LIFE

Horoscopul zilei de 9 decembrie / Săgetător: Gândeşte-te bine ce instrumente trebuie să foloseşti pentru a-ţi atinge scopul

Horoscopul zilei de 9 decembrie / Săgetător: Gândeşte-te bine ce instrumente trebuie să foloseşti pentru a-ţi atinge scopul

BERBEC

De unde nici nu te aştepţi, primeşti exact soluţia de care era nevoie pentru a restabili ordinea corectă a unor lucruri. O consideri o rezolvare justă după ce, o vreme, te-ai simţit defavorizat, atacat, criticat pe nedrept. Toate par să se calmeze în jurul tău şi ai din nou motive de mulţumire. Trăieşti mereu cu speranţa că fiecare primeşte ceea ce merită, ca atare răspunsul pe care-l primeşti azi de la viaţă este just, ca răsplată pentru faptele tale. Chiar de-ar fi o sancţiune, nu trebuie să reacţionezi agresiv, ci înseamnă că o meriţi şi ai ceva de învăţat din asta!

TAUR

Ceva nu a ieşit aşa cum ai fi dorit, dar n-are rost să te cramponezi de acel punct, ci să treci mai departe, căutând altă cale. Detaşează-te de eşecurile trecutului, de amintirile care mai dor, de evenimente care te-au marcat cândva, pentru că ai învăţat din toate acestea la vremea respectivă. Toată viaţa faci compromisuri şi înveţi din sacrificii, dar azi ai tendinţa de a le scoate prea mult doar pe acestea în prim plan. Nu ai făcut doar sacrificii toată viaţa, nu exagera, ai şi fost recompensat din belşug, ca atare nu-ţi mai turna cenuşă în cap şi nu te plânge de cât de mult ai plătit tu în viaţă. Dar şi câte ai câştigat când ai să calculezi?

GEMENI

Te laşi complet la dispoziţia unui companion care te îndrumă în direcţia decisă de el. E un semn de imensă încredere din partea ta şi, deşi habar n-ai încotro duce această cale, nu te opui absolut deloc ghidului tău. Vrei să-i demonstrezi cât de mult crezi în sfaturile sale, poate şi pentru că ai mai făcut-o şi altădată şi nu ţi-a trădat încrederea, ca atare abordezi o atitudine supusă, docilă, pasivă, lăsându-l doar pe celălalt să ia decizii şi să traseze direcţia. Vei fi mulţumit de ceea ce te aşteaptă la capătul acestui drum, ca atare nu încerca să-ţi expui punctul de vedere acum. Sfaturile acestui prieten sunt foarte bune!

RAC

Nu eşti în cea mai bună formă, laşi gândurile negative să te conducă, deşi ai în jurul tău suficiente motive de bucurie. Ascultă-i pe cei care îţi prezintă viitorul în lumini optimiste, nu te lăsa copleşit de temeri, de îndoieli sau de propriile slăbiciuni! Ai pe cineva alături care te îmbărbătează şi nu ai decât de câştigat, dar vai, grijile te omoară, nu alta! Încearcă, măcar pentru o zi, să nu îl mai iei pe nu în braţe şi să nu o mai ţii doar pe a ta, ca şi cum toate ar fi groaznice. Un pic de detaşare de norul cel negru te-ar ajuta să descoperi deja soarele la orizont.

LEU

Unii ar spune că ceea ce vrei să faci conţine o mare doză de risc şi e un gest nebunesc din partea ta, de aceea ar dori să te mai oprească din elan. Nici nu vrei să auzi să te opreşti aici, pentru că eşti entuziasmat de direcţia spre care eşti atras ca de un magnet. Te laşi dus de val spre ţinta ta cea mai înaltă şi, tocmai pentru că tu crezi atât de mult în visul tău, nu te laşi oprit din drum de atâtea suspiciuni şi piedici puse de ceilalţi în calea ta. Bine faci, dai dovadă de curaj şi de un dram de inconştienţă, dar e constructivă îndrăzneala aceasta. Cei din jurul tău sunt conservatori şi fricoşi, şi nu ar face ca tine, dar de ce trebuie să fii ca ei?

FECIOARĂ

Priveşti spre etapele următoare ale unui proiect cu maxim interes şi entuziasm, pentru că ţi se pare că totul evoluează repede şi bine. Păstrează acest tonus ridicat până la capăt şi profită de toate stimulentele care mai apar pe parcurs. Nimic nu te poate opri din avânt, lucrurile par să se mişte într-un ritm alert care îţi place, deci hai, pedalează mai departe cu toate resursele tale. Veştile care vor sosi de acum încolo au un efect foarte benefic pentru că te duc direct spre scopul tău cel mai înalt. Nimic nu te mai poate întoarce acum din drum, deci tot înainte!

BALANȚĂ

Chiar dacă ultima perioadă a generat conflicte, azi sunt toate şansele de a redresa situaţia în cuplu, în familie, în orice gen de parteneriate defectuoase. Discuţia pe care o ai cu ceilalţi membri ai familiei are rolul de a clarifica aspecte pe care fiecare le-a înţeles greşit înainte. Acum aveţi fiecare starea necesară de înţelegere şi ascultare pentru a lămuri lucrurile fără nervi, cu calm, cu toleranţă, exact aşa cum fiecăruia îi place. Găseşti multă compatibilitate în omul de lângă tine, în cel cu care îţi împarţi viaţa, formaţi un tot unitar bine închegat şi nu ai decât motive de bucurie când vezi ce bine vă completaţi unul pe altul.

SCORPION

Ai alături de tine oameni care te îndrăgesc, care te susţin, care te încurajează cu vorbe frumoase, şi faci tot posibilul ca să nu-i dezamăgeşti. Ştii că şi ei oferă mult, dar şi ei aşteaptă enorm de la tine. La gesturile lor de afecţiune, de prietenie, de susţinere ai şi tu multe de oferit în schimb. Te simţi bine când eşti încurajat de oameni care cred în tine, de aceea descoperi cât de puternic devii când ai pe cei dragi alături. Ei te împing de la spate iar tu, înapoi, le dai tot ce stă în puterea ta.

SĂGETĂTOR

Gândeşte-te bine ce instrumente trebuie să foloseşti pentru a-ţi atinge scopul pe care îl ai acum în minte. Nu ajunge doar energia pe care o pui în joc, ci e nevoie de o strategie foarte elaborată, cu principii precise, cu parteneriate bine definite, poate chiar un regulament foarte strict care să te ducă la succesul visat. Dacă ai ales calea respectivă, nu te abate de la ea, chiar dacă tentaţii vor fi multe, şi foloseşte-te de toate instrumentele la care ai acces pentru a-ţi atinge obiectivul. Aşa cere politica acestei acţiuni: să accepţi şi situaţii care nu-ţi plac, să admiţi şi reguli care nu-ţi convin, să faci pact şi cu oamenii pe care-i deteşti, pentru că scopul scuză mijloacele.

CAPRICORN

Ar fi multe de făcut astăzi, dar nu prea ai chef de nimic. Dacă ar fi să alegi între a merge într-o vizită sau a sta acasă, ai prefera lenea în propriul tău cămin. Totuşi, de dragul familiei, eşti nevoit să renunţi la unele din comodităţile personale pentru a-i însoţi sau a le face lor pe plac. Chiar dacă nu ai starea necesară pentru o plimbare, pentru copii o vei face. Chiar dacă sănătatea îţi joacă feste, de dragul partenerului mergi acolo unde îţi cere el. De fiecare dată faci altceva decât ai dori tu cu adevărat, dar merită efortul.

VĂRSĂTOR

N-are rost să stai şi să treci azi în revistă motivele de supărare din ultima vreme, ci dimpotrivă, lasă deoparte toate amintirile urâte şi tristeţea pentru că apar suficiente ocazii de a zâmbi şi a te elibera de toate. Primeşti un cadou pe care nici nu-l aşteptai sau un telefon de la un prieten de la care nu mai aveai veşti. Mai mult, este şi o zi în care pot reveni la normal o serie de probleme mai vechi, pentru că poate fi momentul ideal să te împaci cu cineva cu care nu aveai relaţii prea bune sau să-ţi ceri iertare de la un prieten pe care l-ai jignit.

PEȘTI

E o plăcere să pierzi vremea alături de cei dragi pe lângă casă, pentru că tot deliciul zilei e asigurat de lucruri mărunte, nu de cele mai speciale momente. Te bucuri de liniştea casei tale în familie şi descoperi ceva amuzant şi frumos în orice mărunţiş. Chiar dacă evenimentele nu sunt excepţionale, vei şti să te bucuri şi pentru un detaliu minor, pentru că azi contează mai mult să fii împreună cu cei care ţin la tine. Chiar şi cele mai neînsemnate aspecte, cât timp sunt împărtăşite cu ceilalţi, par perfecte pentru această zi.

Sursa www.acvaria.com

38 de “cadouri” de la psihologul Alexandru Pleșea pentru anul 2019

38 de “cadouri” de la psihologul Alexandru Pleșea pentru anul 2019

Cum ar fi 2019 dacă ne-am pune mușchii voinței la treabă într-un mod inteligent, direct și productiv? Cum ar fi să vedem că e în zadar să facem aceleași lucruri, și să așteptăm rezultate mai mari sau diferite? Cum ar fi situația noastră emoțională, financiară și psihică dacă ne-am stabiliza, ne-am concentra și ne-am ajuta mai mult?

Pentru anul ce urmează, psihologul Alexandru Pleșea, cunoscut opiniei publice drept Antrenorul Minții, ne propune să ne deschidem mintea și sufletul și să acceptăm cele 38 de „cadouri” care vor face din 2019 cel mai bun an din viața ta.

1. Uită-te cu atenție la lucruri. Ele devin probleme, când tu spui că sunt probleme.

2. Privește oamenii în ochi, măcar 3 secunde.

3. Setează un procent din venitul tău să fie reinvestit în tine.

4. Du-te în călătorii, cât mai des. E cel mai plăcut mod de investiție și educare.

5. Păstrează-te sincer față de tine. E greu, dar poți cere ajutorul.

6. Uită-te la oameni ca și cum i-ai vedea pentru ultima oară.

7. Du-te la muzeele mari din lume, caută arta și nu o privi prin sentimente.

8. Nu te mai duce la oamenii care nu fac decât să se distreze. Stai și citește mai bine.

9. Ține-ti promisiunile. Dacă spui că faci ceva, trage de tine și fă-o.

10. Bagă 15 minute de sport activ dimineața. Activezi serotonina și dopamina care te duc la inspirație, entuziasm, pace și auto-control.

11. Oprește-te să mai activezi printre leneși. Vei deveni ca ei. Du-te într-o echipă care scoate tot ce este mai leneș din tine.

12. Caută să nu te cerți pentru orice greșeală faci. Mai bine faci un compliment cuiva drag.

13. Cumpără-ți cărți scumpe, neaccesibile pe piață. Sau cele în ediție limitată.

14. Caută-ți un antrenor de obiective. Îți scurtezi astfel drumul spre ce îți dorești.

15. Servește-ți părinții, chiar daca nu îți face tot timpul plăcere.

16. Fă-ti propria rugăciune – cea în care tu accesezi starea. Roagă-te prin ea, nu cu ea.

17. Pedepsește-te dacă te mai enervezi. Pe lângă stresul mental, nici inima nu o duce prea bine dacă nu te înveți minte.

18. Obligă-te să nu dormi nici mult, nici puțin. Calmează-ți mintea înainte de somn, prin meditație, rugăciune sau muzică liniștitoare. Evită radio sau tv. Trezește-te până în ora 8.

19. Mănâncă bine și des. Nu bine și mult. Energia ta se consumă, iar tu ai nevoie de hrană vie, de alimente vii.

20. Uită de alimentele procesate. Așa cum expiră în magazin, vor expira și în tine. Tu nu vrei asta.

21. Fă-ți un ritual să citești 30 de minute pe zi. Dar nu de pe telefon. Bea un ceai când o faci. Te liniștește și mintea ta absoarbe mai bine.

22. Nu fi doar părinte de copil, ci dezvoltă-le aptitudinile prin provocări, chiar dacă lor nu le place.

23. Iartă pe cei de lângă tine. Oricine ar fi. Fii deștept, ce Dumnezeu!

24. Mărește-ți veniturile prin muncă cu atenție, nu muncă multă și fără atenție.

25. Strânge bani pentru zile însorite în Thailanda, Insulele Virgine sau Vanuatu.

26. Nu bârfi, ci alege să-ți direcționezi cuvintele cu drag spre acel om.

27. Apucă-te de exerciții de respirație. Fără ele nu poți schimba nimic pe plan mental.

28. Riscă să fii exclus dintr-un cerc, grup sau organizație. Nu strânge din dinți, ci privește că „Natura” te ajută.

29. Ajută pe oamenii care vor să se ajute. Nu sta după leneși, bârfitori și trântori.

30. Învață despre virtuți, citește filozofia greacă sau cea romană.

31. Nu mai vorbi despre bani. Acționează prin fapte, voință și răbdare.

32. Du-ți prietenii la un film bun. Vorbește despre ei, pentru ei.

33. Oprește-te să arunci cu banii pe plăceri egocentrice, țigări, cafea, bijouri sau chestii care nu fac decât să-ți bucure vanitatea.

34. Când gândești mult despre un lucru, mai bine te apuci de altul.

35. Cere sprijin familiei tale pentru obiectivele pe care le ai.

36. Celebrează victoriile altora. Cei care urăsc nu câștigă niciodată.

37. Oferă-ți cea mai dură instrucție – adu-ți aminte că nu suntem veșnici.

38. Iubește ce nu îți place să faci. Iubește ceea ce nu iubești.

 

Alexandru Pleşea (foto jos), cunoscut opiniei publice drept Antrenorul Minţii, este sociolog, psihoterapeut, hipnoterapeut şi trainer în programare neuro-lingvistică. A studiat natura minţii umane în trei sisteme educaţionale diferite – Statele Unite ale Americii, Marea Britanie şi România şi de peste 10 ani organizează cursuri şi traininguri în România, cu scopul de a-i face pe oameni să afle ce posibilități au când își folosesc resursele intelectuale și să arate abilitățile pe care mintea noastră încă le are latente.

Psihologul Alexandru Plesea

Horoscopul zilei de 6 decembrie / Săgetător: Familia este locul celor mai frumoase evenimente

Horoscopul zilei de 6 decembrie / Săgetător: Familia este locul celor mai frumoase evenimente

Berbec

Ai in fata un proiect nou, dar nu cumva tratezi lucrurile un pic eronat? Ori ti se pare mult mai usor decat este si. la primul hop. Ai putea claca, ori, exact invers: in loc sa te apuci de acel nou plan cu optimism si entuziasm, te cramponezi de nimicurile care ti se par mai grave decat sunt. Fii mai corect in aprecierea dimensiunii acestor provocari, pentru ca ai tendinta de a deforma realitatea, privind-o dintr-un unghi diametral opus decat s-ar cuveni. Ce e simplu, agravezi, ce e complicat, bagatelizezi, si de aici se pot ivi cele mai mari probleme. Calculeaza-ti bine fortele inainte de a te implica intr-o directie noua!

Taur

Nu e recomandabil azi sa lucrezi pe cont propriu, pentru ca ai ajuns intr-un punct in care conteaza enorm cooperarea, lucrul in echipa, comunicarea permanenta cu tovarasii tai. Fiecare are ceva de spus sau un rol de jucat in acest proiect, ca atare nu e momentul cel mai potrivit pentru a-ti recapata independenta sau pentru a face opinie separata. Pune-ti si tu in joc energiile si cunostintele pentru acest scop comun, din care in final, are toata lumea de castigat. Vei fi sustinut, ajutat, completat perfect de oameni care au interese similare, deci dati-va mana pentru acel tel pe care il viseaza toata lumea.

Gemeni

Oricati ani ai purta pe umeri, nu are rost s-o faci pe maturul, pe sobrul, pe impovaratul, ci sa deschizi orice nou capitol al aventurii din care faci parte cu inocenta si bucurie de copil. Nu te gandi la griji, la hopuri, la esecuri anterioare, ci adu-ti aminte de vremea cand erai copil si mergeai la teatrul de papusi si tropaiai de nerabdare sa inceapa odata povestea! Exact aceasta e atitudinea pe care trebuie s-o abordezi si acum, fie ca ai 20 de ani, fie ca ai 70! Viitorul e la fel de palpitant la orice varsta, deci bucura-te intens de tot ce vine.

Rac

Esti tinut pe loc de atitudinea pesimista a celor care iti tin companie. Daca ei vad in jur doar ce-i mai rau si nu au nimic de care sa-si agate sperantele, e normal ca, empatic si impresionabil cum esti, sa aluneci si tu pe aceeasi panta descendenta. Mai bine iesi din astfel de medii, pentru ca prezenta lor nu-ti face bine, ci iti taie tot elanul pentru ce vroiai sa faci. Ei iti spun mereu ca nu se poate, ca nu e bine, ca nu va iesi nimic, si, pentru ca esti intr-o pasa emotionala hiper-sensibila la stimuli negativi, te pot trage si pe tine alaturi de ei, plangand unul pe umarul altuia.

Leu

A venit vremea celebrarii unui succes la care ai contribuit si tu la serviciu. Dupa zile sau saptamani de efort colectiv, roadele incep sa se vada si va laudati unii pe altii pentru rolul pe care l-a jucat fiecare in acest proiect de succes. Sefii apreciaza ce ai facut, colegii isi arata multumirea pentru eforturile depuse de tine, deci n-ar fi rau ca, la moment de sarbatoare, sa va scoateti mai mult in lumina, unii altora, contributia. Laudele si aprecierile reciproce pot deveni liantul cel mai bun in echipa pentru ca, dupa atata munca impreuna, meritati sa primiti felicitarile tot impreuna.

Fecioară

Nu tine cont de suspiciunile celor din jur ori de cate ori le spui ca vrei sa faci un anumit lucru. Conteaza doar ceea ce vrei tu cu adevarat, ca atare porneste in directia aleasa fara sa te lasi oprit din mers de nimeni. Intotdeauna se vor gasi critici si carcotasi care vor comenta faptele sau deciziile tale, dar de data aceasta e in joc forta ta si poti trece peste orice animozitati cu brio. Nu stii ce resurse imense de energie si ambitie detii decat atunci cand depasesti cu succes astfel de afronturi. Dupa un astfel de succes, nimeni nu va mai spune despre tine ca esti sensibil, ci foarte puternic!

Balanță

Profesia cere enorm de la tine, chiar si eforturi suplimentare, dar esti mult prea ambitios ca s-o lasi mai moale, chiar si cand esti extrem de obosit, tragi tare, dorind sa atingi un nivel superior in proiectele la care muncesti cu atata seriozitate. Sefii sunt cu ochii pe tine si, tocmai pentru ca e reputatia ta in joc, nu te opresti din elan! Poate mai e cale lunga pana la rezultatele finale si ar trebui sa-ti dramuiesti mai bine energia, deci nu exagera cu eforturile depuse. Daca vor vedea ca poti da atat, sefii sau clientii vor cere din ce in ce mai mult de la tine, iar tu esti acelasi!

Scorpion

Trebuie sa pleci neaparat la drum pentru a rezolva o problema undeva departe de casa. E nevoie de tine la fata locului pentru ca privesti lucrurile logic, impartial, fara implicare emotionala. Tocmai de aceea se apeleaza la aceste calitati ale tale, pentru ca se stie ca poti face lumina in problema respectiva. Te intorci acasa satisfacut ca ai putut fi de folos si ca ai putut transmite ceva din experienta ta si celor care au avut nevoie de tine acolo, departe.

Săgetător

Familia este locul celor mai frumoase evenimente, de aceea e o placere sa te intorci acasa dupa o zi solicitanta, pentru ca stii ca acolo cei dragi te vor rasfata cu atentie, cu gesturi de afectiune, cu sprijin neconditionat. Poti fi actor principal al unui moment impresionant, de o sensibilitate aparte, care poate stoarce si cateva lacrimi, deci te poti astepta la vesti dintre cele mai speciale care vizeaza familia ta: o viitoare casatorie, mutarea in casa noua, o declaratie de dragoste unica, nasterea unui copil sau orice alt moment cu iz de unicat care va uneste pe toti laolalta pentru a va bucura la intensitate maxima.

Capricorn

Nu ai curaj sa te exprimi in voie cand te afli in preajma unor persoane mai autoritare din fire care au mereu un cuvant de spus. Desi ai avea si tu multe de comentat despre aceasta problema, te lasi prea repede coplesit de puterea celorlalti de convingere si renunti la propriile pareri doar pentru a le face lor pe plac. A accepta tacit pozitia altuia care e cu ceva mai presus de tine nu e in avantajul tau, pentru ca lasi impresia ca poti fi usor de invins sau de condus si ca nu ai personalitate. Ridica-te si spune ce gandesti, lasand timiditatea la o parte.

Vărsător

Priveste lucid situatia in care te afli si, mai ales, lasa acea voce interioara sa spuna ce este mai bine pentru tine. Intuitia ta nu da gres niciodata, deci fa putina liniste in mintea ta pentru a auzi ce-ti transmite cel mai bun profesor de viata: constiinta ta, ratiunea ta, subconstientul tau. Stii deja ce ai de facut, dar trebuie doar sa scoti la lumina solutiile pe care le-ai invatat deja, le-ai descoperit mai demult, dar nu aveai starea potrivita pentru a le pune in practica. Nu intreba, tu stii deja, iar raspunsul e chiar in interiorul tau: asculta-te!

Pești

Primesti o veste despre niste evenimente viitoare, dar nu-ti place deloc ce auzi. Sunt vesti cam triste, pesimiste, de care nu te poti agata cu nici un chip, pentru ca iti taie complet orice speranta. Se poate face ceva pentru a evita acea situatie neplacuta, si cum primesti vestea din timp, poti interveni cu precautie in asa fel incat sa ocolesti ghinionul. Ca atare chiar si in fata vestii proaste, tu tot reusesti sa iti aduni repede gandurile ca sa mergi mai departe.

Sursa www.acvaria.com

Horoscopul zilei de 7 decembrie / Săgetător: Când primeşti de la cei din jur atâtea semne de apreciere la adresa ta…

Horoscopul zilei de 7 decembrie / Săgetător: Când primeşti de la cei din jur atâtea semne de apreciere la adresa ta…

Berbec

Mare grija pana unde intinzi coarda in cazul unui conflict mai agresiv, pentru ca poate denatura in ceva mult mai urat. O vorba necontrolata, un gest impulsiv, o decizie pripita pot da peste cap planuri care ajunsesera departe, tocmai de aceea trebuie sa gestionezi cu prudenta orice factor de risc cu care te confrunti azi. Esti pe cale sa strici o prietenie de o viata, sa iesi dintr-o relatie care evoluase bine o perioada sau sa abandonezi un proiect pentru ca nu te mai intelegi cu tovarasii tai de echipa. Daca altceva nu se mai poate face decat sa renunti, probabil acel lucru nu era pentru tine!

Taur

Daca nu primesti nici un fel de incurajare de la cei din jur, inseamna ca nu te afli in mediul adecvat pentru scopurile tale. Cauta alt grup de colaboratori, iesi din spatiul sumbru in care ai nimerit, pentru ca te-ar putea influenta negativ. Tu esti plin de energie, de pofta de miscare si de actiune, or acest anturaj ostil, impovarat de griji si probleme, s-ar putea sa te traga si pe tine inapoi. Ai putea deveni motorul de energie de care au nevoie astfel de oameni – tristi, pesimisti, lipsiti de directie – deci erijeaza-te in liderul lor si condu-i spre ceva care sa-i scoata din aceasta stare nefasta.

Gemeni

Nimic nu dureaza vesnic, iar proiectul la care ti-ai adus contributia in ultima perioada ajunge la final. Nu are rost sa mai tragi de timp, de vreme ce acest plan nu mai are nimic de oferit, deci ia-ti ramas bun cu lectia invatata din tot ce ai construit pana acum. Nu e renuntare, pentru ca poti prelua rezultatele tocmai atinse pentru a le folosi la etapa urmatoare a unui proiect si mai important, dar ceea ce ti se cere tie acum e sa pui punct. E timpul sa schimbi macazul, ca o iei spre altceva, sa-ti iei ramas bun de la ceea ce ai facut inainte, acceptand rezultatele la care ai ajuns. De maine pornesti spre altceva.

Rac

Nu da satisfactie celor care sunt pusi pe harta si critica tot ce aud. Continua ce ai inceput fara sa tii cont de multele oprelisti are vin de la oameni nervosi si irascibili din preajma. Ba mai mult, ai sa vezi ca nervii acestora sunt exact motorul tau principal de energie: pentru a le arata lor ca esti capabil de ceea ce ei pun sub semnul intrebarii, devii mult mai concentrat pe scopul tau cel mare. Te ambitionezi si vezi ca ceea ce ar fi sunat ca un motiv de nemultumire (nervi, agresivitate, comentarii acide) se dovedesc a fi de fapt motivatia perfecta pentru a merge mai departe. Nu te supara pe cei care te judeca, ci dimpotriva: preia de la ei ceea ce te stimuleaza sa devii mai bun!

Leu

Relatia cu institutiile statului sau cu autoritatile intra in prim plan. Pe de o parte ele te ajuta sa treci la etape superioare ale proiectelor incepute, dar, pe de alta parte, tot de la ele vin azi cei mai aprinsi nervi. Unii te irita cu birocratia la care nu renunta nici in ruptul capului, in timp ce altii cer de la tine si luna de pe cer pentru vreo semnatura sau aprobare pe care o ceri. Totusi, in ciuda atator hopuri, obtii ceea ce iti era necesar daca bati la usa acestor birouri.

Fecioară

Iesi din mediile in care planeaza ostilitatea, agresivitatea de orice natura sau un spirit de competitie folosit gresit, pentru ca nu prea ii vei face fata! Fii cu mare bagare de seama in discutiile aprinse pe care le porti azi cu un adversar, pentru ca lucrurile ar putea ajunge intr-un punct critic, din care nu va iesi nimic bun. Ori scandalul ajunge la cote alarmante, ori descoperi, cu aceasta ocazie, cata invidie sau rautate este in celalalt, dar fa tot posibilul sa nu pici in capcana energiilor negative declansate de rivalul tau, pentru ca nervii nu vor scoate din tine ce ai mai bun, ci ii vei da apa la moara acestuia.

Balanță

Nu poti colabora eficient cu persoanele bosumflate si reticente la orice propunere, ca atare primul pas e sa-ti alegi cu mai multa grija tovarasii de echipa. Ai ghinionul de a atrage alaturi de tine oameni pesimisti din fire care spun nu la orice si nu vei avea parte de prea multe rezultate alaturi de ei. Mai degraba te descurci singur decat cu asemenea companie! Daca insa reusesti sa aduci aproape un grup cu interese similare si cu aceeasi motivatie spre succes, lucrurile vor evolua ca la carte.

Scorpion

Daca seful iti da ordine, le respecti, altfel va apela la autoritatea sa pentru a te mustra, ceea ce nu-ti convine. Muncesti mult doar ca sa-l multumesti, dar desi faci tot ce-ti sta in putinta, tot vei primi din partea sa unele reprosuri. Asa sunt sefii, greu de multumit, dar tu iti asumi responsabilitatile cu seriozitate, poate-poate vei vedea pe fata sa un zambet de apreciere. Nu te astepta la minuni, pentru ca atunci cand iti indeplinesti misiunea cu succes, practic lasi loc pentru o alta misiune si mai dificila, tocmai pentru ca vede ca poti!

Săgetător

Cand primesti de la cei din jur atatea semne de apreciere la adresa ta, capeti mai mult curaj de a duce mai departe ce ai inceput. Practic, primesti exact energia si motivatia de a termina un proiect care a evoluat foarte bine iar de dragul celor care au aratat ca au incredere in tine, iti aduni si ultimele forte pentru a pune punctul final. Ai cu ce te lauda, lasa modestia la o parte si arata-le tuturor ce a iesit din mainile tale si de ce ai fost capabil. Nu a fost un succes facil, ai muncit mult ca sa ajungi aici, iar rezultatul merita expus lumii. Vei primi felicitari: le meriti!

Capricorn

Primesti o veste ce iti strica toate planurile. E ca un refuz final ce iti taie tot elanul si nu mai poti merge mai departe pe acelasi drum ca inainte. Poate fi ziua unei alegeri definitive ce va avea efecte de durata in cariera ta, dar pe moment esti un pic debusolat, nestiind incotro trebuie sa mergi de acum inainte. Esti nevoit sa iei niste masuri rapide de schimbare totala a directiei si e normal sa nu fii foarte sigur pe tine in fata unei alegeri atat de drastice. De maine lucrurile vor sta complet diferit.

Vărsător

Este excelenta atitudinea pe care o abordezi fata de criticii tai cei mai acerbi, astazi! Nu pleca urechea la judecati de valoare nemeritate, la predici pe care unii abia asteapta sa le tina cu superioritate. Ia-o in gluma, apeleaza la ironie, ba chiar si la o oarecare atitudine jucausa in fata acestora, pentru ca vei vedea ca nu au nici un drept sa te atace. Desi pui de multe ori la suflet vorbele dure, de data aceasta cel mai bine e sa le iei peste picior, sa raspunzi cu o poanta, sa le arati ca nu iti pasa de ce ti se spune cu autoritate pentru ca nu esti vinovat de nimic din ceea ce ti se reproseaza. Razi si treci mai departe!

Pești

Ai o povara pe suflet si ti-e greu sa exprimi in cuvinte ce te doare, dorind sa-ti rezolvi pe cont propriu problema. Consideri ca, daca ai cere ajutorul, cei din jur mai mult te-ar incurca pentru ca ar incepe sa te judece si sa iti dea lectii pe care nu esti sigur daca le vei suporta usor. Incearca sa te descurci singur, pe cat posibil, pentru ca nu esti in ce mai buna pasa emotionala pentru a asculta predici venite de sus, de parca cineva chiar ar avea dreptul sa te sfatuiasca pe acest ton.

Sursa www.acvaria.com

Horoscopul zilei de 8 decembrie / Săgetător: Decât să te cramponezi de un hop peste care, momentan, tot nu poţi trece…

Horoscopul zilei de 8 decembrie / Săgetător: Decât să te cramponezi de un hop peste care, momentan, tot nu poţi trece…

BERBEC

Uneori e nevoie şi de o pauză din efortul tău de a ajunge acolo unde vrei, şi asta trebuie să faci şi acum! Stai pe loc, nu te mai agita atâta şi apleacă-te un pic spre sufletul tău, să vezi de ce are nevoie. Posibil să ajungi la concluzia că nu îţi doreşti nimic din tot vacarmul în care te zbaţi, din tot acest iureş de energii pentru cine ştie ce scopuri, ci nevoile tale sunt mult mai simple, dar, prins într-un mecanism cotidian atât de înverşunat, tragi şi tu la fel de tare ca oricine. Nu, mai bine rupe-te o zi de nebunia din jur şi stai de vorbă cu sufletul tău, cu copilul din tine, cu cele mai ascunse unghere ale inimii tale. Ceea ce îţi cer acestea e atât de uşor de atins, atât de accesibil, încât ajunge doar să ceri de sus să ţi se arate!

TAUR

Oricât de rănit ai fi de un eveniment in trecut peste care nu poţi trece, fă un compromis şi măcar deschide uşa spre o discuţie. Posibil ca la mijloc să fi fost o neînţelegere, o interpretare pripită a unor aspecte care nu erau deloc atât de rele pe cât ţi s-au părut ţie, deci înainte de a o rupe complet cu cel care ţi-a creat neplăcerile, mai dă-i o şansă de a da explicaţii. E o bună ocazie de a vă împăca, de a ierta şi de a uita, pentru că ar fi păcat să pierzi poate un prieten sau o iubire doar din cauza unui orgoliu de moment. Poate şi tu ai o vină pe undeva, deci n-ar strica un dialog foarte sincer. Fii deschis spre iertare!

GEMENI

Poate te simţi un pic intimidat de cel din faţa ta, deşi nu ai avea motive. Sunteţi absolut la fel, vorbiţi de la acelaşi nivel, deci timiditatea aceasta nu trebuie să iasă la iveală. Mai mult, chiar dacă partenerul tău de discuţie pare cumva cu un cap deasupra sau cu un pas înaintea ta, el şi-ar dori o discuţie cu tine, pentru că de aici se poate naşte o relaţie frumoasă. Nu te gândi oare ce ai tu de oferit aici, nu ai de unde să ştii ce apreciază celălalt la tine, ca atare lasă modestia la o parte, sentimentul de inferioritate care îţi dă târcoale şi vorbeşte liber. Numai de tine depinde dacă accepţi să legi această relaţie sau nu. Dacă nu te simţi în largul tău aici, mai bine nu!

RAC

Fii mai modest, mai moderat, mai cumpătat în tot ce faci, pentru că ai o oarecare tendinţă spre exagerare azi. Orice exces de zel tot pe tine te costă într-un final, deci ce rost are să investeşti într-un scop mai multă energie decât ar fi necesar? Cântăreşte cu atenţie ce resurse merită să pui în joc pentru ceea ce ţi-ai propus, pentru că la un consum mai mare de resurse nu vei obţine rezultate mai bune. Dacă cineva te trage de mânecă s-o laşi mai moale, să nu te agiţi atâta, să nu te stresezi mai mult decât e cazul, ar fi bine să-l asculţi. El poate fi greieraşul de lângă urechea ta care îţi spună ce e mai bine să faci.

LEU

Joci un rol important într-o discuţie, pentru că sfatul tău este mobilizator pentru o persoană căreia îi lipseşte curajul. Tu ai o vorbă bună pentru ea, ai un cuvânt de încurajare care îl va ajuta pe acesta să treacă peste un blocaj şi să facă paşi mari înainte. Ai de ce să fii mândru pentru ajutorul oferit, pentru că poţi vedea cu ochii tăi ce salt mare se resimte acum în planurile celui din faţa ta. Fără tine, ar fi stat mult timp în acelaşi loc fără ştie ce e de făcut, or, cu tine alături, parcă a prins din nou viaţă. Susţine-l, încurajează-l, motivează-l cum ştii tu mai bine.

FECIOARĂ

Nu judeca lucrurile doar pentru că nu se petrec aşa cum ai fi dorit tu, pentru că socoteala ta nu e neapărat cea mai bună. Undeva acolo sus lucrurile sunt programate complet altfel decât ţi-ai propus tu şi oricât te-ai strădui tu să sari peste etape sau termene, tot aşa cum ţi-e scris se întâmplă. Mai bine accepţi ritmul firesc de evoluţie al lucrurilor, fără a comenta atâta că nu e cum visai tu, pentru că, atunci când vei ajunge la capăt, vei descoperi că într-adevăr aceasta era calea cea mai corectă şi momentul cel mai potrivit. Ai încredere în cursul divin şi nu mai cârcoti atât!

BALANȚĂ

Cineva îţi dă un sfat pe care merită să îl iei în consideraţie. Îţi transmite că, în situaţia de faţă, cel mai bine e să stai pe loc, să nu faci nici un gest înainte, ori pentru că problema se va rezolva de la sine, ori încă vor mai apărea unele aspecte care pot schimba lucrurile. Deci ţine cont de sfatul împărtăşit de cel de lângă tine, pentru că îţi vrea binele şi va fi în avantajul tău. Va veni o zi când vei descoperi efectele pozitive ale sfatului săi şi îi vei transmite recunoştinţa ta pentru felul în care a reuşit să te oprească la timp să nu faci o greşeală. Stai pe loc, asta e cheia!

SCORPION

Eşti gata să calci strâmb, dar pentru că apare la timp o piedică, acela e exact semnul de care aveai nevoie pentru a te opri la timp. Ca atare, dacă vezi că apar amânări şi întârzieri, ele sunt în beneficiul depăşirii cu brio a acelui moment fragil. Dacă piedica respectivă nu ar apărea, ai face o greşeală, deci spune mersi că cineva nu răspunde la telefon, cineva cu este de găsit acasă, o uşă e închisă acolo unde ajungi, pentru că, dacă acele piedici nu ar fi existat, ai fi putut face o mare gafă: ai putea jigni, supăra sau prejudicia pe cineva. Or, hopul cu pricina te opreşte să n-o mai faci!

SĂGETĂTOR

Decât să te cramponezi de un hop peste care, momentan, tot nu poţi trece, concentrează-ţi atenţia dincolo de acest blocaj. Când realitatea din jurul tău nu e tocmai ofertantă, te poţi gândi la visele tale cele mai frumoase. Nu înseamnă că trăieşti în iluzii, dar, cel puţin pentru o vreme, cât timp ceea ce se petrece în jurul tău, nu e tocmai motiv de bucurie, poţi să te hrăneşti cu vise, speranţe şi planuri de viitor, care îţi abat atenţia de la ceea ce nu merge acum. Ar fi bine să nu devii obsedat de acest hop, ci să te gândeşti ce frumos va fi mâine, peste o săptămână, peste o lună, când totul va merge iar perfect!

CAPRICORN

Viaţa sentimentală capătă un ritm mai alert şi abia aştepţi să ajungi mai repede la un anumit nivel, de la care poţi spune, mult mai sigur pe tine, că da, este ceea ce ai visat, da, este omul potrivit alături de care poţi clădi ceva de durată. Semnalele foarte animate care vin de la partener te stimulează să te implici pe deplin în această relaţie, pentru că vezi şi din partea sa aceeaşi energie vie, aceeaşi dorinţă de a merge mai departe. Cât timp primeşti de la partener semnale entuziaste, e şi normal să doreşti mai mult, mai sus, mai minunat, deci păstraţi-vă amândoi acest tonus ridicat, pentru a clădi o poveste superbă. Flacăra iubirii se cere întreţinută permanent, deci turnaţi amândoi, din ambele părţi, mai mult gaz pe acest foc!

VĂRSĂTOR

Chiar dacă unii mai uită de bunele maniere şi de amabilitate şi mai ridică tonul faţă de tine, tu nu pui la suflet atitudinea lor, ba din contră: le întorci un zâmbet larg şi sincer încât îi vei deruta cu totul! Cei care vin la tine arţăgoşi, cu jalba-n proţap cu cine ştie ce reclamaţii, pregătiţi să atace dur, nu vor putea să-şi ţină discursul agresiv în faţa unuia ca tine, pentru că tu îi primeşti cu atâta căldură, atâta solicitudine şi atâta dorinţă de împăcare încât vor tăcea mâlc! Continuă să-i tratezi pe toţi cu aceeaşi deschidere şi bucurie, de parcă ţi-ar fi cei mai buni prieteni (chiar dacă nu sunt) şi vei vedea că şi gheaţa se topeşte, şi tonul se încălzeşte şi blocajele de comunicare dispar!

PEȘTI

Iubirea poate trece azi pe strada ta, dar numai de deschiderea ta sufletească depinde dacă se opreşte şi la poarta ta sau trece mai departe. E mai complicat dacă e vorba de o iubire în paralel cu o relaţie deja oficializată. Pentru că nu ar fi deloc pe placul partenerului tău de acasă, dar cum tu te pricepi destul de bine să ascunzi anumite lucruri, şi încă o faci cu mult talent, s-ar putea să accepţi ispita în viaţa ta şi vei vedea tu mai târziu cum o vei scoate la capăt. Se poate forma un triunghi sentimental riscant, totuşi, dar dacă nevoia ta de iubire e la cote maxime, greu i te vei opune. La urma urmei, poate chiar de dincolo primeşti mai mult sau mai bine.

Sursa www.acvaria.com

Horoscopul zilei de 5 decembrie / Săgetător: Vezi dacă ai avut răbdare şi ai aşteptat momentul potrivit pentru toate?

Horoscopul zilei de 5 decembrie / Săgetător: Vezi dacă ai avut răbdare şi ai aşteptat momentul potrivit pentru toate?

BERBEC

Nu te poţi desfăşura în voie în mediul ostil în care te afli astăzi. Ai în jur numai critici care-ţi pândesc toate mişcările, şefi severi care abia aşteaptă să te prindă cu vreo greşeală şi, în asemenea condiţii, nu poţi da randament. Nu poţi lucra eficient când cineva îţi supraveghează cu ochi răi fiecare mişcare şi sare la gâtul tău la cea mai banală abatere, dar nu ai cum să schimbi lucrurile. Acceptă situaţia, lucrând printre colegi necooperanţi, printre oameni care nu au încredere în tine sau poate nici nu te cunosc foarte bine, ci stau cu ochii pe greşelile tale cu o uşoară satisfacţie.

TAUR

Te bucuri de o bună colaborare cu persoanele implicate în acelaşi proiect ca şi tine. Fiecare separat, aveţi interese comune şi vă uniţi forţele pentru a ajunge acolo unde v-aţi propus. Nu vă subminaţi unii altora autoritatea, nu vă criticaţi, ci, dimpotrivă, descoperiţi o cale excelentă de a vă completa şi a vă susţine unii pe alţii. Nici urmă de competiţie sau de egoism aici, încât nici nu-ţi vine a crede cât de bine merge relaţia. Cât timp fiecare are un rol de jucat aici iar, la final, şi ceva de câştigat de aici, nu are rost să vă puneţi beţe în roate, ci să vă sprijiniţi reciproc!

GEMENI

Vezi cu ochii tăi că un vis în care ai investit energie se duce de râpă şi e normal să fii încercat de regrete şi tristeţe. Nu e chiar aşa de grav pe cât pare, e doar un impas trecător ce te face să-ţi pierzi curajul de a merge mai departe. Lasă lucrurile aşa cum sunt deocamdată, chiar dacă nimic nu mai evoluează. O pauză poate fi de bun augur pentru a te detaşa de miezul evenimentelor şi, după o vreme, să descoperi că sunt din nou întrunite condiţiile unei evoluţii excelente. Acum nu, eşti în pasă proastă, ceva lipseşte pentru a crede din nou în şansele tale, de aceea nu trebuie să decizi nimic major, ca să nu regreţi mai târziu.

RAC

Nu ajunge doar să visezi frumos, la clipa când vei vedea un anumit scop materializat în faţa ta, ci trebuie să şi pui osul la treabă. Numai de energia pe care o investeşti în acest proiect depinde şi ritmul în care acesta va evolua, deci nu sta aşteptând să cadă din senin, pentru că nimic nu se rezolvă de la sine. E o chestiune de efort, de ambiţie şi voinţă, dar mai ai nevoie de o motivaţie clară, dare se poate ivi chiar acum la orizont, deci merită să te apuci de treabă cât mai repede. Bate fierul cât e cald!

LEU

Atmosfera este foarte tensionată în jurul tău, dar chiar tu eşti cel care generează dispute, pentru că îl iei pe nu în braţe şi respingi părerile altora. Fii mai flexibil în faţa ideilor diferite de ale tale, pentru că nu numai tu ai întotdeauna dreptate. Dacă tu crezi cu tărie că părerea ta este cea mai corectă, luptă pentru a-ţi impune punctul de vedere, dar gândeşte-te cât se poate de obiectiv înainte dacă adevărul e la tine. Poate e undeva la mijloc şi ar merita ascultată şi părerea adversă, găsind un compromis reciproc avantajos.

FECIOARĂ

Pleci la drum cu sufletul închis, de parcă nu ai avea nici un chef să faci acum această călătorie sau cu teamă pentru ceea ce te aşteaptă la destinaţie. Când nu ai o atitudine pozitivă cu privire la ceea ce se va petrece pe parcurs, e şi normal să înceapă să apară problemele la tot pasul, ca atare, dacă nu îţi poţi modifica starea psihică înaintea plecării, mai bine nu mai pleci deloc. Pune un zâmbet pe chip şi gândeşte pozitiv pentru că numai aşa poţi evita situaţiile neprevăzute care stau la pândă.

BALANȚĂ

Prietenul la nevoie se cunoaşte, toată lumea ştie asta, şi azi descoperi pe pielea ta cât de important e să ai alături de tine pe cineva care ţine cu tine necondiţionat. Cele mai bune sfaturi le primeşti de la un prieten. Cele mai sincere critici vin tot de la un prieten. Cele mai plăcute momente le petreci în compania unor amici, deci bucură-te că ai la cine apela la nevoie pentru o încurajare, pentru un moment de relaxare, pentru un telefon la momentul oportun. Şi tu le-ai fost lor alături altădată, şi a venit momentul optim ca şi ei să-ţi întoarcă serviciile similare. Un sfat dat de tine cândva primeşte acum ceva asemănător în schimb, dar schimbul aceasta e cât se poate de sincer şi de binevenit.

SCORPION

Felul în care ţi se adresează unii este nedrept, pentru că te critică, te judecă, te atacă agresivi cu vorbe dure, pe care e şi normal să le pui la inimă şi să suferi. Gândeşte-te că relaţia cu aceşti oameni sunt sacrificiul pe care trebuie să-l faci pentru a-ţi atinge marile scopuri, deoarece drumul către succes nu e întotdeauna presărat de petale de trandafiri ci şi de dispute, controverse, duşmănii şi hopuri. Ei sunt proba ta majoră de încercare, dar de care poţi trece cu brio!

SĂGETĂTOR

Vezi dacă ai avut răbdare şi ai aşteptat momentul potrivit pentru toate? Acum culegi roadele aşteptării tale care sună mai mult decât promiţător. A fost un drum lung şi greu până ai ajuns aici, aşa e, dar ceea ce se vede deja e demn de toată lauda. Ai ajuns la momentul coacerii recoltei pentru care ai trudit intens mult timp înainte, şi ai toate motivele de satisfacţie. Mai aşteaptă un pic, nu mai e mult până vei putea spune tuturor ce ai realizat, dar senzaţia profundă de mândrie ţi se citeşte pe chip, încât toată lumea îşi dă seama că ai ceva grozav de celebrat: sărbătoreşti în sinea ta o mare victorie, mai ales că a fost greu de atins.

CAPRICORN

Nu eşti un mare iubitor de schimbare în viaţa ta şi ai tot amânat un moment care ştiai că te va propulsa pe o altă cale decât înainte. Ai tergiversat lucrurile, ai tot tras de timp, ai sperat că, amânându-l cât mai mult, nici nu se mai întâmplă, dar iată că acel moment apare într-un final. Vrei – nu vrei, trebuie să te adaptezi noutăţii. Vei vedea că va ieşi mai bine decât ai crezut şi toată frica ta de schimbare nici nu era justificată. Noul sens e promiţător, duce într-o direcţie bună, deci nu trebuia să aştepţi atâta. Dacă se petrecea şi până acum, ar fi fost bine, dar e bine şi acum, mai târziu…

VĂRSĂTOR

Îţi asumi prea multe vini, deşi nu eşti vinovat de nimic, dar te simţi împotmolit într-o zonă în care nu se mai schimbă nimic şi încep procesele de conştiinţă. Fii mai relaxat, chiar nu are rost să cari atâta balast inutil pe umerii tăi, când totul se va rezolva la timpul potrivit. Ai răbdare, priveşte această perioadă de stagnare ca pe ceva absolut firesc în evoluţia oricui, şi nu te încrâncena să treci peste aceste hopuri cu orice preţ. Nici nu-ţi turna cenuşă în cap că ai fi responsabil de situaţia actuală, dar nici nu insista să rezolvi totul acum, pentru că lucrurile vor reveni la normal foarte curând doar cu o atitudine mai lejeră şi mai pozitivă.

PEȘTI

Uneori, un final de drum e cel mai bun lucru care se poate întâmpla. Dacă tu nu ai curajul să spui stop pentru a încheia odată şi-odată o acţiune care nu-şi mai are rostul şi dacă ceva dincolo de tine opreşte evoluţia lucrurilor, atunci e o eliberare binevenită! Profită de faptul că un lucru nu mai înaintează deloc, e semn că mai bine laşi totul baltă şi nu duci mai departe ceva ce, clar, nu mai are viitor. Abandonează acel plan, eliberează locul de tot ce a avut legătură cu el şi apoi începe ceva complet nou, fără a resuscita ceva deja mort.

Sursa www.acvaria.com

Free Joomla templates by Ltheme