tolera situaţia, de aceea trebuie să te ridici împotriva acestor nereguli, dar nu e de ajuns doar să strigi sau să te cerţi, ci să faci cunoscută această abatere. Fă public ceea ce auzi acum, spune cu voce tare, fă petiţii publice sau reclamaţii, ca să nu câştige cineva care umblă cu cioara vopsită. Indiferent ce descoperi, e ceva împotriva adevărului şi trebuie să iei atitudine cu curaj. Nu aştepta să se ridice alţii în locul tău!

Fecioară

Eşti captiv în propriile tale frici care nu te lasă să te manifeşti aşa cum ar trebui. Fiindu-ţi permanent teamă de ce o să spună ceilalţi dacă-ţi exprimi punctul de vedere mai liber, nu faci altceva decât să te retragi în umbră şi să laşi pe alţii să te depăşească. Lasă temerile inutile deoparte, eliberează-te de îndoială şi de tendinţa de a te auto-critica de parcă ai fi cel mai mare duşman al tău. Lasă în urmă tot ce te ţine pe loc şi fă un pas în faţă, ca să arăţi ce poţi. Chiar dacă nu eşti perfecţiunea întruchipată, meriţi să atragi atenţia asupra ta pentru că sigur ai tu un as în mânecă.

Balanță

Te simţi blocat într-un punct mort din care nimic nu se mai mişcă şi eşti gata să renunţi, copleşit de pesimism. Adună-ţi forţele şi îndreaptă-ţi privirea şi spre cer, pentru că de acolo va veni şi soluţia adecvată. Totul e să crezi cu tărie că vrei acel ajutor, să îl laşi să se manifeste în viaţa ta şi, dacă vine sub altă formă decât cea pe care ai fi dorit-o tu sau nu coincide cu propriile tale principii, s-o accepţi totuşi. Nu întotdeauna soluţia divină e aceeaşi cu cea umană, deci nu te împotrivi, pentru că sigur e varianta optimă pentru tine în acel moment. Nu te aştepta ca un vis împlinit să arate neapărat aşa cum ţi l-ai imaginat tu.

Scorpion

Ar fi bine să te aşezi doar pe tine azi în prim plan şi să te ocupi mai mult de tine. Ai şi tu nevoie de ocrotire, de îngrijire, de înfrumuseţare, de aceea orice activitate în care acorzi prioritate corpului sau sufletului tău este binevenită. Că mergi la un concert sau citeşti o carte, că te duci la coafor sau la sala de sport, efectele acestor daruri pe care singur ţi le oferi cu îngăduinţă se vor vedea imediat şi se vor traduce prin bună dispoziţie, calm, tonus ridicat şi o stare de confort general de care rareori ai parte. Lasă pe oricine altcineva la o parte şi adu-ţi aminte de propriile tale nevoi şi dorinţe.

Săgetător

Nu privi piedicile care tot apar în cale ca şi cum ar fi afronturi personale, pentru că nu sunt altceva decât probe de încercare din care mai înveţi câte ceva. Dacă toate ar merge ca unse, cum ai afla atâtea lucruri despre tine însuţi (ce poţi face, ce nu poţi face), despre viaţă, despre ceilalţi? Ca atare tratează toate aceste greutăţi ca pe o şansă benefică maturizării tale. Privind înapoi, îţi vei da seama că cele mai bune lucruri în viaţă le-ai învăţat din astfel de situaţii mai dificile, şi nu atunci când le-ai primit pe toate uşor. Deci luptă cu încredere în tine!

Capricorn

O binemeritată linişte se aşează peste planurile tale, redescoperind calmul, echilibrul, armonia cu ceilalţi sau cu tine însuţi. E un semn că s-au reaşezat toate pe un făgaş normal, stabil şi bun, ce îţi inspiră din nou încredere şi securitate. Primul plan vizat pare să fie cel financiar, unde simţi că s-au mai ridicat nişte piedici, s-au mai redresat unele puncte fragile, deci dacă banul e pe teren sigur, parcă şi psihicul tău se mai linişteşte. Caută în jurul tău acea zonă de echilibru care îţi inspiră, finalmente, o stare de bine şi de confort şi menţine-o cât mai mult.

Vărsător

Lumea nu te înţelege deci să nu te mire că auzi în jurul tău şi judecăţi nemeritate sau incorecte la adresa ta. E pentru că tu eşti cu câţiva paşi înaintea multora iar ei nu pot accepta viziunea ta modernă, avangardistă originală. Mergi pe calea ta, nu te lăsa nici oprit din drum şi nici tras înapoi de cei cu păreri conservatoare. Într-o zi îţi vor da dreptate şi vor gândi ca tine, dar tu deja vei fi atins un nivel net superior lor. Tu trebuie să ai răbdare cu cei demodaţi, învechiţi sau fricoşi să mai încerce şi altceva, pentru că tu eşti liber să urci până unde vrei, dar cât mai sus!

Pești

Visezi frumos, dar cum să nu te laşi furat de vise când inima ta e atât de fericită şi de entuziasmată în faţa iubirii. Cineva îţi face promisiuni superbe şi crezi în ele cu tărie. O discuţie cu partenerul de suflet ar avea conotaţii cu totul speciale azi, de parcă v-aţi lua angajamente solide şi credibile unul faţă de altul. Vă declaraţi iubirea veşnică sau luaţi decizii de destin împreună. Semnalele reciproce de iubire sunt la cote maxime şi e o plăcere să fiţi tot timpul alături, aducându-vă amândoi contribuţia la planurile mari şi frumoase de viitor.

Horoscop zilnic oferit de Acvaria.com.

Horoscopul zilei de 10 februarie / Vărsător: Nu sta în aşteptare sperând că se iveşte de undeva un miracol
Featured

Horoscopul zilei de 10 februarie / Vărsător: Nu sta în aşteptare sperând că se iveşte de undeva un miracol

Berbec
Stai de vorbă cu familia şi faceţi planuri în detaliu pentru perioada următoare. Sunteţi cu toţii entuziasmaţi de ceea ce vreţi să realizaţi împreună şi intraţi în cele mai mici amănunte când discutaţi despre ceea ce vă aşteaptă. Planificaţi totul zi cu zi, oră de oră, pentru că aveţi mari speranţe de la sensul spre care v-aţi canalizat cu toţii atenţia. Optimismul, entuziasmul, motivaţia care vă împinge pe toţi de la spate sunt combustibilul perfect pentru a vă aduna cu toţii forţele în acelaşi sens şi să ajungeţi cu brio la rezultatele visate. Dialogul trebuie să stea la baza acestor mari planuri comune, deci discutaţi clipă de clipă.

Taur
Nu te opri, deocamdată, la o singură variantă din gama largă de opţiuni pe care o ai la dispoziţie. Mai experimentează, mai joacă-te un pic, pentru că ai de unde alege. Va veni şi ziua când va trebui să te hotărăşti, dar deocamdată ai toate condiţiile pentru a evolua pe mai multe direcţii simultan. Nu-ţi cere nimeni să mergi într-o singură direcţie acum, ca atare poţi avea succes şi pe un plan, şi pe altul, fără a strica pe niciunul. Unii ar putea spune că e o dovadă de superficialitate şi neglijenţă din partea ta că nu te decizi încă, dar tu consideri că din toate aceste căi pe care mergi înveţi ceva ce te va ajuta să selectezi la final cea mai bună opţiune! Dacă nu le-ai încerca, de unde ai şti care e bună?

Gemeni
Eşti atras pe o pistă falsă şi îţi vei da seama că ai consumat inutil timp şi energie mult mai târziu, după ce te vei fi implicat deja prea mult în această acţiune înşelătoare. Fii mai atent la detalii, pentru că sunt suficiente informaţii premergătoare care pot fi interpretate greşit, dar dacă ai analiza un pic la rece situaţia, ţi-ai da seama unde greşeşti. Cineva te împinge într-o direcţie amăgitoare, dar numai de luciditatea ta depinde dacă îi urmezi sfaturile sau te opreşti la timp, înainte de a fi prea târziu să mai repari ceva.

Rac
Nu poţi ignora o situaţie neplăcută care te-a afectat recent şi pe care, vrei – nu vrei, o tot readuci la lumină deşi credeai că e deja de domeniul trecutului. Poate nu ar fi bine să zgândăreşti răni ce s-au închis deja sau să treci în revistă doar eşecurile, ci să faci un efort să închizi acel sipet cu amintiri neplăcute. Bilanţul momentului trebuie să cuprindă reuşitele cu care te mândreşti, pentru că de sacrificii şi nemulţumiri e timp şi altădată.

Leu
Nu te mai comporta ca un copil care nu ştie ce face şi care crede că poate repara totul cu un zâmbet drăguţ şi inocent. Te-ai maturizat, eşti un om responsabil care ar trebui să ia decizii lucide şi clare, deci nu ai voie să te mai joci nici cu încrederea oamenilor, nici cu norocul tău. Dacă eşti în faţa unei mari hotărâri, trateaz-o cu seriozitate ca şi cum ar depinde o lume întreagă de ea. Îmbracă haina omului matur şi nu te mai amuza asemeni unui copilaş jucăuş care-şi permite să facă prostioare. Nu mai ai vârsta la care să poţi greşi şi să spui mai apoi că… n-ai vrut. De acum tot ce faci, faci cu discernământ şi raţiune şi nu ţi se vor tolera glumiţele.

Fecioară
Nu le poţi controla chiar pe toate în viaţă, ca atare evenimentele care se anunţă la orizont vin ca un tăvălug spre tine, nu te poţi opune lor. Lasă garda jos şi acceptă lucrurile aşa cum vin, pentru că ar putea fi mult mai bune decât ai putea tu crede. Ştii prea bine că nu eşti cel mai bun la luat decizii şi, dacă ai vrea să le aşezi pe toate la locul lor cu atâta rigurozitate, s-ar putea să nu iasă chiar aşa cum visezi. Schimbările care se anunţă vor fi mai bune decât crezi, deci lasă-le să se manifeste, dă-le voie să se instaleze în viaţa ta, cu încredere deplină că sunt în avantajul tău. Acceptă noutatea!

Balanță
Nu te gândi cu dispreţ sau cu o atitudine de perpetuu nemulţumit la lucrurile bune pe care le ai, pentru că, dacă te-ai raporta un pic la cei care nu au ceea ce deţii tu acum, ţi-ai da seama cât de norocos eşti. Apropie-te de cei care nu au avut aceeaşi soartă fericită ca a ta, pentru că sigur, prin comparaţie, îţi vei da seama cât de bogat eşti, şi oferă-le ceva din cea ce ai. Că e preaplinul sau din puţinul tău, te vei simţi de o mie de ori mai fericit să poţi vedea pe cineva care chiar suferă de lipsuri majore că a primit ceva de la tine. Dăruieşte, oferă, dedică-te sincer celor suferinzi, pentru că ceea ce primeşti înapoi din asemenea gesturi contează mai mult decât toate lucrurile materiale de care ai parte zi de zi.

Scorpion
Uneori e nevoie şi de mici compromisuri, iar tu eşti una din zodiile care le poate face uşor, fără să le pună la suflet şi fără să le transforme în motiv de depresie. Eşti conştient că, de dragul altora, mai trebuie uneori să-ţi calci şi pe mândrie, să îţi înăbuşi şi propriile dorinţe, pentru că îi aşezi pe ceilalţi deasupra ta, cu prioritate. Nu se ştie dacă ei ar face la fel pentru tine, dar tu măcar ai sufletul împăcat că ai putut bucura pe altul prin sacrificiile tale. Nu pretinde mulţumiri pentru asta!

Săgetător
Eşti foarte dinamic şi plin de viaţă încât ar fi culmea să leneveşti acasă. Fă ceva interesant, ceva complicat care să consume energia din belşug pe care o deţii, pentru că ar putea da naştere unor rezultate excepţionale. Indiferent care sunt acţiunile care vor primi acest plus de energie, că e sport, că e curăţenie prin casă sau că e puţină distracţie, eşti ca un motor la turaţie maximă care se bucură că toate îi merg strună şi care îi stimulează şi pe ceilalţi.

Capricorn
Dragostea poate fi cea mai ciudată surpriză a acestei zile. Poţi primi un semn complet neaşteptat de la o persoană faţă de care nutreşti sentimente de iubire şi care nu a reuşit până acum să se apropie prea mult de tine. Nici nu ştii cum îţi dă un telefon şi te invită să la o cafea! Da, cam aşa pot fi noutăţile sosite ca din senin, care te pot lua complet prin surprindere şi care îţi vor face inima să bată din ce în ce mai tare.

Vărsător
Nu sta în aşteptare sperând că se iveşte de undeva un miracol, pentru că nu apare! Numai de tine depinde cum depăşeşti acel hop în care te simţi blocat: e o chestiune de voinţă, de liber arbitru, deci ai curajul schimbării chiar acum! A continua să te complaci în rutină, comoditate şi monotonie nu e soluţia cea mai bună pentru tine, ca atare caută de undeva acel cârlig de salvare care să te scoată din această pasivitate şi să te împingă într-o direcţie nouă mult mai activă. Ai să vezi cât de uşor e să depăşeşti un hop doar prin ambiţie, deci spune-ţi chiar acum cu încredere şi curaj, ţie însuţi: da, pot!

Pești
Ţi-e dor de lucruri frumoase din trecut şi ai dori cumva să te întorci în acele timpuri, când era iubire în viaţa ta, când te simţeai răsfăţat şi ocrotit, când totul părea idilic. Nu exagera cu nostalgiile, pentru că şi prezentul are multe de oferit, dar nu te poţi abţine să nu compari mereu cu vremuri mult mai frumoase din trecut. Adu după tine, din amintiri, ce e mai bun şi mai motivant pentru ceea ce faci acum, pentru că din trecut poţi extrage o resursă excelentă de energie pozitivă, pentru că, dacă atunci lucrurile au mers bine, le poţi repeta şi acum. Scoate de la naftalină motivaţia de a mai trăi totul odată ca atunci, nu regretul că s-a dus!

Horoscop zilnic oferit de Acvaria.com.

Horoscopul zilei de 11 februarie / Vărsător: Nu ai alături de tine persoanele cele mai potrivite

Horoscopul zilei de 11 februarie / Vărsător: Nu ai alături de tine persoanele cele mai potrivite

Berbec

Unde mergi tu, lucrurile se liniştesc ca prin farmec, de aceea vei vedea în ochii multora un soi de bucurie, de relaxare atunci când te văd pe tine. Eşti factorul de echilibru în medii tensionate sau garanţia că lucrurile vor merge într-o direcţie bună imediat ce vei pune şi tu umărul la acţiunile care vă aduc laolaltă. Eşti apreciat pentru ceea ce ştii să faci, pentru ceea ce eşti, şi cum să nu te simţi bine într-un spaţiu în care toată lumea te priveşte cu simpatie, recunoscându-ţi astfel valoarea.

Taur

Bucură-te din plin de auspiciile acestei zile, pentru că vine la pachet cu o mulţime de motive de fericire! Cele mai deosebite momente le poţi trăi în relaţie cu persoana iubită, care te aşează pe un piedestal de unde te simţi important, răsfăţat mai mult ca oricând, ceea ce evident că îţi place grozav. Oferă-i şi tu aceeaşi atenţie, pentru că o relaţie de succes înseamnă reciprocitate, un schimb permanent de gânduri bune şi gesturi de afecţiune, deci nu aştepta doar de la celălalt! Dacă îţi place ţie, şi lui îi place la fel!

Gemeni

Oboseala îşi spune cuvântul şi, pe un fond fizic şi mental deja extenuat, te poţi trezi şi azi cu nişte sarcini dificile în program. Pentru că nu ai putere, vei fi tentat să priveşti misiunea ca pe o povară şi lucrezi fără nicio tragere, dar dacă ai lupta cu extenuarea care te copleşeşte, ai vedea că mai ai încă resurse de energie suficiente pentru a duce la îndeplinire şi această sarcină. Ai fi dorit să te odihneşti şi tu după atâta muncă, dar nu poţi încă răsufla uşurat, ca atare adună-ţi ultimele forţe şi apleacă-te asupra acestui rol. Te vei simţi mai bine dacă îl rezolvi şi scapi de el, decât dacă îl laşi pe altădată.

Rac

Este o zi agitată în care vei cădea de multe ori în tirul altora şi mai nervoşi decât tine. Se ştie că ai limba ascuţită, dar de data aceasta nimereşti în medii în care ceilalţi sunt şi mai agresivi, şi mai furioşi, încât nu ştii cum să le ţii piept. Te poţi aştepta la afronturi dure din partea unora care îşi seamănă. Deci ai ocazia să vezi, prin intermediul lor, cum arăţi şi tu când îţi sare ţandăra. Ei sunt oglinda propriilor tale manifestări violente, deci poţi învăţa ceva din asta: să îţi mai domoleşti furia atunci când ceva nu-ţi convine.

Leu

Eşti atras de o destinaţie interesantă şi încerci de pe acum să planifici o viitoare călătorie până acolo. Simţi că vei întâlni acolo sursa fericirii tale, că acolo se află o persoană ce va juca un rol major în viaţa ta sau că acolo poţi pune în practică un mare vis de-al tău. Te motivează, te atrage ca un magnet, ca atare nu trebuie să mai amâni: pleacă la drum plin de energie pozitivă şi entuziasm. Îţi vei atinge cu succes scopurile cu care ai plecat de acasă şi te poţi întoarce înapoi cu o victorie de răsunet, cu un motiv de fericire, cu inima încărcată de energie pozitivă la cote maxime. Dacă simţi că nu acasă e stimulentul tău principal, mergi unde te cheamă inima!

Fecioară

Dacă atmosfera e mai tensionată în jurul tău, vei prefera să te izolezi de oamenii puşi pe harţă, pentru că nu ai chef să-ţi strice nimeni odihna. Atragi în calea ta doar persoane nervoase, agitate, certăreţe, iar tu nu ai deloc chef de aşa ceva, ca atare alegi singurătatea în care să fii doar tu cu tine însuţi. Să nu crezi că dacă tu te retragi în lumea ta nu vor da buzna şi acolo, pentru că aşa sunt unii croiţi: să strice şi buna dispoziţie a altora. Când te credeai şi tu mai relaxat şi mai odihnit, ba sună telefonul, ba bate cineva la uşa ta, ba dai de vreun amic arţăgos, deci pregăteşte-te şi pentru câteva meciuri aprinse.

Balanță

Se apropie un eveniment care îţi inspiră o oarecare teamă sau neîncredere, încât ai dori să se amâne cumva. Timpul trece fără să-l poţi opri, deci trebuie să te înarmezi cu putere, ca să faci faţă acelei provocări pe care o presimţi a fi complicată. Nu va fi uşor, dar nu e prima oară când treci prin aşa ceva, ca atare nu trebuie decât să îţi aduci aminte cum ai reacţionat cu alte ocazii şi să treci peste acest hop cu succes. Dacă a mers bine cândva, va merge şi acum!

Scorpion

Analizează-ţi un pic gândurile şi raţionamentele şi ai să descoperi cât de mult le-ai împovărat cu griji şi pesimism. Le vezi pe toate într-o tentă panicardă, negativistă, de parcă nu ai spera nimic bun de la ceea ce faci, dar cu siguranţă e o atitudine greşită. Mult mai uşor s-ar aranja toate dacă l-ai lua pe da şi pe pot în braţe, pentru că acum te laşi influenţat de aspecte care nici măcar nu există, dar care te îngrijorează fără motiv. Alungă aceste temeri inutile care nu merită absolut deloc atenţie, şi revino cu picioarele pe pământ, descoperind cât de multe instrumente constructive ai la dispoziţie. Poţi tot ce-ţi pui în minte!

Săgetător

Când eşti cu un pas înaintea altora, fii sigur că încep să apară invidiile şi atacurile nemeritate la adresa ta. Întotdeauna se va găsi cineva care să te critice şi să aibă ceva de comentat cu privire la valoarea ta, dar tu trebuie să devii imun la săgeţile lor răutăcioase şi să-ţi urmezi calea cu încredere. Mai bine ai fi mândru de faptul că prin aceste atacuri practic ţi se recunoaşte valoarea şi supremaţia, pentru că, dacă nu ai fi mai bun ca ei, nimeni nu ar avea nimic împotriva ta. Mulţi vor să fie în locul tău şi, pentru că nu au resursele potrivite pentru a te întrece, preferă să te critice pe la spate, cu vorbe dure

Capricorn

Unii sunt nervoşi şi îşi eliberează răutăţile pe oricine le cade în plasă, iar azi se pare că tu eşti în colimatorul lor. Nu te încărca inutil de energiile lor negative care îţi pot face mult rău, deci cel mai bine ar fi să nu le dai satisfacţie, să-i ignori, să-ţi ţii la respect, pentru că ei abia aşteaptă o nouă victimă în tirul lor. Nu eşti tu acela, ca atare nu accepta să consumi otrava aruncată de ei pe oricine. E problema lor de ce sunt atât de nervoşi, dar tu ce vină ai să captezi tot ce dau ei afară cu răutate? Abordează o atitudine rece, indiferentă, impasibilă, ca să le arăţi că pe tine nu te poate atinge nimic din ploaia lor de cuvinte aspre. Nu pune la suflet şi nici nu le răspunde la provocări!

Vărsător

Nu ai alături de tine persoanele cele mai potrivite pentru ceea ce intenţionezi să realizezi, ci atragi doar persoane sensibile, slabe, suspicioase, care resping orice. Chiar dacă reuşeşti să-i chemi alături de tine cu un anumit scop, ei sunt cei care te vor trage mereu înapoi, pentru că întotdeauna au ori o îndoială care-i macină, ori critică toate propunerile tale, ori se tem să şi încerce ceva, convinşi că oricum nu va ieşi nimic bun din asta. Mai bine te-ai descurca singur decât cu asemenea tovarăşi negativişti, ca atare ieşi din mediile în care cuvântul de ordine e: nu! Dar nici nu oferă altă variantă în schimb!

Pești

Dacă ţie îţi lipseşte entuziasmul sau energia, atunci caută persoanele potrivite care să te înlocuiască cel mai bine. Există în preajma ta oameni mult mai optimişti decât tine, dornici de acţiune, cu spirit de conducători, care ar putea reuşi să te atragă şi pe tine în diverse activităţi faţă de care tu nu arăţi nici un interes iniţial. Dacă ştiu să-ţi ofere stimulentele potrivite – o promisiune, o veste bună, o motivaţie oricât de mică – îţi vei recăpăta cheful de muncă. Nu ai de ce te agăţa, deocamdată, dar cineva cu autoritate din preajma ta are soluţia perfectă pentru a te stimula să iei măsuri.

Horoscop zilnic oferit de Acvaria.com.

Horoscopul zilei de 17 februarie / Vărsător: Tu eşti azi un fel de punte între două dimensiuni diferite
Featured

Horoscopul zilei de 17 februarie / Vărsător: Tu eşti azi un fel de punte între două dimensiuni diferite

Berbec
Dacă te înconjori de oameni negativişti sau pesimişti, fii sigur că te vor influenţa şi pe tine în mare măsură, ca atare ziua depinde enorm de anturajul în care nimereşti. Unii te vor monopoliza cu problemele lor nesfârşite, alţii te vor folosi ca umăr de plâns sau ureche de ascultat, dar trebuie să ai curajul să ieşi din aceste medii şi să nu te laşi copleşit de energiile lor negative. Ai şi tu destule probleme, ca să le mai iei pe umerii tăi pe ale altora, deci învaţă să mai spui nu la astfel de situaţii care nu îţi fac bine.

Taur
Atmosfera e perfectă în jurul tău, probabil tu eşti motorul tuturor acţiunilor interesante de astăzi şi reuşeşti să-i ţii aproape şi pe alţii cu interese similare. Parcă e chiar loc de petrece, pentru că lumea are chef de distracţie, se simte bine şi poate chiar se iveşte o ocazie de a sărbători un eveniment care bucură pe toată lumea. Este o zi lejeră, ca de vacanţă, în care nimic nu te îngrijorează, nu vezi nimic negru în preajma ta şi îi molipseşti şi pe alţii cu această stare de bună dispoziţie binefăcătoare.

Gemeni
Nu te poţi debarasa de o amintire urâtă din trecut care are încă efecte negative asupra ta. Ar fi trebuit să uiţi demult acele momente triste, dar tu continui să te ţii de acea situaţie neplăcută pe care o porţi în memorie ca pe o pată neagră a vieţii tale. S-ar putea să se ivească acum ocazia de a repara greşeala, de a şterge această pată din amintirea sau de pe reputaţia ta, dar de tine depinde ce eforturi faci pentru a da totul uitării. E vremea să uiţi, să ierţi, să repari, să recunoşti greşeala şi să mergi mai departe eliberat.

Rac
Rareori eşti atât de optimist şi de entuziast, dar te afli într-un moment al anumitor planuri care te motivează la maxim. Ai convingerea că toate merg ca pe roate, că înaintezi repede şi bine spre ceea ce ţi-ai propus, iar la originea acestei evoluţii excelente se află nimic altceva decât încrederea că totul va fi bine. Toate lucrurile se aşează acolo unde trebuie, atunci când trebuie, semn că eşti susţinut pe toate planurile ca scopul tău să fie atins mult mai repede, deci menţine acest ritm alert şi mai ales acest tonus ridicat, pentru că succesul visat e din ce în ce mai aproape. Gândeşte pozitiv şi continuă!

Leu
Adu-ţi aminte cât de bine ai rezolvat, cândva, o problemă şi repetă reţeta de succes de atunci. Dacă o metodă a fost deja verificată şi a dat roade, de ce să nu o foloseşti iar şi iar cu aceleaşi rezultate? Spiritul tău întreprinzător îşi va lăsa amprenta pe orice activitate în care e nevoie de muncă, de efort, de concentrare, de organizare, iar azi ai toate resursele necesare unei reuşite depline. Tot ce iese azi din mâinile tale e demn de laudă, deci nu sta pe margine, nu lăsa comoditatea să te copleşească, pentru că e o zi cu energie ridicată ce merită valorificată din belşug. Pe ce pui tu mâna se transformă în aur, deci hai, la treabă!

Fecioară
Un mic drăcuşor te îmboldeşte să spui lucruri care nu te caracterizează şi pe care s-ar putea să le regreţi mai târziu. Rezistă acestei ispite negative, pentru că nu e genul tău să fii răutăcios sau să arunci vorbe grele în spatele altora, fără să le merite. Poţi descoperi efectele nefaste ale intervenţiei unui inamic asupra ta şi, în loc să ierţi şi să tolerezi, aşa cum faci de obicei, eşti gata să întorci armele. Poate vei avea câştig de cauză, în cele din urmă, pentru că te prinde într-un moment agresiv în care îţi canalizezi toată energia spre un singur scop: răzbunarea.

Balanță
Te supără mult atitudinea recalcitrantă a unui prieten care e pus pe harţă şi ridică tonul la oricine. Nu meriţi tu asemenea tratament, când te porţi cu el calm şi prietenos, dar din păcate nu ai parte de tovarăşi de discuţie prea amabili. Nervozitatea se resimte în orice gest, în orice cuvânt, încât presimţi că se vor declanşa animozităţi grave, ca atare cel mai bine ar fi să nu torni gaz pe foc, ci să încerci să taci şi să suporţi pe cât posibil, chiar dacă nu eşti genul, cu speranţa că tăcerea ta va dezamorsa bomba!

Scorpion
Vestea care apare azi prin intermediul unui amic are un efect mobilizator asupra ta şi te stimulează să te apuci serios de o activitate nouă, cu un consum imens de energie, dar ai toate resursele necesare pentru a înainta în forţă. Nu numai că îşi place ceea ce faci, dar te pune foarte bine în evidenţă, deoarece te foloseşti de trăsăturile tale specifice, de ceea ce ştii tu mai bine să faci. Rareori ai ocazii atât de bune de a te afirma, de a valorifica propria zestre nativă, deci fă un pas în faţă şi arată cine eşti!

Săgetător
Eşti mai timid şi nu reuşeşti să exprimi tot ceea ce simţi, indiferent că e vorba de iubire, de teamă sau de nemulţumiri. Le ţii în tine, ceea ce creează o stare de tensiune ce ţi se reflectă pe chip. Numai persoana iubită simte că se petrece ceva cu tine şi încearcă să se apropie mai mult de inima ta, arătându-ţi astfel că-i pasă ce ai. Tu nu vrei totuşi să-l împovărezi cu problemele tale, preferând să le duci singur în spate. Fă un efort să-ţi descătuşezi inima şi să dai afară ceea ce te macină: te vei simţi mult mai bine!

Capricorn
Calmul care se lasă peste un plan este dat peste cap de o surpriză neplăcută care aruncă în aer tot ce ai construit până acum. Ţie îţi plac lucrurile clare, bine stabilite, or, o situaţie ca aceasta te destabilizează complet. Va fi greu pentru tine să-ţi recapeţi calmul, oricâtă răbdare şi toleranţă ai avea, pentru că vestea picată din senin e greu de acceptat şi mai ales greu de ţinut sub control. Fii pregătit şi pentru răsturnări majore de situaţie, pentru că acestea pot apărea chiar şi în cele mai organizate şi stabile proiecte, obligându-te să intervii prompt pentru a reechilibra totul.

Vărsător
Tu eşti azi un fel de punte între două dimensiuni diferite, între cer şi pământ, între divin şi uman, pentru că reuşeşti să te concentrezi cel mai uşor în orice situaţie cu diferenţe şi extreme majore. Tu poţi să faci faţă cu brio pe oricare din aceste dimensiuni, pentru că ai o conexiune cu totul specială şi cu realitatea, cu ce se petrece concret în jurul tău, dar şi cu energiile înalte, spirituale, celeste, de unde îţi parvin azi cele mai interesante informaţii şi îndrumări. Asculţi ce-ţi transmite divinul din tine şi apoi transpui în practică, dar se poate şi invers: ce îţi doreşti să se întâmple aici pe pământ vine de sus! Canalul de comunicare e deschis în ambele direcţii!

Pești
Apa are pentru tine, azi, o semnificaţie aparte, de acolo îţi extragi tu energia, liniştea, bucuria, sau de acolo vine sănătatea, ca atare acordă mai multă atenţie elementului apă în tot ce te înconjoară. Dacă ai vreun lac în apropierea oraşului în care stai, trage o fugă acolo cu maşina şi petrece câteva minute pe malul lui, privind şi respirând, pentru că efectele psihice vor fi de-a dreptul miraculoase. Şi o vizită la spa sau la piscină sau oriunde ai de a face cu purificarea prin apă ţi s-ar potrivi de minune. Dar dacă nu ai alte variante la dispoziţie, ajunge să te cufunzi la finalul zilei sub duş şi să îţi imaginezi că acea apă te purifică în profunzime şi odată cu ea se duc la vale toate grijile. Încearcă!

Horoscop zilnic oferit de Acvaria.com.

 

Horoscopul zilei de 18 februarie / Vărsător: Nu te apuca de sarcina pe care o ai azi în plan

Horoscopul zilei de 18 februarie / Vărsător: Nu te apuca de sarcina pe care o ai azi în plan

Berbec

Prietenii sunt cei mai importanţi în planurile tale de azi şi îţi place să stai de vorbă minute în şir, pentru că aveţi un subiect care vă leagă. E o bucurie să-i vezi că te completează în permanenţă, că îţi sar în ajutor ori de câte ori ai nevoie şi că ţin cu tine orice ai face. Comunicarea merge strună azi, orice activitate intelectuală te are printre favoriţi iar talentul tău de a te adapta în orice mediu îţi vor asigura succesul ori de câte ori intri într-un colectiv nou unde vei cuceri uşor pe oricine.

Taur

Nu te sfii să ceri ajutor la nevoie, pentru că nu ai cum să le ştii tu chiar pe toate. Vei vedea că sfatul primit de la un coleg cu mai multă experienţă te va scoate din impas şi vei înţelege mai clar situaţia atunci când cineva te susţine. Şi tu ai făcut la fel pentru alţii cu alte ocazii, deci acum mulţi îţi vor întoarce serviciile prieteneşti cu amabilitate. În astfel de momente îţi dai seama ce important e să fii tolerant cu lumea şi de ajutor altora, pentru că va veni o zi când şi tu vei avea nevoie de suport şi dacă ai fost egoist înainte, s-ar putea să ţi se răspundă la fel.

Gemeni

 Te simţi bine printre tineri, printre oameni cu spirit liber care se mai simt copii, încă, în adâncul sufletului lor. Şi tu te comporţi la fel, de parcă n-ai avea nicio grijă, şi cu o atitudine atât de pozitivă, de tonică, de optimistă, totul merge ca pe roate. Zâmbeşte, glumeşte, simte-te liber să faci orice, pentru că numai aşa vei ajunge mai repede la rezultatele visate. Ai noroc să atragi alături de tine oameni care îţi seamănă şi care reuşesc să privească viaţa ca pe o provocare plăcută, nicidecum ca pe o povară. Cu un zâmbet pe chip şi în inimă, toate evoluează spre bine!

Rac

Iubirea nu trebuie să fie pasivă, calmă, în care doar să aştepţi să ţi se ofere ce ai nevoie, ci e un schimb continuu de emoţii, de sentimente, de servicii oferite unul altuia. Implică-te mai mult, şi cel drag oferă multe dar totodată pretinde şi de la tine să oferi mai mult, deci nu fi nici comod, bucurându-te doar de darurile sale, nici egoist, aşteptând să fii doar tu onorat, răsfăţat, luat în seamă. Ceea ce îţi place ţie îi place şi celuilalt, ca atare participă şi tu cu aceleaşi resurse la jocul iubirii. Vei vedea ce efecte fantastice are reciprocitatea, cooperarea, dialogul sincer şi schimbul echitabil de gesturi frumoase. Primeşti – dăruieşti, dar şi invers!

Leu

Te-ai cam jucat cu răbdarea celor din jur şi acum vezi consecinţele atitudinii tale uşuratice: oamenii nu mai au încredere în ce le spui. Fă un efort să le recapeţi încrederea, arătându-le că a fost doar amuzament din partea ta şi nicidecum vreo intenţie negativă. Ironia, glumele, spiritul jucăuş nu e gustat de toată lumea, deci foloseşte-le cu grijă. Dacă dai peste nişte oameni care simt orice glumă drept atac la persoană, fii sigur că reacţia lor va fi complet nepotrivită mesajului pe care vrei tu să-l transmiţi. Adaptează-ţi vocabularul, tonul, modul de a vorbi şi de a glumi în funcţie de starea psihică a celui din faţa ta, ca să nu jigneşti pe cineva aflat în toane proaste care crede că ai ceva cu el. Nu face haz de necaz chiar la orice!

Fecioară

Întâlneşti exact persoana de care aveai nevoie pentru a-ţi oferi o viziune imparţială din afară. El vede lucrurile detaşat, de pe margine, fără implicaţii sentimentale şi cântăreşte situaţia corect. Te poţi baza întru totul pe sfatul oferit de acesta şi pe concluzia pe care o extrage la rece, şi dacă mai pui şi în practică soluţia oferită de el, ai numai de câştigat. Toate revin la normal şi se reinstalează echilibrul şi calmul peste situaţia care te stresa la maximum. De unde se vede câtă nevoie ai uneori de o părere avizată din afară!

Balanță

Nu privi piedicile care se mai ivesc pe parcurs cu atâta încrâncenare, ca şi cum ar fi o povară, ci tratează-le cu un dram de detaşare, de umor chiar. Nu merită să le priveşti ca pe cel mai groaznic lucru, ci aşteaptă cu încredere deplină ca apele să se mai sedimenteze şi ai să vezi că ceea ce părea a fi un hop, era de fapt o lecţie excelentă prin care ai ocazia să te maturizezi. Bucură-te de lucrurile frumoase pe care le întâlneşti pe parcursul acestei aventuri, pentru că a te concentra doar la ceea ce nu merge bine, te face să pierzi din vedere aspectele pozitive, care există în număr mare.

Scorpion

Ai grijă cum încerci să distragi unui prieten atenţia de la suferinţa sa. Umorul tău, deşi e binevenit cu alte ocazii, s-ar putea să-l irite şi mai tare, semn că nu ţi-ai ales cele mai potrivite glume. Nu trebuie să râzi pe seama necazurilor altora, chiar dacă scopul tău e nobil, de a-i abate atenţia de la durerea sa. El mai degrabă are nevoie de compătimire, să plângi alături de el să-i ţii hangul în nefericirea sa, pentru că a încerca să-l scoţi din tristeţe ar fi trata ca gest de impoliteţe faţă de ceea ce simte el. Poartă-te cu mănuşi cu cei care trec prin momente sensibile, pentru că orice ai spune, greu de crezut că-l vei face să zâmbească. Pune-te în pielea lui!

Săgetător

Drumul tău spre un scop propus cândva este compus din două etape distincte. Prima dintre ele se poate spune că s-a încheiat deja şi ai extras o concluzie benefică ce te va stimula să porneşti şi în a doua etapă a acestei strategii. Azi ai putea avea surpriza să descoperi că sari deja peste cea de-a doua etapă direct la rezultatul visat, la succesul final, de parcă s-a comprimat timpul şi nu mai e nevoie de încă un efort. Filmul tău format din două părţi se încheie după primul episod într-un mod spectaculos, pentru că norocul apare în calea ta şi te trimite mult mai repede la capăt. Acceptă această creştere a ritmului şi adaptează-te din mers acestui salt!

Capricorn

Nu turna gaz pe foc peste o situaţie cu iz negativ, ca nu cumva să amplifici şi mai mult emoţia. Te afli într-un mediu încărcat de energii neplăcute şi tu le simţi acum mai puternic, pentru că rezonezi mult mai uşor la lucrurile neplăcute din jur. Nu le da mai multă atenţie decât merită, pentru că, ştii cum se spune: nu alimenta cu energie ceva care nu-ţi place pentru că va creşte în intensitate. Dacă ignori acel hop, dacă te prefaci că nu vezi nimic rău în ceea ce se petrece în preajma ta, dacă nu dai atenţie lucrurilor care nu vor să meargă orice le-ai face, practic nu le laşi să se manifeste şi ele vor trece pe lângă tine fără a avea efecte nefaste.

Vărsător

Nu te apuca de sarcina pe care o ai azi în plan fără să fii sigur că ai înţeles perfect ce ai de făcut. Din grabă, ca să nu pierzi timpul, ai fi tentat să porneşti fără să te informezi suficient şi vei da piept cu un moment critic ce te poate întoarce înapoi. Este un plan dificil, nu se ajunge repede sau uşor la rezultate, dar dacă te documentezi cu seriozitate şi cântăreşti atent ce ai de făcut, pe ce resurse te bazezi şi cu ce strategie pleci la drum, lucrurile vor progresa foarte bine. Greu e să iei startul, pentru că, pe urmă, vor merge de la sine, dar nu porni până nu ai studiat problema pe toate feţele. Se pot ascunde multe aspecte subtile în spatele aparenţelor!

Pești

Vezi cu ochii tăi că un plan nu mai merge bine de la o vreme, dar tot tragi de el să-l mai continui. Totuşi, intuiţia îţi spune că, decât să consumi timp şi energie fără rost, mai bine ai abandona acel proiect, măcar pentru o vreme, şi să te ocupi de altceva între timp. Sunt momente când nu sunt întrunite toate condiţiile unui progres continuu şi constant, ci mai dai piept şi cu astfel de hopuri peste care nu se poate trece, acum, de aceea e bine să renunţi la ele. Le treci doar pe o linie moartă, urmând să le iei de unde au rămas altădată. Nu e un final, e doar o amânare!

Horoscop zilnic oferit de Acvaria.com.

Explicaţiile psihologului: Trei riscuri ale dezvoltării personale ... “comerciale”

Explicaţiile psihologului: Trei riscuri ale dezvoltării personale ... “comerciale”

Dezvoltarea personală a devenit o formulă "la modă" și care, prin repetiție și utilizare, uneori forțată pentru anumite contexte, tinde să-și ducă sensul în derizoriu. În opinia psihologului Laura Maria Cojocaru, dezvoltarea personală este confundată uneori cu a face terapie (care la rândul ei este confundată cu a avea o "problema gravă”), alteori este confundată cu tehnici de "manipulare", atât de către cei care aud de ea, cât și chiar de către cei care aleg să beneficieze de ea.

Mai mult decât atât, specialistul consideră că multitudinea de informații pe această temă care inundă Internetul are și un revers al medaliei, și anume “comerțul” cu … dezvoltare personală sau, mai rău, înțelegerea greșită a conceptului. Astfel, pe lângă beneficiile incontestabile ale dezvoltării personale aplicate corect, există cel puțin 3 riscuri care îl pot îndepărta pe beneficiar de la adevăratul scop al ei:

Confuzia. “Indiferent ce alegi să faci pentru dezvoltarea ta personală, atâta timp cât confunzi adevăratul ei înțeles cu orice altceva decât este, în loc să înveți, să aplici și să produci continuu transformare, atât în viață ta, cât și în a celor din jur, pierzi timpul făcând pe atotstiutorul, crezând că știi tu mai bine să-ți atingi obiectivele, și mai repede, și mai ușor decât te ghidează un specialist, deși până acum nu ai făcut-o. Este doar semnul unui orgoliu inutil”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI),

Lipsa de asumare și aplicare până la capăt. “Poate că înveți, aplici, îi înțelegi sensul, dar te ferești să afle alții că ai făcut ceva pentru dezvoltarea ta personal; și asta, ca "să nu te judece", în condițiile în care tocmai TU, persoană dezvoltată, cu abilitățile îmbunătățite, ești cel care-i poți "lumina", îi poți ghida, ii poți face să se deschidă către alte perspective mai utile, mai plăcute. Și atunci te poți întreba pe bună dreptate: ce ai priceput din ce ai învățat?”, este de părere psihologul.

Lipsa de exercițiu/aplicare concretă în practică. “Dacă nu-i înțelegi adevăratul sens, și anume cel al părții practice constante și de construire a unui model sănătos și echilibrat atât pentru ține cât și pentru cei din jur, degeaba afirmi că înțelegi importanța dezvoltării personale, degeaba te lauzi că știi și că ai făcut cursuri de x și de y, te lauzi că știi să a., că poți să b., că ești c., poate chiar că ești “mai bun decât alții”. O întrebare simplă apare aici: “știi X și ce faci cu asta?”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.

 

Ce avem de urmărit în mod sănătos atunci când mergem pe un drum al dezvoltării personale?

Îmbunătățirea abilităților deja utilizate pentru a ne atinge obiectivele mai repede, mai ușor și mai plăcut.

Accesarea unor resurse interioare mai puțin utilizate și dobândirea unor noi strategii de succes.

Mărirea capacității de acceptare a propriei persoane și a celor din jur

Mărirea capacitatiilor de adaptare și flexibilitate, având că rezultat accesul mai rapid la soluții.

Creșterea capacității de sinceritate cu sine și cu ceilalți și dorința de a deveni un model pentru cei din jur prin concordanță între ceea ce spunem și ceea ce facem.

Înțelegerea și aplicarea constanța a lucrurilor învățate astfel încât să devină un mod de viață.

Capacitatea de a da și a cere feedback de la cei din jur (mărirea asertivității), înțelegerea faptului că în viață uneori ceri și iei, alteori e important să și dai.

Observarea concretă, în planul practic, măsurabil, a obiectivelor atinse și, mai ales, observarea fiecărui pas făcut către acestea.

 

Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI) și președinte și fondator al Asociației ”Generația Iubire” este Psihoterapeut şi Trainer în Programare Neuro-Lingvistică. A studiat natura minţii umane urmând 7 formări profesionale cu abordări diferite - psihoterapie integrativă, hipnoză clinică, relaxare și psihoterapie ericksoniană, psihoterapie de cuplu și familie, psihologie clinică, neuro-programare lingvistică, terapii florale Bach, consultant Panorama Socială. De peste 8 ani ghidează oamenii atât în ședințe individuale cât și de grup și organizează cursuri şi traininguri în România, cu scopul de a-i face pe oameni să-și acceseze și utilizeze la potențial maxim resursele interioare.

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.