LIFE

Horoscopul zilei de 21 decembrie / Săgetător: Nici nu-ţi vine a crede ce bine se rezolvă azi o problemă cu care te-ai confruntat multă vreme

Horoscopul zilei de 21 decembrie / Săgetător: Nici nu-ţi vine a crede ce bine se rezolvă azi o problemă cu care te-ai confruntat multă vreme

BERBEC

Fiecare pas pe care îl faci îţi confirmă din ce în ce mai bine victoria către care te îndrepţi. Vin în fiecare clipă noi şi noi detalii care contribuie la reuşita cea mai mare care te aşteaptă la capăt. Eşti foarte motivat să duci mai departe acel plan care evoluează foarte bine! Etapă după etapă, construieşti un succes de toată frumuseţea, de aceea nu trebuie să scazi ritmul nici un moment. E un succes care se ridică lent, picătură după picătură, dar deja se vede clar încotro merg lucrurile, perspectivele fiind mai mult decât promiţătoare. Nu te opreşti din mers ci menţii acelaşi ritm constant şi bun de înaintare!

TAUR

Nu te compara cu cei din preajma ta, pentru că azi nu atragi lângă tine oameni care să-ţi semene sau care măcar să aibă ceva în comun cu tine. Dacă te priveşti pe tine prin prisma lor, ca şi cum ei te-ar reflecta pe tine, greşeşti amarnic. Tu nu eşti aşa: nici pesimist ca ei, nici trist ca ei, nici neputincios ca ei, ca atare fă abstracţie de oamenii care îţi stau prin preajmă şi nu te implica în treburile lor. Da, poate ai dori să le ridici moralul, dar nu te ajută cu nimic compasiunea cu care îi tratezi. Ei vor încerca să te tragă pe tine în jos, pentru că nu suportă ca alţii să se simtă mai bine, deci mai bine pleci de lângă asemenea surse de energie negativă.

GEMENI

Nu-ţi propune succese imediate sau proiecte care par simple, ci ai curaj să ţinteşti până departe, către un ţel mai îndepărtat. Chiar dacă evoluţia va fi ceva mai lentă şi deloc uşoară, merită să faci acest pas, pentru că va fi un succes deplin. Ai răbdare, vâsleşte încet, nu pretinde rezultate imediate şi nu-ţi pierde încrederea nici măcar în momentele când ţi se va părea că nimic nu mai merge. Ba da, merge, doar că mult mai anevoios decât ai fi aşteptat, ca atare continuă pe aceeaşi cale, cu încredere maximă în succesul final.

RAC

Spune stop şi porneşte într-o cu totul altă direcţie decât înainte. Acceptă că există şi alte viziuni, şi alte opinii, şi alte unghiuri de vedere, pe lângă al tău şi, dacă ţi se pare că sună promiţător, preia-le imediat, pentru că sunt în beneficiul tău. Poate fi ca o renaştere, ca o perspectivă complet nouă, într-o lumină care îţi convine de minune, deci numai de tine depinde să pui punct aici unei atitudini greşite sau învechite, şi să alegi altceva. Îmbraci o haină complet diferită, mult mai complexă, dar nu te mai întoarce la cea de până mai ieri. Gata, eşti altul!

LEU

Eşti un justiţiar neînfricat atunci când în joc sunt adevărul, dreptatea, cinstea. Azi ai ocazia să te ridici pentru aceste valori în care crezi şi lupţi cu mult curaj până la victoria finală. Fie că lupţi pentru drepturile tale, fie că te foloseşti de aceste arme pentru a face altcuiva dreptate, te simţi puternic în această postură. Tu ai la dispoziţie mijloace incontestabile prin care poţi scoate adevărul la lumină. Deci ridică-te pentru un scop nobil sau umanitar, pentru cei care nu au forţa de a-şi face singuri dreptate, pentru cei defavorizaţi sau mai puţin norocoşi. Le vei câştiga recunoştinţa pentru totdeauna!

FECIOARĂ

Simţi că cineva mult mai puternic decât tine, din alte dimensiuni, îţi ghidează paşii în direcţii noi, şi pentru că nu deţii tu controlul, aşa cum îţi place de obicei, eşti nesigur pe tine. Mai lasă şi destinul să te ducă unde vrea el, fără să ţii tu volanul strâns în mâini, pentru că nu ai de unde să le ştii tu pe toate. Vei vedea că tot ce se petrece acum în calea ta e spre binele tău deci nu are rost nici să te temi, nici să te opui. Eşti în siguranţă şi vei primi, la final, exact ce ţi se potriveşte. Lasă-te dus de val: totul va fi bine!

BALANȚĂ

Ai mare grijă la bunurile tale, la ceea ce reprezintă acum averea ta cea mai de preţ, la cei care sună azi la uşa ta, pentru că e posibil ca cineva să atenteze la proprietatea ta. Ia-ţi măsuri de precauţie, nu crede în cei mincinoşi şi făţarnici, pentru că numai tu ştii cum să te protejezi de intruşi. Unii încearcă să ţi se bage pe sub piele, să te tragă de limbă, să-ţi afle secretele cele mai valoroase, dar tocmai pentru că eşti pus în gardă, ar fi bine să taci şi să-i ţii pe toţi la distanţă. Nici nu ştii care sunt intenţiile unora care spun vrute şi nevrute doar ca să obţină pe nedrept ceva din ceea ce îţi aparţine.

SCORPION

Atitudinea veselă cu care priveşti orice provocare se va dovedi a fi salvatoare, pentru că aşa nu te mai împiedici de fleacuri care nu merită menţionate. Tratează ceea ce pare mai simplu şi mai neînsemnat ca atare, fără să le transformi, aşa cum faci uneori, în motive de stres sau adevărate catastrofe. Vei vedea că un dram de umor, un zâmbet deschis pe faţă şi încrederea că totul va fi bine te vor ajuta să treci peste orice impas mărunt. Unii ar spune că e o atitudine infantilă, dar consideri că e mai bine să râzi şi să glumeşti de ceva decât să te cramponezi de nimicuri!

SĂGETĂTOR

Nici nu-ţi vine a crede ce bine se rezolvă azi o problemă cu care te-ai confruntat multă vreme, dar care îşi găseşte soluţia aproape peste noapte. E un noroc chior, s-ar putea spune, de parcă ţi se face dreptate într-o clipă, în ciuda eforturilor de luni de zile de dinainte. Practic, treci prin locul potrivit în momentul potrivit pentru a le reaşeza pe toate pe făgaşul normal. Ai motive de bucurie, pentru că resimţi această situaţie ca pe un drept recâştigat pe merit şi pentru care ai de ce să fii fericit.

CAPRICORN

ubirea cere, înainte de orice, încredere unul în altul şi acelaşi lucru îl vrea cel drag de la tine. Dacă tu îi pui la îndoială toate vorbele, toate gesturile, toate intenţiile, cum să evolueze relaţia spre un nivel superior? Lasă-te dus de val cu maximă încredere, pentru că ai alături de tine un om demn de iubire. Nu are rost să-i cauţi nod în papură, nici să-l bănuieşti de cine ştie ce gesturi incorecte, pentru că el chiar nu face nimic care să merite suspiciunea ta. Dacă tu nu te simţi cu musca pe căciulă, dedică-te acestei relaţii cu inima deschisă, punând în prim plan sinceritatea, loialitatea, fidelitatea, şi rezultatul nu poate fi decât o iubire fericită.

VĂRSĂTOR

Schimbările pot veni ca tăvălugul în viaţa ta, dar nu te poţi opune lor! Sunt transformări pe care, vrei nu vrei, tot trebuie să le accepţi, chiar dacă pe moment par complicate. Tu oricum eşti un mare amator de provocări, ca atare o situaţie ca cea de acum, care pică din senin în calea ta, nu-ţi displace, ba dimpotrivă, pare incitantă şi abia aştepţi să vezi unde duce. Fii deci pregătit să răstorni munţii, să schimbi major macazul, să dărâmi tot ce ai construi pentru a o lua în altă direcţie, deoarece modificările pot fi radicale, dar eşti de părere că sunt obligatorii şi merită să le faci.

PEȘTI

Eşti atras pe o pistă falsă şi îţi vei da seama că ai consumat inutil timp şi energie mult mai târziu, după ce te vei fi implicat deja prea mult în această acţiune înşelătoare. Fii mai atent la detalii, pentru că sunt suficiente informaţii premergătoare care pot fi interpretate greşit, dar dacă ai analiza un pic la rece situaţia, ţi-ai da seama unde greşeşti. Cineva te împinge într-o direcţie amăgitoare, dar numai de luciditatea ta depinde dacă îi urmezi sfaturile sau te opreşti la timp, înainte de a fi prea târziu să mai repari ceva.

Sursa www.acvaria.com

Horoscopul zilei de 17 decembrie / Săgetător: Unii ar putea să se distreze pe seama viselor tale

Horoscopul zilei de 17 decembrie / Săgetător: Unii ar putea să se distreze pe seama viselor tale

Berbec
Nu pleca urechea la criticile răutăcioase ale celor din jur, pentru că ei nu au cum să-ţi înţeleagă planurile. Important e să crezi tu cu tărie în ele şi să nu te laşi oprit din elan de astfel de oameni puşi mereu pe comentarii maliţioase. Unii nu fac altceva decât să taie aripile celor care au curaj să viseze, de aceea trebuie să te înarmezi cu mult curaj şi optimism, pentru a trece peste piedicile puse de cei care nu sunt în stare de nimic altceva decât să strice visele altora.

Taur
Numără-ţi un pic resursele materiale, ca să descoperi că stai chiar foarte bine. Azi poţi folosi mai des cuvinte cu încărcătură pozitivă în tot ce ţine de bani şi bunuri, cuvinte precum belşug, abundenţă, prosperitate care au rolul de a amplifica şi mai mult energia pozitivă a banilor. Ba chiar ar fi bine să le pui şi mai bine în valoare, pentru că nu are nici un rost să scoţi în evidenţă opusul, adică ceea ce nu ai, ci cât de multe ai la dispoziţie. Cu cât abordezi cu mai multă încredere o atitudine de învingător prosper care are toate resursele adecvate la îndemână, cu atât viaţa ta se aşează mai bine pe un teren stabil. Spune acum cu tărie: am tot ce vreau!

Gemeni
Ai un talent cu totul special de a te apropia de cei mai mici, de copii sau adolescenţi, încât ar fi bine să petreci mai mult timp în compania lor. Tu ştii să comunici eficient cu ei, indiferent câţi ani vă despart, pentru că, în adâncul sufletului, tu nu te simţi deloc departe de felul lor de a se comporta, eşti un copil mare, deci ţi-e cel mai uşor să te cobori la nivelul lor. Nu înseamnă că eşti uşuratic şi superficial, ci doar priveşti lucrurile dintr-o perspectivă pozitivă, ca un copil fără griji. Dacă ai fi genul care vede în jur doar probleme, e clar că ai începe să-i priveşti şi pe cei mici ca pe o responsabilitate pe care ţi-o asumi cu maturitate, şi nu ca pe cel mai vesel dar din viaţa ta!

Rac
Arată lumii că ai evoluat, că ai ştiut să te foloseşti cu înţelepciune de experienţele tale anterioare, că ai învăţat mult din tot ce ai construit până acum. Discuţia pe care o porţi azi cu nişte persoane care au rolul de a-şi da cu părerea cu privire la nivelul la care ai ajuns va fi edificatoare, pentru că tot ce spui îi mulţumeşte, le dă garanţia că eşti omul de încredere pe care se pot baza. Când priveşti înapoi, la cel care ai fost, şi compari cu cel care eşti acum, diferenţa este uluitoare, semn că ai acumulat cantităţi mari de informaţie, de cunoştinţe, de experienţă, ce te fac acum să pari mai matur, mai înţelept, mai responsabil. Nu te sfii să te foloseşti de aceste atuuri. Oricum nu mai eşti cel de ieri!

Leu
Simţi că nu te descurci suficient de bine într-o situaţie cam tensionată în care ai intrat fără să vrei. Ai nevoie de un ajutor, deci vorbeşte cu cineva care are, poate, soluţii adecvate la situaţia de faţă, fără a o arunca şi mai tare în aer. Cel la care poţi apela azi poate avea mai multă experienţă decât tine despre situaţiile de criză şi îţi va da sfaturi dintre cele mai bune să nu aluneci spre nervozitate inutilă. Priveşte-l pe el cât de calm poate fi şi urmează-i exemplul. Poţi repara situaţia şi fără ton ridicat, deci aminteşte-ţi… să taci înainte de a vorbi, iar când taci, să gândeşti, iar când gândeşti, să gândeşti pozitiv. Vezi că poţi?

Fecioară
Uneori, din nimic tot iese ceva, aşa cum simţi şi tu astăzi. Deşi la început nu aveai absolut nicio idee cu privire la sensul în care mergi, nici ţie nu-ţi vine a crede cum încep să apară ideile una câte una, într-un ritm mult mai alert. E o dovadă bună că, dacă vrei să iei decizii înţelepte, e bine să iei mai întâi o pauză, să-ţi goleşti mintea de alte gânduri, ş, când observi că în mintea ta e linişte, vei vedea că din acel întuneric aparent se vor ivi şi scânteile. Vrei decizii bune? Atunci stai pe loc şi nu te mai gândi la nimic. E momentul tău de debarasare de orice balast şi, pe un teren complet gol, e şi normal să încolţească alte lucruri bune.

Balanță
Nu ştii să te organizezi eficient, pentru că ai multe în minte şi nu ştii pe care s-o scoţi mai bine în valoare. Eşti dezorientat, se vede că intri în panică din cauza timpului a cărui scurgere te copleşeşte. Parcă ai fi în afara timpului, faci totul exact invers decât s-ar cere: dacă trebuie să te grăbeşti, tu tergiversezi cât mai mult lucrurile, iar dacă ai timp berechet să te mişti în voie, tu devii nervos şi spui tuturor mai repede, mai repede! Această atitudine are la bază o analiză incompletă a situaţiei în care eşti implicat, nu deţii toate informaţiile adecvate şi tratezi totul opus decât s-ar cuveni. Încearcă să faci puţină ordine în viaţa ta, învăţând să stabileşti priorităţi: asta acum, asta mâine, asta deloc…

Scorpion
Joci un rol salvator pentru o persoană care are nevoie de sfaturile tale ca de aer. Ai, cu siguranţă, mai multă experienţă decât amicul tău aflat în impas şi vei împărtăşi din experienţa ta de viaţă cu multă plăcere. Nu pune la suflet ceea ce auzi de la prietenul tău, pentru că tocmai pe imparţialitatea şi judecata ta rece mizează atunci când te caută pentru o îndrumare. Logic, raţional, detaşat de influenţe sentimentale, vei reuşi să-i oferi o soluţie practică foarte bună, adaptată perfect la situaţia lui.

Săgetător
Unii ar putea să se distreze pe seama viselor tale, dar ei nu ştiu pe ce te bazezi şi e normal să te ironizeze. Continuă să visezi, dar asigură-te mai întâi că nu sunt simple iluzii, că nu sunt himere imposibile după care alergi la nesfârşit, deci revizuieşte-ţi din când în când orizonturile. Mai bine îţi alegi ţinte mai accesibile, mai mici, şi apoi treci la următoarea, şi apoi la următoarea, pentru că, din aproape în aproape, vei ajunge mult mai uşor la marele scop, decât dacă te-ai concentra asupra unuia singur, mult prea înalt pentru resursele tale actuale. Ai bifat o etapă din planurile tale? Perfect, treci la următoarea, şi ai să vezi că aşa se împlinesc cel mai bine visele. Îndrăzneşte să visezi, nu te lăsa oprit de elan de cei care nu au încredere în visele tale, şi lasă-ţi creativitatea să clădească!

Capricorn
Dai dovadă de o sensibilitate cu totul specială astăzi, simţi orice vibraţie pozitivă sau negativă din jur, parcă ai fi o antenă fină care receptează chiar şi cele mai subtile unde. Acest simţ deosebit te poate ajuta să stai departe de locuri sau oameni care emit energii negative, ca nu cumva să te influenţeze pe tine în acelaşi fel. Fiind atât de sensibil la frecvenţele din jurul tău, devii şi un fel de burete care absoarbe tot ce planează în preajmă. Dacă ai norocul de a nimeri în medii pozitive, ar fi ca o încărcare a bateriei, dar ce te faci dacă intri într-un mediu ostil, trist, bolnăvicios? Devii la fel ca mediul, deci foloseşte-te de acest talent pentru a alege mediul adecvat stării tale.

Vărsător
Nu poţi colabora la fel de bine cu cei care îţi sunt alături, chiar dacă unii promit marea cu sarea pentru a te convinge, ai unele îndoieli cu privire la capacitatea unora de a-şi duce promisiunile la îndeplinire, pentru că ţi-au oferit şi altădată ocazia de a te îndoi de calităţile lor. S-ar putea ca adevăratul ajutor să vină din cu totul altă direcţie decât ai avea la îndemână, deci nu te mulţumi cu cei pe care-i ai aproape. Treci dincolo de limitele grupului tău obişnuit de prieteni, pentru că există şi alte persoane cu care poţi lucra foarte eficient.

Pești
Ai construit până acum o strategie detaliată, dar a venit momentul să pui mâna pe unelte şi să şi construieşti ceea ce ai creat la nivel teoretic. Nu ajunge doar să vorbeşti despre ceea ce vrei să atingi, nu ajunge doar să visezi cu ochii deschişi şi să spui ce bine vor ieşi toate (e bună şi această atitudine, fără îndoială, ca motor principal de acţiune), dar e vremea să îţi pui spiritul de întreprinzător mai serios la treabă. Munceşte, pune umărul, transpiră, clădeşte, fă ceva, pentru că ţelul tău cel mai important poate fi atins numai prin muncă. Nimeni nu vine să-ţi pună în traistă ce ai nevoie, ci totul se ridică prin eforturi proprii, şi pentru tine a venit vremea să faci! Eşti susţinut să duci la capăt ceea ce deja vezi materializat cu ochii minţii.

Horoscop zilnic oferit de Acvaria.com.

Horoscopul zilei de 18 decembrie / Săgetător: Nu te grăbi să cheltuieşti banii pe care i-ai adunat de ceva vreme cu atâtea eforturi…

Horoscopul zilei de 18 decembrie / Săgetător: Nu te grăbi să cheltuieşti banii pe care i-ai adunat de ceva vreme cu atâtea eforturi…

Berbec

Participi azi la un fel de curs in care acumulezi informatii noi si o experienta superioara in domeniul in care te pregatesti temeinic. Discutia pe care o ai cu un profesor sau cu un specialist clarifica o serie de intrebari care te macina si simti ca lucrurile devin din ce in ce mai limpezi. Acum stii mai bine ce ai de facut si privesti cu multa recunostinta la cel care ti-a impartasit din experienta sa bogata de viata. Prinde din zbor orice informatie transmisa de cei care sunt cu un pas inainte pentru ca ai numai de castigat.

Taur

Te afli intr-un punct al calatoriei tale spre un anumit scop in care se anima din ce in ce mai tare spiritele, semn ca e momentul culminant de care depinde finalul planurilor tale. Devine din ce in ce mai agitata situatia, detaliile vin din toate partile, e un adevarat bombardament de informatii si noutati care contribuie la rezultatul final al demersurilor tale. Imagineaza-ti o spirala larga pe care ai evoluat lent pana acum, dar te apropii din ce in ce mai mult de centrul spiralei si ritmul devine trepidant. Viteza aceasta trepidanta e semnul ca nu mai e mult pana la rezultatele dorite!

Gemeni

Visele pe care le construiesti acum ii vizeaza pe toti cei dragi, de aceea ar fi bine sa-i atragi si pe ei alaturi de tine, pentru a construi impreuna. Tu poate doar propui ideea initiala, dupa care se vor alatura si ceilalti membri ai familiei cu alte si alte idei suplimentare, ca in final sa se nasca un plan bine conturat. Ajuta-i sa-si puna toti mintea la contributia, sa-si exprime clar dorintele si scopurile, pentru ca veti naste, laolalta, un plan detaliat care va evolua foarte bine. Nu trebuie sa duci singur tot greul viitorului, ci sa-i stimulezi si pe ceilalti sa-si aduca in felul lor contributia pentru un succes comun de toata frumusetea.

Rac

Ai sufletul impovarat de sentimente greu de exprimat. Parca ceva lipseste pentru a putea spune ca esti fericit si ti se citeste pe chip suferinta. Norocul tau vine prin intermediul unei persoane dragi care iti arata prin gesturile sale de afectiune cat de mult te iubeste si incearca sa-ti abata gandul de la problemele tale. Nu are rost sa-l obosesti cu necazurile tale, deci accepta propunerile sale de a te ocupa si de altceva, mult mai placut.

Leu

Vestile care sosesc astazi au rolul de a calma spiritele, de a echilibra o situatie tensionat sau de a restabili ordinea in treburile tale. Te linistesti ca prin minune, iar aceasta tihna reinstalata are un efect benefic pentru continuarea unor proiecte. Atat timp cat esti agitat si nervos, nu te poti concentra eficient la ce ai de facut, dar daca scapi de un stres, dintr-o data descoperi solutiile mult mai rapid decat inainte. Incearca sa nu iti pierzi calmul in niciun moment, pentru ca poti gandi logic doar cand e liniste.

Fecioară

Lasa orice activitate pentru altadata, pentru ca azi nu esti in cea mai buna forma fizica pentru a face fata cu brio provocarii. Ai nevoie de liniste, de calm, de odihna cat mai multa! Daca vei renunta la munca, de orice natura ar fi ea, vei vedea ca mintea ta se limpezeste, ca inima se linisteste, si in final starea de bine se va reflecta in tot organismul. Nici nu-ti vine a crede de cat de putin ai nevoie pentru o relaxare totala, si primul lucru care trebuie facut e sa lasi orice activitate solicitanta deoparte, ca si cum n-ai avea nimic de facut. Liniste, deci, plus un dram de comoditate si de dezinteres fata de tot ce te-ar putea scoate din aceasta pasa ten!

Balanță

Te afli intr-un mediu in care, altadata, te simteai mult mai bine si aveai relatii amicale cu toata lumea, dar de data aceasta ceva te irita si te face sa te comporti ostil. Fa un efort sa te adaptezi tu la acest grup, nu invers, pentru ca tu esti factorul perturbator care da peste cap armonia si buna intelegere. Daca ai mereu ceva de comentat si critici parerile cu care ceilalti reusesc sa se puna de acord, e semn ca cel recalcitrant esti tu, deci trebuie sa iti revizuiesti cumva atitudinea agresiva.

Scorpion

Gasesti la momentul potrivit echipa potrivita pentru telurile tale cele mai importante, ca atare nu insista sa te descurci de unul singur. Ajunge doar sa spui si altora ce anume vrei sa obtii, si ai putea descoperi in jurul tau si alti oameni care urmaresc acelasi lucru si, daca v-ati uni cu totii fortele in acelasi sens, rezultatele ar aparea mult mai repede. Completati-va unii pe altii, sfatuiti-va intre voi, invita-i sa ti se alature, fara urma de rivalitate, fara dorinta nimanui de a deveni liderul acestei actiuni comune, pentru ca cele mai bune roade apar daca fiecare investeste ce are mai bun in el cu dorinta de a obtine o victorie de care vor beneficia cu totii in egala masura. Castigi tu, castiga si ceilalti!

Săgetător

Nu te grabi sa cheltuiesti banii pe care i-ai adunat de ceva vreme cu atatea eforturi intr-o directie care iti face azi cu ochiul. Poate cineva incearca sa te atraga intr-o afacere sau, daca iesi la cumparaturi, vezi un obiect pe care ti-l doresti atat de mult incat esti gata sa deschizi portofelul pentru a-ti satisface acea dorinta. Vei regreta mai tarziu graba cu care ai luat aceste decizii financiare, ca atare n-ar fi rau sa pleci azi de acasa fara bani in buzunar. Asa vei evita ispita de a da totul pe cine stie ce atractie costisitoare!

Capricorn

Cineva iti cere ajutorul si esti pregatit sa i-l oferi cu generozitate, constient ca rezolvarea problemelor sale actuale depinde enorm si de sustinerea ta. Tu detii azi solutia practica la ceea ce il framanta si, daca tot stii ce e de facut, cum sa nu intervii concret in problema sa pentru a-l ajuta sa depaseasca impasul? Nu astepti nimic in schimb, un simplu multumesc ti-ar fi de ajuns, ca atare ofera tot ce stii sau tot ce sta in puterea ta pentru a-l sustine pe cel de alaturi. Intr-o zi, va face si el la fel pentru tine!

Vărsător

Nu esti in apele tale, se vede ca te macina niste griji carora nu le mai dai de capat, dar daca ai fi atent, ai primi de la cineva drag din preajma ta exact sfatul de care ai nevoie. Daca esti incapatanat si iti tot plangi singur de mila, s-ar putea sa respingi exact cele mai de pret indrumari care vin de la oameni care au trecut prin situatii similare si stiu exact ce trebuie facut in problema in care acum esti tu implicat. Ridica privirea din pamant si priveste cu incredere la cel care este acolo sa te sustina!

Pești

Nu stii cum sa tratezi vestile care vin azi din toate partile, pentru ca sunt foarte contradictorii. Ai si motive de distractie si de buna dispozitie, dar in clipa urmatoare auzi ceva din extrema cealalta. Poate fi o zi cu stari la extreme: daca pornesti ziua prost, cu sufletul impovarat de griji si tristete, sigur apare ceva care sa te faca sa te simti din nou bine, dar se poate si invers totusi. Sa te trezesti cu un chef grozav de distractie, optimist si tonic, dar sa nimeresti printre oameni suparati si ingrijorati care te influenteaza negativ. Ai parte de ambele fete ale monedei in aceeasi zi.

Horoscop zilnic oferit de Acvaria.

Horoscopul zilei de 19 decembrie / Săgetător: Uneori, cele mai bune solţii nu vin din direcţia cu care eşti obişnuit

Horoscopul zilei de 19 decembrie / Săgetător: Uneori, cele mai bune solţii nu vin din direcţia cu care eşti obişnuit

Berbec

Visai un nou inceput, ca si cum nimic din ce ai fost sau ai experimentat inainte nu ar mai conta. Iata ca sansa ti se ofera acum, si trebuie sa te folosesti de ea cu maxima incredere. Renasti ca pasarea Phoenix din propria cenusa, o iei de la capat, dar nu renuntand la tot ce ai facut anterior, ci folosind ceva din pasii deja parcursi, dar schimbandu-le rolul. E minunat sa ai acum vise noi catre care sa vaslesti cu energie maxima, pentru ca sensul in care mergeai inainte nu te mai multumeste si vrei altceva. Du la capat ceea ce acum abia incepe: va fi o victorie deplina!

Taur

Prietenia e cel mai de pret dar pe care l-ai primit de la viata si esti de-a dreptul fericit ca ai pe cineva alaturi de tine capabil de imense gesturi de afectiune fata de tine. Chiar daca nu intotdeauna stii sa-i raspunzi la fel si sa-i oferi aceleasi semnale de prietenie, primesti atata energie pozitiva incat esti capabil sa rastorni si muntii cu ajutorul lui. Va veni o zi cand ii vei intoarce serviciile in acelasi mod, pentru ca nu vei uita ce face pentru tine. Tine cat poti de aceasta relatie care poate dura si o viata intreaga, daca stii s-o dezvolti si mai ales s-o apreciezi la justa valoare!

Gemeni

Nu te incapatana sa mergi pe aceeasi cale daca ai vazut deja ca nu duce acolo unde doresti. Fii pregatit sa abandonezi nava de urgenta, inainte de a fi prea tarziu sa mai recuperezi ceva. Uneori, un abandon e mai intelept si mai eficient decat efortul de a mai salva ceva, deci acelasi lucru trebuie sa-l faci si astazi. Lasa in urma tot ce a fost si porneste in alta directie, fara sa te cramponezi de tot ce ai acumulat inainte. E o schimbare de atitudine, de mentalitate, de sens, dar intr-o zi vei aprecia curajul acesta de a lasa totul in urma pentru a reface totul de la zero. Sau, daca nu de la zero, macar de la un nivel suficient de incurajator care sa te duca spre ceva mult mai bun.

Rac

Departarile sunt atractia ta principala, pentru ca simti tu ca acolo se va petrece ceva iesit din comun sau de acolo vine azi cea mai importanta veste. Poate pregatesti o mutare majora de domiciliu, poate te gandesti deja la o calatorie pe care o vei face curand, poate doar cauti cu infrigurare o directie noua spre care sa-ti canalizezi atentia. E schimbare de perspectiva pentru ca vrei altceva, ceva ce nu mai gasesti in mediul tau apropiat, de aceea te concentrezi si asupra altor locuri de pe aceasta planeta. Departe e fericirea ta, departe e speranta ta, deci cauta si dincolo de granitele zonei tale obisnuite.

Leu

Probleme cu banii zici? Nici vorba, deci scoate din vocabular sau din gand cuvinte precum saracie, datorii, griji materiale. N-au ce cauta in mintea ta, pentru ca ele sunt cele care pot naste alte probleme. Gandirea pozitiva face minuni astazi, ca atare incarca-te cu termeni benefici, precum abundenta, bogatie, prosperitate, succes material, cumparaturi minunate! Ele au un efect excelent asupra tonusului tau general, deci fa tot posibilul sa nu discuti cu nimeni astazi despre bani cu ton panicard, negativ, trist. Invata sa vezi in jur abundenta si cheam-o cu incredere si in calea ta: o meriti!

Fecioară

Esti blocat intr-un punct din care nimic nu mai misca, nimic nu mai inainteaza. Nu te crampona de un banal hop, nu e nici primul, nici ultimul din planurile tale in desfasurare. Daca trebuie sa stai pe loc, e semn ca e bine sa mai analizezi un pic situatia: de unde vii si incotro mergi, pe ce resurse te bazezi, pentru ca sigur ai scapat ceva din vedere. Ca atare nu trata acest impas ca pe capatul eforturilor tale inainte de a renunta, ci dimpotriva, ca pe o necesitate urgenta de a cerceta profund cum stau lucrurile. Le vei vedea altfel, vei gasi solutii si apoi le vei pune in aplicare pentru a duce mai departe ce ai inceput. Chibzuieste deci, la rece, pentru ca informatiile cele mai bune vin catre tine din diverse directii.

Balanță

Intalnesti o persoana care-ti seamana leit, ori ca fire, ori ca mentalitate, ori ca aspect exterior, si multa lume spune ca parca ati fi frati. Faci echipa buna cu el, va sustineti unul pe altul si va place sa fiti permanent impreuna, intr-un tandem bine inchegat. Va stimulati reciproc exact acele calitati care va recomanda la capitolul comunicativitate, sociabilitate, istetime, spontaneitate, rapiditate. Cu asemenea tovaras, toate ar trebui sa mearga de minune, incat devine o bucurie sa faceti totul impreuna.

Scorpion

Apreciezi mult compania celor maturi, pentru ca alaturi de ei te simti cu un pas mai in fata sau cu un cap deasupra. Simti ca e motiv de mandrie sa fii primit in astfel de medii, pentru ca acolo se afla oameni cu mai multa experienta, care stiu mai multe si de la care ai putea invata o multime de lucruri utile. Fa tot posibilul sa stai in preajma celor mai in varsta, pentru ca vei incheia ziua cu un sentiment de respect atat fata de ei – recunoscandu-le astfel rolul in ceea ce te preocupa – cat si fata de tine, pentru ca ai mai acumulat ceva intelepciune alaturi de ei.

Săgetător

Uneori, cele mai bune solutii nu vin din directia cu care esti obisnuit, ci din diverse alte unghiuri la care, inainte, nici nu te gandeai ca la o optiune viabila. Ca atare nu te incapatana sa mergi doar pe calea deja cunoscuta, cea pe care ai mers de o suta de ori inainte, ci gandeste-te la variante ocolitoare, la cai originale, la carari nebatatorite de nimeni. Ele pot duce mai repede acolo unde sperai. Lasa-ti imaginatia sa caute alternative si urmeaza-le cu mult curaj. Intr-o zi nu vor mai fi ciudate, ci la dispozitia oricui, deci tu te poti numi acum deschizator de drumuri, pionier temerar in explorarea altor perspective.

Capricorn

Nu esti in cele mai bune toane si se vede ca nimic nu-ti convine dupa tonul pe care il folosesti cu cei care incearca sa-ti intre in gratii. Ei incearca sa fie amabili si prietenosi, dar ceea ce primesc de la tine e un atac nemeritat. Ajusteaza-ti comportamentul inainte de a da replica celor care intind o mana spre tine, pentru ca, fara sa-ti dai seama, ai putea rani profund un prieten care iti vrea binele. Calmeaza-te inainte de a da un raspuns, inainte de a lua o decizie, inainte de a-ti expune parerea, pentru ca esti prea nervos ca sa oferi ceea ce asteapta ceilalti de la tine.

Vărsător

Felul mai sever in care vorbesti celor din jur ii poate intimida pe cei mai sensibili sau pe cei care nu se ridica la nivelul tau intelectual. Te simti bine in aceasta postura, dar nu prea ai satisfactii daca o faci pe desteptul in fata celor mediocri. Daca vrei sa-ti masori istetimea cu adevarat, fa-o cu cei de acelasi rang, ca sa-ti dai seama cate stii. Ceilalti oricum nu stiu mai nimic din ceea ce povestesti tu si oricum vei straluci, chiar si prin lucruri marunte.

Pești

Daca ai norocul sa vezi azi un petic de cer senin, esti fericit. Tu esti meteodependent, astazi, deci starea ta de bine depinde enorm de vremea frumoasa. Daca nu ai parte de un pic de soare, esti si tu innourat toata ziua, in schimb daca soarele straluceste pe cerul tau, ochii iti sclipesc si chipul ti se lumineaza ca prin farmec. Parca ti-ai incarca bateriile direct de la soare, de aceea e bine sa te comporti ca floarea soarelui azi: unde vezi o raza, te intorci dupa ea, deci in nici un caz nu trage draperiile sa te ascunzi in umbra. Ai nevoie de atingerea calda a soarelui pentru a rade cu toata inima!

Horoscop zilnic oferit de Acvaria.

Horoscopul zilei de 20 decembrie / Săgetător: Stai de vorbă cu persoana iubită şi puneţi ţara la cale pentru perioada următoare

Horoscopul zilei de 20 decembrie / Săgetător: Stai de vorbă cu persoana iubită şi puneţi ţara la cale pentru perioada următoare

BERBEC

Ia taurul de coarne şi fă ce trebuie făcut, pentru că situaţia în care te afli are nevoie de o intervenţie promptă, care se bazează pe norme şi legi clare. Nu poţi face nimic la voia întâmplării, ci doar ce e mai corect din toate punctele de vedere. Apelează la toate resursele care au la bază respectarea adevărului, cinstea, sinceritatea, loialitatea, fidelitatea, deci tot ce e mai corect pentru tine, pentru că nu mai poţi tolera o minciună sau o nedreptate! E momentul să faci lumină, să spui lucrurilor pe nume, şi, chiar dacă unele gesturi dor, să recunoşti adevărul aşa cum e şi să-l faci cunoscut şi altora.

TAUR

Vorbeşti despre viitor cu alte persoane care îţi seamănă şi e o încântare să descoperi că şi ei privesc la fel de optimist şi de entuziast direcţiile spre care vâsliţi împreună. Vă stimulaţi unii pe alţii, vă susţineţi reciproc, iar această colaborare se va dovedi a fi esenţială pentru a vă atinge scopul pentru care munciţi laolaltă. Vă completaţi perfect, pentru că aveţi un interes similar şi sunteţi conştienţi că, unindu-vă forţele, scopul final este mult mai aproape. Puneţi cu toţii umărul şi mai faceţi câţiva paşi înainte!

GEMENI

Aruncă o privire în interiorul tău, pentru că acolo se ascunde o piatră preţioasă pe care nu ai descoperit-o sau nu ai pus-o în valoare. Ai tu un talent al tău, pe care ţi-a fost teamă să-l scoţi la lumină ca nu cumva să fii catalogat drept ciudat. Dar tocmai aceasta poate fi sclipirea ta specială care să-ţi asigure succesul. Lasă părerile celor din jur la o parte, arată-te aşa cum eşti, cu ciudăţeniile tale, pentru că doar aşa te vei remarca. Dacă ai fi un oarecare în turmă, ai rămâne captiv în umbră, dar acum e şansa ta să atragi atenţia.

RAC

Nu toate îţi ies aşa cum ai fi dorit, dar nu trebuie să te opui finalurilor bruşte. Poate e mai bine aşa, poate aceasta e singura soluţie valabilă, ca atare acceptă vestea pe care o primeşti, chiar dacă pare mai degrabă un compromis. Spune stop acum, nu insista să mai resuscitezi un plan care nu mai merge nicăieri, ca atare acceptă acest final de drum, eliberează-te de el şi, peste o vreme, o vei lua de la capăt în cu totul altă direcţie şi cu alt tonus. Nimeni nu te întrece când vine vorba de gesturi tranşante, pentru că tu nu te dai deloc înapoi când trebuie să reconstruieşti ceva de la zero. Eşti gata de o nouă aventură şi accepţi cu curaj provocarea.

LEU

Parcă ai fi undeva la o răscruce de drumuri: un sens duce spre trecut de care te simţi încă ataşat, iar celălalt duce spre o cale complet nouă care nu ştii clar ce aduce, tocmai de aceea stai în cumpănă: către care să îţi îndrepţi atenţia? Nu ai dori să renunţi la ceea ce te leagă de trecut (amintiri, lucruri certe pentru care poţi băga mâna în foc, realităţi solide), dar te atrage totodată foarte mult şi noutatea, conştient că trebuie să mergi mai departe, orice ar fi. Trebuie să alegi, dar decizia e dificilă.

FECIOARĂ

Visele tale cele mai frumoase sunt legate de viaţa de familie, de relaţia ta cu oamenii pe care-i îndrăgeşti cel mai mult. Când discuţi cu ei despre ceea ce vrei de la perioada care vine, descoperi că şi ei au aceleaşi aşteptări, deci vă puteţi combina forţele pentru a ajunge la acelaşi rezultat care să vă satisfacă pe toţi deopotrivă. Eşti un visător, aşa e, dar încurajările care vin de la cei dragi te fac să ţinteşti şi mai sus, să speri şi mai mult de la ziua de mâine, tocmai pentru că ştii că te vor sprijini şi ei.

BALANȚĂ

Chiar dacă eşti implicat într-un proiect de lungă durată, nu te aştepta ca lucrurile să evolueze lin, în acelaşi ritm, de la un capăt la altul. Mai apar şi hopuri pe parcurs, şi ocolişuri, şi întârzieri, dar toate au un scop. Ele nu te opresc din elan, aşa cum ţi se pare, ci doar îţi mai oferă, din când în când, câte un moment de respiro. Vei ajunge şi azi într-o astfel de fază de platou, când trebuie să stai pe loc şi să aştepţi condiţii mai bune. Dar fii sigur că nu e un final de drum, ci doar o pauză înainte de a trece la etapa următoare. Ai şi tu nevoie să îţi mai tragi sufletul, deci profită de pauză, după care vei continua cu spor.

SCORPION

Ai vrea să te odihneşti mai mult, dar nu prea ai parte de linişte. Ziua începe agitat, de parcă ai avea multe de făcut în timp scurt, dar mai târziu vei reuşi să-ţi revii la starea de pace interioară mult dorită. Dacă apare vreo provocare matinală, spune-i da imediat, pentru că ai suficientă energie pentru a o duce la capăt cu succes, cum ar fi ceva treaba casnica, poate chiar şi ceva sport. Dar seara ar trebui dedicată unor activităţi mai sedentare, în care să-ţi refaci energiile. Liniştea vine pe înserat.

SĂGETĂTOR

Stai de vorbă cu persoana iubită şi puneţi ţara la cale pentru perioada următoare. Aveţi amândoi starea potrivită pentru a asculta cu atenţie şi de a exprima cu mai mult curaj ce aveţi fiecare în minte, căci dialogul se desfăşoară pe un teren echilibrat, armonios, paşnic, în care amândoi vă aflaţi pe acelaşi nivel. Este momentul potrivit pentru a repara unele animozităţi mai vechi, probabil atmosfera fiind excelentă pentru a vă asculta unul pe altul şi cu inima. Pui mare preţ pe sfatul şi susţinerea partenerului.

CAPRICORN

Abia aştepţi etapele următoare ale unui proiect pe care l-ai început cu mult entuziasm. Eşti conştient că succesul depinde numai de eforturile proprii, tocmai de aceea faci tot ce-ţi stă în putinţă. Eşti mulţumit de modul în care se conturează deja rezultatele către care ai pornit şi fiecare clipă care te apropie şi mai mult de finish, îţi amplifică ambiţia şi dorinţa de succes. Fiecare reuşită de pe parcurs devine startul către un alt nivel şi, din aproape în aproape, se clădeşte un succes de toată frumuseţea. E bine să-ţi etapizezi ascensiunea, fără să-ţi stabileşti direct rezultatele finale, ci pe cele intermediare, pas cu pas.

VĂRSĂTOR

Viitorul se deschide în culori extrem de atrăgătoare pentru tine, poate datorită stimulentelor pozitive venite de la cei de pe margine. Dacă te-ai înconjura de oameni posomorâţi şi negativişti, fii sigur că te-ar influenţa şi pe tine, or aşa ai norocul de a te alătura unui grup de oameni la fel de tonici şi entuziaşti. Uneşte-ţi forţele cu astfel de persoane bine dispuse, pentru că vă veţi molipsi unii pe alţii. Succesul depinde numai de atitudinea pozitivă pe care o abordezi în faţa provocărilor zilei, deci zâmbeşte: totul va ieşi bine!

PEȘTI

Când mergi pe un teren stabil, nimic nu te poate abate de la calea cea dreaptă. Eşti un exemplu de responsabilitate şi maturitate, faci totul organizat, cu cap, pentru că ai o idee foarte clară în minte pe care vrei s-o transformi în realitate. Ai reuşit şi altădată să faci ceva similar, deci nu ar fi prima oară, tocmai de aceea ajunge să repeţi reţeta de succes de odinioară cu aceeaşi stăpânire de sine. Se va dovedi a fi cheia succesului astăzi, pentru că eşti foarte sigur pe tine şi pe ceea ce vrei şi poţi să obţii.

Sursa www.acvaria.com

Horoscopul zilei de 16 decembrie / Săgetător: Îţi aduci aminte de vremurile când erai copil şi erai liber să faci ce vrei?
Featured

Horoscopul zilei de 16 decembrie / Săgetător: Îţi aduci aminte de vremurile când erai copil şi erai liber să faci ce vrei?

BERBEC

Merită să investeşti multă energie pentru a ajunge la roadele pe care le visezi, pentru că totul se ridică lent, dar sigur. Chiar dacă vor exista momente când vei fi solicitat la maximum, cu riscul de a te epuiza fizic, vei considera că merită tot acest efort de vreme ce la final te aşteaptă rezultate atât de promiţătoare. Nu te va ajuta nimeni, deci trebuie să-ţi organizezi foarte bine activitatea ca să nu-ţi pierzi nici interesul, nici energia şi nici cheful până când vei ajunge la ţinta finală.

TAUR

Nu te lăsa influenţat de cei din jur care au tendinţa de a trata o problemă ca pe o bagatelă, pentru că se va dovedi a fi cu mult mai serioasă decât cred ei. Nu glumi pe seama lucrurilor importante, ci priveşte cu atenţie fiecare detaliu. Dacă ignori cine ştie ce aspect, cu gândul că e nesemnificativ pentru ceea ce faci acum, va veni o zi când exact acel lucru banal va ieşi la lumină şi va cere de la tine un bagaj de experienţe pe care nu l-ai acumulat la vremea potrivită pentru că ai crezut că nu va fi niciodată necesar.

GEMENI

Eşti obosit de atâtea conflicte şi neînţelegeri acasă, dar azi te poţi trezi cu încă o serie de dispute aprinse pe seama ideilor tale. Încearcă să nu te enervezi şi nici să ridici tonul la orice fleac, pentru că unele aspecte pot trece mai uşor dacă nimeni nu toarnă gaz pe foc inutil. Chiar dacă nu eşti de acord cu opiniile altora, trebuie să ţii minte că din diversitatea de păreri se nasc cele mai interesante soluţii, deci fii atent şi la ceea ce ai ceilalţi de spus. Nu numai tu ai dreptate!

RAC

Partenerul s-ar putea să nu agreeze prea mult nevoia ta de libertate şi să încerce să-ţi mai restricţioneze spaţiul personal, să-ţi mai taie elanul, dar nu-l lăsa să facă asta! Dacă te iubeşte, ar trebui să înţeleagă şi să accepte că tu eşti un spirit liber care doreşte, măcar din când în când, să zboare în voie, aşa cum simţi nevoia şi azi. Dacă gelozia, posesivitatea sau egoismul lui se bat cap în cap cu dorinţa ta de libertate, e semn că nu e omul care ţi se potriveşte. Dacă ar fi spirit geamăn cu tine, ar zbura acum alături de tine, deci gândeşte-te cum îl poţi trage tu în sus pe el, şi nu invers: el în jos pe tine.

LEU

Schimbul de cuvinte dulci, de declaraţii de dragoste şi de semnale de prietenie şi simpatie e la cote maxime acum. Îl simţi pe cel drag pe aceeaşi lungime de undă şi îţi răspunde cu aceeaşi monedă la încercările tale de apropiere. Seducţia este şi ea favorizată, deci să nu te miri că, în mediul în care ajungi azi, descoperi priviri admirative îndreptate spre tine. Şi tu ai putea cuceri uşor pe oricine, dar şi alţii au asupra ta un efect covârşitor, încât termini ziua îndrăgostit.

FECIOARĂ

Viitorul tău se scrie acum, deci nu trata nimic din ceea ce faci ca şi cum ar fi o joacă sau o întâmplare. Din ce sapi tu acum pe terenul pe care îl ai la dispoziţie se va ridica ceea ce vei avea sau vei fi tu peste câteva zile sau luni, deci trebuie să fii foarte atent la ingrediente. O eroare făcută acum poate da peste cap toată construcţia, tocmai de aceea trebuie să te apleci cu maximă grijă asupra detaliilor chiar de aici, de la sursă. Felul în care torni fundaţia depinde de energia pe care o investeşti, de gândurile pe care le trimiţi în univers cu privire la acest plan la care visezi, deci încarcă-le pe toate cu iubire, optimism şi dorinţă de succes. Contează enorm cum iei startul!

BALANȚĂ

Nu eşti sigur pe forţele tale sau, dacă ai totuşi încredere în forţele proprii, atunci nu ai toate motivele şi condiţiile exterioare pentru a fi convins că te îndrepţi într-o direcţie favorabilă unei evoluţii bune în plan profesional. Ţi-e frică de un eşec, poate pentru că ai mai trăit cândva un moment similar când nu te-ai descurcat prea bine şi de aceea eşti atât de nervos şi capricios, fără a reuşi să îţi menţii dispoziţia de la o oră la alta. Ai frecvente modificări de atitudine, nu eşti consecvent în comportament şi idei şi asta nu te pune într-o lumină bună, ceilalţi neavând încredere în cei care acum spun una, mâine alta. Eşti foarte tăcut, închis, rezervat la serviciu, de aceea comunicarea e defectuoasă, generatoare de mari neînţelegeri între colegi.

SCORPION

Dacă vezi că problema în care eşti implicat nu mai aduce nimic nou şi nu se mai schimbă deloc, ar fi bine să te gândeşti la o soluţie de compromis, pentru că nu are rost să rămâi blocat în această situaţie. E clar că a ajuns într-o zonă ternă care te va plictisi, pentru că tu nu eşti genul de om acre să accepte lucrurile demodate, banale, rutinate. Tu mereu vrei altceva, şi această problemă devine enervantă prin lipsa sa de noutate. Tu personal trebuie să faci ceva pentru a depăşi impasul, să găseşti o cale de ieşire din banal şi din pasivitate, pentru că lenea nu ţi se potriveşte. Fă ceva chiar dacă nu eşti întru totul de acord cu acea activitate, dar tot e ceva decât să stai şi să aştepţi miracole.

SĂGETĂTOR

Îţi aduci aminte de vremurile când erai copil şi erai liber să faci ce vrei? Acelaşi lucru îl vei prefera şi astăzi, o aventură ca pe vremuri, când umblai unde te chema inima, când aveai curaj să te aventurezi în orice direcţie, fără să te gândeşti la consecinţe sau la pericole. Ai acum şansa de a redescoperi o plăcere din acele timpuri, poate de pe vremea când erai copil, pentru că simţi nevoia unei eliberări totale, dar tu nu te simţi liber decât în acele spaţii de care eşti ataşat sentimental, unde te simţi ocrotit. Ca atare o vizită prin locurile natale sau la bunici, îţi oferă ţie ocazia de a fi liber şi a te manifesta aşa cum îţi place, făcând lucruri pe care le făceai demult şi care te-au ajutat să te dezvolţi.

CAPRICORN

Prietenii sunt foarte importanţi pentru tine azi şi iei legătura cu câţiva dintre ei pentru a vă pune la curent cu ultimele veşti din viaţa fiecăruia. Un plan comun ar fi de preferat, pentru că e o zi perfectă pentru toţi dacă aţi ieşi într-o excursie sau la un grătar. Distracţia, conversaţiile, mişcarea în aer liber vor fi liantul ideal pentru a vă apropia mai mult sau pentru a-ţi face noi prieteni în medii neexplorate încă. Ai putea sta ore în şir la palavre la telefon sau pe mess cu amicii pentru că ai multe subiecte noi de discutat.

VĂRSĂTOR

Ai alături un om a cărui valoare o recunoşti în felul tău, dar nu poţi să îţi controlezi invidia care te cam macină atunci când te compari cu el. Ţi-e superior din anumite puncte de vedere şi ai uneori tendinţa de a-l critica decât să-l apreciezi sincer pentru ceea ce reprezintă. E un exemplu demn de urmat, dar gelozia îţi pune beţe în roate şi nu îţi permite să faci precum îţi arată celălalt că ar fi bine. Preferi să i te opui cu orice preţ, decât să faci cum spune el că ar fi mai bine, dar într-o zi vei ajunge tot la vorba lui.

PEȘTI

Rupe-te azi de ceilalţi şi nu mai încerca să le fii doar lor pe plac, pentru că, din atâta devotament şi dăruire, tu practic uiţi de tine. Priveşte un pic la ce ai făcut în ultima perioadă şi ai să descoperi că ai făcut atâta lume fericită cu prezenţa ta, cu sfaturile tale, cu serviciile pe care le-ai pus la picioarele tale, încât tu ai fost lăsat la o parte. Acum e momentul să-i laşi pe ceilalţi pe planul doi şi să te uiţi doar la tine: care îţi sunt dorinţele, spre ce te îndrepţi? Conectează-te din nou la eul tău interior şi începe să clădeşti ceva doar pentru tine, fără a te mai gândi la alţii! Ceea ce gândeşti, spui şi decizi acum contează numai pentru binele tău şi se materializează sub ochii tăi!

Sursa www.acvaria.com

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.