Futsal / Dunărea, start cu stângul şi în campionat

Dunarea United 2 5

După ce a fost învinsă în optimile de finală ale Cupei României de Imperial WET, Dunărea a debutat cu stângul, în 2018, şi în campionat. În meci contând pentru etapa a 15-a, Şoty&Co au fost depăşiţi, luni seară, de vicecampioana „la zi”, United Galaţi cu 5-2. Oaspeţii au deschis scorul în minutul 8 prin Varela care a reluat aproape de pe linia porţii. Dunărea reintră în joc şi egalează 4 minute mai târziu prin M. Plugaru. Finalul primei reprize e al gălăţenilor care punctează de 3 ori. Internaţionalul moldoveanu, Andrian Lascu, fost component al Dunării înscrie cu un şut direct la vinclu în minutul 17. Ov. Tudose are două momente de inspiraţie (la un interval de 18 secunde!) şi marchează în minutele 19 şi 20 iar United, antrenată de câteva zile de portughezul Vitor Hugo Costa, intră la pauză cu un avantaj de 3 goluri, 1-4.

În startul părţii a doua, „galben – albaştrii” reduc din diferenţă graţie autogolului semnat de C. Burdujel (min. 21). Ultima reuşită a meciului aparţine tot lui A. Lascu care l-a învins pe Eugen Cinaru, în minutul 30. United câştigă cu acelaşi scor din tur, de la Galaţi, 5-2 şi se apropie de podium.

Din cauza indisponibilităţilor, antrenorul Marian Şotârcă a fost nevoit să treacă pe lista de rezerve nu mai puţin de 3 juniori: Doru Rotaru, Adrian Ghiuţă şi Daniel Cristea, toţi componenţi ai echipei Dunărea U19, calificată în Final Six-ul Cupei României U19.

Pentru Dunărea, aflată în continuare pe 5 cu 20 de puncte, urmează o deplasare lungă şi complicată la Iaşi. Partida cu CSM Poli se va desfăşura pe 11 martie. În tur, cele două echipe au încheiat la egalitate, 3-3.

 

Et. 15: Dunărea – United Galaţi 2-5 (1-4)

Au marcat: M. Plugaru (12), C. Burdujel (21 – autogol) / Varela (8), A. Lascu (17, 30), Ov. Tudose (19, 20)

Dunărea: E. Cinaru – Fl. Lazăr, G. Tomescu, M. Şotârcă, M. Plugaru. Rezerve: A. Moldovanu – P. Jovanovic, Silva Moreira, R. Coelho, D. Rotaru, A. Ghiuţă, D. Cristea.

Antrenor: Marian Şotârcă

 

United: S. Wellington – A. Lascu, C. Burdujel, M. Varela, K. Borges. Rezerve: I. Păduraru – Cătineanu, O. Cireş, B. Covaci, Ov. Tudose, V. Boubătrân, A. Apostol, R. Crişan, C. Petică.

Antrenor: Vitor Hugo Costa.

 

Etapa a 15-a

Informatica Timişoara – Spicom Sf. Gheorghe 11-1

Muncitorul Reşiţa – Imperial WET                   4-10

FK Odorheiu Secuiesc – Autobergamo Deva      1-7

Dunărea Călăraşi – United Galaţi                    2-5

Marţi, 27 februarie

18.00 City’us Tg. Mureş – CSM Poli Iaşi

 

Clasament

1. Informatica Timişoara  15   13   2   0   101-17   41

2. Autobergamo Deva      15   12   3   0   123-22   39

2. FK Odorheiu Secuiesc   15   11   2   2   124-51   35

4. United Galaţi              15   11   1   3     76-34   34

5. Dunărea Călăraşi         15     6   2   7    51-58   20

6. Imperial WET              15    5   2    8    72-71   17

7. CSM Poli Iaşi              14     4   2   8     55-65   14

8. Muncitorul                  15     3   0   12   43-144   9

9. Spicom Sf. Gheorghe    15     0   0   15   20-114   0

10. City’us Tg. Mureş       14     2   0   12   29-118  -2

 

Etapa a 16-a / Duminică, 11 martie

CSM Poli Iaşi – Dunărea Călăraşi

United Galaţi – Muncitorul Reşiţa

Imperial WET – FK Odorheiu Secuiesc

Autobergamo Deva – Informatica

Spicom Sf. Gheorghe – City us Tg. Mureş

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.