LIFE

Horoscopul zilei de 5 martie / Peşti- Ia-ţi tot timpul necesar pentru a face lucrurile perfecte!
Featured

Horoscopul zilei de 5 martie / Peşti- Ia-ţi tot timpul necesar pentru a face lucrurile perfecte!

Berbec
Nu poţi rămâne blocat într-o situaţie conflictuală aşa, la nesfârşit, ci e vremea unei decizii categorice. Ori o rupi complet cu acele persoane cu care nu te mai poţi înţelege, ori îţi accepţi înfrângerea cu capul sus şi le accepţi supremaţia. Renunţă la încăpăţânare, la dorinţa de a avea neapărat ultimul cuvânt, pentru că nu are rost să alimentezi mai departe o dispută care nu mai e de actualitate, deşi tu continui să porţi pică celor cu care nu ai fost de acord. Fă un efort să restabileşti pacea, chiar dacă finalul acestei dispute nu e în avantajul tău.

Taur
Joci rol de judecător imparţial şi just într-o situaţie complicata. Multă lume aşteaptă răspunsul tău, semn că are încredere în verdictul pe care îl vei emite. Tu vezi lucrurile de pe margine, fără a fi direct implicat, şi reuşeşti să analizezi problema pe toate părţile: şi argumentele pro, şi argumentele contra, încât să oferi, la final, o părere avizată şi bine documentată. Parcă ai avea acces la un set de legi (scrise sau nescrise) ce te ajută să oferi celor care au nevoie de îndrumare exact calea cea mai potrivită. Satisfacţia ta va fi să vezi relaxarea de pe chipurile lor, după ce problema se rezolvă.

Gemeni
Uneori nu căile bătătorite sunt cele care duc acolo unde trebuie, ci cele complet noi, ca cele pe care le propui tu acum. Ideile tale sunt originale şi merită ascultate şi puse în practică imediat pentru că ştii bine ce spui. Nu sunt păreri sau vorbe aruncate în vânt, ci sunt oglinda experienţei acumulate, rezultatul studiilor aprofundate, sunt tot ce ai adunat în ani de efort. Spune ce ai de spus, cu încredere deplină în inteligenţa ta, lasă modestia la o parte şi, dacă cineva are nevoie de ajutorul tău, oferă-i-l cu dragă inimă, pentru că tu priveşti lucrurile dintr-un alt unghi decât cel direct implicat. Chiar dacă, pe moment, i se pare o idee greu de acceptat, după o vreme îţi va mulţumi că ţi-a urmat sfatul!

Rac
Imaginaţia poate fi motorul care să te motiveze să-ţi transformi visele în realitate. Nu te lua după cei care te trag de mânecă şi-ţi spun că visezi frumos, dar imposibil de atins, pentru că numai tu ştii cum să-ţi transpui în realitate gândurile şi ideile. Apucă-te de treabă, dar în tot acest timp lasă mintea să zburde liberă, pentru a găsi noi şi noi idei curajoase. Dacă ai găsi şi câteva persoane care să gândească la fel ca tine, care să participe alături de tine, ar fi ideal, dar dacă nu ai în preajma ta oameni care să creadă în ceea ce par a fi simple iluzii, continuă să crezi în ele şi să lupţi ca să le transformi în fapte. Le vei arăta că se poate!

Leu
Cineva se bagă în treburile tale şi dă tot peste cap, ca atare stai cu ochii pe cei care intervin neinvitaţi în afacerile tale. Nu ai nevoie de ajutorul lor care se va dovedi a fi mai degrabă generator de haos şi de eşec decât să te bucuri cu adevărat de intervenţia lor salvatoare. Probabil sunt nervoşi, grăbiţi, invidioşi, critici, deci rolul lor are o încărcătură mai mult negativă decât pozitivă şi dau peste cap şi ceea ce ai clădit tu. Mult mai bine te descurci singur în asemenea situaţie, pentru că a apela la oameni nepotriviţi, nepregătiţi sau nepricepuţi, nu înseamnă că rezolvi ceva. Fii prudent când ceri şi accepţi sprijin din afară!

Fecioară
Ai nevoie de un ajutor pentru a putea trece la etapele următoare ale unui proiect în care eşti direct implicat. Sfatul pe care îl primeşti astăzi se va dovedi a fi extrem de util, salvator pentru tine, deoarece ai multe de învăţat de pe urma celor tocmai aflate. Cineva a trecut deja printr-o situaţie similară şi s-a lovit de probleme similare, ca atare ai numai de câştigat dacă asculţi ce-ţi împărtăşeşte din experienţele sale. Vei putea aplica uşor ceva din îndrumările sale, astfel încât să nu pierzi vremea cu aceleaşi hopuri ca şi el. Oferă soluţii deja testate.

Balanță
Te opreşti un pic de avânt, pentru că apare o răscruce de drumuri în calea ta şi vrei să faci cea mai înţeleaptă alegere. Pentru că nu te împinge nimic de la spate, poţi cşntări perfect situaţia pentru a extrage o concluzie bună din care să ai numai de câştigat. Stai pe loc, cântăreşte situaţia logic şi raţional şi după ce ajungi la o decizie, porneşte pe calea aleasă! Nu te lăsa influenţat de nimeni, ci vezi ce este cu adevărat în beneficiul tău şi pune mai apoi în aplicare! Nu amâna deciziile pe altădată, pentru că azi poţi înţelege perfect orice situaţie cu mai multe direcţii de interpretare.

Scorpion
Tu eşti un curajos din fire, vrei să ieşi în evidenţă, dar azi o voce interioară îţi spune să rămâi în banca ta, să nu ieşi prea mult în evidenţă, ca nu cumva ceea ce te-ar împinge în faţă să fie un acces de orgoliu şi personalitate. Nimeni nu te poate opri când ai ceva de spus şi de arătat, aşa e, dar de data aceasta nu eşti foarte sigur pe ceea ce vrei să spui, deci mai bine ai mai aştepta, ai mai aduna informaţie. Aşteaptă momentul potrivit, ca atare toate piedicile mărunte care te ţin astăzi pe loc au un rost, pentru că te opresc la timp înainte de a spune cine ştie ce lucru pe care să-l regreţi mai târziu. Fii tu însuţi, dar cu un dram de modestie!

Săgetător
Este o zi însorită pentru tine, cu multe motive de reală fericire. Parcă ai ajuns la apogeul unei acţiuni în care ai investit multă pasiune şi energie, şi acum când vezi urmările eforturilor tale, eşti încântat la maximum. Poate fi o zi perfectă în iubire, dăruindu-vă unul altuia inima pe tavă, dar poate fi şi un moment de maximă satisfacţie când vezi că tot ce ai clădit până acum a prins contur şi primeşti laude şi de la alte persoane. Cele mai frumoase emoţii vin valuri către tine, deci bucură-te de intensitatea lor, de energia lor pozitivă, de lumina şi iubirea pe care le emană, şi dăruieşte-le şi tu mai departe, aşa cum poţi. Primeşti şi dăruieşti, şi fericirea e deplină!

Capricorn
Ca să poţi lua cele mai înţelepte decizii cu privire la problema care te apasă, ar fi bine să te rupi pentru o zi, două, de miezul evenimentelor. Complet detaşat, fără influenţe agresive din interiorul acelei situaţii, vei vedea mult mai limpede pe ce nivel te afli şi încotro e mai bine să mergi. Este o situaţie care cere o totală claritate mentală şi nu poţi gândi limpede cât timp eşti încă prins în iureşul lucrurilor. Profită de liniştea care pare să se aşeze peste planurile zilei ca să vezi cum stai şi să extragi concluzia cea mai bună. Ceea ce decizi azi te poate propulsa într-o direcţie mult mai bună, dar care nu are neapărat legătură cu tot ce ai construit până acum.

Vărsător
Ai câştig de cauză într-o polemică aprinsă, pentru că deţii multe informaţii certe pe marginea subiectului aflat în discuţie, dar şi o atitudine mai sigură, care îţi garantează supremaţia în faţa rivalilor. Nu te laşi influenţat nici de agresivitatea sau combativitatea celor din jur, şi nici nu cobori ochii în faţa celor puternici, ci faci un pas în faţă şi arăţi concret ce ştii să faci mai bine. Când ai ocazia de a-ţi demonstra măiestria în domeniul tău forte, nimeni nu te poate intimida.

Pești
Ia-ţi tot timpul necesar pentru a face lucrurile perfecte! Nu te grăbi la rezultate imediate, pentru că nu se vor ridica la nivelul înalt al viselor tale, ca atare implică-te în proiecte de anvergură pe termen lung, pentru că e nevoie de zile, de luni, de ani, pentru a le duce pe toate la desăvârşire. Nimic nu se construieşte peste noapte sau ce se ridică repede nu durează sau nu are valoare, ca atare tu eşti acum implicat într-o acţiune de durată care te va împlini pe de-a-ntregul. Continuă-ţi procesul de îmbunătăţire a vieţii, de auto-perfecţionare, pentru a deveni din ce în ce mai bun: ai toate şansele de reuşită!

Horoscop zilnic oferit de Acvaria.com.

 

Horoscopul zilei de 1 martie / Peşti- Eşti mai puternic decât ai crede, deci foloseşte-ţi talentele
Featured

Horoscopul zilei de 1 martie / Peşti- Eşti mai puternic decât ai crede, deci foloseşte-ţi talentele

Berbec
Eşti martorul unui eveniment fericit în familie. Posibil ca o rudă apropiată să devină părinte sau să fii invitat la o nuntă sau botez sau la orice altă petrecere într-un cadru plăcut. Ai parte de mari bucurii din partea copilului tău sau, dacă nu ai copii încă, poate chiar acum începi să te gândeşti foarte serios la un astfel de plan de viitor. Dedică-ţi timpul liber celor dragi, mai ales celor mici, pentru că ai starea necesară de a te coborî la nivelul lor şi de a-ţi aduce aminte de copilărie, de acea vreme când toate erau simple şi frumoase.

Taur
E ca o perioadă de aşteptare în plan sentimental, fiind cuprins de o stare în care parcă ai simţi că urmează să se întâmple ceva deosebit. Te poţi confrunta cu tot felul de piedici şi amânări în relaţia cu persoana iubită, multe planuri pot fi date azi peste cap, altele pot fi contramandate, deci va fi un final de săptămână plin de surprize, dar care au rolul de a amplifica şi mai mult starea ciudată care te cuprinde, cea în care presimţi că se va schimba ceva major în viaţa personală. Stai ca pe ghimpi, neştiind ce te aşteaptă, de aceea nici nu ştii cum să interpretezi aceste probe.

Gemeni
Cea mai mare bucurie a zilei este să socializezi, să treci prin locuri pe unde ai ocazia să te întâlneşti cu amicii tăi sau de a face noi cunoştinţe. Dialogul merge ca uns peste tot, pentru că ai un talent aparte de a te adapta oricărui mediu şi oricăror subiecte de conversaţie. Eşti primit cu braţele deschise de un grup de persoane pe care abia acum le cunoşti, dar unde laşi o impresie excelentă, ceea ce îţi va asigura o integrare rapidă în noul mediu.

Rac
Primeşti un sfat atât de bun, încât merită să îl pui imediat în practică! Este fundamentul perfect pentru proiectul pe care îl clădeşti pas cu pas, cărămida de pornire, deci începe să construieşti în jurul său cu încredere şi entuziasm, deoarece roadele vor apărea foarte repede. Uneori e nevoie doar de o încurajare pentru a te apuca de treabă, iar azi ai noroc: primeşti exact porţia potrivită de energie pentru a te apuca de o treabă care îţi place, care te încântă, care va aduce rezultate excelente! Consideră totul ca pe un start bun către o mare reuşită de care te vei bucura multă vreme.

Leu
O vorbă aruncată te răneşte profund, dar, înainte de a-l cataloga ca cel mai mare duşman pe cel care ţi-a spus-o verde-n faţă, mai bine te-ai gândi la mesajul pe care ţi-l transmite. Chiar dacă nu sună chiar aşa cum ţi-ar plăcea, chiar dacă are la bază o critică sau o mustrare, chibzuieşte asupra cuvintelor sale, pentru că s-ar putea să aibă dreptate. Îţi spune unde ai greşit, te trage de mânecă să nu mergi mai departe într-un sens care nu are nimic bun de oferit, deci, dacă unii îţi spun nu cu încăpăţânare, întreabă-te dacă nu cumva refuzul lor e în beneficiul tău, de fapt.

Fecioară
Încearcă să nu cheltuieşti azi nici un ban, pentru că şi cea mai mică investiţie (nu neapărat necesară) poate dezechilibra bugetul şi aşa şubred. Resimţi chiar un blocaj financiar, pentru că ar putea apărea şansa unei afaceri sau a unei achiziţii tentante, dar când numeri câţi bani ai în portofel, rezultatul te cam dezarmează. Rezistă ispitelor financiare, pentru că nu stai tocmai bine cu banii acum şi ţi-ai putea crea singur probleme! Ţine banii la saltea măcar azi, pentru că îţi vei mulţumi singur mai târziu că ai fost precaut şi ţi-ai înfrânat dorinţele.

Balanță
Un mic drăcuşor te îmboldeşte să spui lucruri care nu te caracterizează şi pe care s-ar putea să le regreţi mai târziu. Rezistă acestei ispite negative, pentru că nu e genul tău să fii răutăcios sau să arunci vorbe grele în spatele altora, fără să le merite. Poţi descoperi efectele nefaste ale intervenţiei unui inamic asupra ta şi, în loc să ierţi şi să tolerezi, aşa cum faci de obicei, eşti gata să întorci armele. Poate vei avea câştig de cauză, în cele din urmă, pentru că te prinde într-un moment agresiv în care îţi canalizezi toată energia spre un singur scop: răzbunarea.

Scorpion
Ai noroc să atragi alături de tine mai multe persoane de toată încrederea care participă la proiectele propuse de tine. Te poţi baza întru totul pe sprijinul lor, pe contribuţia lor concretă, poate chiar şi pe participarea lor materială, pentru că ceea ce au ei de oferit nu e doar teoretic, nu e doar o promisiune în vânt, ci vor pune umărul la treabă lângă tine. Eşti mulţumit să vezi că ai convins atâta lume să ţi se alăture la punerea în practică a unui ţel, pentru că, fără asemenea ajutoare, ar fi rămas totul doar un proiect pe hârtie. Aşa prinde contur din ce în ce mai bine!

Săgetător
Indiferent de vârsta pe care o ai, eşti totuşi un copil în adâncul sufletului tău şi trebuie să laşi acest copil să se manifeste liber, din când în când. Şi tu ai nevoie de ocrotire, nu numai să ocroteşti tu pe alţii, şi tu ai nevoie de grija altuia, nu doar să ai grijă de alţii, deci acceptă-ţi poziţia de răsfăţat şi de protejat, pentru că o meriţi pe deplin. Te simţi bine aşa, ştiind că cineva te învăluie în iubirea sa necondiţionată, şi îţi dai seama că aveai nevoie de acest dar de la cei pe care îi consideri cei mai importanţi pentru sufletul tău. Şi tu faci la fel pentru ei, tot timpul, dar trebuie să şi primeşti, nu numai să dăruieşti!

Capricorn
Te comporţi ca un profesor gata să ţină predici severe celor care fac greşeli, dar uiţi că şi tu ai fost ca ei. Fii mai îngăduitor cu cei tineri sau cu cei mici, chiar dacă îi prinzi cu minciuna, pentru că fiecare om e supus greşelii. Mai bine le oferi un exemplu personal demn de urmat înainte de a-i ataca dur pe diverse căi. Poţi oferi o lecţie de viaţă extrem de folositoare, dar fără a apela la ton ridicat, la nervi sau autoritate agresivă. Nici tu nu le ştiai pe toate cândva ci ai învăţat de la alţii, deci pune-te şi în pielea lor un pic.

Vărsător
Eşti cam nervos şi, dacă nu ţii sub control manifestările agresive, poţi strica ziua altora! Fii mai atent ce spui şi cum te comporţi mai ales cu cei care ţin la tine. Nu ţi-ar păsa să scoţi din sărite un străin pe stradă, dar să îl faci să sufere pe omul cel mai drag ţie, nu ţi-ar cădea tocmai bine! Alege-ţi cu grijă vorbele, mai ales dacă cel de lângă tine e mai sensibil din fire sau trece prin momente dificile, pentru că nu are nevoie acum nici de critici, nici de predici, nici de dispute, ci doar de multă înţelegere. Pune-te în pielea lui un pic şi vezi ce simţi…

Pești
Eşti mai puternic decât ai crede, deci foloseşte-ţi talentele în tot ce doreşti să obţii. Stă în puterea ta să-ţi realizezi orice vis, să porneşti orice plan măreţ, şi nu are rost să-ţi faci griji în nicio direcţie. Valorifică-ţi talentele care te fac unic şi te scot mai bine în evidenţă pe oriunde te-ai duce. Ai încredere în ceea ce este doar al tău şi lasă şi modestia şi timiditatea deoparte, nu e cazul să le arăţi, chiar dacă în sinea ta există şi astfel de urme. De data aceasta e nevoie de o maximă încredere în tine însuţi, în valoarea ta, pentru că sigur ai un as în mânecă de care merită să te foloseşti cu brio!
Horoscop zilnic oferit de Acvaria.com.

 

Horoscopul zilei de 2 martie / Peşti- Uneori, îţi ascunzi marile vise

Horoscopul zilei de 2 martie / Peşti- Uneori, îţi ascunzi marile vise

Berbec
Bucură-te din plin de nivelul la care ai ajuns, priveşte numai jumătatea plină a paharului pentru că sigur ai realizat multe din ce ţi-ai propus şi ai cu ce te lăuda. Lasă modestia la o parte, nu are rost să îmbraci o haină smerită care nu ţi se potriveşte, când tu ai atâtea lucruri minunate cu care te poţi prezenta lumii cu cea mai strălucitoare atitudine de învingător. Ai un mare motiv de satisfacţie, ori un succes recent, ori o luna plină de reuşite care te face să extragi acum o concluzie pozitivă despre tot ce ai realizat, ca atare nu o face pe modestul, aşteptând să te laude alţii, ci vorbeşte singur de motivele tale majore de satisfacţie.

Taur
Ai făcut parte, o vreme, dintr-un grup mai larg de persoane adunat în jurul unui scop comun, dar nimic nu e veşnic. Nici prieteniile nu durează o viaţă, nici colaborarea de grup nu e pentru totdeauna, ci a venit vremea să te retragi din acest mediu şi să-ţi cauţi alt sens. Priveşte înapoi, la perioada în care ai fost parte din acest grup, cu deplină recunoştinţă, pentru că ai învăţat multe de la acei oameni care ţi-au ţinut companie o vreme. A fost un schimb reciproc de idei, de opinii,d e energii, de sprijin, dar acum e timpul să pleci. Grupul se destramă şi numai de voi depinde ce amintire vă veţi purta unii altora de acum înainte.

Gemeni
Chiar dacă simţi că nu ai obţinut chiar ceea ce doreai, nu renunţa să speri! Nu cumva ţi-ai pierdut curajul să ceri mai mult de la tine, de la oameni, de la viaţă? Învaţă să ceri ca să primeşti, pentru că nu stă întotdeauna doar în puterile tale să ajungi acolo unde doreşti. O rugăciune trimisă spre cer, în felul cel mai confortabil ţie, face enorm, de parcă ai fi acum în conexiune directă cu cei care îţi pot ţie îndeplini dorinţa, deci nu te sfii să chemi în ajutorul tău toate forţele universului. Poţi primi mai mult decât ai putea crede, deci începe să-ţi creezi cu gândul şi cu inima lumea pe care ţi-o doreşti. Crede cu tărie că dorinţa ta se va materializa şi aşteaptă să devină realitate.

Rac
Nu te poţi exprima în voie, ca şi cum au pus stăpânire pe tine doar emoţii negative. Îndoiala, teama, nesiguranţa, timiditatea, toate se vor dovedi a fi cei mai mari duşmani pentru tine, pentru că nu te lasă să spui ce simţi sau ce gândeşti. Ai mereu impresia că ceva îţi blochează evoluţia, că nu ai voie să mergi mai departe, ci baţi pasul pe loc prins într-o capcană din care nu poţi evada momentan. Ia o pauză, profită de acest răgaz, chiar dacă nu e unul dorit, pentru a-ţi mai trage sufletul şi a analiza la rece ce anume te ţine pe loc. De mâine vor merge din nou lucrurile!

Leu
Marea ta preocupare e aceea de a lăsa trecutul în ordine perfectă, ca nimic să nu te întoarcă vreodată înapoi. Azi te preocupă situaţia financiară şi faci tot felul de calcule despre cum s-a terminat luna trecuta cu un bilanţ pozitiv şi în echilibru perfect. Ai putea găsi o mulţime de idei profitabile prin care să reuşeşti să-ţi achiţi din datorii, ca să rămâi după aceea, cu lista de restanţe goală. Nimeni nu te întrece la acest capitol, pentru că dai dovadă de spirit practic, de o bună organizare, de spirit econom şi un dram de zgârcenie, atât cât să nu dezechilibrezi nimic din nivelul la care ai ajuns. Bravo ţie pentru capacitatea ta de a-ţi administra atât de bine rezervele!

Fecioară
Iubirea este cel mai minunat dar al acestei zile şi te laşi îmbrăţişat de emoţii, de senzaţii, de trăiri, de fluturii din stomac. Poate fi ziua când chiar Cupidon bate la uşa ta ca să-ţi aducă o surpriză minunată sau te transformi tu în mesagerul iubirii. Trimite iubire în jurul tău la cote maxime, pentru că ai de unde oferi, inima ta e plină, dă pe afară de sentimente puternice ce se cer împărtăşite, eliberate, transmise în eter, către cei care au nevoie de această energie minunată! Inima ta bate mai tare, poate pentru că şi tu primeşti pe tavă gesturi superbe de afecţiune, ce te fac să spui că eşti fericit şi că îţi place această senzaţie fantastică de a iubi şi a fi iubit cu adevărat!

Balanță
Visul tău cel mai important se construieşte sub ochii tăi, din mâinile tale, deci depinde doar de investiţia ta de energie şi timp. Nimic nu ţi se oferă pe tavă, deci nu pretinde ca alţii să-ţi ofere pe gratis ceea ce vrei să obţii, pentru că doar tu eşti cel care conduce această maşinărie spre succes. Deţii toate resursele pentru a clădi ce ţi-ai propus, dar trebuie să fii realist şi conştient că nimeni nu va face ceva în beneficiul tău, ci numai tu însuţi. Fiecare cu interesele proprii, deci să nu te mire că ceilalţi rămân surzi la cerinţele tale. Tu personal, pe cont propriu, poţi face orice, deci nu te baza pe alţii!

Scorpion
Ai stat ca pe ghimpi în aşteptarea unui eveniment demult anunţat, dar care tot întârzia să apară. Aproape că nici nu-l mai credeai posibil, dar iată că azi primeşti unele semnale că acesta e din ce în ce mai aproape! Foloseşte fiecare clipă care te mai desparte de acel moment, nu lăsa timpul să se scurgă doar stând şi aşteptând, deoarece vei vedea cât de important e fiecare minut care duce într-acolo! Toată investiţia ta de zile şi luni întregi se va materializa într-o reuşită de proporţii ce te va determina să spui mulţumit că a meritat aşteptarea!

Săgetător
Situaţia în care te simţi, momentan, prins ca într-o capcană nu merită atâta stres cât consumi tu pentru ea. Lucrurile pot reveni mult mai uşor la normal dacă priveşti totul detaşat, calm, pozitiv, ca şi cum e doar un impas banal peste care vei trece uşor. Fii convins că totul are rezolvare şi, cu cât te stresezi mai mult, cu atât poţi complica şi mai mult lucrurile, ca atare priveşte detaşat situaţia, ca şi cum, nu ai fi tu direct implicat, pentru că această atitudine zen te va ajuta să clarifici mai repede situaţia. După ce va trece, vei uita atât de repede de ea, tocmai pentru că era ceva total neînsemnat, dar căreia i-ai acordat prea multă atenţie.

Capricorn
Nu căuta aproape de tine – în timp sau spaţiu – lucrurile cele mai bune, pentru că veştile excelente vin de departe. Priveşte dincolo de limitele lumii tale strâmte, la kilometri distanţă sau la luni de zile în avans, pentru că fiecare gând investit acum pentru ziua de mâine va avea efecte palpabile dintre cele mai fericite. Fă planuri, ai curaj să clădeşti, cu mintea şi cu sufletul, vise cât mai înalte, dar dă-le deja startul, pentru că eşti pe drumul cel bun spre împlinirea lor. Vei găsi, pe parcurs, toate resursele de care ai nevoie pentru a le transforma în realitate! Nu aştepta ca miracolele să aibă loc chiar în curtea ta. Ele apar abia de acum sau de aici înainte!

Vărsător
Nu pune la suflet contradictiile care se incing la tot pasul pe parcursul zilei. Nu sunt atacuri la persoana, ci doar dispute pentru suprematie sau lupte pentru obtinerea unei pozitii superioare. Si tu vizezi acelasi scop, deci te vei implica fara sa stai pe ganduri in competitie, pentru ca azi va castiga cel care isi sustine cel mai bine cauza. Lasa nervii deoparte, nu apela la agresivitate, ci doar la ambitie, pentru ca asa vei putea obtine pozitia suprema in concurs. Ai toate sansele sa iesi primul in confruntarea de forte, daca tii sub control agresivitatea verbala sau graba. Convingi prin atuurile tale intelectuale, nu prin forta!

Pești
Uneori, îţi ascunzi marile vise ca nu cumva, eliberate spre univers, ele să nu mai prindă contur. Te înşeli, exact asta trebuie să faci, să verbalizezi, să spui clar şi răspicat ce anume doreşti, nu doar să ţii dorinţele tale ferecate în suflet. Dă-le voie să se manifeste printr-o atitudine optimistă, exprimă în cuvinte ce vrei să primeşti, lasă vocea aceea interioară care vorbeşte timid să strige şi în exterior ce vrei, pentru că numai aşa vei fi auzit. Găseşte o cale pentru a-ţi exprima dorinţele într-o formă mai sonoră, publică, scrie-le, rosteşte-le tare, fă ceva prin care ceea ce auzi în interior să se audă şi în afară.

Horoscop zilnic oferit de Acvaria.com.

 

Horoscopul zilei de 3 martie / Peşti- Pentru un vis, merită să te lupţi până în pânzele albe
Featured

Horoscopul zilei de 3 martie / Peşti- Pentru un vis, merită să te lupţi până în pânzele albe

Berbec
Iubirea şi tot ce e legat de ea deţin azi rolul principal în viaţa ta. Aici se derulează cele mai frumoase şi mai palpitante episoade, la care participi cu inima deschisă. Se poate vorbi de o zi fericită, în care eşti înconjurat numai de semne de afecţiune, de prietenie, de simpatie. Dacă nu există cineva drag încă în inima ta, fii atent la oamenii care apar în cale, pentru că şansa de a cunoaşte pe cineva interesant e mai mare ca oricând! Pregăteşte-te să te îndrăgosteşti, să cunoşti omul sortit ţie, sau, dacă toate au mers deja în direcţia aceasta, să spui da unei cereri în căsătorie.

Taur
Te-ai simţit bine câteva zile răsfăţat de lucruri frumoase, dar orice vis se şi termină la un moment dat. E ca şi cum vacanţa ta se încheie aici şi profiţi de ultima zi în care mai eşti atât de susţinut. Simţi că trebuie să reintri în normal şi vei duce dorul acestor zile când i-ai avut pe cei dragi alături. Profită de o zi minunată, tonică, plină de evenimente care vă ţin alături. În curând, ceva se va schimba, se va risipi magia de acum şi trebuie să vă întoarceţi fiecare la treburile voastre. Azi mai puteţi beneficia de ceva cu totul special care vă încarcă sufletul de bucurie. Familia e totul.

Gemeni
Nu te mai gândi la lista de dorinţe care nu s-au îndeplinit, ci scoate în evidenţă cât de multe alte lucruri ai primit de la viaţă. Sigur există un echilibru perfect între ce ai şi ce nu ai, astfel încât să consideri că rezultatul e pe plus. Începe să treci în revistă veştile bune, evenimentele frumoase, darurile dobândite, reuşitele atinse prin forţe proprii şi ai să vezi că lista realizărilor este mult mai bogată cu mai multe motive de bucurie. Ba chiar meriţi să te răsplăteşti odată în plus cu ceva care îţi face plăcere, deoarece descoperi că ai fost altora de mare ajutor şi acum primeşti înapoi dublu… triplu… înzecit faţă de ceea ce ai putut tu să dăruieşti.

Rac
E frumos să visezi, dar înainte de a te avânta spre vârfuri foarte înalte, ar fi bine să-ţi cântăreşti atent resursele, ca să te arunci spre lucruri pe care eşti capabil să le şi atingi. Sigur că din vise se nasc şi lucruri minunate, primul pas spre un succes e să ţi-l doreşti şi să crezi cu tărie că poate fi al tău, dar de data aceasta e posibil să-ţi propui un scop mult prea înalt pentru puterile tale şi, înainte de a porni spre cucerirea acelui vârf, ai avea nevoie de antrenamente şi de acumulare de noi informaţii. Abia după aceea vei putea porni spre marea escapadă, cu mai mari şanse de reuşită, deci fii deschis spre noi experienţe care vor forma bagajul pe care te vei putea baza.

Leu
Se simte un aer nou în casa ta, de parcă unele planuri la care ţi-ai adus contribuţia alături de cei dragi capătă un ritm mult mai alert şi evoluează mult mai repede spre nivelul visat. E un salt vizibil, ai toate motivele să fii entuziasmat pentru felul cum explodează lucrurile spre bine, dar acest succes e urmarea unei strategii pozitive pe care ai construit-o mult înainte. Acum i-a venit rândul să-şi arate efectele, deci nu e deloc o surpriză, pentru că tu muncit serios ca acum să vezi efectele miraculoase ale eforturilor tale. Ai gândit pozitiv în permanenţă, ţi-ai spus mereu că se poate, ai vrut mai mult şi mai bine, iar acum condiţiile favorabile se adună pentru ca totul să sară deja câteva etape, mult mai aproape de nivelul visat.

Fecioară
Informaţia care ajunge azi la urechea ta poate nu sună tocmai bine, dar nu te lăsa intimidat de ceea ce afli, ci stai un pic şi meditează asupra veştilor tocmai sosite. S-ar putea ca în spatele aparenţelor să se afle şi informaţii extrem de preţioase de care te poţi folosi, dar dacă nu treci dincolo de ce se vede la suprafaţă, rişti să pierzi detalii extrem de utile. Poate acum, pe loc, nu auzi chiar ceea ce ai fi dorit tu să auzi, poate nu vine în forma mult visată, dar după o vreme vei descoperi că ştirea aceasta era cel mai bun lucru care putea ajunge la tine şi vei şti să te foloseşti de ea în cea mai eficientă formă. Nu azi, nu mâine, dar cândva îţi va fi de mare folos!

Balanță
Discuţi cu familia despre unele planuri de viitor care cer un oarecare dram de curaj, dar pentru că primeşti de la ei numai reacţii entuziaste, asta îţi amplifică şi ţie dorinţa de a ajunge mai repede acolo unde visaţi cu toţii. De tine depinde felul cum vei construi aceste perspective promiţătoare, tu eşti capul lor, eşti îndrumătorul, eşti motorul de energie, ca atare totul va evolua excelent cât timp interesul tău e maxim şi implicarea ta totală. Merită efortul, pentru că e bucuria familiei tale în joc şi, de dragul lor, eşti capabil de adevărate gesturi de bravură!

Scorpion
Nu te simţi tocmai bine şi, colac peste pupăză, şi cei din jurul tău te influenţează negativ cu tot felul de motive de suspiciune şi de teamă. Dacă ai putea scăpa de anturajul nefast în care nimereşti, sunt şanse să salvezi multe planuri care bat pasul pe loc doar din cauza celor din jur care nu au nici un rol pozitiv. Ei te trag înapoi, te fac să priveşti lucrurile în cea mai pesimistă notă, ca atare reuşitele acestei zile depind enorm de influenţele din afară. Printre oameni trişti, obosiţi şi negativişti, e greu de crezut că se poate naşte ceva pozitiv.

Săgetător
O situaţie neprevăzută dă peste cap toată liniştea familiei tale, dar trebuie să vă adunaţi repede cu toţii ca să găsiţi o soluţie salvatoare. E ca şi cum planurile făcute împreună cu cei dragi sunt stricate de o surpriză neplăcută ce vă obligă pe toţi să modificaţi totul într-o cu totul altă direcţie decât aţi sperat. O defecţiune în casă, un musafir nedorit, o ceartă aprigă între partenerii de viaţă sau între părinţi şi copii sunt câteva din momentele tensionate care agită spiritele între pereţii locuinţei, cerând de la toţi mai mult calm şi toleranţă decât de obicei.

Capricorn
Nu te lăsa influenţat de cei mai tineri sau mai neexperimentaţi, care tratează evenimentul care se apropie cu paşi repezi cu multă superficialitate. Chiar dacă şi ţie îţi place să glumeşti, chiar dacă nu vrei să agravezi anumite aspecte mai mult decât ar trebui, totuşi nici să ignori eventualele riscuri sau probleme nu e în avantajul tău. Totul ar părea mai simplu, la prima vedere, şi când te vei confrunta cu adevărata faţă a lucrurilor, îţi vei da seama cât de naiv ai fost. Da, optimismul e bun, dar nu-l duce spre o atitudine jucăuşă care nu se potriveşte chiar în orice situaţie. Fii mai atent, ca să nu greşeşti din cauza atitudinii prea uşuratice, aproape infantile!

Vărsător
Datorita anturajului foarte tonic in care te afli, si ziua ta va fi una de mare succes. Te molipsesti de buna dispozitie de la cei din jurul tau si ai o colaborare foarte buna cu toata lumea. Parca ati forma o mare familie deoarece fiecare participa trup si suflet la evenimentele celorlalti. Poate se iveste si o ocazie excelenta de celebrat, pentru ca v-ati adus cu totii contributia la o mare reusita care acum merita pusa mai mult in valoare. Nu se poate vorbi de o competitie, de o lupta pentru suprematie aici, de parca fiecare e castigator in felul sau.

Pești
Pentru un vis, merită să te lupţi până în pânzele albe, chiar dacă dai piept numai cu opoziţii. Poţi ajunge acolo unde ţi-ai propus, dar trebuie să porneşti la drum, conştient că nu vei fi ajutat de nimeni, că există mulţi care vor încerca să-ţi taie elanul. Dacă nu ţii cont de toate aceste piedici, vei vedea că poţi realiza orice numai bazându-te pe propriile forţe. Ai toate resursele necesare unui succes deplin, totul e să ai şi ambiţia de a lupta cu piedicile puse intenţionat de inamicii care nu au încredere în şansele tale de reuşită. Tu ai încredere şi asta contează cel mai mult!

Horoscop zilnic oferit de Acvaria.com.

 

Horoscopul zilei de 4 martie / Peşti- Nervii par să explodeze la tot pasul, dar tu eşti oala sub presiune
Featured

Horoscopul zilei de 4 martie / Peşti- Nervii par să explodeze la tot pasul, dar tu eşti oala sub presiune

Berbec
Cele mai bune rezultate apar în acele planuri în care nu te împinge nimic de la spate, unde nu eşti grăbit de termene limită sau condiţii severe, deci bucură-te de libertatea de mişcare de care ai parte, că nu se ştie cât va dura. Simţi că ai timp berechet la dispoziţie pentru a clădi un proiect ce evoluează promiţător şi eşti conştient că e cale lungă până la scopul cel mare. Eşti susţinut de cei din jur, care au încredere în sensul către care vâsleşti alături de ei, şi, pentru că fiecare îşi aduce contribuţia cu răbdare şi seriozitate, roadele bune nu vor întârzia să apară. Parcă deja se întrezăresc la orizont, dar mai e un pic!

Taur
La vorbe bune ţi se răspunde cu răutăţi, la laude şi complimente – cu critici şi judecăţi severe, deci nu mai înţelegi nimic. De ce se poartă unii cu tine aşa, e un mare mister, pentru că nu ai nimic cu nimeni, dar ceilalţi parcă vor cu orice preţ să te rănească. Cel mai dureros e să vezi că exact cei la care ţii cel mai mult ţi se opun cu vehemenţă, dar tocmai pentru că vă leagă prea multe, le vei trece cu vederea lipsa de maniere, de diplomaţie şi de înţelepciune şi tot tu îi vei ierta. Dar pe inima ta cine o linişteşte?

Gemeni
Te îndoieşti că lucrurile bune care au loc azi îţi sunt dedicate şi rişti să dai cu piciorul la un mare noroc. Suspiciunea nu e bună, deci încearcă să-ţi recapeţi, pe cât posibil, încrederea în lume, în tine însuţi, în noroc, chiar dacă eşti tentat să spui că ţie îţi merg toate prost. Nu e deloc aşa iar evenimentul care urmează să se întâmple ţi-ar putea schimba complet părerea despre cât de norocos eşti, dar totul depinde de atitudinea ta în faţa şansei! Dacă tu însuţi o refuzi, nimeni nu ţi-o oferă cu de-a sila. Primeşte tu norocul cu inima deschisă: e pentru tine!

Rac
Visezi la clipa când lumea îţi va da dreptate şi va recunoaşte că a greşit în etichetele pe care ţi le-a pus fără să le meriţi. Tu ai răbdare, convins că adevărul va ieşi la iveală într-o zi şi nu e decât o chestiune de timp până acolo. Între timp nu sta pasiv, aşteptând din cer o minune, ci caută argumente, dovezi, documente eventual care să îţi susţină poziţia. Luptă pentru ceea ce ţi se cuvine, că e un drept luat, că e o rectificare de imagine, că e o informaţie eronată împrăştiată în jur, pentru că ai toate şansele să faci lumină.

Leu
Nu te juca prea mult cu resursele tale financiare, având impresia că, oricât ai cheltui, banii se vor întoarce repede înapoi. Nu e chiar aşa, iar o atitudine superficială în privinţa banilor s-ar putea solda cu dezechilibrarea bugetului propriu. Singura atitudine jucăuşă pe care ţi-o poţi permite e să cumperi… jucării! Asta da, deci mergi la cumpărături şi gândeşte-te la darurile pentru cei mici din familie. Dar şi tu te simţi încă un copil, încât nu ar fi exclus să dai o sumă de bani pentru un capriciu considerat de alţii drept un gest copilăresc. Ei şi ce? vei spune, e dorinţa ta fie înseamnă să-ţi cumperi un trenuleţ sau un ursuleţ de pluş, deşi tu ai trecut demult de vârsta potrivită pentru aşa ceva.

Fecioară
E o plăcere să vorbeşti despre meritele tale într-o companie care te stimulează să arăţi ce ai mai bun în tine. Ai cu cine-ţi măsura forţele, pentru că e vorba de tovarăşi de lucru la fel de bine pregătiţi, la fel de ambiţioşi. E o satisfacţie aparte să-ţi compari cunoştinţele şi valoarea în raport cu asemenea oameni de top! Nu ai avea nicio motivaţie să fii comparat cu oameni mediocri, insignifianţi, modeşti, care se mulţumesc cu puţin de la viaţă, or aşa, ai în faţa ta persoane la fel de puternice ca tine care vizează succesul la cel mai înalt nivel, ca şi tine! Cu ei să te compari, pentru că te vor ambiţiona şi mai şi!

Balanță
Azi îţi auzi mult mai ferm şi mult mai sonor vocea interioară. Îţi spune să-ţi asculţi cu mai multă atenţie copilul interior, indiferent de vârsta pe care o porţi pe umeri. Lasă haina adultului deoparte, pentru o zi, şi vezi ce nevoi are acel copil pe car îl ascunzi în suflet. Cere iubire, îngrijire şi ocrotire, semn că ai şi tu sensibilităţile tale, dorinţele tale ascunse, temerile tale profunde dar care pot fi înlăturate dacă stai puţin de vorbă cu tine însuţi. Vei fi uimit să descoperi că ai nevoie de protecţie, de un învăţător alături care să te îndrume, de un matur cu care să vorbeşti, da, chiar şi dacă matur eşti şi tu.

Scorpion
Tu ştii cel mai bine ce e mai bun pentru tine, nu alţii! Nu ţii cont de regulile nimănui şi tu îţi vezi de treburile tale concentrat numai asupra propriilor tale vise. Dacă îţi urmezi numai propriile principii şi reguli, ajungi mult mai repede şi mai uşor la scopurile propuse, ca atare încearcă să faci abstracţie de cei care apar în faţa ta cu autoritate şi îţi dau ţie ordine. Nu te supune lor, pentru că planurile tale nu sunt compatibile cu ordinele lor, ca atare, în acest moment, contează doar ce e în propria ta minte. Urmează-ţi drumul după politica ta, ca şi cum nu ar exista alţii mai puternici deasupra ta.

Săgetător
Primeşti atâtea semne de simpatie şi de prietenie din jurul tău, încât ţi se umple inima de bucurie! Îţi extragi energia pozitivă din aceste semnale de iubire care vin în valuri mari către tine, dar acestea sunt rezultatul investiţiilor tale pe parcursul timpului. Tu ai fost cel care, din generozitate maximă, ai dăruit, ai trimis spre ceilalţi acelaşi gen de energie, care acum iată, se întoarce la tine înzecit. E un semn bun, că ai investit în cine trebuie, că iubirea ta a fost primită corect şi a dat roade, deci fii la fel de bun, de deschis, de darnic în gesturi de afecţiune, pentru că ele găsesc solul potrivit în care să prindă rădăcini şi mai apoi să crească!

Capricorn
Ai numai motive de satisfacţie astăzi, de parcă toate s-au aşezat cum trebuie în viaţa ta şi savurezi din plin starea aceasta de echilibru şi confort. Păstreaz-o cât mai mult timp posibil, pentru că numai de tine depinde acest lucru, nu de alţii. Ai în jurul tău oameni destul de pasivi, de relaxaţi, care nu se uită în curtea ta, ca atare această stare de bine poate fi menţinută numai datorită atitudinii tale luminoase şi tonice, datorită gândirii pozitive. Spune-ţi în permanenţă că există soluţii la orice, că totul evoluează spre bine, că nimic nu te opreşte din evoluţia ta şi ai să vezi ce minuni face această stare pozitivă care se va revărsa asupra tuturor acţiunilor tale.

Vărsător
Ai mult de lucru, dar nu prea dai randament din cauza celor din jurul tău care nu ştiu altceva decât să critice ceea ce faci tu şi să-ţi pună beţe în roate. Ar fi de preferat să lucrezi de unul singur, fără să depinzi de nimeni, dar e greu de crezut că nu va fi nevoie, la un moment dat de sprijinul sau contribuţia celor din echipa de lucru sau la alte persoane care ar trebui să-ţi ofere diverse soluţii. La uşa oricui ai bate, le găseşti închise, de parcă s-au aliat toţi împotriva ta şi nu obţii de la ei nici un răspuns favorabil. Baţi pasul pe loc, căci roadele acestei zile nu se arată aşa cum ai dori. Ai răbdare!

Pești
Nervii par să explodeze la tot pasul, dar tu eşti oala sub presiune care dă în clocot! Dacă tuturor te adresezi cu ton ridicat şi nu reuşeşti să te adaptezi la stilul fiecăruia, transformi ziua într-o furtună ce poate degenera uşor în conflicte majore. Chiar dacă toate te irită, chiar dacă eşti nervos la maximum, fă un efort să mai treci cu vederea fleacurile care te scot din sărite, pentru că nu are rost să le vezi ca pe nişte mai mici sau mai mari catastrofe. Vei vedea că lumea începe să te evite şi chiar să-ţi întoarcă spatele dacă le vorbeşti tuturor cu capsa pusă.

Horoscop zilnic oferit de Acvaria.com.

Horoscopul zilei de 28 februarie / Peşti- Aştepţi să termini mai întâi un proiect dificil, ca să îl poţi evalua şi extrage nişte concluzii
Featured

Horoscopul zilei de 28 februarie / Peşti- Aştepţi să termini mai întâi un proiect dificil, ca să îl poţi evalua şi extrage nişte concluzii

Berbec
Poate fi o zi dedicată iubirii, cu promisiuni frumoase, cu declaraţii pompoase, cu planuri de viitor făcute împreună, pentru că ai mare încredere în omul de lângă tine şi aştepţi mult de la ziua de mâine. Dacă abia azi cunoşti pe cineva, atracţia poate fi instantanee iar idila voastră poate evolua foarte repede, ajungând la un nivel la care poţi spune că te face fericit, ba chiar că ţi-ai găsit jumătatea potrivită! Priveşti spre o viaţă în doi cu mult entuziasm şi abia aştepţi etapele următoare!

Taur
Te simţi bine în pielea ta, datorită unui nivel de energie foarte ridicat pe care îl poţi valorifica cu succes. Atitudinea aceasta pozitivă, încrederea absolută în tine însuţi, optimismul care ţi se citeşte pe chip au la bază o stare de sănătate foarte bună. De fapt, toate merg mână în mână, înlănţuite: confortul fizic generează pace sufletească şi armonie cu propria persoană, deci ai numai motive de bucurie cu privire la cel care eşti, ca individ, ca om, ca parte din Univers. Fă tot posibilul să menţii această stare de echilibru pe toate planurile fiinţei tale: fizic, mental, emoţional, spiritual.

Gemeni
Aşa cum te porţi tu cu ceilalţi, aşa vei primi şi din partea lor, ca atare, ori de câte ori intri azi în contact cu cineva, gândeşte-te la impresia pe care o laşi despre tine. Vei primi exact ceea ce oferi, nimic mai mult, nimic mai puţin, deci nu judeca pe cineva dacă nu vrei să fii judecat, nu critica dacă tu nu faci faţă criticilor. Poartă-te cu ceilalţi exact aşa cum ai dori ca ei să se poarte cu tine şi ai să vezi că orice animozitate anterioară dispare ca prin farmec. Eşti zodia care empatizează cel mai uşor cu oamenii, oricât de diferiţi ar fi, ca atare vei reuşi imediat să te pui în pantofii celui cu care discuţi, ca să vă dăruiţi unul altuia doar gesturi armonioase.

Rac
Aşa cum te porţi tu cu ceilalţi, aşa vei primi şi din partea lor, ca atare, ori de câte ori intri azi în contact cu cineva, gândeşte-te la impresia pe care o laşi despre tine. Vei primi exact ceea ce oferi, nimic mai mult, nimic mai puţin, deci nu judeca pe cineva dacă nu vrei să fii judecat, nu critica dacă tu nu faci faţă criticilor. Poartă-te cu ceilalţi exact aşa cum ai dori ca ei să se poarte cu tine şi ai să vezi că orice animozitate anterioară dispare ca prin farmec. Eşti zodia care empatizează cel mai uşor cu oamenii, oricât de diferiţi ar fi, ca atare vei reuşi imediat să te pui în pantofii celui cu care discuţi, ca să vă dăruiţi unul altuia doar gesturi armonioase.

Leu
Fii liniştit, nu cere permanent acţiune şi noutate, pentru că nu au de unde să apară chiar tot timpul. Uneori intri într-o zonă mai ternă, mai monotonă, în care nu se mai modifică nimic, dar e absolut normal să apară şi perioade mai calme. E ca o perioadă de sedimentare a aspectelor anterioare ca apoi, după ce vei extrage concluzia cea mai potrivită pentru cel învăţate, să pui în practică tot ce ai acumulat. Ai răbdare, azi nu se mai întâmplă nimic palpitant, aşa cum îţi place, dar poţi sta liniştit, cu convingerea că şi acest răgaz face parte din procesul de schimbare început cândva. Nu poţi alerga tot timpul: mai ai nevoie şi de respiro!

Fecioară
Te afli la cheremul altora mai puternici decât tine care abuzează de poziţia lor. Deşi nu le recunoşti superioritatea întru totul, te supui totuşi în faţa autorităţii lor, pentru că eşti conştient că se pot folosi de dreptul lor de a sancţiona pe cei care nu fac precum li se ordonă. Eşti un simplu pion pe o tablă de şah unde alţii deţin frâiele jocului, dar asta nu înseamnă că le aprobi deciziile umil. E vremea lor, dar, într-o zi, vei avea şi tu dreptul la replică şi te vei folosi de el cu încredere.

Balanță
Priveşti lucrurile foarte obiectiv şi ai ocazia să îţi exprimi punctul de vedere în faţa altora care respectă deciziile tale. Poate chiar joci rol de judecător, arbitru sau negociator ad-hoc, pentru că lumea îţi recunoaşte calităţile din aceste domenii şi nu îţi pune la îndoială capacitatea de a analiza lucrurile corect şi de a extrage o concluzie cu care să fie toată lumea de acord. Cine îţi cere azi sfatul sau te roagă să intervii în treburile sale încurcate, are numai de câştigat, pentru că tu înţelegi exact situaţia, perfect pentru a oferi celor debusolaţi o cale dreaptă şi justă! Militezi pentru adevăr şi dreptate şi le scoţi la lumină foarte uşor.

Scorpion
Singur, nu poţi repara o situaţie care te macină, dar cu ajutorul celor dragi, nimic nu ţi se va mai părea la fel de greu! Ai pe cineva alături care pune umărul la problema ta, şi cine altcineva te înţelege şi te susţine mai bine dacă nu familia? Ajunge doar să spui ce te doare şi va sări în ajutorul tău la nevoie! Şi tu ai făcut la fel pentru ei cu alte ocazii, deci este modul lor de a-ţi întoarce un serviciu similar pe care şi tu l-ai oferit în momente critice. Nu ţine doar pentru tine şi nu insista să te descurci singur! A recunoaşte că nu poţi nu e o dovadă de slăbiciune, ci de încredere în ceilalţi!

Săgetător
Starea ta depinde mult de starea vremii, eşti meteodependent aşadar, pentru că te vei simţi exact aşa cum e cerul. Dacă ai norocul unei zile senine, cu soare strălucitor, vei avea o zi excelentă şi tu, de parcă ţi-ai extrage direct seva din soare. Dar dacă ai ghinionul să se abată nori peste zona ta, fii sigur că vei avea aceeaşi stare cenuşie şi neplăcută toată ziua… Caută pe hartă un loc în care soarele străluceşte şi fugi acolo, pentru a-ţi reîncărca bateriile la capacitate maximă într-un decor frumos.

Capricorn
Glumele nu se potrivesc în orice situaţie, ca atare fii atent cu cine îţi permiţi azi să faci poante, ca nu cumva să strice mai mult! Ai putea fi tentat să tratezi cu superficialitate o situaţie care pe altul îl irită şi astfel torni gaz pe foc fără motiv. Nu orice situaţie poate fi tratată cu ironie, deci ajustează-ţi comportamentul şi modul de a comunica în funcţie de starea psihică a celuilalt. Nu ai vrea să reacţioneze agresiv la glumele tale, deci poartă-te cu mănuşi cu cei pe care îi simţi că stau pe un butoi cu pulbere. De ce să fii tu scânteia care-i aruncă în aer?

Vărsător
Eşti cam nervos şi, dacă nu ţii sub control manifestările agresive, poţi strica ziua altora! Fii mai atent ce spui şi cum te comporţi mai ales cu cei care ţin la tine. Nu ţi-ar păsa să scoţi din sărite un străin pe stradă, dar să îl faci să sufere pe omul cel mai drag ţie, nu ţi-ar cădea tocmai bine! Alege-ţi cu grijă vorbele, mai ales dacă cel de lângă tine e mai sensibil din fire sau trece prin momente dificile, pentru că nu are nevoie acum nici de critici, nici de predici, nici de dispute, ci doar de multă înţelegere. Pune-te în pielea lui un pic şi vezi ce simţi…

Pești
Aştepţi să termini mai întâi un proiect dificil, ca să îl poţi evalua şi extrage nişte concluzii din tot ce ai construit. Ai muncit mult, ai investit timp şi energie, dar rezultatele te satisfac pe deplin, este ceea ce ai sperat să obţii. Sunt rezultate concrete, palpabile, vizibile, care pot fi măsurate şi valorificate, deci cum să nu fii mândru că ai ajuns aici? Nu fi modest dacă tot ai atins un nivel care poate fi deja spus lumii, pentru că ai motive binemeritate de mândrie. Unii îţi vor urma exemplul, alţii vor avea de învăţat din sfaturile tale, deci este un moment de bilanţ demn de laudă.
Horoscop zilnic oferit de Acvaria.com.

 

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.