Liga I / Prima etapă din play – off şi play – out, amânată din cauza vremii nevaforabile

Partidele din prima etapă a play-off-ului şi play-out-ului Ligii I la fotbal, programate la sfârşitul acestei săptămâni, au fost amânate din cauza vremii nefavorabile.

 

S-a adoptat decizia amânării începutului fazei a II-a a Campionatului Național Liga 1 Betano, după cum urmează:

1. În zilele în care era programată inițial etapa I din play-off, respectiv perioada 03 – 05 martie 2018, nu se va mai disputa niciun joc. Toate jocurile etapei I din play-off vor fi disputate în locul etapei a 2-a, în aceeași configurație. Întregul calendar competițional al play-off-ului este amânat cu o etapă. Play-off-ul se va finaliza în weekendul 19-20 mai 2018, în loc de 12-13 mai cum fusese stabilit inițial.

2. În zilele în care era programată inițial etapa I din play-out, respectiv perioada 02 – 05 martie 2018, nu se va mai disputa niciun joc. Toate jocurile etapei I din play-out vor fi disputate în locul etapei a 2-a, în aceeași configurație. Calendarul competițional până la etapa a IX-a inclusiv este amânat cu o etapă. Etapa a 10-a a play-out-ului se va disputa în perioada 15 – 17 mai 2018, urmând ca restul etapelor rămase de disputat să fie jucate conform programării inițiale.

 

Conform programării iniţiale, la acest sfârşit de săptămână trebuiau să se dispute următoarele partide:

 

Play-off / Etapa 1

CS Universitatea Craiova - FC Astra Giurgiu

FCSB - FC Viitorul

CFR Cluj - CSM Poli Iaşi

 

Clasament: 1. CFR Cluj – 30p; 2. FCSB – 28p; 3. CS U Craiova – 26p; 4. Astra Giurgiu – 22p; 5 FC Viitorul – 22p; 6. CSM Poli Iaşi – 20p.

 

Play-out / Etapa 1

FC Botoşani - Juventus Bucureşti

Dinamo - Gaz Metan Mediaş

Concordia Chiajna - ACS Sepsi OSK Sf. Gheorghe

FC Voluntari - ACS Poli Timişoara

 

Clasament: 1. Dinamo – 20p; 2. FC Botoşani – 20p; 3. Concordia – 14p; 4. FC Voluntari – 14p; 5. ACS Poli Timişoara – 14p; 6. Sepsi OSK – 10p; 7. Gaz Metan Mediaş – 8p; 8 Juventus Buicureşti – 6p.

Meciurile din Liga 2 și Liga 3 au fost amânate

Întrunit miercuri, 28 februarie, Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal a decis cu unanimitate de voturi reprogramarea etapei din Liga 2 și Liga 3 din datele de 2–3 martie 2018, aceasta urmând a se desfășura la data de 28 martie 2018.

În plus, etapa din Liga 2 și Liga 3 programată în 6-7 aprilie se va desfășura exclusiv în data de 6 aprilie, iar cea programată în data de 18 aprilie, când va avea loc Adunarea Generală a FRF, se va desfășura în data de 21 aprilie 2018. De asemenea, runda programată în data de 21 aprilie va avea loc la data de 25 aprilie 2018.

Sursa www.frf.ro

Handbal / AHC Dunărea – CS Minaur, joi, 1 martie, ora 18.45 de minute

În intervalul 1-2 martie vor avea loc partidele din cadrul etapei a 21-a a Ligii Zimbrilor la handbal masculin. Joi va intra în scenă şi Dunărea care va întâlni în Sala Polivalentă Ion C. Neagu formaţia băimăreană, CS Minaur. Cele două viitoare adversare sunt vecine în clasament. Dunărea e pe 7 cu 33 de puncte iar Minaur ocupă locul 8 cu 24 de puncte.

Jocul, programat de la ora 18.45 de minute şi transmis în direct de Digi / Telekom, va fi arbitrat de tandemul M. Ghiorghişor (B) – M. State (Bz), observator fiind desemnat H. Belu (B). În tur, Minaur a câştigat cu 25-22, partida desfăşurându-se pe 19 octombrie 2017.

În runda precedentă, Dunărea s-a impus la Făgăraş, în faţa CSM –ului cu 23-20 iar Minaur a fost depăşită în deplasare de CSA Steaua, ocupanta locului întâi cu 30-26.

 

Joi, 1 martie sunt programate 5 partide, cel mai aşteptat fiind cel de la Timişoara dintre Poli şi Dinamo, ora 17.00 în direct la Digi / Telekom. Etapa se încheie vineri la Suceava odată cu partida CSU – Potaissa Turda (ora 18.00).

 

Etapa a 21-a

AHC Dobrogea Sud – HC Odorhei 10-0

 

Joi, 1 martie

17.00 Politehnica Iaşi – CSA Steaua

17.00 Poli Timişoara – Dinamo (Digi / Telekom)

17.30 CSM Bucureşti – CSM Focşani (TVR HD)

18.30 HC Vaslui – CSM Făgăraş

18.45 AHC Dunărea – CS Minaur (Digi / Telekom)

 

Vineri, 2 martie

18.00 CSU Suceava – Potaissa Turda

 

Clasament

1. CSA Steaua           20   15    1    4    527-457   46

2. Potaissa Turda       20   15    0    5    583-505   45

3. SCM Poli Timişoara 20   13    2    5    537-479   41

4. CSM Bucureşti        20   13    1    6    567-512   40

5. Dinamo Bucureşti   20   12    2    6    579-546   38

6. HC Dobrogea Sud   20   11    4    5     531-495   37

7. AHC Dunărea         20   10    3    7     488-490   33

8. Minaur Baia Mare   20     8    0   12    478-502   24

9. CSM Focşani          20     6    3   11    473-500   21

10. CSU Suceava        20    5    2   13    525-559   17

11. HC Vaslui            20     5    1   14    488-558   16

12. CSM Făgăraş        20    4     1   15    470-536   13

13. Politehnica Iaşi    20     1    2   17    539-651     5

Fotbal / Premii record pentru EURO 2020

Ediția cu numărul 42 a Congresului Extraordinar UEFA, reunit în Slovacia, la Bratislava, a avut pe ordinea de zi subiectul premierii reprezentativelor care vor participa la turneul final de peste doi ani, precum și ajustarea plăților de solidaritate prin intermediul programului HatTrick.

În cadrul ședinței de lucru a fost votat un fond de premiere pentru EURO 2020 în valoare de 371 de milioane de euro, în creștere cu 23 la sută față de ediția precedentă.

Astfel, o echipă calificată la turneul final, care se va disputa în 12 orașe europene, inclusiv Bucureștiul, va primi:

- 9,25 milioane de euro pentru calificare

- 1,5 milioane de euro pentru o victorie în faza grupelor

- 750.000 de euro pentru o remiză în faza grupelor

- 2 milioane de euro pentru calificarea în optimi

- 3,25 milioane de euro pentru calificarea în sferturi

- 5 milioane de euro pentru calificarea în semifinale

- 7 milioane de euro pentru finalistă

- 10 milioane de euro pentru campioana europeană

34 de milioane de euro poate fi suma maximă pe care o va câștiga campioana Europei din 2020, față de 27 de milioane, în 2016

Tot în cadrul Congresului Extraordinar UEFA a fost stabilită și suma care va fi distribuită celor 55 de asociații naționale prin intermediul celei de-a cincea ediții a programului HatTrick. În perioada 2020-2024, UEFA va redistribui către federații, prin diferite programe de dezvoltare a fotbalului, suma de 775 de milioane de euro, reprezentând profitul obținut la EURO 2016. Cu 30 la sută mai mult decât în precedentul ciclu, 2016-2020.

Sursa www.frf.ro

Scrisoare deschisă: Încotro handbalul feminin călărăşean?

CS Danubius fete

Din acest sezon, două echipe de handbal feminin evoluează în competiţii naţionale sub „marca” CS Danubius Călăraşi: senioarele în Divizia A, Seria A, respectiv junioare III în CN, Seria B. Eforturile sunt supraomeneşti. Fetele indiferent de categorie au nevoie de stabilitate şi încredere lansând, prin vocea antrenorului – voluntar, Cristian Gavrilă, „sufletul” acestui club sportiv privat, un străgăt de disperare. Vă invit să citiţi mai jos scrisoarea deschisă adresată de reprezentatul CS Danubius celor „îndreptăţiţi” să dea o speranţă acestor fete care preferă să se antreneze, să înveţe handbal de performanţă decât să piardă vremea aiurea, fie în faţa computerului, fie prin baruru ori cluburi.

 

„După o „pauză” de 20 de ani, handbalul feminin călărăşean la nivel de senioare a revenit în competiţiile naţionale. Din acest sezon, CS Danubius Călăraşi, echipă formată în principal din junioare, evoluează în Divizia A.

Toate fetele din Călăraşi care fac parte din echipă au început practicarea handbalului în urmă cu mai bine de nouă ani, sub îndrumarea profesorului Constantin Frîncu la CS Triumf Călăraşi sau a antrenorului Cristian Gavrilă la CS Danubius Călăraşi.

Fetele au continuat activitatea la CSŞ Călăraşi şi au participat  la competiții, cu rezultate bune la nivel de junioare 3, 2 şi 1, iar din acest an ca o continuare firească a activității în sectorul feminin, a apărut această echipă de senioare, care fiind la prima participare la acest nivel dar şi  lipsită de experiență, nu a înregistrat rezultate notabile.

Pentru că sunt dornice de a face pasul spre performanță fetele au nevoie de susținere financiară din partea autorităților locale şi de încredere că acest proiect va continua. Piramida, construită în decursul celor 10 ani de Constantin Frîncu şi Cristian Gavrilă, numără peste 100 de sportive care practică handbalul feminin, iar întrebarea de la sfârşitul fiecărui  antrenament are un uşor iz de disperare: "Ne prezentăm la următorul meci?"

Răspunsul, după ultimul antrenament al junioarelor 3, calificate deja la Turneul semifinal pe țară, a fost NEGATIV, astfel că am bifat, din păcate, prima neparticipare din această ediție de campionat. Iar la următoarea vom fi EXCLUŞI!

Pentru că nu putem asigura cheltuielile necesare participării nici la următoarele meciuri, a apărut firesc întrebarea: "HANDBALUL FEMININ CĂLĂRĂŞEAN ÎNCOTRO?"

La senioare, ne-am prezentat la ultimele deplasări cu o echipă formată din 8-10 jucătoare, pentru a mai reduce din cheltuieli iar rezultatele au fost în consecință.

Ne dorim încheierea campionatul la ambele categorii de vârstă precum şi luarea în discuție a viitorului acestor copile-sportive care reprezintă Călăraşiul pentru că soluții există şi sunt la îndemâna celor care au  putere de decizie.

Părinții acestor fete minunate care strigă CĂLĂRAŞI! la fiecare antrenament şi meci, pot susține o mică parte din cheltuielile aferente participării la competiții, dar întreabă, firesc, de ce nu pot beneficia şi fetele de susținerea activităților atâta timp cât cadrul legal permite acest lucru. Eu nu ştiu ce să le răspund şi de aceea doresc să aflu un răspuns prin intermediul dumneavoastră, prin această scrisoare deschisă.

Cristian Gavrilă – antrenor – voluntar handbal feminin”

 

Echipa de senioare CS Danubius ocupă în acest moment locul 13 în topul Seriei A totalizând după 20 de partide jucate doar 12 puncte. Următorul duel din cadrul etapei a 21-a va avea loc la Călăraşi. Partida cu ieşencele de la ACS UAIC CNOT se va desfăşura sâmbătă, 3 martie, de la ora 18.00, în Sala Polivalentă Ion C. Neagu. Până la finalul stagiunii au mai rămas de disputat 9 etape însă CS Danubius va juca doar 8 meciuri: 4, acasă şi tot atâtea în deplasare. Pe 7 martie, în cadrul etapei a 23-a, Danubius va sta.

La junioare III, CS Danubius e pe 3 cu 32 de puncte obţinute în 16 partide disputate.

Liga a 4-a / Startul returului se amână!

Din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, startul returului campionatului judeţean de fotbal, stabilit iniţial pentru sâmbătă, 3 martie, se amână cu o săptămână. „Vom demara returul pe 10 martie cu partidele din cadrul etapei a 16-a, prima a returului” este precizarea făcută pentru www.arenamedia.ro de secretarul AJF Călăraşi, Daniel Ştefan.

 

Etapa a 16-a / Sâţmbătă, 10 martie, ora 13.00

Progresul Fundulea – Tricolorul Jegălia

Victoria Lehliu – Partizan Crivăţ

Spicul Vîlcelele – Dunărea Ciocăneşti

Unirea Dragalina – Mostiştea Ulmu

Unirea Mănăstirea – Victoria Chirnogi

ACS Roseţi – Zarea Cuza Vodă

Steaua Radovanu – Viitorul Curcani

Venus Independenţa – Dunărea Grădiştea

 

Clasament

1. Venus Independenţa 15   14   1   0   62-12   43

2. Dunărea Ciocăneşti   15   13   1   1   54-17  40

3. Unirea Mănăstirea     15  12   1   2   54-18   37

4. Mostiştea Ulmu        15   11   1   3   66-15   34

5. Spicul Vîlcelele         15    9   1   5   49-31   28

6. Victoria Chirnogi       15    9   1   5   40-25   31

7. Zarea Cuza Vodă      15    7   2    6   31-29   23

8. ACS Roseţi               15   6   4    5   35-37   22

9. Dunărea Grădiştea    15    5   3    7   34-40   18

10. Steaua Radovanu    15    5   2    8   26-36   17

11. Victoria Lehliu        15    5   1    9   45-44   16

12. Tricolorul Jegălia     15    5   1   9    30-35   16

13. Partizan Crivăţ        15    3   1  11   22-57   10

14. Viitorul Curcani       15    2   1  12   18-67     7

15. Unirea Dragalina     15    2   1  12   18-77     7

16. Progresul Fundulea  15    1   0  14   17-61     3

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.